ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 366/2016

Decizia nr. 366/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

5/F/CC din data de 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/64/2016,

în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței nr. 49/F/18 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul penal nr. x/64/2008 al Curții de Apel Brașov, formulată de petentul revizuient A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 360 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus avansarea sumei de 260 lei în conturile Baroului Brașov, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 14 martie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul A. a invocat dispozițiile Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, menționând că probele administrate împotriva sa în dosarul în care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani constau în interceptări telefonice efectuate de Serviciul Român de Informații, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză criminalistică din 06 februarie 2012 și din adresa din 02 februarie 2012 a U.M. Brașov, aflate în Dosarul nr. x/64/2008, acestea fiind nelegale.

De asemenea, petentul a susținut, în esență, că solicitarea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen., având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale, conform cărora în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare înaintea datei publicării deciziei în M. Of. al României, se pot formula cereri de revizuire.

Petentul a arătat că a invocat în Dosarul penal nr. x/64/2008 excepția de neconstituționalitate a art. 91

1

C. proc. pen. din 1968, aceste excepții fiind invocate înaintea datei publicării deciziei nr. 51/16 februarie 2016 în M. Of. al României, ambele excepții invocate de petent fiind similare celei ridicate de autorii excepției admise prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul A., Curtea de Apel Brașov a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin sentința penală nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul penal nr. x/64/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj.

Sentința penală menționată a rămas definitivă la data de 21 mai 2013 prin Decizia penală nr. 1705 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin Decizia nr. 126/2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Curtea a reținut că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o Ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. Curtea a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

În motivarea deciziei, Curtea a constatat însă că,

în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege.

În aceleași considerente, Curtea Constituțională a reținut că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în M. Of. a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, s-a reținut că, în paragraful nr. 52, Curtea Constituțională a arătat că decizia are un caracter erga omnes și pentru viitor, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituție, aceasta înseamnând că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Astfel, s-a observat că Dosarul penal nr. x/64/2008, în care petentul a fost condamnat, a fost soluționat definitiv înainte de data publicării în M. Of. a Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale, nefiind îndeplinită deci această ipoteză de lucru.

Mai departe, Curtea Constituțională a arătat că, în ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în M. Of. al României, Partea I.

Din analiza Dosarului penal nr. x/64/2008, instanța de fond a constatat că petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

din V.C.P.P., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice,

înaintea datei publicării prezentei decizii în M. Of. al României, Partea I, analizând astfel în ce măsură se poate vorbi despre excepții de neconstituționalitate similare

.

S-a reținut că petentul a invocat la data de 19 aprilie 2010 o excepție de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. Prin încheierea de ședință din 26 aprilie 2010, curtea de apel a respins excepțiile invocate (

art. 91

1

C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 28 din Constituția României raportat la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 53 și art. 21 alin. (3) din Constituția României coroborat cu art. 6 din aceeași convenție, cu referire la posibilitatea autorizării efectuării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de a se comite vreo infracțiune)

, încheierea rămânând definitivă prin Decizia nr. 1871 din 11 mai 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul inculpatului A.

Din analiza excepției invocate de către A. la termenul din 19 aprilie 2010, a rezultat că s-au adus critici dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen.

anterior, din perspectiva posibilității autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice anterior începerii urmăririi penale în cauză sau chiar înainte de comiterea vreunei infracțiuni, situație față de care s-a constatat că

în excepția de neconstituționalitate invocată nu s-au criticat aceleași prevederi ca cele declarate ulterior neconstituționale, motivele fiind total diferite.

Astfel, în

Dosarul penal nr. x/64/2008

, art. 91

2

C. proc. pen.

anterior, care viza organele care efectuează interceptarea și înregistrarea, nu a fost criticat, motiv pentru care, în raport de considerentele Deciziei nr. 51/2016 (care a declarat neconstituțional art. 142 alin. (1) C. proc. pen. doar în ceea ce privește sintagma „ori alte organe specializate ale statului”), instanța a observat faptul că excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A. în Dosarul penal nr. x/64/2008 nu este similară cu cea admisă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016.

Pentru aceste motive, s-a constatat că Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale nu se aplică în prezenta cauză, astfel că,

în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 9/F din 18 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/64/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 1705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței penale nr. 5/F/CC din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a declarat apel revizuentul A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

Pentru termenul din 26 septembrie 2016, apelantul revizuent a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de împrejurarea că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză, declarația de retragere a căii de atac fiind atestată de către administrația locului de deținere (filele 14-15 dosar apel).

Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință exprimată.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 415 alin. (1) C. proc. pen. - potrivit căruia, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat - Înalta Curte va lua act de retragerea apelului declarat de revizuentul

A.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E

C

I

D

E

Ia act de retragerea apelului declarat de revizuentul A.

împotriva sentinței penale nr. 5/F/CC din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de

460

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de

260

lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2016.