ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt și ulterior pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 586 din 27 mai 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. 431 din 5 decembrie 2012, emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să soluționeze Contestația înregistrată sub nr. CV 39560 din 4 noiembrie 2013.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 109 din 5 martie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că prima instanță a analizat doar condițiile de admisibilitate a suspendării contestației de către organul fiscal, nu și cererea cu care a fost învestită ce vizează nelegalitatea deciziei de suspendare și nu a deciziei de impunere. Totodată, a susținut că hotărârea nu este motivată față de obiectul acțiunii și este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 214 din C. proc. fisc. în raport cu art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 94 alin. (5) C. proc. fisc. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și cele ale art. 94 alin. (5) C. proc. fisc., dreptul intern cenzurează practic suspendarea cauzelor administrativ fiscale întemeiate pe simpla plângere penală adresată organelor de urmărire penală de către intimată. În opinia recurentei, prima instanță trebuia să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, cu arătarea motivelor pentru care au fost înlăturate argumentele reclamantei, apreciind că motivarea hotărârii atacate nu are legătură cu obiectul cererii, respectiv cu analiza oportunității suspendării contestației de către organul fiscal. În cauză, prima instanță nu a analizat art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 47 din Carta U.E., reclamanta neputând să cunoască dacă accesul la instanță pe calea administrativ fiscală este sau nu cenzurat justificat în dreptul intern printr-o normă juridică având calitatea legii previzibile și accesibile. Totodată, a arătat că prima instanță a interpretat și aplicat greșit art. 108 raportat la art. 214 alin. (2) lit. a) C. proc. fisc., apreciind fără un suport probatoriu că ar exista o legătură de cauzalitate între obligațiile fiscale suplimentare și starea de fapt expusă în sesizarea penală. În concluzie, a solicitat, ținând cont de primul motiv de casare, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de finalizarea cercetărilor penale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 16 februarie 2017. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce vizează anularea Deciziei nr. 431 din 5 decembrie 2012, emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să soluționeze Contestația înregistrată sub nr. CV 39560 din 4 noiembrie 2013. Curtea de apel a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că actul administrativ contestat este legal. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.: „Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.” Soluția primei instanțe reflectă aplicarea corectă a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., în condițiile în care sesizarea organului de control, care a constatat indiciile săvârșirii unei infracțiuni ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă, se confirmă prin existența Dosarului penal nr. x/104/2016 aflat pe rolul Tribunalului Olt, în care este fixat și termen de judecată. În cauză, prima instanță a reținut că între stabilirea obligațiilor bugetare constatate prin raportul de inspecție fiscală care a stat la baza deciziei de impunere și stabilirea caracterului infracțional al faptelor indicate ca fiind săvârșite de reprezentantul societății există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, ce constă în stabilirea realității operațiunilor efectuate de reclamantă, ținând cont de cele reținute în sensul refuzului nejustificat al acesteia de a reface evidența financiar contabilă pierdută. Contrar susținerilor recurentei, se constată că prima instanță a analizat legalitatea actului administrativ atacat prin prisma prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., iar hotărârea contestată respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce este confirmat și de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze și critici privind fondul soluției adoptate. Astfel, au fost prezentate motivele de fapt și de drept care au condus la soluția adoptată, judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția în cauză, iar împrejurarea că recurenta nu împărtășește raționamentul instanței nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată. Susținerile recurentei care tind să acrediteze ideea că soluția de suspendare a soluționării procedurii administrative, neanalizată, în opinia acesteia, în mod temeinic de prima instanță, îi încalcă dreptul de acces la instanță, de asemenea, sunt nefondate. În legătură cu instituirea cazului de suspendare a procedurii de soluționare a contestației administrative reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., Curtea Constituțională a reținut, în mai multe decizii, că acesta se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă și este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ține în loc civilul", procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată, textul fiind declarat constituțional prin raportare la art. 21 și art. 53 din Constituție (Decizia nr. 56/2013). Prin urmare, nu se poate reține în cauză o încălcare a prevederilor art. 47 din Carta Uniunii Europene invocate. Referitor la prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în raport cu care recurentul a apreciat că nu se poate dispune suspendarea soluționării contestației administrative în temeiul art. 214 C. proc. fisc., se constată că acestea nu sunt aplicabile în cauză, fiind reglementate expres pentru etapa judiciară a contenciosului administrativ. În consecință, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din același cod.