ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2016

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2016, la data de 11.07.2016, contestatoarea A., judecător în cadrul Tribunalului București, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea parțială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 42 din 21.01.2016, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care este stabilit numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor pentru anul 2016, respectiv 150 locuri repartizate astfel: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale; anularea parțială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 92 din 28 ianuarie 2016, respectiv a dispozițiilor art. 2 și art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor pentru anul 2016; anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 585 din 26 mai 2016 prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel, ca urmare a concursului organizat la 3.04.2016 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute la concursul de promovare din 3.04.2016 și, implicit, promovarea sa pe loc, în grad profesional de curte de apel, începând cu data de 1.07.2016. În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că a participat la concursul pentru promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 3.04.2016, organizat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 42 din 21 ianuarie 2016 care, la art. 1 stabilește numărul de locuri alocat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, atât pentru obținerea gradului de tribunal, cât și pentru obținerea gradului de curte de apel. A participat la concurs pentru a obține gradul profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina drept penal, obținând nota finală 7, 35. A înaintat către C.S.M. o cerere de validare a rezultatului final obținut la concurs și de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel (promovare pe loc), dar cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 585 din 26 mai 2016. A susținut că această hotărâre este netemeinică și nelegală, fiind nefondat argumentul referitor la finanțarea locurilor, întrucât sunt 242 de persoane asimilate judecătorilor și procurorilor, dintre care 137 cu grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 44 cu grad de curte de apel, 24 cu grad de tribunal, 22 cu grad de judecătorie și 6 cu grad de stagiar, 9 dintre funcțiile ocupate fiind de conducere. Și în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ordonatorii de credite pot fi Ministerul Justiției, respectiv Ministerul Public, ca în cazul magistraților. Referitor la argumentul C.S.M. privind un eventual transfer, arată că obținerea gradului profesional superior nu conduce automat la promovarea la o instanță ierarhic superioară. Recunoașterea gradului profesional de curte de apel obținut prin promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care a obținut-o nu se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru pentru materia drept penal. Ceea ce contează pentru validarea rezultatului concursului este îndeplinirea condițiilor de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs. A mai susținut contestatoarea că din cuprinsul Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 42 din 21 ianuarie 2016 se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor este condiționată de asigurarea finanțării corespunzătoare de către Ministerul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanțelor judecătorești, altele decât Înalta Curte de Casație și Justiție. Art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că „(1) Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător”. Analizând prevederile în materie de promovare din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, având în vedere și prev. art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care obligă legiuitorul la folosirea unui limbaj normativ unitar, respectiv a acelorași noțiuni pentru aceeași instituție juridică, se observă că legea folosește noțiunea de „examen” doar în cazurile care nu impun în mod neapărat o concurență pe loc (ex: examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, examenul de capacitate al magistraților stagiari, examen pentru numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare alternativ cu un eventual concurs în acest sens), și folosește noțiunea de „concurs” cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraților în funcții de conducere sau în funcții de execuție. Întrucât legea sus amintită nu definește termenii folosiți, pentru a face distincția între aceștia, contestatoarea, în raport cu definițiile acestora din DEX, a arătat că diferența o face nu modalitatea de examinare, ci concurența, pentru că examenul nu presupune o competiție. Analizând și modul consecvent în care legiuitorul a folosit noțiunea de examen doar acolo unde se pretează, respectiv la situațiile care nu impun o concurență, în mod voit a acordat personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii un drept la promovare mai favorabil decât magistraților cu care se asimilează. Se constată astfel că, pentru promovarea în funcții de execuție, toți magistrații, judecători și procurori, sunt obligați să participe la un concurs, însă, pentru promovarea în funcții de execuție, personalul asimilat magistraților susține doar examene. Promovarea pe loc nu presupune a priori existența unor locuri vacante la instanțele/parchetele superioare, la fel ca și în cazul asimilaților, magistraților creându-li-se un regim de promovare mai dezavantajos prin comparație. A susținut că aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016: caracterul discriminatoriu al acesteia prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii. Urmare acestui fapt, a invocat și excepția de neconstituționalitate a tezei finale din art. 45 din Legea nr. 303/2004 care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri („în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii”) pentru concursul de promovarea pe loc în funcții de execuție, prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 din Constituție. De asemenea, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014 arătând că, prin instituirea în cazul magistraților a unui concurs chiar pentru promovarea pe loc, care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri, se creează o discriminare față de categoria personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, adică a celor care copiază statutul magistraților. Aceasta deoarece asimilații magistraților trebuie doar să îndeplinească cumulativ anumite cerințe mult mai favorabile, după cum reiese din compararea condițiilor prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006, pentru promovarea pe loc a magistraților, de Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1260/2014, și de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare a personalului de specialitate juridică, cu funcții de execuție, asimilat judecătorilor și procurorilor, din Ministerul Justiției, adoptat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 663/2007. Mai mult, în vreme ce judecătorii pot promova, în baza Regulamentului adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel (promovarea în grad de Înalta Curte fiind posibilă doar prin promovare efectivă la această instanță, potrivit unei reglementări distincte), totuși personalul asimilat judecătorilor și procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de Înalta Curte. Astfel, deși o persoană care face parte din acest personal se asimilează, teoretic, magistraților, în concret, aceasta beneficiază de mai multe drepturi ori de privilegii. Urmare acestui fapt, tocmai pentru considerentul că statutul profesional al magistraților este identic (conform legii) cu cel al personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, a solicitat contestatoarea aplicarea aceluiași regim de promovare cu cel instituit pentru acesta. A precizat că asimilarea acestui personal, conform dispozițiilor legale, este totală în tot ceea ce privește promovarea, cu singura diferență că acesta participă doar la examene, niciodată la concursuri. În cazul asimilaților, legea în mod expres prevede doar examen de promovare deși, pentru magistrați, un astfel de examen nu este prevăzut, fiind inadmisibil ca, practic, cel asimilat să beneficieze de un drept al celui la care a fost asimilat, în condiții mai favorabile. Așadar, în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a accede la funcția de judecător sau procuror la instanțele sau parchetele superioare, se instituie un privilegiu în favoarea celor care fac parte dintre cei asimilați magistraților, în detrimentul chiar al magistraților. De vreme ce personalul de specialitate juridică încadrat la instituțiile arătate mai sus este asimilat magistraților, nu se poate presupune decât că toți aceștia nu pot să evolueze și să se perfecționeze decât în cadrul unor repere profesionale similare, neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptățiri la promovarea corespunzătoare pentru instanțele sau parchetele superioare doar a asimilaților. Diferențierea nu se poate justifica pe considerente administrative, deoarece legea nu face nicio distincție în acest sens. A se interpreta altfel ar conduce la concluzia că oricum acest personal nu poate fi asimilat magistraților, deoarece forma de organizarea a acestora, existența raporturilor de muncă și activitățile efective desfășurate de aceștia nu au niciun fel de similitudine cu activitatea magistraților. Simplul fapt că aceste persoane sunt încadrate în instituții publice care au legătură cu activitatea de justiție nu le îndreptățește la obținerea statutului de magistrat care reprezintă una dintre cele trei puteri în stat, cu atât mai puțin la drepturi superioare acestora ori privilegii. A mai arătat că există și alte categorii de juriști care dezvoltă o activitate mai apropiată de cea pe care o desfășoară judecătorii și procurorii, dar care nu beneficiază de drepturile acestui personal asimilat în materie de promovare (printre cele mai sugestive exemple în acest sens fiind: asistenții judiciari care participă alături de judecători în completele care soluționează litigii de muncă, grefierii cu studii superioare juridice care sunt auxiliari ai justiției, fiind îndeaproape implicați în partea procedurală a activității jurisdicționale ori magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au un statut foarte asemănător judecătorilor, condițiile generale de numire a lor fiind cele prevăzute pentru funcția de judecător și procuror, iar dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor aplicându-se în mod corespunzător și acestora). Însăși Curtea Constituțională a României, în considerentele Deciziei nr. 785/2009 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a reținut, printre altele, că „tipul de activitate desfășurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administrației Prezidențiale (aici se poate include și cel angajat la instituțiile amintite mai sus), este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicțională (...)”. Magistrații sunt supuși unui regim de promovare mult mai restrictiv și unic în rândul categoriilor socioprofesionale cu studii superioare, cum ar fi medicii, militarii, polițiștii, trimiterea la alte categorii socioprofesionale putând constitui un argument de neconstituționalitate, care chiar este uzitat de Curtea Constituțională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 279/2015) deoarece unele dintre aceste reglementări nu fac decât sa nuanțeze optica legiuitorului în materie de promovare în funcții de execuție/grade superioare, într-un context adaptat categoriei socioprofesionale vizate. A menționat contestatoarea că, chiar dacă s-ar putea opune susținerea că statutul superior al magistraților, de membri ai uneia din cele trei puteri ale statului, atrage o verificare mai minuțioasă a cunoștințelor pentru a crește calitatea actului de justiție la nivel superior, concluzia nu se susține în cazul asimilaților care se încadrează în aceeași categorie cu aceea a magistraților. Având în vedere reglementările europene și interne în materia discriminării (O.G. nr. 137/2000 transpune în legislația română normele comunitare ale Directivelor 2000/43/CE și 2000/78/CE - aceasta din urmă pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă), se poate constata cu ușurință că, spre deosebire de alte categorii profesionale, magistrații sunt supuși unei discriminări indirecte, al cărei efect este reprezentat de restrângerea exercitării în condiții de egalitate (cu celelalte categorii profesionale) a drepturilor în domeniul muncii, cu impact economic evident. Prin urmare, strict în ceea ce privește subiectul adus în discuție, față de categoriile profesionale din afara sistemului judiciar și chiar față de categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din sistemul judiciar, magistrații sunt o categorie defavorizată, în accepțiunea art. 4 din O.G. nr. 137/2000. Prin Decizia nr. 1038 din 14.09.2010, Curtea Constituțională a reținut, cu ocazia analizării excepției de neconstituționalitate asupra prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, că „violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă”. Totodată, Curtea Constituțională a statuat că „un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalități” (Decizia nr. 1/1994). Discriminarea indirectă este o forma de discriminare care nu este evidentă la o primă vedere. Discriminarea indirectă apare atunci când practici, politici sau proceduri ale unei organizații, au efectul de a dezavantaja oameni care împărtășesc anumite caracteristici protejate, chiar dacă acest lucru nu este menționat într-o forma explicită, ca în cazul discriminării directe. A arătat că lipsa fondurilor nu intră în categoria justificărilor rezonabile, mai ales pentru faptul că această susținere nu se opune unor categorii socio-profesionale net superioare numeric întregului corp al magistraților. Astfel, pe considerente ce țin de politica bugetară (cu cât se acordă mai multe grade superioare, cu atât trebuie alocate mai multe fonduri pentru plata drepturilor salariale), magistrații sunt împiedicați să promoveze în condiții asemănătoare celorlalte categorii profesionale, precum s-a arătat anterior. Astfel, este vorba despre o discriminare de jure (formală), ce constă în a trata diferit două (categorii de) persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă. 1.

La data de 13.09.2016, contestatoarea a formulat o cerere adițională prin care a arătat că înțelege să solicite și anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 420 din 26 aprilie 2016, de validare a rezultatului concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorior, organizat la data de 3.04.2016 și anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 494 din 26 aprilie 2016, precum și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute la concurs și promovarea sa pe loc, în grad profesional de curte de apel, începând cu data de 1.07.2016. În motivarea cererii adiționale a arătat că la data de 14.07.2016, Plenul C.S.M. și-a însușit punctul de vedere al Direcției legislație, documentare și contencios prin care se propune reglementarea a două proceduri distincte de concurs/examen de promovare, una pentru obținerea gradului ierarhic superior, iar cealaltă pentru promovarea efectivă la instanțele sau parchetele superioare. 1.

Intimatul a formulat întâmpinare la contestația inițială prin care a invocat excepția de conexitate cu Dosarul nr. x/1/2016, excepția inadmisbilității contestației, susținând că hotărârile nr. 42/2016 și nr. 92/2016 sunt operațiuni premergătoare actului administrativ final reprezentat de hotărârea de validare a rezultatelor concursului de promovare. Aceste hotărâri nu au trăsăturile caracteristice unui act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este un act premergător, în vederea organizării concursului. Scopul emiterii hotărârii nu îl constituie producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, fiind un act premergător emiterii actului administrativ în considerarea căruia a fost întocmit. Pe fond, a arătat intimatul că, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al egalității în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situații diferite justifică și, uneori, chiar impun un tratament juridic diferit. Magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție. În ceea ce privește concursul de promovare, în cazul judecătorilor, finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul unui singur ordonator principal de credite, Ministerul Justiției, care comunică C.S.M. un număr limitat de locuri, din rațiuni bugetare. În ceea ce privește personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind, în funcție de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen. De asemenea, respectivul examen se organizează numai dacă este cazul, și nu cel puțin anual, ca în cazul magistraților. În cazul personalului de specialitate juridică asimilat, promovarea presupune doar dobândirea unei salarizări corespunzătoare gradului profesional obținut prin examen, nu însă și dobândirea gradului profesional respectiv, spre deosebire de magistrați care, după dobândirea prin concurs a unui grad profesional, pot să lucreze la instanța sau parchetul corespunzător. Referitor la invocarea disp. O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care transpune normele cuprinse în Directivele 2000/43/CE și 2000/78/CE, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-310/10 Agafiței și alții, s-a arătat că discriminarea operată în funcție de categoria socioprofesională excedează cadrelor generale stabilite de directivele anterior menționate. A mai arătat intimatul că este justificată obiectiv și rezonabil diferența de tratament în ceea ce privește promovarea în funcții de execuție, determinată de atribuțiile distincte ale celor două categorii de personal, de statutul diferit al acestora, de necesitatea finanțării posturilor din bugetul unor ordonatori de credite distincți. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, cu privire la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014, aceste prevederi legale neavând legătură cu soluționarea cauzei, mai ales în condițiile în care, în principal, a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă. Intimatul a formulat întâmpinare la cererea adițională prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva hotărârilor nr. 420/2016 și nr. 494/2016, în raport de disp. art. 29 alin. (6) și (7) din Legea nr. 317/2004, aceste hotărâri fiind publicate pe pagina de internet a C.S.M. la datele de 26.04.2016 și, respectiv, 2.06.2016. A invocat, de asemenea, excepția lipsei de interes a contestației împotriva hotărârii nr. 494/2016, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației, astfel cum a fost modificată. 1.

Contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și a lipsei de interes, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea contestației, astfel cum a fost modificată. 1.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.07.2016, sub nr. x/1/2016, contestatorul B., judecător în cadrul Judecătoriei Medgidia, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea parțială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 42 din 21.01.2016, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care este stabilit numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor pentru anul 2016, respectiv 150 locuri repartizate astfel: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale; anularea parțială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 92 din 28.01.2016, respectiv a dispozițiilor art. 2 și art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor pentru anul 2016; anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 420 din 26 aprilie 2016 și obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obținute la concursul de promovare din 3.04.2016 și, implicit, promovarea sa pe loc, în grad profesional de tribunal, începând cu data de 1.07.2016. În motivarea contestației a invocat aceleași motive de fapt și de drept care se regăsesc în contestația formulată de contestatoarea A.. 1.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a formulat apărările menționate în întâmpinarea depusă în Dosarul nr. x/1/2016. La termenul de judecată din 19.10.2016 a fost admisă excepția conexității și s-a dispus conexarea Dosarului nr. x/1/2016 la dosarul nr. y/1/2016. Prin încheierea de ședință de la termenul din 10.11.2016, a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 45 din Legea nr. 303/2004, fiind respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și art. 40 din O.U.G. 83/2014. 2. Soluția și considerentele Înaltei Curți 2.1. Excepția tardivității invocată de intimatul C.S.M. este întemeiată având în vedere disp. art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora „Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată. (6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare. (7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.” În cauză, contestatorii au solicitat anularea Hotărârii nr. 420/2016 și, respectiv, a Hotărârii nr. 494/2016 adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, acestea având ca obiect validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor organizat la data de 3.04.2016 și dispunerea promovării pe loc a judecătorilor menționați în anexă. Aceste hotărâri vizează adoptarea unor măsuri privind finalizarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, concurs care are ca scop evoluția în carieră a judecătorilor și procurorilor, fiind vorba despre hotărâri care se încadrează în dispozițiile legale sus menționate. Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 420/2016 a fost publicată pe pagina de internet a C.S.M. la data de 26.04.2016, iar Hotărârea nr. 494/2016 a fost publicată pe pagina de internet a C.S.M. la data de 2.06.2016. Contestația formulată de contestatorul B. a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2016, iar cererea adițională prin care contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârilor Plenului C.S.M. nr. 420/2016 și nr. 494/2016 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2016, ulterior expirării termenului de 15 zile reglementat de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, astfel că este întemeiată excepția tardivității contestației prin care se solicită anularea parțială a acestor hotărâri, excepția urmând a fi admisă, iar contestațiile formulate împotriva acestor hotărâri vor fi respinse ca tardiv formulate. 2.2. În cauză s-a solicitat și anularea hotărârilor nr. 42/2016 și nr. 92/2016 prin care au fost luate măsuri necesare organizării și desfășurării concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, stabilite a se realiza în cursul anului 2016. Astfel, prin Hotărârea nr. 42/2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: „Art. 1 - Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale. Art. 2 - Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 posturi, repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 posturi la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 posturi la parchetele de pe lângă tribunale”. Prin Hotărârea nr. 92/2016, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât: Art. 1 - Aprobă organizarea concursului de promovare în funcții de execuție, efectivă și pe loc, a judecătorilor și procurorilor, la București, la data de 3 aprilie 2016, conform calendarului propus de Institutul Național al Magistraturii, cu mențiunile din nota direcției de specialitate, astfel cum rezultă din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Aprobă scoaterea la concurs a locurilor stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 pentru promovarea pe loc, respectiv 100 locuri la tribunale, 50 locuri la curți de apel, 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, 15 locuri la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale, cu mențiunea că între acestea nu sunt incluse locuri pentru instanțele și parchetele militare; Art. 3 - Aprobă alocarea pe materii a locurilor aprobate, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 21 ianuarie 2016, pentru promovarea pe loc, după cum urmează: a) 100 locuri la tribunale, astfel: Drept penal - 23 locuri; Drept comercial - 20 locuri; Drept administrativ - 15 locuri; Drept financiar și fiscal - 7 locuri; Drept civil - 20 locuri; Dreptul familiei - 5 locuri; Dreptul muncii - 10 locuri; b) 50 locuri la curți de apel, astfel: Drept penal - 12 locuri; Drept comercial - 6 locuri; Drept administrativ - 14 locuri; Drept financiar și fiscal - 4 locuri; Drept civil - 8 locuri; Dreptul muncii - 6 locuri; Art. 4 - Aprobă alocarea materiei de concurs „drept penal” pentru toate cele 60 locuri aprobate pentru promovarea pe loc la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, respectiv 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, 15 locuri la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale. Art. 5 - Stabilește posturile vacante pentru promovarea efectivă în funcții de execuție la tribunal și curți de apel, conform anexei 2, și parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, conform anexei nr. 3, ambele anexe fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, sub rezerva actualizării posturilor vacante de judecător și procuror, după soluționarea cererilor de transfer și a cererilor de pensionare, precum și altor cereri caredetermină modificarea situației posturilor de la tribunale și curți de apel, în raport cu dispozițiile din Regulament și în acord cu măsurile de indisponibilizare dispuse anterior de Consiliu. Art. 6 - Aprobă includerea posturilor pentru care există propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcție, în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs. Art. 7 - Aprobă includerea posturilor pentru care există cereri de eliberare din funcție pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii și care urmează a fi analizate până cel târziu la data aprobării concursului în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs. Art. 8 - Aprobă includerea în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs a posturilor de execuție care se vor vacanta ulterior datei de 28.01.2016, dar în temeiul unor măsuri dispuse de Plen sau Secții până cel târziu la data aprobării concursului, respectiv data de 28.01.2016. Art. 9 - Aprobă tematica și bibliografia concursului, propuse de Institutul Național al Magistraturii, conform anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre” Este necontestat că cele două hotărâri, a căror anulare parțială a fost cerută de contestatori, au ca obiect măsuri necesare organizării și desfășurării concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, stabilite a se realiza în cursul anului 2016, concursuri care au ca scop evoluția în carieră a judecătorilor și procurorilor. Or, dispunerea/luarea măsurilor, stabilirea condițiilor de desfășurare, etc. a concursurilor respective, face ca cele două hotărâri atacate să aibă o legătură intrinsecă cu evoluția în carieră a judecătorilor și procurorilor candidați, astfel încât acestea se circumscriu pe deplin hotărârilor la care se referă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată (2). Este întemeiată și excepția inadmisibilității invocată cu privire la contestația formulată împotriva acestor hotărâri, în raport de dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform cărora autoritățile publice, în activitatea lor de organizare a executării legii și de aplicare în concret a legii, emit acte administrative producătoare de efecte juridice, dar realizează și operațiuni administrative și/sau operațiuni materiale care pregătesc, însoțesc sau desăvârșesc emiterea actelor administrative. În ceea ce privește concursurile organizate de Consiliul Superior al Magistraturii privind accesul sau promovarea, actul administrativ producător de efecte juridice îl reprezintă hotărârea de validare a concursului pe care Consiliul Superior al Magistraturii o adoptă potrivit competențelor sale. Or, așa cum s-a arătat, cele două hotărâri sus menționate constituie unele dintre actele preparatoare necesare organizării, stabilirii condițiilor, desfășurării, etc. a concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor stabilite a fi realizate în cursul anului 2016. În privința atacării/verificării legalității Hotărârii nr. 42/2016 și, respectiv, a Hotărârii nr. 92/2016 sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ supus judecății. Altfel spus, în cazul de față, legalitatea celor două hotărâri va putea fi verificată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție numai în cazul în care va analizată legalitatea hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a validat rezultatul concursului respectiv, pentru promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor desfășurat la data de 3 aprilie 2016. Or, așa cum s-a arătat, contestațiile împotriva hotărârii de validare a rezultatelor concursului au fost tardiv formulate, astfel încât instanța nu poate proceda la examinarea legalității acestei hotărâri și nici a hotărârilor care au stat la baza emiterii acesteia. În raport cu considerentele prezentate mai sus, contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 42/2016 și a Hotărârii nr. 92/2016 adoptate de Plenul C.S.M. va fi respinsă ca inadmisibilă. 2.3. Contestatoarea A. a solicitat și anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 585/2016 prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional de curte de apel. Acest capăt de cerere este nefondat, având în vedere clasarea contestatoarei în afara numărului de locuri aprobate pentru promovarea pe loc. Nu poate fi reținută susținerea că pentru validarea rezultatului pe care l-a obținut la concurs contează doar îndeplinirea condițiilor de notare, câtă vreme potrivit art. 1 din regulamentul de concurs, promovarea judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, curți de apel se face numai prin concurs, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de C.S.M. Art. 4 alin. (2) din același regulament stabilește că posturile scoase la concurs pentru promovare efectivă, respectiv posturile scoase la concurs pentru promovare pe loc se stabilesc de CSM, în mod distinct, iar art. 4 alin. (2 2 ) prevede că la promovarea pe loc, locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul (...). Numărul de locuri scoase la concurs se stabilește cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către C.S.M. ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile sistemului. Critica formulată de contestatoare vizează, în esență, aplicarea unui tratament discriminatoriu în privința formei de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor, prin raportare la modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraților, fiind criticate și supuse controlului de constituționalitate disp. art. 45 din Legea nr. 303/2004. Regulamentul concursului, care transpune dispozițiile legale sus menționate, este un act administrativ care nu a fost anulat, care își produce efectele juridice, astfel încât concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor se desfășoară în condițiile prevăzute de acesta, asupra constituționalității prevederilor legale pentru a căror punere în executare a fost adoptat acest regulament neavând competența a se pronunța instanța de judecată, ci Curtea Constituțională care a fost sesizată în acest sens. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 585 din 26 mai 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.