ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 711/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5652 din 18

septembrie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială, s-a admis cererea

formulată de reclamanta S.I.F. T. SA în contradictoriu cu pârâta SC N.O. SA și

s-a dispus anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 3244 din 20/2005.

S-a reținut în considerentele acesteia că

prin hotărârea adoptată s-a încălcat de către societatea pârâtă dreptul de

informare al acționarilor S.I.F. T. SA prevăzut de art. 139 din Regulamentul nr.

13/2004 al C.N.V.M. întrucât nu i s-a pus la dispoziție înscrisurile societății

privind vânzarea activului V.B. din Eforie Nord de către pârâtă.

Acționarul S.I.F. T. SA nu a cunoscut

conținutul mandatului special al Ministerului Transporturilor Construcțiilor și

Turismului nr. 1141 din 15 august 2005 prin care s-a stabilit prețul minim de

vânzare de 5.487.304 lei vechi pentru negocierea directă cu SC B.S.S. SRL

EFORIE ce l-a anulat pe cel precedent prin care se fixase prețul de începere a

negocierii la 21.678.000 mii lei, fără să existe un fundament asupra scăderii

substanțiale a prețului într-un interval de timp de numai trei luni.

Pârâta a manifestat un tratament preferențial

pentru un partener contractual respectiv, SC B.S.S. SRL EFORIE care deși a

achiziționat activul din litigiu în urma licitației organizate la 16 mai 2002 la

prețul de 16.120.969.200 lei vechi nu l-a achitat, iar ulterior în anul 2005

același activ să fie licitat după un interval de 3 ani când prețul construcțiilor

a fost în creștere, la un preț de numai 5.487.304 mii lei vechi.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

instanței de fond a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 103 din

19 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Pârâta SC N.O. SA a declarat recurs împotriva

acestei decizii în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a

solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei, iar pe fondul

cauzei respingerea, ca nefondată, a acțiunii formulate de reclamantă.

Prin întâmpinare intimata-reclamantă S.I.F. T.

SA a solicitat în principal în temeiul dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c)

C. proc. civ., nulitatea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia

întrucât în mod corect ambele instanțe au reținut că hotărârea A.G.E.A. din 20

septembrie 2005 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 243 alin.

(5) din Legea nr. 297/2004, art. 125 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 și art.

24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată.

Recursul pârâtei nu este fondat.

În primul motiv de recurs s-a invocat faptul că

în mod greșit instanța de apel a reținut că încălcarea dreptului de informare a

acționarului S.I.F. T. SA prevăzut de art. 243 alin. (5) din Legea nr. 297/2004

privind piața de capital și art. 139, din Regulamentul nr. 13/2004 a C.N.V.M.

sunt sancționate cu nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. din 20 septembrie

și la publicarea acestuia în presă și în M. Of. prevăzute de Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată afectează valabilitatea hotărârilor

adunării generale.

Critica nu este întemeiată.

Chiar dacă nerespectarea dispozițiilor

referitoare la dreptul de informare al acționarilor nu este sancționată cu

nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 20 septembrie 2005, ambele instanțe au avut în

vedere atunci când au dispus anularea acestei hotărâri și încălcarea unor

dispoziții imperative ale legii cum ar fi art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale.

A susținut recurenta că în ceea ce privește

procurile speciale, acestea nu au fost înregistrate la sediul societății și

deci nu puteau fi comunicate.

Referitor la mandatul special nr. 1141/ Ei

din 15 august 2005 emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului prin care s-a stabilit prețul minim de vânzare a V.B. de 5.487.304

mii lei vechi pentru negocierea directă, mandat care l-a anulat pe cel

precedent prin care s-a fixat prețul de 21.678.000 lei vechi, nu a fost

comunicat intimatei-reclamante, deoarece acesta s-a înregistrat la sediul SC N.O.

SA sub nr. 3096 din 20 septembrie 2005, deci chiar în ziua în care a fost adoptată

hotărârea A.G.E.A.

Nici această critică nu poate fi reținută întrucât

era imperios necesar să se comunice acționarilor acest mandat prin care prețul

de vânzare al imobilului ce a fost inițial fixat la 21.678.000 mii lei Rol, a

fost redus de aproape 4 ori, respectiv la 5.487.384 mii lei Rol față de primul

mandat care a fost anulat.

Din acest punct de vedere nu se poate reține nici

afirmația recurentei că a comunicat intimatei reclamante raportul de evaluare a

activului V.B., cât timp aceasta a făcut dovada că a solicitat recurentei cu

adresa nr. 9932 din 13 septembrie 2005 să i se comunice acest raport care era

întocmit încă din luna februarie 2005, dar așa cum rezultă din probele

dosarului i s-a adus la cunoștință numai prin intermediul instanței.

Ultima critică a recurentei vizează aplicarea

și interpretarea greșită de instanța de apel a dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997

modificată și completată referitoare la vânzarea activelor ce aparțin unor

societăți comerciale cu capital majoritar de stat.

S-a susținut că procesul de privatizare a SC

N.O. SA este reglementat de H.G. nr. 436/2001 prin care s-a aprobat strategia

privind privatizarea societăților comerciale din turism, Legea nr. 132/2002, O.U.G.

nr. 88/1997 și H.G. nr. 441/2001.

A precizat recurenta că în speță au fost

respectate prevederile pct. 5 și 6 din H.G. nr. 441/2001 privind vânzarea

activelor din cadrul societăților comerciale din turism, care stabilesc că

vânzarea se face numai cu aprobarea A.G.A. din acea societate și acordul

prealabil al Ministerului Turismului. Că atributul principal în aprobarea

vânzării de active îl are instituția implicată, respectiv Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Recurenta a menționat că în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și a căror condiții sunt

îndeplinite, respectiv existența în derulare a unui contract de tipul celor

nominalizate și efectuarea de investiții ce reprezintă 15% din valoarea acestor

active.

Criticile nu sunt întemeiate.

Prin hotărârea nr. 3244 A.G.E.A. din 20

septembrie 2005 a SC N.O. SA Neptun s-a aprobat vânzarea prin negociere directă

a activului V.B. din Eforie județ Constanța, cu votul majoritar al Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu prețul de vânzare de 5.487.304

mii Rol, deși în ședința Consiliului de Administrație al SC N.O. SA din 28 februarie

2005 s-a luat decizia ca valoarea de pornire a negocierii conform contractului

de vânzare-cumpărare încheiat în baza licitației din 16 mai 2002 să fie

16.120.969 mii lei, actualizată cu rata inflației.

De menționat că după semnarea contractului de

vânzare cumpărare la acest preț, adjudecatarul SC B.S.S. SRL Eforie nu a

achitat contravaloarea activului la termenul stabilit de părți, iar ulterior

prin cererea înregistrată la 13 august 2004 a solicitat cumpărarea aceluiași

activ prin negociere directă și care a fost aprobată prin adoptarea hotărârii

la un preț de aproximativ 3 ori mai mic la un interval de 3 luni.

În raport de cele reținute, în mod corect instanța

de apel a stabilit că au fost încălcate dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G.

nr. 88/1997 aplicabile în speță, care prevăd că vânzarea activelor se

efectuează pe bază de licitație cu strigare, cu adjudecare la prețul de piață,

în baza raportului dintre cerere și ofertă.

Nu poate fi reținută apărarea recurentei că

vânzarea de active a avut la bază acordul instituției publice implicate

respectiv Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, conform H.G.

nr. 441/2001, cât timp mandatul special a prevăzut un preț minim de vânzare,

contrar dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997.

Afirmația recurentei că în speță, sunt aplicabile

prevederile art. 27 din acest act normativ nu are temei legal, deoarece, acest

text de lege prevede limitativ contractele supuse acestor dispoziții legale, respectiv

contractele de locație de gestiune, închiriere sau asociere în participațiune

aflate în derulare, printre care nu se regăsește și contractul privind vânzare

activului V.B.

Pentru considerentele reținute, urmează ca

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul

pârâtei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC N.O. SA

Neptun, împotriva deciziei civile nr. 103/ COM din 19 aprilie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

februarie 2008.