ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2560/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2560/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

sub nr. 53280/3/2011, reclamanta V.E.C. a solicitat obligarea pârâtei P. TV S.A.

să îi lase în deplină proprietate și posesie anumite suprafețe de teren din imobilul

situat în București, bd. P.P., nr. 105-107 sector 2, compus din teren și construcții;

pârâta care are calitatea de posesor neproprietar asupra imobilului deține părți

din imobil, localizate la nr. 105-107, în suprafața de aproximativ 1440 mp și care

urmează sa fie identificate prin expertiza de specialitate, rezervându-și dreptul

de a preciza acțiunea după efectuarea raportului de expertiză.

În drept, cererea a fost

motivată pe disp. art. 480 și urm. C. civ.

Pârâta P. TV SA a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active.

Prin cererea reconvențională

formulată la aceeași dată pârâta reclamantă P. TV SA a solicitat să se constate

că este cumpărător de bună credință și că a efectuat toate demersurile necesare

în calitate de proprietar dreptul său fiind înscris în cartea funciară. Mai arată

că dreptul de proprietate nu a fost dobândit direct de la Statul Român, ci a fost

transmis prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu SC A.M.C. SA (fostă SC

M.P.M.C. SA) fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

respectivă; la data încheierii contractului s-a eliberat extras de carte funciară

din 27 decembrie 2006 emis de A.N.C.P.I. sector 2 din care a reieșit că imobilul

nu era grevat de sarcini și nu era notat nici un litigiu.

Prin sentința civilă

nr. 2225 din 18 decembrie 2013 Tribunalul București, secția a III-a civilă,

a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a respins acțiunea

principală formulată de reclamanta V.E.C. în contradictoriu cu pârâta P. TV SA ca

fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a disjuns cererea

reconvențională și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta V.E.C. criticând sentința ca nelegală și netemeinică.

Prin decizia

nr. 320A din data de

15 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a

fost admis apelul, a anulat sentința apelată

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. A fost obligată intimata

pârâtă la 5056 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Obiectul acțiunii

îl reprezintă revendicarea unui imobil compus din 3100 mp și două construcții

situat în Bd-ul P.P. nr. 105-107, sectorul 2 București prin compararea titlurilor

de proprietate.

Una dintre condițiile

cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio

ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și, în același

timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Spre deosebire de capacitatea

procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane,

calitatea procesuală se determină în concret, „la speță”, în raport de litigiul

dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv

pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă

o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili

decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Întrucât C. proc. civ.

nu cuprinde o definiție a calității procesuale, în doctrină s-au conturat diferite

concepții în legătură cu această noțiune.

S-a impus concepția potrivit

căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului

și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea

procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana

pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Definiția menționată a fost confirmată în mod constant și de jurisprudența actuală.

Justificarea calității

procesuale active (și pasive) cade în sarcina reclamantului, prin indicarea obiectului

cererii și a motivelor în fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa. După

sesizare, instanța verifică calita

tea procesuală activă

(și pasivă), fie înainte de începerea dezbaterilor dacă acest lucru e posibil (de

regulă în cazul cererilor personale, iar în cazul cererilor reale numai dacă se

invocă calitatea procesuală pasivă), în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului

(dacă se invocă excepția lipsei calității procesuale active în acțiunile reale).

Prin raportare la aceste

considerațiuni doctrinale și jurisprudențiale, din cuprinsul cererii

de chemare în judecată rezultă că reclamanta apelantă V.E.C. și-a justificat

calitatea procesuală activă prin menționarea sentinței civile nr. 8214/1997

a Judecătoriei sectorului 2.

În acea cauză reclamanta

s-a judecat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

Primarul General și C.G.M.B., precum și cu persoana fizică P.D., prin

sentința sus menționată, constându-se că imobilul situat în București

- B-ul P.P. nr. 105-107, sectorul 2 București, compus din 3100 mp și două

construcții nu a intrat în proprietatea statului și celorlalți pârâți,

s-a dispus anularea certificatului de moștenitor din 29 septembrie 1992 al

Notariatului de Stat al sectorului 2 și s-a constatat că reclamanta este proprietara

imobilului în litigiu, obligându-se pârâții la restituirea acestuia.

Această sentință

a rămas definitivă și irevocabilă, în ceea ce privește dispozițiile

de admitere, mai puțin față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice apreciat de instanțele de control judiciar ca neavând calitate procesuală

pasivă.

Din economia cererii de

chemare în judecată, rezultă, de asemenea, că s-a solicitat compararea titlurilor

de proprietate, susținându-se că cel al reclamantei este mai vechi, fiind primul

transcris, în timp ce al pârâților provine de la un autor în patrimoniul căruia

bunul nu a intrat în temeiul unui titlu valabil. La cererea de chemare în judecată

s-a anexat și contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 10

aprilie 1942 de fostul Tribunal Ilfov, transcris în 10 aprilie 1942, extras din

cartea funciară din data de 10 decembrie 2010, precum și actele de stare civilă

pentru dovedirea succesiunilor față de proprietarul inițial al imobilului

G.V.S. până la reclamanta V.E.C.

Tribunalul a reținut

greșit și fără o analiză temeinică că ”reclamanta nu este titulara dreptului

pretins prin acțiune, respectiv a dreptului de proprietate asupra unor porțiuni

de teren care nu au fost identificate, dar despre care susține fără temei și în

absența oricăror probe că se află în patrimoniul său”, prin simpla raportare a calității

procesuale active a reclamantei la sentința civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997

a Judecătoriei sectorului 2 București precum și la faptul că această sentință

nu este opozabilă pârâtei.

Astfel , după cum s-a

arătat anterior, în acțiunile reale calitatea procesual activă este verificată

odată cu fondul dreptului, deoarece numai după analizarea pe fond a raporturilor

juridice referitoare la transmisiunile succesive ale proprietății în discuție,

pentru ambele părți, și cumulat cu expertize topografice de identificarea

a imobilului potrivit actelor autentice de proprietate exhibate de reclamantă și

pârâtă, se putea concluziona asupra identității dintre imobilul pe care reclamanta

susține că la dobândit de la autorul său G.V.S. și imobilul deținut

de pârâtă, precum și asupra limitelor sale.

În ceea ce privește proba

dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului

de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumție

relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului; proba se face

prin titlul de proprietate, care poate să fie un act translativ sau declarativ (hotărâre

judecătorească, act de partaj, o tranzacție etc.). Dacă reclamantul nu face dovada

dreptului său de proprietate, acțiunea în revendicare va fi respinsă. Dacă reclamantul

aduce dovezi în sprijinul existenței dreptului său de proprietate, pârâtul va fi

obligat să iasă din pasivitate și să încerce, la rândul său, să-și probeze titlul;

în acest caz instanța va compara titlurile de proprietate înfățișate de părți și

va da câștig de cauză părții al cărei titlu este preferabil.

Curtea de apel a reținut

și motivarea contradictorie și nelegală în ceea ce privește efectele sentinței civile

nr. 8214 din 3 iunie 1997 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.

Din această perspectivă,

a reținut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale,

aceea de excepție procesuala (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc.

civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva

în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4,

art. 1202 alin. (2) C. civ.].

Dacă în manifestarea sa

de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură

să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate

de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauza), nu tot astfel

se întâmpla atunci când acest efect important al hotărârii se manifesta pozitiv,

demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase

în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus,

efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are

legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai

fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției

vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor

între considerentele hotărârii judecătorești.

Cum, potrivit art. 1200

pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, aceasta

prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune

în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește

anterior.

Prin sentința civilă

nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, s-a dezlegat chestiunea referitoare

la valabilitatea titlului de proprietate al statului, instanța analizând pe fond

condițiile în care imobilul a intrat în proprietatea statului și apreciind în final

că statul nu a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu,neavând calitate

de proprietar, este, față de imobil, simplu deținător precar.

De asemenea, tot un efect

pozitiv al puterii de lucru judecat al susmenționatei sentințe se manifestă și în

ceea ce privește calitatea de unică moștenitoare a reclamantei apelante V.E.C.,

față de autorul său, S.G., dat fiind că prin dispozitivul sentinței și din economia

considerentelor s-a dispus anularea certificatului de moștenitor din 29

septembrie 1992 al Notariatului de Stat al sectorului 2 emis pe numele lui P.D.

Astfel fiind, Curtea de

apel a constatat că tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, întrucât,

așa cum s-a menționat anterior, în cazul acțiunilor în revendicare, excepția lipsei

calității procesuale active nu poate fi verificată decât odată cu fondul și după

administrarea întregului probatoriu, practic ea confundându-se cu fondul cauzei.

Față de această împrejurare

și având în vedere și solicitarea apelantei de a se trimite cauza aceleiași instanțe

în vederea soluționării pe fond, Curtea de apel a anulat sentința apelată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Văzând și dispoz. art.

274 C. proc. civ., Curtea de apel a obligat intimata pârâtă la 5056 RON cheltuieli

de judecat, reprezentând taxă de timbru.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs

pârâta SC P. TV SRL, solicitând instanței ca prin de recurs hotărârea pe care o

va pronunța să dispună:

- admiterea recursului;

- modificarea în tot a

încheierii din data de 8 iunie 2015 și a deciziei civile nr. 320/A din 15 iunie

2015, pronunțate de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 53280/3/2011, în sensul

respingerii ca nefondat a apelului formulat de intimata - reclamantă și menținerea

ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 225 din 18 decembrie 2013 pronunțată

de Tribunalul București în Dosarul nr. 53280/3/2011 prin care a fost respinsă în

totalitate cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă ca efect

al admiterii excepției lipsei calității procesuale active;

- obligarea intimatei

- reclamante în temeiul art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate pârâtei de prezentul litigiu.

În motivarea recursului

s-au arătat următoarele.

I. Decizia recurată este

nelegală, instanța de apel omițând a motiva soluția pronunțată din perspectiva tuturor

apărărilor și excepțiilor invocate, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Atât prin întâmpinarea

depusă în fața, instanței de fond, prin concluziile scrise ulterioare, cât și prin

întâmpinarea depusă în apel a învederat faptul că acțiunea în revendicare se impune

a fi respinsă ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, pentru

următoarele considerente.

Sentința civilă nr. 8214/1997,

pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în Dosarul nr. 5294/1997, prin

care petenta își legitimează calitatea procesuală activă, nu îi este opozabilă,

nefiind pronunțată în contradictoriu cu recurenta și are caracterul unui act recognitiv,

iar nu al unui act constitutiv de drepturi.

Actele de stare civilă

prin care intimata - reclamantă pretinde că își justifică calitatea de moștenitoare

a defunctului S.G. (i) pe de o parte, nu au aptitudinea de proba șirul neîntrerupt

de succesiuni, iar pe de altă parte, (ii) au fost depuse în simple copii, nefiind

prezentate originalele, deși o parte din acte au fost emise de autoritățile elene.

Prin decizia recurată,

instanța de apel a admis criticile de nelegalitate și netemeinicie invocate de petentă

cu privire la modul în care Tribunalul București a soluționat cauza prin admiterea

excepției lipsei calității procesuale active, respingând totodată și apărările invocate

de către recurentă prin întâmpinarea la apel.

Ca atare, instanța de

apel a criticat soluția Tribunalului București,

(i) atât prin prisma faptului

că s-a pronunțat asupra cauzei cu încălcarea art. 137 alin. (2) C. proc. civ., apreciind

că pentru soluționarea excepției nu era necesară administrarea probelor în legătură

cu dezlegarea în fond a pricinii, cât și

(ii) din prisma faptului

că nu a făcut o analiză pertinentă sferei și incidenței efectelor puterii de lucru

judecat a sentinței civile nr. 8214/1997.

Din cuprinsul dispozitivului

și al considerentelor care stau la baza deciziei recurate nu reiese însă care sunt

motivele pentru care instanța de apel a îndepărtat criticile recurentei referitoare

la actele de stare civilă în soluționarea excepției lipsei calității procesuale

active a petentei.

Or, astfel cum s-a stabilit

în doctrină, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia

echivalează cu o nemotivare în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este adevărat că judecătorul,

în motivarea dispozitivului hotărârii pronunțate, este ținut doar din prisma mijloacelor

de apărare invocate, nu și din prisma argumentelor care stau la baza acestora, însă,

în prezenta cauză, instanța de apel a cenzurat sentința apelată, omițând să expună

în mod corect și complet raționamentul juridic care a stat la baza deciziei sale.

Cu alte cuvinte, pârâta

a supus analizei instanței de apel un fine de neprimire a cererii de chemare în

judecată, grefat pe excepția lipsei calității procesuale active, construit într-o

manieră duală.

Or, instanța de recurs

trebuie să observe că cele două paliere ale apărării construite sunt cumulative

și nu se presupun reciproc. Prin urmare, este suficientă constatarea temeiniciei

unei singure critici din cele două invocate pentru admiterea excepției lipsei calității

procesuale active.

Ca atare, instanța de

judecată s-a rezumat la a respinge în mod global excepția lipsei calității procesuale

active, fără a surprinde în cuprinsul considerentelor rațiunea pentru care a îndepărtat

criticile privitoare la forța probantă a actelor de stare civilă.

O atare motivare superficială,

sau viciu de motivare, echivalează cu o lipsire de conținut a dreptului recurentei

la apărare și a garanțiilor aferente dreptului la un proces echitabil.

III. Decizia și încheierea

recurată sunt nelegale instanța de apel în mod nelegal refuzând să dispună prezentarea

originalelor documentelor ce atestă calitatea procesual activă și să aplice sancțiunea

pentru neprezentarea originalelor - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În mod nelegal instanța

de apel a încălcat prevederile art. 1188 C. civ. 1864, apreciind că înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 10 aprilie 1942 și actele de stare civilă pentru dovedirea succesiunilor față

de G.V.S. până la intimata-reclamantă V.E.C. ar avea forța probantă a unor originale,

având în vedere că acestea nu s-au înfățișat, deși acest lucru a fost solicitat

în mod expres instanței la termenul din data de 8 iunie 2015.

Potrivit dispozițiilor

art. 1188 C. civ. copiile legalizate ale înscrisurilor autentice fac dovada, sub

rezerva prezentării originalului. În ipoteza în care originalul nu există, copiile

legalizate au o putere doveditoare diferită, în funcție de distincțiile făcute în

alin. (2) al art. 1188 C. civ. Duplicatele ori copiile legalizate sunt presupuse

a corespunde fidel originalului, dar le lipsește forța doveditoare proprie, fiind

admise numai sub rezerva confruntării cu înscrisul original, care poate fi oricând

cerut pentru verificare - cazul dedus judecații.

Documentele depuse în

cadrul probei cu înscrisuri indicate mai sus nu îndeplinesc condițiile cerute de

lege pentru a fi încadrate în categoria înscrisurilor originale fiind reprezentate

de copii eliberate de către Arhivele Naționale (pentru contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 10 aprilie 1942) sau copii transmise prin fax pentru actele de

stare civilă, fără a se fi prezentat originalul acestora pentru comparare.

Relevanța depunerii/nedepunerii

originalelor este esențială în aprecierea titlului de proprietate al reclamantei

și a calității sale procesuale active pentru că determină verificarea legalității

hotărârii judecătorești care a statuat asupra dreptului în conflict prin și din

perspectiva situației juridice relevate de aceste documente ce determină legalitatea

hotărârii Tribunalului București cu privire la calitatea procesual activă.

Instanța de apel a nesocotit

astfel prevederile art. 139 C. proc. civ. ce stabilesc și sancțiunea pentru nedepunerea

originalelor în ipoteza depunerii doar a copiilor certificate: neluarea în seama

a înscrisurilor.

Chiar și în ipoteza în

care s-ar aprecia că actele depuse ar avea forță probantă, acestea nu făceau dovada

obiectului dreptului de proprietate în patrimoniul autorului lor și al reclamantei.

Analiza titlului de proprietate

invocat de către intimata-reclamantă - impune distincția între titlului de proprietate

- moștenirea - și actul/actele juridice care îl reflectă, de lege lata, obiectul

unei transmisiuni imobiliare este determinat și nu determinabil (ca la bunurile

mobile) pentru că numai astfel se asigură opozabilitatea reală și se asigură circuitul

civil. Probele administrate trebuiau să fie analizate riguros pentru a stabili obiectul

dreptului de proprietate pretins a fi moștenit.

Prin decizia recurată

instanța de apel nu a întreprins nicio analiză pe fond a probelor, procedând în

baza unui silogism trunchiat în a concluziona în sensul că în baza efectului pozitiv

al autorității de lucru judecat față de sentința nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei

sectorului 2 București, problema calității procesuale active ar fi fost deja tranșată.

În mod nelegal instanța

de apel a refuzat prin hotărârea luată prin încheierea din data de 8 iunie 2015

să dispună acvirarea dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București

pentru a se putea analiza ce anume s-a avut în vedere de instanță cu privire la

calitatea de moștenitor a intimate-reclamante de pe urma lui G.V.S. și care ar fi

elementele de natură a conduce la concluzia că este vorba despre același teren cu

cel din prezenta cauză și că au fost avute în vedere aceleași acte ca și cele depusă

în prezenta cauză pentru stabilirea calității procesual active. În mod nelegal și

cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale instanța de apel a refuzat să analizeze

problema de drept supusă analizei acesteia refuzând să observe lipsa de valoare

probatorie a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, decizia recurată fiind rezultatul

unor presupuneri nedovedite în mod legal în fața instanței prin acte cu privire

la care P. TV a solicitat prezentarea originalelor conform dispozițiilor art. 139

C. proc. civ. și art. 1188 C. civ.

În plus, astfel cum a

arătat în fața instanței de apel în ședință publică la termenul din 8 iunie 2015,

solicitarea de acvirare a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 se

impunea cu atât mai mult cu cât în fața instanței de fond a invocat anumite rețineri

cu privire la situația juridică a terenului, cunoscută de către instanța care a

pronunțat sentința nr. 8214 din 03 iunie 1997 și asupra căreia judecătorul prezentei

cauze trebuie să aibă o înțelegere deplină.

Această necesitate rezultă

și din faptul că recurenta, nefiind parte în litigiul soluționat de către Judecătoria

sectorului 2, nu poate cunoaște motivele și elementele de fapt care au stat la baza

soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice de către instanța de recurs.

În privința solicitării

de prezentare a originalelor actelor de stare civilă, depuse la dosarul de fond

în susținerea pretențiilor din cererea de chemare în judecată, reiterează observațiile

ridicate la termenul din 8 iunie 2015. Drept urmare, înfățișarea originalelor este

necesară de vreme ce patru dintre actele depuse la dosar sunt copii ale unor copii,

după cum rezultă din antetul acestora, iar două dintre documente au fost emise de

autoritățile din Atena și prezentate doar în formă tradusă și trimisă prin fax.

Față de această situație

în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de probatorii și a reținut puterea

de lucru judecat cu privire la existența calității procesual active în persoana

intimatei-reclamante.

V.E.C. a formulat întâmpinare

la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea recursului și menținerea

deciziei pronunțate de instanța de apel.

Înalta Curte a constatat

nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că din cuprinsul dispozitivului și al considerentelor

care stau la baza deciziei recurate nu reiese care sunt motivele pentru care instanța

de apel a îndepărtat criticile sale referitoare la actele de stare civilă în soluționarea

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

După cum se poate observa

din considerentele deciziei atacate instanța de apel a reținut, în principal,

că soluționarea excepției lipsei calității procesuale active presupunea

administrarea acelorași probe necesare soluționării fondului cauzei, astfel

că trebuia unită cu fondul, conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ., interpretat

per a contrario. Astfel, instanța de apel nu a analizat excepția lipsei

calității procesuale active, nereținând că ar fi neîntemeiată.

Instanța de apel

a mai reținut, pe de altă parte, că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat

a sentinței civile nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București

”se manifestă

și în ceea ce privește calitatea de unică moștenitoare a reclamantei apelante V.E.C.,

față de autorul său, S.G., dat fiind că prin dispozitivul sentinței și din economia

considerentelor s-a dispus anularea certificatului de moștenitor din 29

septembrie 1992 al Notariatului de Stat al sectorului 2 emis pe numele lui P.D.”.

Acestea sunt motivele

pentru care, deși nu a menționat explicit, instanța de apel nu a

analizat criticile recurentei pârâte referitore la actele de stare civilă

.

Este adevărat că tot instanța

de apel a reținut anterior că ”[

d

]

acă în manifestarea sa de excepție procesuală

(care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată),

autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de

art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când

acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea

în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre

părți, fără posibilitatea de a se statua diferit”, fără a explicita în ce măsură

acest efect se aplică pârâtei recurente, care a susținut că nu a fost parte

în acel dosar, dar aceasta reprezintă o problemă de drept ce trebuie analizată din

perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar nu a pct. 7.

Astfel, sunt nefondate

motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta

reclamantă a invocat, în primul rând, faptul că în mod nelegal instanța de apel

a refuzat să dispună prezentarea originalelor documentelor ce atestă calitatea procesual

activă și să aplice sancțiunea pentru neprezentarea originalelor, încălcând prevederile

art. 1188 C. civ. și art. 139 C. proc. civ.

În cadrul ședinței

din 08 iunie 2015 pârâta SC P. TV SA a solicitat atașarea dosarului în care

s-a pronunțat sentința civilă nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului

2 București și să i se pună în vedere reclamantei să prezinte originalele

actelor de stare civilă ale căror copii, atestate pentru conformitate cu originalul,

au fost depuse la dosar în dovedirea lanțului succesiunilor până la proprietarul

imobilului S.G.

De asemenea, reclamanta

a solicitat încuviințarea administrării probei cu expertiză topo pentru a identifica

terenul în cauză și a determina partea acestuia care este liberă.

Instanța de apel

a respins cererile de probatorii formulate de către ambele părți ”având în

vedere soluția pronunțată de prima instanță de fond și criticile

cu a căror rezolvare a fost învestită prin cererea de apel formulată de către reclamantă”.

Observând considerentele

deciziei atacate rezultă că instanța de apel nu a statuat asupra calității

procesuale active a reclamantei, motivul principal al admiterii apelului fiind acela

că tribunalul

a

reținut greșit și fără o analiză temeinică că ”reclamanta nu este

titulara dreptului pretins prin acțiune, respectiv a dreptului de proprietate asupra

unor porțiuni de teren care nu au fost identificate, dar despre care susține fără

temei și în absența oricăror probe că se află în patrimoniul său”, prin simpla raportare

a calității procesuale active a reclamantei la sentința civilă nr.

8214 din 3 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, precum și

la faptul că această sentință nu este opozabilă pârâtei.

Instanța de apel

a mai reținut că ”în acțiunile reale calitatea procesual activă este verificată

odată cu fondul dreptului, deoarece numai după analizarea pe fond a raporturilor

juridice referitoare la transmisiunile succesive ale proprietății în discuție,

pentru ambele părți, și cumulat cu expertize topografice de identificarea

a imobilului potrivit actelor autentice de proprietate exhibate de reclamantă și

pârâtă, se putea concluziona asupra identității dintre imobilul pe care reclamanta

susține că la dobândit de la autorul său G.V.S. și imobilul deținut

de pârâtă, precum și asupra limitelor sale.”

Astfel, instanța

de apel nu a analizat forța probantă a înscrisurilor depuse de către reclamantă,

și cu atât mai puțin îndeplinirea condițiilor art. 1188 C. civ. sau

sancțiunea aplicabilă în cazul neprezentării înscrisurilor în original, conform

art. 139 C. proc. civ.

Aceste apărări formulate

de către pârâtă urmează a fi analizate în rejudecare de către prima instanță

de fond, care, de asemenea, urmează a analiza utilitatea atașării dosarului

în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei

sectorului 2 București, invocată de către reclamantă în susținerea faptului

că ar avea un bun actual.

În același timp,

trebuie determinat dacă imobilul la care se referă sentința civilă nr. 8214

din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București este identic cu cel

care face obiectul acțiunii, ținând cont și de actul de proprietate

avut în vedere la pronunțarea acelei hotărâri, având în vedere apărările pârâtei

sub acest aspect.

În ceea ce privește

efectele sentinței civile nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului

2 București, recurenta pârâtă a invocat faptul că nu îi este opozabilă, întrucât

nu a fost parte în acel dosar, reclamanta judecându-se cu o persoană care nu avea

în proprietate imobilul la acea dată.

În recurs, în cadrul motivelor

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a arătat că ”p

rin decizia recurată instanța

de apel nu a întreprins nicio analiză pe fond a probelor, procedând în baza unui

silogism trunchiat în a concluziona în sensul că în baza efectului pozitiv al autorității

de lucru judecat față de sentința nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului

2 București, problema calității procesuale active ar fi fost deja tranșată”.

Într-adevăr, instanța

de apel a făcut câteva considerații asupra efectelor sentinței menționate

anterior, reținând motivarea ”contradictorie și nelegală” a primei instanțe

sub acest aspect, fără totuși a preciza expres dacă înțelege că puterea

de lucru judecat exprimată prin efectul pozitiv se aplică și persoanelor care

nu au fost părți.

Astfel, sub acest aspect,

instanța de apel a reținut în primul rând că ”[d]

acă în manifestarea sa

de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură

să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate

de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel

se întâmpla atunci când acest efect important al hotărârii se manifesta pozitiv,

demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase

în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit”.

Din această frază pare

să rezulte că ar exista distincții între efectul negativ și pozitiv al

puterii de lucru judecat sub aspectul condiției triplei identități de

elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză).

În realitate, efectele

pozitiv și negativ sunt simultan aspecte ale puterii de lucru judecat, cel

pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala

de dreptul recunoscut prin hotărârea irevocabilă într-o nouă judecată fără ca această

instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, iar cel

negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune

în discuție dreptul său într-un alt litigiu. Despre aspectul pozitiv se susține

în doctrină că apare dacă identitatea de obiect și cauză nu este decât parțială,

dar nu că s-ar putea opune unor terți.

Ca atare, efectele, pozitiv

și negativ, ale puterii de lucru judecat nu pot reprezenta argumente pentru

a se extinde efectele unei hotărâri asupra altor persoane decât cele care au fost

părți, în sensul prezenței lor juridice, în litigiul care a dus la pronunțarea

acelei hotărâri.

În speță se pune

problema dacă puterea de lucru judecat se poate opune unui dobânditor cu titlu particular

al bunului, care nu intră în noțiunea de parte, ca prezență juridică,

în condițiile în care hotărârea se referă la un drept transmis din patrimoniul

statului anterior declanșării litigiului, reclamanta judecându-se în acel litigiu

cu o persoană care la acea dată nu era proprietarul imobilului.

În aceste condiții,

într-adevăr, așa cum corect a susținut aceasta, recurentei pârâte nu i

se poate opune puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare nici ca prezumție

legală absolută irefragabilă și nici ca excepție de fond.

Ca atare, simpla legătură,

din cadrul unui proces ulterior, cu chestiunea litigioasă dezlegata anterior nu

este suficientă pentru a susține că această statuare nu mai poate fi contrazisă,

atâta timp cât nu se poate reține îndeplinirea condiției identității

de părți, în caz contrar încălcându-se principiile dreptului la apărare și

al contradictorialității.

În aceste condiții

se pune problema în ce mod se poate valoriza față de terți sentința

civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, irevocabilă.

În acest context este

util efectul procesual al hotărârii judecătorești de a constitui din punct

de vedere probator act autentic. Astfel, o hotărâre judecătorească poate fi folosită

și împotriva terților ca mijloc de probă într-un alt proces, cu posibilitatea

pentru terți de a face dovada contrară acestei probe în condițiile dreptului

comun.

Totuși, această modificare

a motivării deciziei atacate nu este de natură a influența decizia de admitere

a apelului cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere considerentul avut

în vedere, în principal, de către instanța de apel, și anume faptul că

nu au fost analizate și administrate toate probele necesare pentru soluționarea

excepției calității procesuale active de către prima instanță de

fond, probe care erau comune cu cele necesare soluționării fondului cauzei,

conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ., interpretat per a contrario.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. și

art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va

respinge, ca nefondat,

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC P. TV SRL împotriva deciziei nr. 320A din data de

15 iunie 2015 și a încheierii de ședință din data de 8 iunie 2015 pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2015.