ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1398/2015

Decizia nr. 1398/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4633 din 26 martie 2013 a admis recursul declarat de A. Cluj împotriva sentinței civile nr. 34/2012 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul că a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanții B. și C.

Împotriva acestei decizii B. și C. au formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 21 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 322 C. proc. civ.

Se susține de revizuenți că un prim motiv cu privire la care trebuie revizuită Decizia nr. 4633 din 26 martie 2013 privește natura activității economice, al doilea dreptul de deducere a T.V.A. și al treilea aplicarea cotei reduse de T.V.A. de 5 %.

Prin întâmpinarea formulată în cauză s-a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire și a inadmisibilității.

Cu privire la admisibilitatea revizuirii;

Anterior formulării cererii de revizuire, în M. Of. al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013 a fost publicată Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, prin care Curtea Constituțională a constatat că:

- Legea nr. 299/2011, pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său, este neconstituțională;

- prevederile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că „în cazul constatării neconstituționalității unor dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice in condițiile prevăzute de art. 147 alin, (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte", deoarece ''acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale (...), sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ."

În contextul juridic expus mai sus, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuenți pot fi încadrate în prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data exercitării căii de atac, revizuirea fiind astfel admisibilă.

Cu privire la tardivitatea revizuirii;

În forma sa inițială, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a avut următorul conținut:„Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, intr-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Teza a doua din art. 21 alin. (2) al Legii nr. 554/2004, conținând termenul pentru exercitarea revizuirii, a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1609 din 9 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 70 din 27 ianuarie 2011.

Cum legiuitorul nu a intervenit pentru a pune în acord prevederea neconstituțională cu dispozițiile Constituției în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., prevăzut în art. 147 alin. (1) din Constituția României, iar reglementarea de drept comun a revizuirii, cuprinsă în C. proc. civ., nu conține o normă unitară privind durata și momentul de la care curge termenul pentru exercitarea căii de atac, acestea fiind stabilite distinct pentru fiecare motiv de revizuire prevăzut în Cod, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî asupra aspectelor menționate, cu respectarea unui echilibru între principiul securității raporturilor juridice și obiectivul înlăturării încălcării principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

În motivarea excepției, intimata a făcut referire la termenul de o lună de la pronunțarea deciziei irevocabile atacate cu revizuire, reglementat în art.  324 alin. (1) C. proc. civ., norme care nu sunt aplicabile în cauza de față.

Cu privire la motivele de revizuire;

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire formulată, în raport de motivele invocate de dispozițiile legale incidente în cauză, apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menționat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.

Interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanța nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, analizându-l doar în baza legislației interne.

Prin urmare, în cauza dedusă judecății, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.

În raport de actele și înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată faptul că prin Decizia nr. 4633 din 26 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a argumentat de ce situația factuală din cauza de față nu este identică cu cea din jurisprudența europeană invocată. Astfel, raportat la situația concretă a revizuenților-reclamanți și la prevederile legale în forma lor în vigoare la data controlului, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere.

Totodată, din Decizia nr. 4633/202013, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că referirile cuprinse în hotărârea primei instanțe la Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg și la principiul neutralității T.V.A., deși perfect corecte în principiu nu își găsesc aplicarea în cauză, fiind vorba de premize și situații de fapt diferite.

Prin aceeași decizie Înaltei Curții de Casație și Justiție, a reținut că referirile la diverse cauze în jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, cu trimitere specială la cauza E.A. Rompelman - Van Deelen, C - 268/83, în care s-a statuat, cu precădere asupra conținutului noțiunii de «activitate economică» în sensul art. 4 (para.1) din Directiva 5, nu prezintă deplină relevanță în cauză, în măsura în care considerațiunile respective au pornit de la o cu totul altă situație factuală, generatoare a interpretării.

Din examinarea deciziei atacate rezultă că instanța de recurs a analizat argumentele susținute în calea de atac precum și motivele de recurs invocate, stabilind situația de fapt și de drept prin prisma normelor legale incidente cât și a principiului priorității normelor de drept comunitar invocate de către revizuenți ca fiind încălcate.

În fapt prin cererea de revizuire formulată, se invocă aceleași motive reiterate și prin cererea de recurs, și care au fost examinate cu ocazia soluționării acesteia prin decizia atacată, ceea ce nu poate fi primit prin raportare la dispozițiile art. 322 C. proc. civ. care reglementează această cale de atac extraordinară.

În consecință se constată că în cauză nu poate fi reținută încălcarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României și prin urmare nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În fapt, prin revizuirea formulată se tinde la o nouă rejudecare a recursului situație inadmisibilă din perspectiva art. 6 alin. (6) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la principiul securității raporturilor juridice.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de B. și C. împotriva Deciziei nr. 4633 din 26 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.