ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 949/2015

Decizia nr. 949/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 august 2008 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta A., în calitate de acționar la B., a solicitat obligarea pârâtelor Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 966.272 lei reprezentând prejudiciu cauzat B., prin folosirea abuzivă a poziției de acționar majoritar a Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în cadrul societății, în sensul că prin votul său exclusiv, acționarul majoritar a hotărât vânzarea activului C. la un preț mult inferior celui de piață.

În motivare reclamanta a arătat că la data de 16 mai 2002 urmare licitației organizate pentru vânzarea activului societății C., bunul a fost adjudecat de D. pentru suma de 16.120.969.200 lei vechi fără TVA.

A mai arătat că, deși adjudecatara a semnat contractul de vânzare-cumpărare al bunului nu a achitat prețul stabilit prin licitație, în termenul prevăzut prin contract, iar după doi ani de la data vânzării, a solicitat cumpărarea aceluiași activ prin negociere directă, în baza prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, cu recunoașterea valorii investițiilor efectuate în imobil începând cu anul 1995. Consiliul de Administrație al B., sesizat cu această solicitare, la data de 28 februarie 2005 a decis vânzarea prin negociere directă a activului, valoarea de pornire a negocierii fiind stabilită la suma ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 2002 actualizată cu rata inflației. Cu toate acestea prin hotărârea AGEA din 20 mai 2005 a B., adoptată cu votul exclusiv a acționarului majoritar Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului a fost aprobat un preț de vânzare de 5.487.304 mii Rol., diferența, în minus față de prețul licitației din 2002 fiind de 10.633.665 mii Rol, din prețul astfel stabilit urmând a se scădea și investițiile făcute de cumpărător (-3.808.252 mii lei).

S-a susținut de reclamantă că încheierea noului contract de vânzare - cumpărare nr. 3464 din 20 octombrie 2005 a activului la prețul impus de acționarul majoritar, net inferior prețului pieții este contrară interesului societar și reprezintă un abuz de drept de natură să atragă răspunderea patrimonială a acționarului majoritar pentru prejudiciul astfel produs societății în temeiul art. 998 - 999 C. civ. și al dispozițiilor speciale din Legea Societăților Comerciale art. 127 și 136

1

și art. 210 din Legea pieții de capital.

Tribunalul Constanța, prin Sentința civilă nr. 5152/COM pronunțată la 28 septembrie 2010, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului la plata sumei de 966.271 lei către B. cu titlu de prejudiciu.

Acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român a fost respinsă ca fiind promovată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Sub aspectul circumstanțelor de fapt care au dus la încheierea celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare a activului în anul 2005, prima instanță a confirmat susținerile reclamantei în baza înscrisurilor administrate în cauză, necombătute cu argumente întemeiate de către pârâți.

Instanța a constatat că hotărârea AGEA din 20 septembrie 2005 a B. prin care s-a aprobat vânzarea activului C. din Eforie, prin negociere directă către D. la prețul impus prin votul acționarului majoritar a fost anulată în mod irevocabil prin Sentința civilă nr. 5652/2006 a Tribunalului Constanța confirmată de Decizia nr. 71 1/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest context, prima instanță a apreciat că toate apărările pârâților privind legalitatea metodei de vânzare a activului, corectitudinea prețului, sunt lipsite de relevanță juridică și contravin flagrant considerentelor hotărârilor judecătorești care au tranșat anularea AGEA din 20 septembrie 2005.

Examinând elementele răspunderii civile delictuale, tribunalul a reținut că fapta culpabilă a acționarului majoritar este abuzul de drept, respectiv vânzarea activului la un preț net inferior prețului pieții, prin exercitarea în mod abuziv a poziției deținute de acționar majoritar și luarea cu votul său exclusiv a unei hotărâri ce a fost desființată pe cale judecătorească pentru nelegalitate.

Prin Decizia civilă nr. 71/COM din 18 mai 2011, Curtea de Apel Constanța investită cu judecarea apelurilor formulate de pârâtele B. și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva sentinței fondului a anulat ca netimbrat apelul pârâtei B. și a admis apelul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a schimbat în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii introductive ca nefondată; dispozițiile sentinței referitoare la lipsa calității procesual pasive a pârâtului Statul Român au fost menținute; totodată reclamanta-intimata a fost obligată la plata către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a sumei de 6427,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de această fază procesuală.

În ce privește apelul pârâtei B., instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, față de declarația expresă a părții în sensul că nu înțelege să achite taxa de timbru datorată pentru exercitarea căii de atac.

Cu privire la apelul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, instanța de control judiciar a apreciat ca neîntemeiate criticile vizând prescrierea dreptului material la acțiune al reclamantei pentru repararea pagubei suferite în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, precum și cele referitoare la excepția lipsei calității procesual active a A.

Confirmând dezlegarea fondului pe aceste excepții, instanța a reținut că reclamanta a fost în măsură să cunoască existența prejudiciului și pe cel care l-a produs numai după punerea în executare a hotărârii AGEA din 20 septembrie 2005 și încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 3464 din 20 octombrie 2005, date în raport de care termenul general de prescripție de 3 ani a fost respectat.

Instanța a apreciat întemeiate, în parte, criticile aduse dezlegării pe fond a cauzei, circumscrise îndeplinirii celor patru condiții cumulative impuse de art. 998 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului apelant.

În ce privește existența faptei ilicite și a vinovăției Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, instanța a apreciat că situația a fost tranșată irevocabil prin sentințele și deciziile judecătorești prin care a fost anulată AGEA nr. 3244 din 20 septembrie 2005 a B., care au statuat asupra nelegalității hotărârii prin care s-a aprobat vânzarea prin negociere a activului C., hotărâre luată cu votul majoritar al ministerului.

Referitor la existența prejudiciului instanța de control judiciar a constatat că această condiție nu a fost dovedită potrivit art. 1169 C. civ.

În acest sens, instanța a constatat că bunul în discuție a fost vândut la valoarea minimă propusă pentru tranzacționare de către un evaluator specializat, actualizată cu rata inflației, valoare din care a fost dedusă contravaloarea unor investiții recunoscute de societate, astfel că, în lipsa unor dovezi contrare, nu se poate reține că bunul vândut a fost subevaluat.

Totodată, instanța a apreciat că, în circumstanțele cauzei, pentru a se putea invoca un prejudiciu în patrimoniul societății cauzat de vânzarea bunului prin negociere directă era necesar să se stabilească ce valoare s-ar fi putut obține la licitație, iar o astfel de valoare nu poate fi determinată cu certitudine, valoarea licitată în anul 2002 neputând fi un criteriu.

Sub un alt aspect, instanța a reținut că primul contract de vânzare-cumpărare în anul 2002 urmare licitației, nu și-a produs efectele deoarece adjudecatarul nu a plătit prețul, context în care nu se poate aprecia ca nelicită atitudinea societății și implicit a acționarului majoritar, care considerând că prima vânzare nu a fost finalizată, au inițiat o nouă procedură de vânzare.

Împotriva sus-menționatei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanta A. și pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Prin Decizia nr. 1520 din 20 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., a respins excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a admis recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva Deciziei civile nr. 71/COM din 18 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că cererea de recurs depusă de recurentă respectă exigențele impuse de art. 302

1

C. proc. civ., sub aspectul mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, chestiunea temeiniciei motivelor de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază recursul urmând a fi analizată.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei date în apel s-a reținut că a vizat încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și nu poate fi calificată ca o cerere de completare a hotărârii în temeiul art. 281

2

C. proc. civ.

Cu privire la recursul promovat de recurenta-reclamantă s-a reținut că, criticile de nelegalitate sunt întemeiate. Astfel rezultă caracterul cert al prejudiciului produs prin fapta ilicită, existența lui rezultă incontestabil din circumstanțele încheierii actului de vânzare-cumpărare și în ceea ce privește prejudiciul suferit de societate se impune efectuarea unei expertize tehnico-imobiliare având ca obiectiv stabilirea valorii de piață a imobilului la data înstrăinării, respectiv anul 2005, în raport de care se va determina cuantumul prejudiciului.

După casare, cu ocazia rejudecării apelului și în conformitate cu art. 315 C. proc. civ., s-a procedat la efectuarea unei expertize tehnico-imobiliare având ca obiectiv stabilirea valorii de piață a imobilului la data înstrăinării, respectiv anul 2005.

Prin Decizia civilă nr. 56 din 14 mai 2013 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta B. împotriva Sentinței civile nr. 5152/COM din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2008.

A admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Economiei, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimații-pârâți B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Constanța împotriva Sentinței civile nr. 5152/COM din 28 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2008.

A schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a obligat Ministerul Economiei către B. la plata sumei de 616.528,8 Ron reprezentând prejudiciu și a dobânzii legale aferente acestei sume, conform O.G. nr. 9/2000, cu începere de la data promovării acțiunii și până la îndeplinirea obligației de plată.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prin raportul de expertiză tehnico-imobiliară efectuat de expert E. s-a stabilit că valoarea de piață a imobilului C. la data vânzării, 20 octombrie 2005 este de 1.262.354 Ron. Din probele administrate în cauză rezultă că D. a efectuat îmbunătățiri la C., anterior cumpărării, în valoare de 380.852,2 Ron, investiții ce au fost recunoscute de vânzător. Prețul vânzării imobilului a fost evaluat conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 3464 din 20 octombrie 2005 la 645.825,2 Ron, urmând ca D. să achite doar 265.000 Ron, întrucât investițiile de 280.825,2 Ron au fost deduse din preț.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1520 din 20 martie 2012, a reținut că prin vânzarea imobilului în condițiile stabilite prin hotărârea AGEA din 20 octombrie 2005 (hotărâre ce a fost anulată irevocabil) nu se poate impune decât concluzia responsabilității civile a autorului civil a cărui culpă a fost statuată cu autoritate de lucru judecat.

În această situație s-a stabilit că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a fost săvârșită, instanței de apel, în conformitate cu art. 315 C. proc. civ., revenindu-i misiunea doar de a cuantifica prejudiciul produs.

S-a reținut, în ceea ce privește prejudiciul cauzat datorită vânzării C., că acesta este în cuantum de 616.528,8 Ron fără TVA. Această sumă a fost stabilită avându-se în vedere valoarea imobilului la data vânzării (20 octombrie 2005) determinată de expert din care au fost deduse investițiile efectuate, 380.825,2 Ron, recunoscute de vânzător, dar și prețul ce a fost achitat cu ocazia vânzării de 265.000 de Ron.

În această situație instanța a admis apelul, cu consecința obligării M.D.R.T. către B. la plata sumei de 616.528,8 Ron și a dobânzii legale aferente acestei sume de la data promovării acțiunii și până la îndeplinirea obligației de plată, în loc de 966.271 lei, cum s-a stabilit la fond.

În ceea ce privește apelul declarat de B., în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât această apelantă nu și-a îndeplinit obligația legală, a fost anulat ca netimbrat.

Prin Decizia civilă nr. 118 din 14 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de intimata-reclamantă A., și a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 56 din 14 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/118/2008, în sensul obligării apelantului-pârât Ministerul Economiei către A. la 8.891,80 lei cheltuieli de judecată, reținându-se îndeplinirea cerințelor art. 281

2

C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 56 din 14 mai 2013 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Ministerul Economiei, înființat prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în calitate de continuator în drepturi și obligații al acestuia, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile H.G. nr. 47/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, cu modificările și completările ulterioare, (actualmente Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului conform H.G. nr. 41 din 28 ianuarie 2015) invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în lipsă față de Ministerul Economiei, cu încălcarea dreptului la apărare al acestuia garantat de dispozițiile vechiului C. proc. civ. și nu numai, a și ignorat un aspect esențial pentru soluționarea apelului, respectiv stabilirea legală a cadrului procesual activ și pasiv.

- Decizia nr. 56/2013 nu menționează în cuprinsul motivării faptul că apelul a fost declarat de Ministerul Economiei, sau că ar fi fost însușit de Ministerul Economiei, sau că Ministerul Economiei ar fi transmis instanței vreo cerere de rectificare citativ și de citare a sa în locul instituției care a formulat apelul respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

- Motivarea sa este contradictorie în ceea ce privește fondul dedus judecății. Astfel, deși acțiunea pe fond a fost introdusă de A., totuși instanța de apel obligă Ministerul Economiei să achite o sumă de 616.528,8 Ron către B., prin care se presupune că ministerul anterior și-ar fi exercitat abuzul de poziție împotriva intereselor A.

- Se invocă excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Economiei, cu motivarea că în M. Of. nr. 420 din 10 iulie 2013 a fost publicată H.G. nr. 430/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism. Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 420/2013, "Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism, se înființează, organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în cadrul Ministerului Economiei, cu personalitate juridică, având rol de sinteză, care aplică strategia și programul de guvernare în domeniul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, cooperatist, mediul de afaceri și turismului, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici".

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de la 18 martie 2013, a respectat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al Ministerului Economiei, garantat de prevederile art. 156 C. proc. civ.

Instanța de apel a stabilit în mod legal cadrul procesual activ și pasiv, dispunând modificarea citativului în sensul de a se introduce și cita Ministerul Economiei în locul apelantului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, urmare măsurilor de înființare, organizare și reorganizare a acestuia din urmă prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 96/2012, respectiv în calitate de continuator de drepturi și obligații. Procedura de citare cu Ministerul Economiei pentru termenele de judecată din 15 aprilie 2013 și 29 aprilie 2013 a fost îndeplinită conform proceselor-verbale aflate la dosar. Prin încheierea din ședința publică de la 15 aprilie 2013, instanța de apel a amânat judecarea cauzei în vederea comunicării raportului de expertiză către părți și a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2013 pentru eventuale obiecțiuni.

La termenul de judecată de la 29 aprilie 2013 instanța a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, conform dispozițiilor art. 87 și urm. C. proc. civ. și nu sunt motive de amânare a cauzei. Apreciind dosarul în stare de judecată a acordat cuvântul pe excepția netimbrării apelului formulat de apelanta-pârâtă B. și pe fondul apelului declarat de Ministerul Economiei, rămânând în pronunțare în baza art. 150 C. proc. civ.

În cazul persoanelor juridice, transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.

Transmiterea calității procesuale pasive presupune introducerea în cauză a succesorului, care va prelua drepturile și obligațiile pârâtului inițial.

Curtea de apel a aplicat dispozițiile art. 26 din O.U.G. nr. 96/2012 și a stabilit cine este succesorul în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, respectiv în favoarea cui a operat transmisiunea acestor drepturi și obligații prin reorganizarea persoanei juridice.

Instanța de apel a statuat corect în favoarea cui a operat transmisiunea calității procesuale, dispunând introducerea în proces și citarea Ministerului Economiei, în calitate de succesor, care a preluat drepturile și obligațiile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, conform art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2012 cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, este de reținut că titularul drepturilor și obligațiilor derivate din calitatea de acționar al statutului la B. este Ministerul Economiei.

Fiind vorba de o transmisiune legală de calitate procesuală pasivă de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către Ministerul Economiei hotărârea a fost pronunțată legal în contradictoriu cu Ministerul Economiei și a fost obligat la plata sumei de 616.528,8 Ron, reprezentând prejudiciu și la dobânda legală aferentă acestei sume conform O.G. nr. 9/2000 cu începere de la data pronunțării acțiunii și până la îndeplinirea obligației de plată.

În ceea ce privește H.G. nr. 430/2013 publicată în M. Of. nr. 420/10.07.2013 la care se face trimitere prin motivele de recurs nu este relevantă în speță, aceasta fiind ulterioară pronunțării deciziei atacate.

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Decizia este motivată și nu cuprinde considerente contradictorii, argumentele reținute cu privire la cadrul procesual și cu privire la fondul cauzei conducând în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv, cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat așa încât hotărârea să creeze transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

În consecință, raportat la concluziile la care instanța de apel a ajuns în urma analizării calității procesuale pasive, Înalta Curte apreciază că nu s-a produs pârâtului o vătămare a dreptului său la apărare.

Pentru considerentele de mai sus, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul pârâtului Ministerul Economiei Comerțului și Turismului București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei Comerțului și Turismului București împotriva Deciziei civile nr. 56 din 14 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/118/2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV