ÎCCJ, decizie (scj.ro #134804)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 din vechiul Cod de procedură civilă. Condiții de admisibilitate.

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic

: excepție de neconstituționalitate

- inadmisibilitate

C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 10

Pentru a fi incident motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, este necesar ca excepția de neconstituționalitate să fi fost admisă în cauza în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească supusă revizuirii.

Astfel, respingând cererea ca inadmisibilă, instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în sensul că decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) Legea nr. 198/2004, nu poate constitui motiv de revizuire în baza textului indicat, întrucât respectiva excepție nu a fost invocată de partea revizuentă, ci de alte părți, într-o altă cauză, iar excepția de neconstituționalitate a aceluiași text de lege, invocată de revizuentă în cauza în care a formulat cererea de revizuire, fusese, anterior, respinsă de Curtea Constituțională.

Secția I civilă, decizia nr. 160 din 26 ianuarie 2017

Prin decizia civilă nr. 217 din 24.05.2012, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a admis în parte acțiunea, a modificat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 20.02.2009 emisă de pârâtă, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafață de 2.505 m.p., situat în comuna Moara Vlăsiei, la suma de 173.269,30 lei (39.800 euro).

A obligat intimata la plata către reclamantă a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivare, curtea a reținut că s-a impus efectuarea unei noi expertize de evaluare, având ca obiectiv calcularea despăgubirilor ce se cuvin expropriatului, compuse din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, la calcularea cărora se va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel, la data efectuării raportului de expertiză.

Curtea a arătat că raportul de expertiză întocmit a stabilit o valoare a terenului expropriat, în suprafață de 2.505 m.p. la data efectuării raportului de expertiză, în sumă de 39.800 euro (173.269,30 lei), respectiv 15,88 euro/m.p.

Curtea a reținut și ca adevărată susținerea apelantei reclamante, în sensul că Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local reglementează proceduri diferite de expropriere, dar a arătat că sunt diferite consecințele acestor proceduri, din perspectiva momentului la care se realizează transferul proprietății și nu pot justifica o altă interpretare a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în privința datei în raport cu care se calculează despăgubirile.

Din această perspectivă, Curtea a arătat și că textele legale menționate mai sus (art. 26 alin. 2 teza a doua din Legea nr. 33/1994 și ale art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004) au făcut obiectul controlului de constituționalitate  într-o cauză similară, autorul excepției susținând faptul că o dreaptă despăgubire este cea acordată în raport cu valoarea terenului la momentul exproprierii, și nu la momentul întocmirii raportului de expertiză, în cursul procesului de judecată.

Astfel, prin decizia nr. 996 din 08.06.2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate invocată de S.C. B. S.R.L., reținând că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Apelanta reclamantă a susținut că suprafața zonei de protecție nu poate fi utilizată în scopul urmărit la achiziționarea terenului, respectiv acela de construire a unui proiect imobiliar și că prejudiciul trebuie apreciat în funcție de prețul intravilan, obiectul proiectului fiind implicit trecerea terenului în intravilan.

Din această perspectivă, curtea a constatat că prejudiciul invocat de apelanta reclamantă nu este unul cert, ci unul eventual, în condițiile în terenul în discuție nu a fost trecut în intravilan, iar proiectul imobiliar nu a fost realizat.

Este adevărat că apelanta reclamantă a cumpărat mai multe suprafețe de teren și că a intenționat să construiască un ansamblu de locuințe, încheind contractul de asistență financiară pentru asigurarea finanțării necesare nr. x din 11.07.2007 și  antecontractul de antrepriză de lucrări nr. x din 17.07.2007, dar curtea a constatat că declanșarea procedurilor de expropriere fusese decisă anterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 1546/2006, iar aceasta a dobândit ulterior dreptul de proprietate asupra terenului în cauză prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din

25.07.2008.

La data de 18.03.2015, împotriva acestei decizii s-a formulat cerere de revizuire de către S.C. A. S.R.L. întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 C.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de revizuire s-a arătat că premisa reglementată de art. 322 teza I C.pr.civ. este aplicabilă în prezenta cauză, întrucât decizia civilă nr. 217/A din 24.05.2012 este o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel, iar motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C.pr.civ. vizează soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în cauza respectivă, având ca obiect o dispoziție dintr-o lege care a făcut obiectul acelei excepții.

În această cauză, revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, arătând că stabilirea despăgubirilor prin raportare la data întocmirii raportului de expertiză contravine art. 44 alin. (3) din Constituție.

Deși prin Decizia nr. 984 din 22.11.2012 Curtea Constituțională a respins excepția invocată în această cauză, ulterior, prin Decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a admis aceeași excepție, invocată în altă cauză, reținând în motivare argumente similare celor invocate de revizuentă.

Așadar, prin decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, reținând că textul contravine art. 44 alin. (3) din Constituție.

În aceste condiții, revizuenta a apreciat că este îndeplinită prima condiție statuată de art. 322 pct. 10 C.pr.civ., fiind vorba despre soluționarea unei excepții invocate în „acea cauză”.

Prevederile art. 322 pct. 10 C.pr.civ. nu prevăd condiția admiterii excepției invocate în cauza respectivă, ci condiția ca instanța de control constituțional să se fi pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză și să fi declarat neconstituțională dispoziția legală ce a făcut obiectul acelei excepții.

Prin decizia nr. 232/A din 28.04.2015 Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

În motivare, curtea a arătat în esență că, pentru a se reține incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 C.pr.civ. este necesar ca excepția de neconstituționalitate să fi fost admisă în cauza în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească supusă revizuirii.

Or, în cauza de față, decizia instanței de control constituțional nu poate constitui motiv de revizuire în baza art. 322 pct. 10 C.pr.civ., întrucât excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză a fost respinsă, iar la data deciziei Curții Constituționale cauza era definitiv și irevocabil soluționată, astfel încât raportul juridic își epuizase efectele juridice.

Din momentul înregistrării cererii de chemare în judecată și până la data soluționării definitive a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care a fost răsturnată ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv soarta litigiului, respectiv, după aproximativ 3 ani, prin admiterea excepției de neconstituționalitate invocată în altă cauză.

În această situație, incidența deciziei Curții Constituționale într-o atare cauză ar contraveni flagrant și prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră expres efectul

ex nunc

al deciziilor instanței constituționale și ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.

Împotriva acestei decizii, revizuenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Revizuenta susține că a fost greșit interpretat și aplicat art. 322 pct. 10 C.pr.civ., întrucât condiția de admisibilitate se referă la obiectul excepției de neconstituționalitate și nu la autorul ei.

Prin urmare, nu prezintă relevanță că instanța de control constituțional a respins excepția invocată de revizuentă în cauză, câtă vreme ulterior, a admis excepția privind același text de lege, cu aceleași argumente ca și cele invocate de revizuentă, într-o altă cauză.

Greșit curtea de apel nu a avut în vedere că, în cursul acestui proces, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a textului art. 9 alin. (3) Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local. Astfel, în cursul judecării apelului, la data de 17 mai 2012, revizuenta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, excepția fiind trimisă instanței de control constituțional.

Prin decizia nr. 984 din 22.11.2012, Curtea Constituțională a respins excepția invocată de S.C. A. S.R.L. privind neconstituționalitatea a art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, ridicată în dosarul nr. x/3/2009 al Curții de Apel București.

Ulterior, însă, prin decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a admis aceeași excepție, invocată de C., D. în dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neconstituționalitatea respectivului text de lege.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de revizuire

pendinte

este întemeiată pe cazul reglementat de art. 322 pct. 10 C.pr.civ.: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere ..(…. ).. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.

Recurenta revizuentă arată că, în cursul judecării apelului a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cu trimitere la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, susținând că obligativitatea stabilirii de către experți a valorii terenului expropriat prin raportare la prețurile practicate la data efectuării raportului, iar nu la data exproprierii, contravine principiului „despăgubirii drepte” care este prealabilă exproprierii.

Prin Decizia nr. 984 din 22.11.2012, pronunțată de Curtea Constituțională, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de S.C. A. S.R.L. în cauză, reținându-se că

„modul de calcul al despăgubirii (...) este în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere”.

Urmare a unei sesizări identice ca și motivare, prin Decizia nr. 12 din 15.01.2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții legale, invocată în dosarul nr. x/3/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, reținând în considerentele acesteia că, „

despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate”.

Cererea de revizuire formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 24.05.2012 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia recurată, curtea de apel reținând, în esență, că pentru incidența motivului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 10 C.pr.civ. este necesar ca excepția de neconstituționalitate să fi fost admisă în cauza în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească supusă revizuirii.

Instanța a reținut, de asemenea, că efectul admiterii unei cereri de revizuire, respectiv retractarea unei hotărâri judecătorești definitive, produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile. De aceea, rațiunea pentru care legiuitorul a înțeles să folosească, în cadrul motivului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 10 C.pr.civ., sintagma ”

în acea cauză

” are la bază, în principal, principiul siguranței circuitului civil.

Recurenta revizuentă susține interpretarea și aplicarea greșită a art. 322 pct. 10 C.pr.civ., întrucât condiția de admisibilitate a unei cereri de revizuire cu acest temei de drept se referă la

obiectul

excepției de neconstituționalitate, și nu la

autorul

ei. Așadar, nu prezintă relevanță că instanța de control constituțional a respins excepția invocată de revizuentă, ci împrejurarea că a fost admisă excepția de neconstituționalitate a textului de lege invocat, respectiv a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004.

În cursul judecării recursului ce face obiectul prezentului dosar, recurenta revizuentă a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 10 C.pr.civ., în raport de art. 16 și art. 21 din Constituția României, apreciind că dispozițiile acestui text de lege sunt constituționale numai în măsura în care s-ar interpreta în sensul:

de efectele admiterii excepției de neconstituționalitate beneficiază și partea care a invocat excepția de neconstituționalitate într-un litigiu soluționat definitiv anterior admiterii acesteia, indiferent de soluția asupra excepției invocată de partea respectivă.

Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2015 a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor  art. 322 pct. 10 C.pr.civ.

Prin decizia nr. 404 din 15.06.2016, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de E. și F. în dosarul nr. x/2/2014 al Curții de Apel București, de SC A. S.R.L. în dosarul nr. x/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă și de G. în dosarul nr. x/35/2015/a1 al Curții de Apel Oradea și a constatat că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat, referitor la efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, că decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia, prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor, cum de altfel a statuat prin Decizia nr. 847 din 8.07.2008, pronunțată de instanța de control constituțional și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008.

Ca atare, instanța de control constituțional a reținut că o decizie de admitere a excepției de

neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia, cauze

pendinte

, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepției, până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții Constituționale este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat.

Astfel, Curtea Constituțională a explicat detaliat, în considerentele deciziilor sale anterioare, cum constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite

autorilor

acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5.06.2011, citată anterior, sau Decizia nr. 338 din 24.09.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013).

Aceasta, deoarece neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10.12.2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 29 și 30).

Cu privire la această chestiune, respectiv a calității de

parte în proces

a celui care invocă excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reamintit propria sa jurisprudență (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 126 din 3.03.2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016), conform căreia o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii,

persoanelor

care au invocat excepția de neconstituționalitate, în cauze soluționate definitiv, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei respective și

autorilor

aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv.

A mai arătat Curtea Constituțională și că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o

facta praeterita

, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.

În motivarea acestui punct de vedere, Curtea Constituțională a arătat că, din momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor de judecată și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte

ex tunc

actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

Față de considerentele explicite ale deciziei nr. 404/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate profită

autorilor

acesteia, și nu unor terți, chiar dacă argumentele acestora din urmă s-au regăsit în motivarea deciziei Curții Constituționale de admitere a respectivei excepții.

Drept consecință, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 10 C.pr.civ., în sensul că decizia Curții Constituționale nr. 12/2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, nu poate constitui motiv de revizuire în baza textului de revizuire indicat, întrucât respectiva excepție de neconstituționalitate nu a fost invocată de S.C. A. S.R.L., ci de alte părți, într-o altă cauză, iar excepția de neconstituționalitate a aceluiași text normativ, invocată de recurenta revizuentă în cauză, a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 984 din 22.11.2012.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.pr.civ., recursul declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. a fost respins ca nefondat.