ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2017

Decizia nr. 151/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și  Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 20 iulie 2016, sub nr. x/1/2016, contestatoarele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul C., anularea Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016, adoptată de Plenul C., în ceea ce privește soluția de respingere a cererilor de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, admiterea acestor cereri, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor din data de 03 aprilie 2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului C. nr. 42/2016 și nr. 92/2016, pentru obținerea gradului profesional de curte de apel și implicit, recunoașterea acestui grad profesional și promovarea contestatoarelor pe loc, în gradul profesional de curte de apel, începând cu data de 01 iulie 2016.

În motivare, contestatoarele au arătat că au participat la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 03 aprilie 2016, optând pentru promovarea pe loc (la disciplina dreptul muncii, în urma susținerii probelor de concurs, obținând media finală 8,85 - doamna judecător A. și la disciplina drept comercial, obținând media finală 8,675 - doamna judecător B.).

Au susținut că, deși au îndeplinit cerințele prevăzute de art. 27 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului C., cu modificările ulterioare, în sensul că au obținut mai mult decât media generală 7 și respectiv, 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, notele obținute la concurs nu le-au permis promovarea în gradul de judecător de curte de apel, datorită numărului de locuri limitat.

Contestatoarele, au învederat, în esență, că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcții de execuție pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri, lăsat la latitudinea ordonatorului de credite, condiționat de asigurarea finanțării corespunzătoare, este discriminatoriu, întrucât această categorie profesională este dezavantajată sub acest aspect în raport cu alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest sens, au făcut trimitere expresă la situația personalului de specialitate juridică, asimilat judecătorilor și procurorilor din Ministerul Justiției, Ministerul Public, C. și D., personal care are posibilitatea de a promova în funcții de execuție, în cadrul instituțiilor unde își desfășoară activitatea, prin participarea la examen, fără a concura pe un număr limitat de locuri, promovarea depinzând exclusiv de atingerea notei minime la concurs.

Au menționat că modul restrictiv de promovare impus magistraților reiese și din faptul că promovarea pe loc nu se face în limita unui număr de locuri pentru nicio altă categoric socio-profesională (spre exemplu, funcționarii publici, cadrele didactice și cele medicale pot promova în funcții de execuție fără a avea locurile limitate, promovarea acestora depinzând, exclusiv, de obținerea notei minime la concurs).

Contestatoarele au mai arătat că promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care au obținut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pe materii de concurs, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea Plenului C. nr. 92 din 28 ianuarie 2016, întrucât îndeplinesc condițiile de notare prevăzute de art. 27 alin. (2) din Regulament, respectiv, medie generală peste 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 24/2000 și O.G. nr. 137/2000.

Prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 04 noiembrie 2016, contestatoarele A. și B. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile art. 87 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 16 din Constituția României, solicitând ca, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate menționate.

Contestatoarele au arătat că excepția invocată este admisibilă, întrucât dispozițiile legale pe care le apreciază ca fiind neconstituționale au legătură cu soluționarea cauzei, reprezentând temeiul juridic al Hotărârii Plenului C. nr. 710/2016 și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curii Constituționale.

Cât privește argumentele de neconstituționalitate, acesta se referă la încălcarea egalității de tratament în situația promovării, conform susținerilor din acțiunea introductivă.

Intimatul C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția de conexitate, solicitând trimiterea prezentului litigiu la Dosarul înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2016, precum și excepția inadmisibilității contestației, raportat la natura juridică a hotărârii contestate și la procedura specială incidentă, arătând că hotărârea de validare a concursului este actul administrativ care poate fi atacat în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul contestației, intimatul a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, susținând

că a aplicat întocmai dispozițiile legale în materie, iar C. și instanța de judecată nu au îndrituirea de a constata o discriminare la nivel legislativ, fără a încălca principiul separației puterilor în stat. În acest sens, a făcut trimitere la dispozițiile art. 43 alin. (1) și (2), art. 44 și art. 45 din Legea nr. 303/2004 precum și la prevederile Regulamentului de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție.

Intimatul a arătat că în temeiul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în situații identice, similare sau analoage în care s-ar afla două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a scopului să fie adecvate și necesare. În cauză, contrar susținerilor contestatoarelor, magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2016, intimatul C. a învederat că nu mai susține excepția de conexitate a celor două dosare, invocată prin întâmpinare, în raport de reținerea în pronunțare a Dosarului nr. x/1/2016.

În ședința publică din 25 ianuarie 2017, intimatul C. a invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, în raport cu Decizia nr. 3229 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016,

În punctul de vedere exprimat la același termen de judecată, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/ 2004, intimatul a susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, întrucât prevederile legale vizate de excepție nu au legătură cu soluționarea cauzei, în raport de argumentele pentru care intimatul a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă. În subsidiar, a arătat că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că modalitatea diferită de promovare a celor două categorii socio-profesionale (magistrații și personalul de specialitate juridică, asimilat acestora) este justificată de deosebiri esențiale privitoare la natura activității efectiv desfășurate.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației;

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., republicat, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimatul C., Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, pentru argumentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o contestație ce are ca obiect Hotărârea nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului C., în ceea ce privește soluția de respingere a cererilor de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, formulate de contestatoarele A. și B.,

judecători în cadrul Tribunalului București.

Primul argument invocat de către intimat în susținerea excepției inadmisibilității, vizând reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, în raport cu Decizia nr. 3229 din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016, este nefondat.

Dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ceea ce înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu, va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prin urmare, prezumția de lucru judecat operează atunci când în al doilea proces se pune în discuție o chestiune litigioasă tranșată deja printr-o hotărâre judecătorească anterioară, reținându-se că prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea litigiu ci doar aduce în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, de care trebuie să se țină seama.

Or, deși în litigiul de față, cât și în cel în care a fost pronunțată Decizia nr. 3229 din 17 noiembrie 2016, obiectul contestației privește anularea Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016, adoptată de Plenul C., iar considerentele reținute de intimat pentru emiterea acestei hotărâri sunt comune contestatorilor din ambele dosare, având în vedere faptul că, în prezenta cauză, solicitările de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel aparțin altor judecători, precum și motivele de nelegalitate invocate de către judecătorii contestatori, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea criticilor formulate în contestația de față.

În ceea ce privește argumentele invocate de intimat în susținerea excepției inadmisibilității, referitoare la natura juridică a hotărârii contestate și la procedura specială incidentă în cauză, se constată că aceste argumente nu privesc un fine de neprimire, ci caracterul nefondat al contestației.

Așa cum s-a reținut anterior, contestația este îndreptată împotriva Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului C., hotărâre care se încadrează în categoria celor care privesc cariera judecătorilor contestatari, în sensul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, fiind supusă controlului judiciar exercitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit dispozițiilor alin. (7) al articolului menționat.

În consecință, cu mențiunea că implicațiile ce decurg din formularea de către contestatoare a cererilor administrative privind recunoașterea gradului profesional de curte de apel (care ar presupune revocarea/anularea parțială a hotărârii de validare a rezultatelor concursului), vor fi analizate în cadrul fondului contestației, Înalta Curte constată admisibilă calea de atac judiciară de față.

Pe fondul contestației, examinând Hotărârea nr. 710 din 16 iunie 2016, adoptată de Plenul C., prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este nefondată.

Prin Hotărârea nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului C., s-a constatat că toate rezultatele finale obținute la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție, organizat la data de 03 aprilie 2016, au fost validate (art. 1) și au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, formulate de contestatoarele A. și B., judecători în cadrul Tribunalului București (art. 2).

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că judecătorii contestatori au participat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție, organizat la data de 03 aprilie 2016, ale cărui rezultate finale au fost validate prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, adoptată de Plenul C., contestatoarele fiind declarate respinse, ca urmare a faptului că, deși au obținut medii generale peste 7, nu s-au încadrat în limita locurilor alocate concursului, stabilite prin Hotărârea Plenului C. nr. 92 din 28 ianuarie 2016.

Ulterior datei de validare a rezultatelor concursului de promovare pe loc în funcții de execuție, contestatoarele au adresat intimatului cereri de validare a rezultatelor finale obținute la concursul respectiv și de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, apreciind că obținerea acestui grad profesional se impune indiferent dacă notele pe care le-au obținut se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pe materiile de concurs, iar stabilirea unui număr limitat de locuri pentru concursul de promovare de loc este o măsură discriminatorie, prin raportare la condițiile în care promovează personalul de specialitate juridică, asimilat magistraților.

Cererile administrative ale contestatoarelor au fost respinse prin Hotărârea nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului C., împotriva căreia au înțeles să formuleze prezenta contestație.

În acord cu susținerile intimatului, Înalta Curte reține că solicitările de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, prin promovare pe loc în urma concursului organizat la data de 03 aprilie 2016, nu puteau fi formulate în afara procedurii de organizare și desfășurare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor care s-a încheiat, potrivit art. 46 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 28 din Hotărârea Plenului C. nr. 621/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, cu emiterea hotărârii de validare a rezultatelor concursului și promovarea judecătorilor și procurorilor, declarați admiși, în ordinea mediilor obținute și în limita numărului de locuri scoase la concurs, aferente gradului profesional și materiei pentru care s-a optat.

Hotărârea de validare a rezultatelor concursului poate fi supusă controlului judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca act administrativ care a produs efecte juridice, iar în speță, contestatoarele nu au atacat hotărârea de validare a rezultatelor concursului de promovare pe loc în funcții de execuție, organizat la data de 03 aprilie 2016, în condițiile în care, contestația judiciară de față, prin obiectul său, ar presupune, în mod cert, anularea parțială a Hotărârii Plenului C. nr. 420 din 26 aprilie 2016, de validare a rezultatelor finale obținute la acest concurs.

Pe cale de consecință, intimatul a hotărât în mod judicios că solicitările contestatoarelor sunt lipsite de temei legal, câtă vreme, rezultatele finale ale concursului au fost validate prin Hotărârea Plenului C. nr. 420 din 26 aprilie 2016, rămasă definitivă prin neatacarea în contencios administrativ.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016 a Plenului C., ca nefondată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional are loc dacă sunt îndeplinite câteva condiții cumulative, printre care se numără cerința ca norma legală vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În cadrul prezentei contestații s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, conform cărora participarea la concurs în vederea promovării pe loc a judecătorilor și procurorilor are loc „în limita numărului de locuri aprobat anual de C.”, sintagmă apreciată de contestatoare a fi în contradicție cu prevederile art. 16 din Constituție.

Conform considerentelor expuse asupra contestației, Înalta Curte a stabilit caracterul nefondat al acesteia, fără a analiza dispozițiile art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004. Astfel, a constatat că aceste dispoziții legale au fost aplicate prin hotărârea de validare a rezultatelor finale ale concursului

de promovare în funcții de execuție organizat la data de 03 aprilie 2016, care nu face obiectul contestației de față.

În consecință, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, nu au legătură cu fondul contestației, motiv pentru care, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004.

PENRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației.

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004.

Respinge contestația formulată de contestatoarele A. și B. împotriva Hotărârii nr. 710 din 16 iunie 2016 emisă de Plenul C., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2017.