ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2018

Asupra contestației de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 04.01.2018, contestatoarea A., judecător în cadrul Tribunalului București a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea parțială a Hotărârii Plenului CSM nr. 1317 din data de 19.12.2017, recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel și obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să dispună promovarea pe loc a contestatoarei.

În motivarea contestației, petenta a arătat că a participat la concursul pentru promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 26.11.3017, organizat- în baza Hotărârii Plenului CSM nr. 941/21.09.2017, pentru a obține gradul profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina dreptul muncii și a obținut nota finală mai mare decât media generală de 7 și respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Consideră petenta că recunoașterea gradului profesional de curte de apel se impune indiferent dacă nota pe care a obținut-o se încadrează sau nu în numărul limitat de locuri alocat pentru materia de concurs, dat fiind faptul că, oricum nota obținută este superioară mediei generale 7, impusă de art. 27 alin. (2) al regulamentului de concurs.

În opinia contestatoarei, esențial pentru validarea rezultatului concursului de promovare pe loc trebuie să fie îndeplinirea condițiilor de notare impuse de art. 27 al Regulamentului de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcții de execuție pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condițiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și Institutul Național al Magistraturii, personal care este asimilat magistraților, inclusiv sub acest aspect.

Dat fiind faptul că promovarea pe loc nu presupune a priori existența unor locuri vacante la institutele/parchetele superioare, apreciază contestatoarea că i-a fost creat un regim de promovare dezavantajos, discriminatoriu prin comparație cu personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, al căror statut îl copiază pe cel al magistraților.

Din cauza acestei discriminări de jure (formală), ce constă în a trata diferit două categorii de persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă, solicită aplicarea aceluiași tratament cu cel aplicabil în situații similare personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii și recunoașterea gradului profesional superior obținut prin promovarea pe loc.

Față de aceste considerente, referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, contestatoarea a invocat, în cuprinsul acțiunii sale, și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, în ceea ce privește condiționarea promovării pe loc de încadrarea în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.01.2018, intimatul CSM a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

A arătat intimatul că petenta contestatoare a participat la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, desfășurat la data de 26.11.2017, optând pentru promovarea pe loc și disciplina dreptul muncii, obținând nota 8,825 fără a se încadra, însă, în numărul de locuri aprobat pentru promovarea pe loc.

Consideră intimatul că hotărârea atacată de petentă este legală, raportat la prevederile art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora promovarea, atât cea efectivă cât și cea pe loc, se dispune numai în limita locurilor aprobate anterior desfășurării concursului.

Este nefondată critica petentei referitoare la tratamentul discriminatoriu, arătând intimatul că pronunțarea unor hotărâri de către instanța de judecată prin care s-ar constata existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, ar pune în discuție legitimitatea puterii judecătorești de a interfera în competențele legislatorului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separației puterilor în stat.

În acest sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1325/4.12.2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, s-a constatat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, admiterea prezentei contestații ar însemna ca instanța să refuze aplicarea art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, considerând că acestea sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale, ceea ce ar contraveni principiului constituțional al separației puterilor în stat.

De asemenea, nu trebuie ignorată discriminarea ce ar decurge dintr-o posibilă acceptare a argumentelor contestatoarei, pentru candidații înscriși la examenul de promovare efectivă în funcții de execuție, în cazul cărora obținerea gradului profesional ar fi supusă unei duble cerințe, respectiv obținerea unei note minime și încadrarea în numărul de posturi scoase la concurs, în condițiile în care subiectele sunt identice la cele două forme de promovare.

3.1. Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 în ceea ce privește sintagma "în limita numărului de locuri aprobat anual de CSM" din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că cererea este admisibilă, cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, fiind îndeplinite.

Conform art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheiere, va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 în ceea ce privește sintagma "în limita numărului de locuri aprobat anual de CSM" din Legea nr. 303/2004.

3.2. Soluționând contestația de față Înalta Curte constată că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce urmează. Contestatoarea A. a participat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, organizat- la data 26.11.2017 și a obținut media generală 8,825, fiind clasată peste limita locurilor scoase la concurs pentru promovarea pe loc la disciplina aleasă de contestatoare.

Prin Hotărârea nr. 1317 din 19.12.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări și completări, contestatoarea nefiind promovată, întrucât nu s-a încadrat în numărul de posturi aprobat.

Împotriva acestei hotărâri, contestatoarea a formulat prezenta acțiune, considerând discriminatorii dispozițiile legale care reglementează organizarea și desfășurarea acestui concurs, cu referire la condiționarea promovării pe loc numai în ipoteza încadrării în limita posturilor scoase la concurs.

Criticile contestatoarei sunt nefondate, apreciind Înalta Curte că hotărârea atacată este legală, fiind emisă cu aplicarea corectă a prevederilor Legii nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.

Conform art. 45 din legea anterior citată, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

De asemenea, prevederile dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006 cu modificări și completări, statuează în sensul că posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (2)

2

din același act normativ prevede că, în cazul promovării pe loc posturile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului.

Astfel cum s-a arătat mai sus, principala critică invocată de contestatoare este existența unui tratament discriminatoriu cu privire la forma de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor în raport de modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraților.

Regulamentul concursului, care transpune dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004, este un act administrativ care nu a fost anulat și care își produce efectele juridice, iar scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelul instanțelor superioare implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanțării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiției.

Referitor la pretinsa discriminare în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor și procurorilor, se reține că noțiunea de "discriminare" este definită de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Alin. (3) al aceluiași articol exclude conceptului de discriminare, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), față de alte persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

În lumina dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

În cazul judecătorilor și procurorilor, finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiției și Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din rațiuni bugetare, în timp ce, în privința promovării personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind în funcție de bugetul propriu oportunitatea organizării unui astfel de examen.

În consecință, din considerentele sus prezentate, rezultă că pretinsa discriminare invocată de contestatoare își are izvorul în conținutul unor norme legale iar înlăturarea aplicabilității acestora și înlocuirea cu prevederi cuprinse în alte acte normative referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale ar contraveni principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1325/04.12.2008 s-a statuat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Or, prin admiterea prezentei contestații și obligarea intimatului la recunoașterea dobândirii de către contestatoare a gradului profesional de curte de apel, deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru aceasta, s-ar ajunge la refuzarea aplicării unor dispoziții legale în vigoare, cu motivarea că acestea sunt discriminatorii și la înlocuirea lor cu normele aplicabile altei profesii, contrar celor statuate de Curtea Constituțională în decizia mai sus menționată.

În același sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în practica sa anterioară (exempli gratia Decizia nr. 3122/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 și Decizia nr. 2672/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016), apreciindu-se că refuzul promovării pe loc în condițiile nerespectării limitei impuse prin dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 nu este unul nejustificat.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestația formulată de petenta A. împotriva Hotărârii nr. 1317/19.12.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1317 din 19 decembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2018.