ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 260/2016

Decizia nr. 260/2016

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea condamnatului A. privind revizuirea sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia nr. 1705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Brașov a reținut că prin cererea înregistrată la data de 11 martie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de revizuire, precum și în memoriul din data de 29 martie 2016, condamnatul a invocat dispozițiile Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, menționând că toate probele administrate împotriva sa în dosarul în care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani, constau în interceptări telefonice efectuate de Serviciul Român de Informații, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză criminalistică din 06 februarie 2012 și din adresa din 2 februarie 2012 a U.M. ... Brașov, aflate în Dosarul nr. x/64/2008, acestea fiind nelegale.

De asemenea, condamnatul a susținut că solicitarea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere considerentele deciziei menționate, conform cărora în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare înaintea datei publicării deciziei în M. Of. al României, se pot formula cereri de revizuire.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A. Curtea de Apel Brașov a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul penal nr. x/64/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de șantaj în forma complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, în referire la art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969. Sentința penală menționată a rămas definitivă la data de 21 mai 2013 prin Decizia penală nr. 1705 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin Decizia nr. 126/2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Curtea a reținut că în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o Ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. Curtea a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidență a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tune actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

În motivarea deciziei, Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege.

În aceleași considerente, Curtea Constituțională a reținut că o decizie de constatare a neconstituționanlității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în M. Of. a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică (parag. 33).

În raport de cererea de revizuire adresată Curții de Apel Brașov de către condamnatul A., s-a constatat, din analiza Dosarului penal nr. x/64/2008, că acesta nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 și art. 91

2

din V.C.P.P., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice.

În esență, revizuentul și-a întemeiat prezenta cerere pe faptul că în această cauză, în care el a fost condamnat definitiv, un alt coinculpat (B.) a invocat la data de 19 aprilie 2010 o excepție de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. Prin încheierea de ședință din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel a respins excepțiile invocate (art. 91 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 28 din Constituția României raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 53 și art. 21 alin. (3) din Constituția României coroborat cu art. 6 din aceeași convenție, cu referire la posibilitatea autorizării efectuării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de a se comite vreo infracțiune), încheierea rămânând definitivă prin Decizia nr. 1871 din 11 mai 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul inculpatului B.

În cuprinsul cererii sale, condamnatul A. a susținut că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, care a declarat neconstituțional art. 142 alin. (1) din N.C.P.P., referitor la organul care a efectuat interceptările, ar avea și el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

S-a reținut că afirmațiile lui A. sunt neîntemeiate, în primul rând pentru motivul că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituționalității unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie,, circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control". Așadar, potrivit acestei decizii a Curții Constituționale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepție de neconstituționalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepție.

În acest context, Curtea de Apel Brașov a constatat că petentul nu are deschisă calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condițiile în care, în Dosarul penal nr. x/64/2008, în apărarea sa, nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pe care se întemeiază prezenta cerere.

Totodată, din analiza excepției invocate de către B. la termenul din 19 aprilie 2010, rezultă că s-au adus critici dispozițiilor art. 91 C. proc. pen. anterior, din perspectiva posibilității autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de comiterea vreunei infracțiuni, situație față de care s-a constatat că prin excepția de neconstituționalitate invocată nu s-au criticat aceleași prevederi ca cele declarate ulterior neconstituționale, motivele fiind total diferite.

În Dosarul penal nr. x/64/2008, art. 91

2

C. proc. pen. anterior, care viza organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, nu a fost criticat, motiv pentru care, în raport de considerentele Deciziei nr. 51/2016 (care a declarat neconstituțional art. 142 alin. (1) C. proc. pen. doar în ceea ce privește sintagma „ori alte organe specializate ale statului"), s-a remarcat faptul că cererea de revizuire este inadmisibilă, în considerarea prevederilor art. 459 alin. (3) lit. c), e), alin. (5) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea de Apel Brașov a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței penale nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a formulat apel inculpatul A., motivele invocate în susținerea căii de atac fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că următoarele:

Se observă că judecarea apelului se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința apelată - fiind vorba despre soluționarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă și nu de soluționarea fondului cauzei.

Apelantul revizuent inculpat A. a criticat hotărârea apelată, în sensul că în mod greșit a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, raportat la faptul că nu el a invocat excepția de neconstituționalitate, ci un alt inculpat.

O altă critică vizează faptul că instanța de fond trebuia să verifice, analizând cererea de revizuire în faza admiterii în principiu, raportat la prevederile art. 459 C. proc. pen., doar din punct de vedere formal, dacă cererea respectă criteriile prevăzute de lege pentru a putea fi formulată, respectiv dacă a fost formulată de una dintre persoanele ce au avut calitatea de parte în hotărârea supusă revizuirii și dacă motivele invocate se numără printre cele indicate în textul de lege, însă judecătorul fondului a depășit limitele competenței raportat la această această procedură și a analizat temeiul de revizuire, respectiv art. 453 lit. f) C. proc. pen.

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform cărora: „(3) Instanța examinează, dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4)."

După cum se poate observa prima instanță, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., printre altele, a verificat dacă cererea a forst formulată de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., precum și dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.

Totodată, au fost avute în vedere considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. In acest sens s-a tăcut referire și la jurisprudența recentă a Curții, respectiv Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 30, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, potrivit căreia, „în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret". In aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea Constituțională a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca ceea ce a stabilit instanța de contencios constituțional, pe cale jurisprudențială, cu privire la condițiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, să se transpună în cuprinsul normelor procesual penale examinate în cauză. Așadar, Curtea a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate in cauze soluționate definitiv pană la publicarea în M. Of. a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Întrucât principiul autorității de lucru judecat este de o importanță fundamentală atât în ordinea juridică națională, cât și în ordinea juridică comunitară, precum și la nivelul Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a reținut că atingerea adusă acestuia prin legislația națională trebuie să fie limitată, fiind necesar ca acestui principiu să i se aducă derogare doar dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, parag. 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, parag. 52). In speță, Curtea Constituțională a constatat că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional. Insă nereglementarea condiției ca excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere atribuie efecte ex tune actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor ari 147 alin. (4) din Constituție, determină o încălcare nepermisă a autorității de lucru judecat, o atingere adusă principiului securității raporturilor juridice - element fundamental al supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumar eseu împotriva României, parag. 61).

Prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul penal nr. x/64/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de șantaj în forma complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, în referire la art. 194 alin. (1) C. pen. din 1969. Sentința penală menționată a rămas definitivă la data de 21 mai 2013 prin decizia penală nr. 1705 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Având în vedere că revizuentul și-a întemeiat prezenta cerere pe faptul că în Dosarul nr. x/64/2008 al Curții de Apel Brașov, un alt coinculpat (B.) a invocat la data de 19 aprilie 2010 o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 din V.C.P.P., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în mod corect a reținut Curtea de Apel Brașov că petentul nu are deschisă calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condițiile în care, în Dosarul penal nr. x/64/2008, în apărarea sa, nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pe care se întemeiază prezenta cerere.

Așa cum s-a menționat anterior, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepție de neconstituționalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepție.

Mai mult decât atât, din analiza excepției invocate de către B. la termenul din 19 aprilie 2010, a rezultat că s-au adus critici dispozițiilor art. 91 C. proc. pen. anterior, din perspectiva posibilității autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de comiterea vreunei infracțiuni, situație față de care se constată că prin excepția de neconstituționalitate invocată nu s-au criticat aceleași prevederi ca cele declarate ulterior neconstituționale, motivele fiind total diferite. În Dosarul penal nr. x/64/2008, art. 91

2

C. proc. pen. anterior, care viza organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, nu a fost criticat.

Față de cele menționate, se observă că instanța de fond a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire și, constatând neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul menționat, în mod just a dispus respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Referitor la critica formulată de apelantul revizuent, în sensul că instanța de fond a depășit limitele competenței raportat la procedura admisibilității în principiu a cererii de revizuire și a analizat temeiul de revizuire, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat, raportat la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen., având în vedere și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, dacă revizuentul are deschisă calea de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile menționate, în condițiile în care, în Dosarul penal nr. x/64/2008, în apărarea sa, nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pe care se întemeiază prezenta cerere, ceea ce, prin raportare la dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., constituie o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire în acest caz special.

Având în vedere considerentele expuse, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 6/F/CC din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 iunie 2016.