Decizia nr. 2672/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Hotărârea supusă controlului judecătoresc Prin hotărârea nr. 585 din 26 mai 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a constatat că toate rezultatele finale obținute la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție organizat la data de 03.04.2016 au fost validate. Totodată, a respins cererile de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, respectiv a gradului profesional de tribunal, formulate de doamnele și domnii judecători A. (Tribunalul Sibiu), B. (Tribunalul Sibiu), C. (Tribunalul București), D. (Tribunalul București), E. (Tribunalul București), F. (Tribunalul București), G. (Tribunalul București), H. (Tribunalul Constanța), I. (Judecătoria Slatina), J. (Judecătoria Slatina), K. (Judecătoria Slatina), M. (Judecătoria Brăila). S-a reținut că doamnele și domnii judecători care au formulat solicitările în discuție au participat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, organizat la data de 03.04.2016 și, în urma susținerii probelor de concurs, au obținut medii generale peste 7, clasându-sc însă peste limita locurilor scoase la concurs pe cele două grade de jurisdicție și pe materii. Ca urmare a validării rezultatelor concursului, prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, candidații menționați au fost declarați respinși, ca urmare a faptului că nu s-au încadrat în limita locurilor alocate concursului, stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, respectiv 100 de locuri la tribunale și 50 de locuri la curțile de apel.

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.06.2016, contestatoarea K., judecător în cadrul Judecătoriei Slatina a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare CSM): - admiterea contestației și anularea Hotărârii nr. 585 a Plenului CSM din data de 26 mai 2016 prin care s-a respins contestația împotriva soluției de respingere a contestatoarei la concursul de promovare în funcția de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 03.04.2016; - invalidarea soluției de respingere la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 3.04.2016; - promovarea contestatoarei, prin recunoașterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs. În susținerea cererii sale, contestatoarea a arătat că a participat la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 41 din 21 ianuarie 2016 și nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pentru a obține gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, obținând nota finală 9,05. Ulterior, s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obținut la concursul de promovare și de promovare a sa prin recunoașterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs. Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 585 din 26.05.2016, prin care s-a reținut că, în ceea ce privește promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, ordonatorii de credite sunt distincți, iar în cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus față de finanțarea locurilor, și de faptul că judecătorii și procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură. A mai arătat contestatoarea că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcții de execuție pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri (lăsat la latitudinea ordonatorului de credite), este discriminatoriu întrucât această categorie profesională a judecătorilor (precum și cea a procurorilor) este dezavantajată, sub acest aspect, în raport cu alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Dat fiind faptul că promovarea pe loc nu presupune a priori existența unor locuri vacante la instanțele/parchetele superioare, la fel ca și în cazul asimilaților, apreciază contestatoarea că magistraților li se creează un regim de promovare dezavantajos, discriminatoriu prin comparație cu personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, al căror statut copiază pe cel al magistraților. Reglementările aplicabile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor nu impun competiția pentru promovarea în funcții de execuție, în vreme ce magistrații sunt obligați să concureze între ei pentru a putea promova pe un număr dat de locuri scoase la concurs. Astfel, deși o persoană care face parte din această categorie de personal se asimilează teoretic magistraților, în concret aceasta beneficiază de mai multe drepturi decât magistrații. Mai mult, a arătat contestatoarea că în vreme ce judecătorii pot promova, în baza regulamentului adoptat prin Hotărârea CSM nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel (promovarea în grad de ICCJ fiind posibilă doar prin promovare efectivă la această instanță, potrivit unei reglementări distincte), totuși personalul asimilat judecătorilor și procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de ICCJ. Or, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție - "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Apărarea intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea contestației formulate de doamna judecător K., împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 585 din 26 mai 2016, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației, intimatul a menționat că în materia concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor există o procedură specială care trebuie urmată strict și cu precădere, astfel că, din interpretarea dispozițiilor art. 46 alin. (3), art. 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, actul administrativ care să producă efecte juridice prin el însuși, de natură să afecteze drepturile și interesele contestatoarei printr-o modificare a situației sale juridice, este Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420 din 26 aprilie 2016 de validare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor, organizat în 03 aprilie 2016. Pe fondul contestației, a apreciat intimatul că pronunțarea unor hotărâri de către instanța de judecată prin care s-ar constata existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, ar pune în discuție legitimitatea puterii judecătorești de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separației puterilor în stat. A mai arătat intimatul că, în cazul judecătorilor și procurorilor, finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiției și Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din rațiuni bugetare. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2)<SUP>2</SUP> din Regulament, Consiliul Superior al Magistraturii este obligat ca, pentru stabilirea numărului de locuri scoase la concursul de promovare pe loc, să realizeze consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite - Ministerul Justiției și Ministerul Public.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației Analizând Hotărârea CSM atacată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Contestatoarea K., în calitate de judecător la Judecătoria Slatina, a participat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, organizat la data 03.04.2016 și a obținut media generală 9,05 fiind clasată, însă, peste limita locurilor scoase la concurs pe cele două grade de jurisdicție și pe materii. Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Regulament, conform Anexei nr. 1. Ulterior, contestatoarea s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obținut la concursul de promovare, precum și cu o cerere de promovare a sa prin recunoașterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs. Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 585 din 26.05.2016, ca urmare a faptului că nu s-a încadrat în limita locurilor alocate concursului, (100 de locuri la tribunale), locuri stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, reținându-se că, în ceea ce privește promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, ordonatorii de credite sunt distincți, iar în cazul promovării pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus față de finanțarea locurilor, și de faptul că judecătorii și procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanța/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură. Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat prezenta acțiune, considerând discriminatorii dispozițiile legale care reglementează organizarea și desfășurarea acestui concurs. Cu privire la excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, pe cale de întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată. Hotărârile prevăzute de alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători. Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că pentru a putea fi atacată la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să vizeze cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor. În cauza de față, prin Hotărârea nr. 585 din 26 mai 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea contestatoarei prin care aceasta solicita validarea rezultatului final obținut la concurs și promovarea sa pe loc prin recunoașterea gradului profesional de tribunal. Or, fiecare magistrat are dreptul să își dezvolte cariera juridică până la cel mai ridicat nivel, prin participarea la concursurile de promovare efectivă sau pe loc organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile legii. Chiar dacă printr-o hotărâre anterioară, respectiv Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii validase deja rezultatele finale ale concursului de promovare din 3.04.2016, respingând și memoriile formulate de magistrați la acel moment, totuși nu se poate reține inadmisibilitatea contestației formulate de prezenta cauză. Astfel, deși memoriul contestatoarei a fost formulat ulterior validării rezultatelor concursului, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera de judecător a contestatoarei și dreptul acesteia de a participa la concurs, ce se impune a fi analizat prin prisma prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de cele reținute, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare. Pe fondul contestației formulate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. Conform art. 45 din lege, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Regulament, care prevede că posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct. Art. 4 alin. (22) din același act normativ, prevede că la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului. Față de aceste dispoziții legale, în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului de promovare din 3.04.2016 și a respins solicitările de recunoaștere a gradului profesional pentru magistrații clasați în afara numărului de locuri aprobate pentru promovarea pe loc, cum este și cazul contestatoarei K.. Principala critică a contestatoarei se referă la existența unei discriminări în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor și procurorilor. Potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Conform alineatului trei al aceluiași articol, sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Pentru a stabili dacă în cauza de față s-a comis o faptă discriminatorie trebuie analizat ce reprezintă o acțiune discriminatorie cristaliză în practica instanțelor europene. Dreptul la egalitate este dreptul tuturor ființelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect și considerație și de a participa în condiții de egalitate cu ceilalți la orice aspect al vieții economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate ființele umane sunt egale în fața legii și au dreptul la protecție și beneficiu egale în fața legii. Dreptul de a nu fi discriminat este un drept de sine stătător, fundamental, subsumat dreptului la egalitate. Discriminarea trebuie interzisă acolo unde aceasta are loc pe criterii de rasă, culoare, etnie, origine, sex, sarcină, maternitate, statut civil, familial sau profesional, limbă, religie sau credință, opinie politică sau de alt gen, origine la naștere, națională sau socială, naționalitate, statut economic, asociere cu o minoritate națională, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, dizabilitate, stare de sănătate, predispoziție genetică sau de altă natură spre boală sau o combinație a oricărora dintre aceste criterii, sau în baza unor caracteristici asociate cu oricare dintre aceste criterii. Discriminarea directă se produce atunci când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt tratate mai puțin favorabil decât o altă persoană sau grup de persoane, sunt, au fost sau ar fi tratate într-o situație comparabilă; sau când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt supuse unui prejudiciu. Discriminarea directă poate fi permisă doar în situații excepționale, când poate fi justificată în raport cu niște criterii strict definite. Discriminarea indirectă apare atunci când o prevedere, criteriu sau practică ar plasa persoanele ce posedă un statut sau o caracteristică asociate cu unul sau mai multe dintre criteriile interzise într-un dezavantaj specific comparativ cu alte persoane, cu excepția situației în care acea prevedere, criteriu sau practică poate fi justificată de un scop legitim, iar mijloacele de a atinge acel scop sunt adecvate și necesare. Hărțuirea constituie discriminare atunci când un comportament nedorit legat de orice criteriu interzis are loc cu scopul sau efectul de a viola demnitatea unei persoane sau de a crea un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci când autoritățile statale "introduc distincții între situați analoage și comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă și obiectivă" (Hotărârea C.E.D.O., pronunțată în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60, Hotărârea C.E.D.O., pronunțată în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, parag. 31, Hotărârea C.E.D.O., pronunțată în cauza Spadea și Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995). Deci, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile-adică persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferențial. Din dispozițiile menționate mai sus rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acțiune a unei alte persoane, acțiune constând într-o deosebire, excludere, restricție sau preferință, bazată pe unul din criteriile menționate mai sus. În cazul de față nu se poate reține o astfel de acțiune din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, din probele administrate în cauză nu a rezultat că aceasta a acționat dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise. Contestatoarea nu a fost supusă unei discriminări pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Or, analizând în integralitate prevederile O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1325/2008, că un înțeles al dispozițiilor ordonanței prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și contestația formulată de contestatoarea K. împotriva Hotărârii nr. 585 din 26 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.