ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2557/2015

Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, anularea în totalitate a Deciziei nr. 256352 din 14 martie 2013 de atragere a răspunderii în solidar cu SC A. SRL, pentru suma de 1.301.077 RON, reprezentând TVA - 632.648 RON, impozit pe profit 420.132 RON, dobânzi 91.301 RON și penalități - 156 996 RON, emisă de pârâtă, precum și suspendarea executării acestui act administrativ, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 30 din 31 ianuarie 2014, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 256352 din 14 martie 2013, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că prima instanță a reținut fără temei că ar fi îndeplinite condițiile legale de admisibilitate a cererii de suspendare, afirmațiile legate de o presupusă incertitudine a obligațiilor fiscale au un caracter evaziv și nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește cea de a doua condiție, de asemenea, în mod neîntemeiat prima instanță a reținut că prin executarea actului administrativ reprezentat de decizia privind suspendarea activității reclamantei ar rezulta un important prejudiciu, având consecințe negative asupra drepturilor sale, prin diminuarea semnificativă a patrimoniului. În consecința, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 19 noiembrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 11 februarie 2015. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru motivele arătate în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 256352 DIN 14 martie 2013 de atragere a răspunderii în solidar cu SC A. SRL, pentru suma de 1.301.077 RON, reprezentând TVA - 632.648 RON, impozit pe profit 420.132 RON, dobânzi 91.301 RON și penalități - 156.996 RON, emisă de pârâtă. Potrivit art. 215 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează această procedură, „Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON”. Rezultă, așadar, că - pentru suspendarea executării unui act administrativ fiscal - pe lângă condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la inițierea procedurii de anulare a actului administrativ, la existența unui caz bine justificat și la iminența producerii unei pagube, este necesară plata unei cauțiuni. Această din urmă condiție este obligatorie, obligație ce îi revine părții încă de la momentul formulării cererii de suspendare, plata cauțiunii nefiind lăsată la aprecierea instanței de judecată, care are posibilitatea de a dispune numai cu privire la cuantumul acesteia, în limita prevăzută de dispozițiile legale citate. Așadar, depunerea cauțiunii constituie o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500/2008, reținând că instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, adică a acțiunii în anulare a actului, ci a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. În speță, se constată că deși instanța de recurs a pus în vedere intimatei-reclamante necesitatea consemnării unei cauțiunii în cuantum de 130.107,7 RON, pentru termenele de judecată din 7 mai 2015, respectiv 18 iunie 2015, aceasta nu s-a nu s-a conformat acestei obligații, ceea ce atrage inadmisibilitatea cererii de suspendare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, cu consecința casării sentinței atacate și respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat ca inadmisibile.