ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1326/2018

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimații Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea în parte a Hotărârii nr. 1.317 din 19.12.2017 pronunțată de Plenul CSM în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel; - recunoașterea gradului profesional de curte de apel; - obligarea primului pârât la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute de contestator la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor pe loc, organizat la data de 26.11.2017 și, implicit, recunoașterea gradului profesional de curte de apel și promovarea sa pe loc, în gradul profesional de curte de apel, începând cu data de 01.01.2018.

În fapt, contestatorul arată că este judecător și că a participat la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 26.11.2017, organizat potrivit Hotărârii Plenului C.S.M nr. 941 din 21.09.2017 pentru obținerea gradului profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina drept penal, și a obținut nota finală de 7,2 (7,80 nota la proba teoretică și 7,00 nota la proba practică), mai mare decât media generală 7 și, respectiv, 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs. Ulterior, a formulat cerere de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, dar prin Hotărârea din 19.12.2017 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cererea a fost respinsă cu motivarea că numărul de locuri aprobat pentru promovarea pe loc era deja ocupat de concurenții cu medii mai mari.

În esență, contestatorul susține că modul în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcții de execuție pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri, potrivit art. 45 din Legea nr. 303/2004, lăsat la latitudinea ordonatorului de credite, este discriminatoriu întrucât categoria profesională a judecătorilor și procurorilor este dezavantajată, sub acest aspect în raport de alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece, spre exemplu, pentru promovarea în carieră a personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii, asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, condiția promovării în limita numărului de locuri nu se pune, singura condiție fiind cea de medie. În susținerea acestui motiv de nulitate, se desfășoară o analiză comparativă și cu alte categorii profesionale și dă numeroase exemple menite să pună în evidență discriminarea la care se consideră supus. De asemenea, analizând sensul comun al termenilor "concurs" și "examen" și apreciind că, spre diferență de concurs, examenul nu presupune o competiție între participanți, contestatorul accentuează situația discriminatorie în care se află judecătorii și procurorii care trebuie să concureze pe post în limita locurilor disponibile, spre diferență de persoanele din categoriile profesionale amintite, care sunt doar examinate, fiind suficient să obțină media de promovare fără nicio condiție legată de numărul de locuri disponibile.

Prin aceiași contestație s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 27.03.2018. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, prin întâmpinare, respingerea contestației ca nefondată. A apreciat că dispozițiile legale în materie au fost aplicate întocmai și că nici intimatul și nici instanța de judecată nu au îndrituirea să constate o discriminare la nivel legislativ, fără a încălca principiul separației puterilor în stat. Astfel, a arătat că în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii. Potrivit art. 45 din aceiași lege, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

În lumina dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, prin care s-a statuat că principiul constituțional al egalității în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situații diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferit (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994).

Contrar susținerilor contestatorului a apreciat că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție. S-a menționat că nu poate fi reținută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiții de promovare diferite pentru magistrați și pentru alte categorii profesionale (medici, profesori, militari, funcționari publici). Stabilirea de către legiuitor a unor cerințe distincte de promovare pentru diverse categorii profesionale este determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii și atribuțiile specifice fiecăreia dintre acestea. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, iar în cadrul acesteia a fost depusă documentația care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. La termenul de judecată din data de 27 martie 2018 s-a pus în discuția părților calitatea procesuală pasivă a intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Soluția Înaltei Curți asupra contestației formulate în cauză

Examinând contestația, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) deoarece intimatul nu a emis niciun act administrativ care să fie contestat în prezenta cauză și nici nu se solicită obligarea sa la emiterea unui astfel de act. Or, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și titularul obligației corelative dreptului pretins de recurent. Raportat la datele cauzei, această identitate există doar în cazul intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care a emis actul contestat și care este singurul în măsură să dispună promovarea pe loc solicitată de contestator. Simplul fapt că în cauză se invocă o situație de discriminare nu este suficient pentru a atrage calitatea procesuală pasivă a CNCD. Așa fiind, va respinge contestația îndreptată împotriva acestui intimat, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

Cu privire la fondul pricinii, Înalta Curte pornește de la observația că potrivit unei practici unitare și constante a instanțelor de contencios administrativ, legalitatea actelor administrative, așa cum este și refuzul de promovare pe loc a contestatorului dispus de Hotărârea nr. 1.317 din 19.12.2017 pronunțată de Plenul CSM, se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Or, acest refuz este conform cu dispozițiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care condiționează promovarea pe loc de numărul de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu dispozițiile art. 5 din Hotărârea Plenului CSM nr. 941/2017 care aprobă numărul de locuri și cu situația personală a contestatorul care a participat la examen dar nu a obținut o notă corespunzătoare ocupării unuia din locurile aprobate de CSM. Așadar, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, contestația este neîntemeiată.

Contestatorul pretinde însă că aceste dispoziții sunt discriminatorii în raport cu cele care reglementează promovarea în carieră a altor categorii socio-profesionale fără să impună condiția unui număr de locuri predeterminat, și cere instanței să înlăture discriminarea prin înlăturarea condiției. Altfel spus, solicită înlăturarea unei norme legale și înlocuirea cu o normă creată pe cale jurisprudențială. Or, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008, obligatorie pentru toate autoritățile publice, instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totuși, dincolo de acest aspect, Înalta Curte nu observă existența unei discriminări în sensul pretins de contestator deoarece deși personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, asimilarea nu presupune identitate de regim juridic. Asimilarea exprimă voința legiuitorului și, în consecință, are doar extinderea prevăzută de lege. În ce privește alte categorii socio-profesionale diferențele sunt și mai semnificative iar diferența de tratament juridic se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.

În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestația ca neîntemeiată.