ÎCCJ, decizie (scj.ro #155543)

Revizuire. Cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

C. proc. pen.,

art. 453 alin. (1) lit. f)

Cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. presupune invocarea excepției de neconstituționalitate în cauza soluționată prin hotărârea judecătorească definitivă atacată pe calea revizuirii. În consecință, cererea de revizuire formulată, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., împotriva hotărârii judecătorești definitive pronunțate într-o cauză în care nu s-a invocat excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională neputând conduce la revizuirea hotărârii judecătorești definitive pronunțate în cauză.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 334/A din 24 octombrie 2019

Prin sentința nr. 2/F/CC din 20 iunie 2019, Curtea de Apel Brașov, Secția penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul revizuent A., privind revizuirea sentinței penale nr. 136/F din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1861 din 30 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art.  453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevăd că poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive dacă aceasta s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Din examinarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, instanța a constatat că situația în care se găsește condamnatul nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși acest temei a fost invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare, prin raportare la conținutul cazului de revizuire invocat de condamnat și limitele aplicabilității lui - stabilite chiar de Curtea Constituțională prin jurisprudența sa și cu precădere prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 - și constatând, totodată, că în speța dedusă judecății condamnatul nu a invocat în cauza a cărei revizuire o cere nicio excepție de neconstituționalitate care să vizeze interceptările telefonice, este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de  revizuentul A.

Împotriva sentinței nr. 2/F/CC din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov, Secția penală a formulat apel revizuentul A.

În esență, revizuentul a solicitat admiterea apelului, apreciind că motivele pentru care cererea de revizuire a fost respinsă nu sunt legale și temeinice, întrucât Protocolul de colaborare dintre Serviciul Român de Informații și Ministerul Public, care nu este altceva decât un document care atestă fapte, împrejurări necunoscute la soluționarea cauzei, a devenit cunoscut în urmă cu foarte puțin timp, iar la momentul la care s-a judecat cauza, acest Protocol și toate datele care se regăsesc înscrise în el nu erau cunoscute, aspect ce nu-i poate fi imputat.

Examinând apelul declarat de revizuentul A. prin prisma textelor legale incidente și a motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, în principal, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen.: „Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când (...):

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 456 alin. (2) C. proc. pen.: „Cererea se formulează în scris și trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia.”

Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., la verificarea admisibilității în principiu a cererii, instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 455, b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3), c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Analizând actele aflate la dosar în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu prima instanță, constată că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, prin care poate avea loc retractarea unei hotărâri judecătorești definitive atunci când este incident unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 453 alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, prin intermediul acestui remediu procesual se poate obține retractarea unei hotărâri judecătorești definitive, însă nu pentru orice motive și orice încălcări procesuale care au avut loc în cursul judecății, ci doar pentru acele împrejurări care pot fi încadrate în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. Prin intermediul revizuirii se tinde la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt. Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri etc.

Revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevăd că poate fi cerută revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive dacă aceasta s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, din examinarea condițiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, s-a constatat că situația în care se găsește condamnatul nu se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși acest temei a fost invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare.

În această ordine de idei, s-a constatat că există în cauză o hotărâre de condamnare a revizuentului la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 - 82 C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și aceasta este definitivă: sentința penală nr. 136/F din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1861 din 30 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Este, de asemenea, îndeplinită condiția intervenirii, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, a unei decizii a Curții Constituționale (Decizia nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019), prin care Curtea Constituțională a admis sesizarea și a constatat „existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații”, iar termenul în care a fost promovată calea de atac a revizuirii respectă prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. pen., respectiv cererea este formulată în termen de un an de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei invocate drept temei al revizuirii.

În considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, s-a reținut că în cauza în care a fost implicat revizuentul și în care s-a pronunțat sentința penală nr. 136/F din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1861 din 30 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost într-adevăr folosite, astfel cum rezultă din actele dosarului și chiar din considerentele sentinței a cărei revizuire s-a solicitat, mijloace de probă constând în interceptări ale unor convorbiri telefonice, realizate probabil cu ajutorul organelor specializate ale Serviciului Român de Informații. Cu toate acestea, s-a constatat că revizuentul nu a invocat în această cauză, în cursul procesului penal, vreo excepție de neconstituționalitate referitoare la aceste mijloace de probă.

Or, cazul de revizuire invocat, art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constituie o excepție de la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, care prevăd că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, cu condiția însă ca, în cauzele în care decizia Curții Constituționale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate este invocată ca și temei al revizuirii, să fi fost invocată excepția de neconstituționalitate a textelor de lege declarate neconstituționale, până la data publicării.

Această condiție rezultă în primul rând din conținutul cazului de revizuire invocat, iar în al doilea rând este conturată cu evidență de jurisprudența Curții Constituționale, care a și condus de altfel la modificarea textului de lege care reglementează cazurile de revizuire în forma pe care o are în prezent.

În Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 Curtea Constituțională a decis că, în mod excepțional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă, până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica acestor cauze. De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

În schimb, Curtea Constituțională a reținut, în aceeași decizie, că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o

facta praeterita

, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte

ex tunc

actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

Aceste argumente au stat de altfel și la baza admiterii prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 a Curții Constituționale a excepției de neconstituționalitate a soluției legislative cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limita cazul de revizuire menționat la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Urmare a acestei decizii, legiuitorul a intervenit, modificând textul de lege (art. 453 alin. 1 lit. f C. proc. pen.) în forma existentă în prezent.

Achiesând la motivele expuse în considerentele Deciziei nr. 126/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în reglementarea cazului de revizuire examinat - art. 453 alin. (1)

lit. f)

C. proc. pen., deși intenția legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În acest sens este și jurisprudența Curții, respectiv Decizia

nr. 866

din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în M. Of. nr. 69 din 1 februarie 2016, potrivit căreia, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret.” În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea constată că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca ceea ce a stabilit instanța de contencios constituțional, pe cale jurisprudențială, cu privire la condițiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în prezenta cauză. Așadar, Curtea reține că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Întrucât principiul autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și în ordinea juridică comunitară, precum și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține că atingerea adusă acestuia prin legislația națională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în

Cauza Stanca Popescu împotriva României

, paragraful 99 și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în

Cauza Ryabykh împotriva Rusiei

, paragraful 52). În speță, Curtea constată că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional. Însă nereglementarea condiției ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte

ex tunc

actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147

alin. (4)

din Constituție, determină o încălcare nepermisă a autorității de lucru judecat, o atingere adusă principiului securității raporturilor juridice - element fundamental al supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în

Cauza Brumărescu împotriva României

, paragraful 61).

Din analiza actelor aflate la dosar coroborate cu susținerile apărării, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, când apărătorul ales al revizuentului a susținut că revizuentul nu a invocat o astfel de excepție în cauză, întrucât Protocolul de colaborare dintre Serviciul Român de Informații și Ministerul Public, care nu este altceva decât un document care atestă fapte, împrejurări necunoscute la soluționarea cauzei, a devenit cunoscut în urmă cu foarte puțin timp, iar la momentul la care s-a judecat cauza, acest Protocol și toate datele care se regăsesc înscrise în el nu erau cunoscute, aspect ce nu-i poate fi imputat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt întrunite exigențele deciziei menționate pentru ca aceasta să-și poată produce efectele și în prezenta cauza.

În considerarea argumentelor logico-juridice anterior evocate, se constată că în materia deciziilor Curții Constituționale aplicabilitatea pentru viitor este statuată în dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, de la această regulă fiind prevăzută în legislația penală o singură excepție, și anume atunci când deciziile Curții Constituționale se aplică pentru situațiile

facta praeterita

, doar în cazul în care partea a invocat respectiva excepție în cauza sa.

Or, așa cum s-a arătat, din examinarea întregului material de la dosar rezultă că revizuentul A. nu a formulat o excepție de neconstituționalitate în cauza sa.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu putem fi nici în prezența cazului reglementat în art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în situația în care, pe de o parte, așa cum rezultă din Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a asigurat posibilitatea instanței de judecată de a verifica în fiecare cauză pendinte modalitatea în care aceste Protocoale au avut impact asupra modului de soluționare. Or, această situație urmează a fi stabilită de fiecare instanță în parte în momentul în care are pe rol o cauză penală; ceea ce se susține ar fi necesitatea de a fi admisă o cale extraordinară de atac în eventualitatea în care s-ar mai putea ulterior verifica această incidență a Protocolului în respectiva cauză.

Pe de altă parte, așa după cum a susținut și apărarea, la interpelarea instanței în sensul că temeiul de drept al revizuirii a fost indicat ca fiind cel prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., incidența acestui caz a fost invocată abia în fața instanței supreme, „extrapolând, pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.”, pe care nu le-a invocat la fond; drept urmare, instanța este ținută să soluționeze cauza în limitele cu care este sesizată, revizuentul având posibilitatea să formuleze o altă cerere pentru acest motiv.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând conținutul cazului de revizuire invocat de condamnat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și limitele aplicabilității lui - stabilite chiar de Curtea Constituțională prin jurisprudența sa și cu precădere prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 - și constatând, totodată, că în speța dedusă judecății condamnatul nu a invocat în cauza a cărei revizuire o cere nicio excepție de neconstituționalitate care să vizeze interceptările telefonice, constată că motivul prevăzut de dispozițiile anterior evocate este formal invocat, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu, iar în prezenta cale de atac nu a fost  devoalat niciun motiv pentru care să se impună reformarea hotărârii, aceasta fiind legală și temeinică.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 2/F/CC din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov, Secția penală.