ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2015

Decizia nr. 2263/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. F-DJ 37 din 30 ianuarie 2014, act emis de către DGRFP Craiova, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 72 din 10 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice Craiova și AJFP Dolj și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-DJ37 din 30 ianuarie 2014 emisă de DGRFP - AJFP Craiova până la soluționarea pe fond a cauzei.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu, precum și în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a arătat următoarele:

- Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de fond nu a reținut în soluționarea cauzei motive care să conducă la concluzia că sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 257 din 14 martie 2006, Curtea Constituțională a reținut faptul că suspendarea actelor administrative reprezintă, totodată, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate."

Se arată că susținerile reclamantei nu puteau fi reținute deoarece aceasta nu are calitatea de a ataca aceste acte administrative, neavând calitatea de persoană vătămată în accepțiunea art. 14 din lege.

- Cazul bine justificat presupune că, pe baza pagubei iminente, reclamanta ar fi trebuit să dovedească împrejurări care să fie legate de efectele actului contestat, împrejurări care să fie dovedite.Până la anularea de către instanța de judecată, actul se bucură de prezumția de legalitate.

În jurisprudență s-a statuat că această condiție este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție, cu alte cuvinte, există un indiciu temeinic de nelegalitate.

Prin Decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că: "prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate."

Pentru ca un act sa fie legal, el trebuie să fie emis în conformitate cu legea, or, în cazul de față, decizia a cărei suspendare se solicită îndeplinește condițiile unui act administrativ individual, respectiv este emisă în baza și în aplicarea actelor normative aplicabile, se adresează unui subiect determinat, dă naștere, modifică sau stinge drepturi și obligații.

Decizia de impunere cuprinde ca temei juridic dispozițiile legale aplicabile situației de fapt stabilită de către organul emitent.

- Afirmațiile instanței, legate de argumentele aduse de către reclamantă, expuse succint, au un caracter evaziv și nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat.

Se reține fără temei că înscrisurile pe baza cărora a fost făcută impunerea suplimentară nu ar fi fost prezentate reclamantei, că societățile care au livrat bunuri nu au fost enumerate în decizia de impunere, precum și faptul că respectivii furnizori ar fi fost activi la data emiterii facturilor.

Situația de fapt se stabilește prin raportul de inspecție fiscală, act în care sunt indicate sau la care sunt anexate documente relevante în stabilirea situației de fapt în care sunt enumerate și societățile declarate inactive, declarațiile depuse de către aceste societăți cu privire la livrările efectuate și declarațiile depuse de către reclamantă cu privire la achizițiile realizate, din care rezultă neconcordanțele respective dintre achiziții și livrări.

- În ceea ce privește îndeplinirea celei de a doua condiții a pagubei iminente, la care ar fi fost supusă reclamanta, instanța de fond nu motivează în niciun fel îndeplinirea acestei condiții.

De altfel, nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii acestei a doua condiții, a pagubei iminente.

Noțiunea de pagubă iminentă se referă la o perturbare previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, după caz a unui serviciu public, condiții pe care reclamanta nu le-a justificat întrucât în patrimoniul său nu se produce un astfel de prejudiciu.

Instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat că prin executarea actului administrativ reprezentat de decizia privind suspendarea activității reclamantei ar rezulta un important prejudiciu, având consecințe negative asupra drepturilor sale, prin diminuarea semnificativă a patrimoniului.

Această afirmație nu poate dovedi îndeplinirea condiției impusă de lege, nefiind încălcat dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.

Prejudiciul efectiv, nu a fost dovedit în niciun fel de către reclamantă, cu atât mai mult perturbarea activității sale, asemenea dovezi nefiind reținute nici de către instanța de fond.

- Instanța de fond nu a putut reține îndeplinirea acestei condiții, producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, prin simpla înșiruire a unor dispoziții legale și a unor etape care ar fi fost parcurse de organele fiscale în încercarea de a diminua și ulterior recupera prejudiciul produs bugetului de stat.

Pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală, instanța de fond avea obligația să verifice situația concretă a reclamantei și efectele pe care le putea produce actul administrativ împotriva acesteia pe baza probelor existente la dosarul cauzei, ori la dosar nu au fost prezentate documente care să permită analizarea situației de fapt referitoare la prejudiciu.

Apărările de fond, legate de contestația formulată împotriva actului administrativ, reținute și de către instanța de fond, nu sunt de natură a convinge că, într-adevăr, executarea silită a creanțelor bugetare ar aduce grave prejudicii reclamantei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 noul C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru considerentele următoare:

- Instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se reține că nu prezintă un caz bine justificat situația invocată de reclamanta - intimată și însușită de instanța de fond. Astfel nu s-a concretizat nici o situație precisă, doar cu titlu general există o apreciere a reclamantei că organele fiscale au apreciat greșit natura unor acte economice sau au ignorat anumite tranzacții comerciale și actele contabile existente.

În doctrină, prin caz bine justificat se face referire la împrejurări legate de starea de drept și de fapt, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Într-adevăr aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/204 nu trebuie să conducă la analizarea pe fond a cauzei dar un indiciu temeinic, o împrejurare de fapt sau de drept trebuie evidențiată, nu pot fi invocate cu titlu general toate apărările reclamantei.

În speță, prin raportul de inspecție fiscală au fost arătate faptele imputate de organele fiscale și au fost anexate documentele relevante, au fost enumerate societățile inactive, declarațiile reclamantei și ale societăților implicate cu privire la tranzacțiile și achizițiile efectuate.

Toate aceste constatări au fost comunicate reprezentantului societății care nu a avut puncte de vedere diferite față de constatările organelor fiscale.

Reclamanta-intimată a depus înscrisuri la instanța de fond, însă nu a arătat care anume dintre societățile invocate nu corespunde constatărilor organelor fiscale, nici ce documente justificative nu au fost avute (în mod greșit) în vedere de către pârâtă.

Nici instanța de fond nu a analizat aceste susțineri cu titlu preliminar, nepipăind fondul ceea ce face ca dezlegarea chestiunii care ar reprezenta un caz bine justificat, să fie extrem de imprecisă.

Toate aceste elemente care privesc stabilirea corectă sau nu a obligațiilor fiscale vor fi analizate prin comparație, eventual o expertiză contabilă odată cu soluționarea pe fond a cauzei.

- În ceea ce privește prejudiciul iminent - ca o condiție necesară pentru aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Este greșită aprecierea instanței că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.

Prezumția de legalitate și de veridicitate a actului administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea executării actului administrativ este o situație de excepție prevăzută de lege cu îndeplinirea strictă a condițiilor.

Cum condiția prejudiciului iminent este în strânsă corelație cu cea privind cazul bine justificat, nu poate fi analizată separat de aceasta, nici consecințele patrimoniale și nici cele privind perturbarea activității invocate de reclamantă nu pot fi considerate relevante pentru condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate mai sus, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacate și va respinge acțiunea ca nefondată.

Va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 10.000 lei către reclamanta-intimată conform art. 1063 noul C. proc. civ. alin. (4).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj - prin D.G.R.F.P. Craiova împotriva Sentinței nr. 72 din 10 martie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 10.000 lei consemnată de intimata reclamantă SC A. SRL prin recipisa cu nr. 8036513/1 din 26 februarie 2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV