ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.04.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Procurori desființarea rezoluției nr. x/2015 și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 12.03.2015, a formulat plângere la Inspecția Judiciara - Direcția de Inspecție Judiciara pentru procurori, solicitând sa se verifice în ce măsură au fost respectate de către procurorul B. dispozițiile legale privind promovarea unei cai de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță civilă.

Prin sentința civilă nr. 2896 din 6 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva pârâților Inspecția Judiciară - Direcția de Inspecție Judiciară pentru Procurori și B. ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 martie 2016, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul A., ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

La data de 12 decembrie 2017, recurentul-reclamant A. a depus la dosarul cauzei un punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul C. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, reclamantul A. în calitate de reprezentat al S.C. D. S.R.L. prin sesizarea nr. 887/IJ/318/SIP/2012 (dosar fond f. 56-64) și-a exprimat nemulțumirea cu privire la activitatea desfășurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în ceea ce privește exercitarea recursului în dosarul x/2012 Consiliul Superior al Magistraturii a constatat că nu se impune luarea unor măsuri de competența sa, respectiv a Inspecției Judiciare și la data de 7 iunie 2012 a comunicat petiționarului un răspuns în acest sens. Prima sesizare a fost finalizată printr-o soluție necontestată în termen de către petent.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs, privind modul de soluționare a sesizării înregistrată sub nr. x/2015, întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/200 și dispozițiile art. 11 alin. (6) și (7) și art. 17 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 1027/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară, vizează nemulțumirea reclamantului cu privire la activitatea desfășurată de reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - procuror B. în ceea ce privește exercitarea recursului în dosarul x/2012

În acest context, în mod legal, atât intimata Inspecția Judiciară, cât și instanța de fond au reținut că există o identitate a sesizărilor (nr. x/2012 și nr. x/2015) și că, deși nu a fost emisă o rezoluție de clasare a ultimei plângeri în temeiul dispozițiilor art. 45 și art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, procedura de contestare este similară cu cea prevăzută de lege pentru contestarea actului primar.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin Soluția de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că:

"În ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și dispozițiilor Legii nr. 317/2004.

Așadar, prin Soluția de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 47 alin. (6)-(7) și în ceea ce privește procedura de contestare a rezoluțiilor de clasare și regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanței de fond, aceste prevederi stabilind că:

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt: a) respingerea contestației; b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Conform art. 11 alin. (7) din Hotărârea nr. 1027/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii de aprobare a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară "Procedura de soluționare a lucrărilor conexate este aceea corespunzătoare primei sesizări înregistrate la Inspecția Judiciară, indiferent de titularul acțiunii disciplinare".

Prin urmare, întrucât prin dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reținut că hotărârile Curții de Apel București sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), acestea fiind aplicabile primei sesizări formulate de reclamant, Înalta Curte constată aplicabilitatea prevederilor legale anterior menționate și în cauza dedusă judecății, ce privește contestarea rezoluției de conexare arhivate întemeiate pe dispozițiile art. 11 alin. (6) și (7) și art. 17 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 1027/2012, context în care recursul promovat de reclamantul A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2896 din 6 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2018 .