ÎCCJ, Decizia nr. 65/2018

I. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior și art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen., formulată de apelanții revizuenții condamnați A., B. și C.

Cu referire la excepția invocată de apelanții revizuenții condamnați, Completul de 5 Judecători reține că, din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a textului art. 115 alin. (2) din C. proc. pen. anterior și, respectiv, art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen., instanța de control judiciar reține că primele trei condiții rezultate din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite: excepția a fost invocată de apelanții revizuenții condamnați în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători și vizează dispoziții în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale.

În acest sens, instanța de apel subliniază că, deși abrogat, prin efectul Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, prevederile cuprinse în art. 115 alin. (2) din C. proc. pen. anterior au fost preluate, în totalitatea înțelesului acestora, în conținutul dispozițiilor art. 172 alin. (12) teza I din C. proc. pen., iar potrivit practicii Curții Constituționale, atunci când dispoziția legală criticată a fost modificată sau preluată în noul act normativ, excepția poate să fie examinată, dacă textul legal, în noua sa redactare, conservă reglementarea inițială (deciziile Curții Constituționale nr. 203 din 4 iulie 2002, nr. 766 din 15 iunie 2011).

Pentru a fi îndeplinită ultima condiție de admisibilitate, respectiv aceea ca textul criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei, este necesar ca acest text să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, examinarea legăturii cu cauza fiind realizată în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Dispozițiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior stabilesc că "Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, dacă apreciază că raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize", iar textul art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen. prevăd că "După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert (...) se poate dispune efectuarea unei expertize".

Or, analizând stadiul procesual, Completul de 5 Judecători constată că în prezenta cauză, apelanții revizuenți condamnați au formulat apel împotriva Sentinței penale nr. 144 din data de 14 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelanți împotriva Sentinței penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2012.

Or, față de cadrul procesual constând în apel formulat împotriva unei hotărâri pronunțate în cadrul analizării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța de control judiciar apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății, deoarece o posibilă soluție a instanței de contencios constituțional cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor criticate (ce reglementează posibilitatea organului judiciar de a dispune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, efectuarea unei expertize) nu poate avea nicio înrâurire efectivă asupra soluției ce s-ar putea pronunța cu privire la cererea de apel formulată de revizuenții condamnați, respectiv cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de aceștia.

În aceste condiții, nu se poate susține că dispozițiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cele ale art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen. ar încălca dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) și art. 132 alin. (1), toate din Constituția României, ci o asemenea susținere s-ar putea formula doar în cazul în care faza admisibilității în principiu ar fi fost depășită, iar instanța de revizuire ar fi dispus rejudecarea cauzei.

În concluzie, constatând că în cauză, cu referire la excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv art. 172 alin. (12) teza I C. proc. pen., nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale.

II. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 C. pen. anterior și art. 297 C. pen.

Completul de 5 Judecători reține că dispozițiile articolelor menționate incriminează infracțiunea de abuz în serviciu, atât în noua reglementare penală, cât și în cea anterioară.

Textul art. 248 C. pen. anterior stabilește că "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani", în timp ce dispozițiile art. 297 C. pen. prevăd că:

"(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, îngrădește exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.".

Primele două condiții rezultate din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite în cauză: excepția a fost invocată de apelanții revizuenții condamnați în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători și vizează dispoziții în vigoare (art. 297 C. pen.) sau care, deși abrogate, au fost preluate, în înțelesul lor, în noua reglementare (art. 246 C. pen. anterior).

În ceea ce privește cerința ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituțional, instanța de control judiciar constată că aceasta este doar parțial îndeplinită în cauză, deoarece prin Decizia nr. 405/2016 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 517 din 08/07/2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale, în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Totodată, sub aspectul îndeplinirii ultimei condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv aceea ca textul criticat să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în raport cu cadrul procesual actual, constând în apel împotriva unei hotărâri pronunțate în etapa analizării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, se constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății, deoarece o posibilă soluție a instanței de contencios constituțional cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor menționate (în baza cărora apelanții revizuenți au fost condamnați definitiv) nu poate avea nicio înrâurire efectivă asupra soluției ce s-ar putea pronunța cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire și, respectiv, cu privire la cererea de apel formulată de revizuenții condamnați.

În aceste condiții, nu se poate susține că dispozițiile art. 246 C. pen. anterior și, respectiv, cele ale art. 297 C. pen. contravin normelor cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5), art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și (3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) și art. 132 alin. (1), toate din Constituția României, ci o asemenea susținere s-ar putea formula doar în cazul în care faza admisibilității în principiu ar fi fost depășită, iar instanța de revizuire ar fi dispus rejudecarea, pe fond, a cauzei.

În concluzie, se constată că în cauză, în ceea ce privește textele art. 246 C. pen. anterior și, respectiv, art. 297 C. pen., nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, astfel că instanța de control judiciar va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului menționat.

III. Asupra apelurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, în cadrul analizei privind îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu, următoarele:

În baza art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Totodată, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (46 acte materiale) și art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

De asemenea, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (46 acte materiale) și art. 132 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 346 raportat la art. 14 alin. (1) și (3) lit. b) C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC J. SA și a obligat inculpații D., K., E., C., B. și A., în solidar, la plata sumei de 6.327.390 RON către această parte civilă, reprezentând daune materiale; pentru inculpatul D., stabilind limita răspunderii civile solidare la suma de 3.343.838,04 RON, iar pentru inculpatul K., la suma de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) RON.

Totodată, a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului C., luată prin Ordonanța din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, respectiv: autoturismului X, valoare de achiziție 223.352,50 RON; imobilului amplasat în Municipiul Iași, nr. cadastral x, în suprafață de 1567 mp, carte funciară x; imobilului amplasat în Municipiul Iași, nr. cadastral x, suprafață 1101,3 mp, carte funciară x, valoare de impunere 520.411,42 RON; imobilului amplasat în Municipiul Iași, nr. cadastral x, suprafață 2000 mp, carte funciară 255.

A menținut măsura sechestrului asigurător și asupra bunurilor aparținând inculpatului B., luată prin Ordonanța din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, respectiv cotei părți de 1/2 din imobilul amplasat în Municipiul Iași, suprafață 1356,14 mp, carte funciară x, valoare impozabilă 1.328.518,40 RON, precum și măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparținând inculpatului A., luată prin Ordonanța din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, respectiv cotei părți de 1/2 din imobil, amplasat în Municipiul Iași, zona Bucium, nr. cadastral x, suprafață 706,84 mp, carte funciară x, valoare de impunere 492.807,14 RON.

A admis recursurile declarate de inculpații C., B. și A. împotriva Sentinței penale nr. 702 din 12 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2012, a casat, în parte sentința penală recurată, în ceea ce privește numărul actelor materiale componente ale infracțiunilor în formă continuată reținute, între altele, în sarcina inculpaților C., B., A., și numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei pentru toți inculpații și, în rejudecare, a menținut pedeapsa principală de câte 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o perioadă de câte 3 ani după executarea pedepsei principale, aplicate de prima instanță fiecăruia dintre cei trei inculpați.

A admis, în parte, respectiv în limita sumei de 5.672.081 RON (RON), acțiunea civilă formulată de partea civilă SC F. SA și a obligat inculpații C., B., A., în solidar cu coinculpații din cauză, la plata sumei totale de 6.327.390 RON reprezentând daune materiale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva aceleiași sentințe.

În cadrul cererilor de revizuire formulate, revizuenții condamnați au indicat drept temei juridic dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurările ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei în fond și în recurs fiind cele constatate prin două rapoarte de expertiză (contabilă-judiciară și tehnică-judiciară), depuse în dosarul de revizuire.

S-a arătat că aceste rapoarte de expertiză au fost dispuse și avute în vedere în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de Contencios Administrativ și Fiscal, având ca obiect "asigurare de dovezi", concluziile acestor rapoarte demonstrând că bunurile achiziționate de SC F. SA în baza facturilor emise de firmele grupului G. s-au înregistrat în contabilitate cu denumirile din facturi; s-a mai constatat că dintre cele 42 de facturi, au fost determinate, ca "ieșiri", bunuri în valoare de 4.916.432,21 RON din totalul "intrărilor" de 5.856.297,44 RON, totalul înregistrărilor însumând 5.856.297,43 RON și 1.112.696,51 RON TVA și că, la 31 iulie 2014 valoarea stocurilor de bunuri individualizate în cele 42 de facturi era de 939.865,22 RON.

S-a precizat că hotărârile de condamnare au reținut un prejudiciu nereal, care a fost avut în vedere la stabilirea, nelegală, a situației de fapt și a vinovăției, noile împrejurări relevate demonstrând că revizuienții inculpați nu au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Astfel, s-a solicitat instanței de fond admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei, considerând că se impune achitarea revizuenților inculpați, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În același sens, apărarea a susținut că în cauză, constituirea de parte civilă s-a realizat în ciuda faptului că fusese încunoștințat Consiliul de Administrație al părții civile despre împrejurarea că instituția nu înregistrase niciun prejudiciu urmare derulării relațiilor comerciale cu firmele grupului G..

Apărarea a susținut că, în raport de aspectele anterior arătate, împrejurările relevate de cele două expertize sunt noi, fiind necunoscute instanțelor de fond și de recurs la datele la care s-au pronunțat hotărârile vizându-i pe revizuenții condamnați.

În motivare, prima instanță a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

A constatat că în cauză, cererile de revizuire au fost formulate în termen, conform art. 457 alin. (1) C. proc. pen., titularii cererilor fiind revizuenții condamnați definitiv prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Cu privire la înțelesul expresiei "fapte sau împrejurări" din conținutul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., prima instanță a precizat că, în doctrină și în practica judiciară, s-a considerat că aceasta vizează orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, în sensul că faptele sau împrejurările noi trebuie să fie cu totul străine dosarului cauzei și să ducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Referitor la îndeplinirea condiției prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., s-a avut în vedere faptul că, în baza a două rapoarte de expertiză, revizuenții condamnați au formulat, în două rânduri, cereri de revizuire în materie civilă, mai întâi în dosarul nr. x/2014 al Completului de 5 Judecători în materie civilă (vizând Decizia penală nr. 18 din 30 ianuarie 2014 a Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cereri ce au fost respinse, ca inadmisibile, potrivit Deciziei civile nr. 1439 din 2 decembrie 2014) și, ulterior, în cadrul dosarului nr. x/2015 al Completului de 5 Judecători în materie civilă, vizând aceeași decizie penală anterior menționată (cererile fiind, de asemenea, respinse prin Decizia civilă nr. 93 din 29 iunie 2015).

Prima instanță a constatat că prin deciziile civile anterior menționate s-au analizat aspecte referitoare exclusiv la latura civilă a cauzei penale, instanța civilă reținând că împrejurările invocate de revizuenți referitoare la prejudiciu nu se circumscriu ipotezei pieirii bunului ce a constituit pretenția și, de asemenea, că prin invocarea, în cadrul revizuirii, a concluziilor unor rapoarte de expertiză ulterioare, încuviințate într-o altă cauză, cu un alt obiect și de altă natură juridică, revizuienții critică, în fapt, modul în care instanța penală a administrat și interpretat probatoriul, tinzând pe calea revizuirii la o completare a acestuia.

Instanța de fond a mai argumentat că apărările revizuenților (bazate pe considerentul că prejudiciul fie nu există, fie nu a fost înregistrat în evidențele părții civile) au fost deja analizate de instanța de fond și de cea de apel, ambele precizând că valoarea prejudiciului s-a determinat exclusiv în baza valorii contractelor de achiziție încheiate cu nerespectarea procedurilor legale de achiziție publică, și nu în baza executării respectivelor contracte, aceste din urmă activități nefăcând obiectul analizei realizate în cadrul laturii penale.

În raport de împrejurarea că rapoartele de expertiză invocate în susținerea cazului de revizuire invocat se referă tocmai la executarea efectivă a contractelor, prima instanță a considerat că cererile de revizuire formulate constituie, în realitate, apeluri deghizate, nepermise de lege în această cale de atac extraordinară, cu atât mai mult cu cât cele două rapoarte de expertiză se referă la momente ulterioare stabilirii obiectului și limitelor judecării cauzei.

În ce privește susținerile apărării referitoare la pretinsele mărturisiri pe care le-ar fi făcut un magistrat judecător, fost membru al Completului de 5 Judecători ce a soluționat recursurile declarate de revizuenți împotriva sentinței atacate, prima instanță a considerat că acestea nu pot fi reținute ca fiind fapte sau împrejurări noi, în accepțiunea cazului de revizuire prevăzut art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Concluzionând, prima instanță a apreciat că motivele invocate nu se circumscriu cazului de revizuire invocat de revizuenții condamnați.

Criticile formulate, concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului apelanților revizuienți condamnați, precum și ultimul cuvânt al apelantului revizuent condamnat C., au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Conform alin. (4) al art. 459 C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de revizuire atunci când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) al aceluiași articol, respectiv: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței, dispuse potrivit art. 456, alin. (4) C. proc. pen.

Sub un prim aspect, în acord cu instanța de fond, Completul de 5 Judecători constată că cererea de revizuire a fost formulată în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după ce pedeapsa a fost executată sau considerată executată, conform art. 457 alin. (1) teza I C. proc. pen.. Totodată, se reține că apelanții revizuenții condamnați au fost părți în cauza în care s-a pronunțat sentința atacată, conform art. 455 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar această hotărâre a rezolvat fondul cauzei, în sensul că a dispus condamnarea apelanților revizuenți condamnați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 248 și art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Sub un al doilea aspect, Completul de 5 Judecători reține că cererea a fost formulată și motivată în scris, fiind indicat cazul de revizuire pe care aceasta se întemeiază, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Sub cel de al treilea aspect, instanța de control judiciar reține că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că, pe de o parte, trebuie sa fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat de apelanții revizuienți condamnați în cererea formulată "revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză".

În cauză, instanța de control judiciar trebuie să decidă dacă cele două rapoarte de expertiză depuse de apelanții revizuenți condamnați la dosarul cauzei reprezintă "fapte sau împrejurări" din cele la care se referă art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În acest sens, se reține că, astfel cum corect s-a stabilit de către prima instanță, primul raport de expertiză depus în susținerea cererii de revizuire formulate de apelanți este un raport de expertiză contabilă, întocmit de către H. și I., ambii experți contabili desemnați în cadrul dosarului civil nr. x/2014 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, având ca obiect "asigurare de probe", procedură întemeiată pe dispozițiile art. 359 C. proc. civ.

Apelanții revizuenți condamnați au precizat că, în strânsă legătură cu procedura de asigurare de probe anterior menționată, au formulat pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ o acțiune civilă împotriva SC F. SA, înregistrată la data de 24 februarie 2014 cu numărul x/110/2014.

În cadrul acestui dosar, apelanții revizuenți condamnați au solicitat anularea contractelor de achiziție și restituirea bunurilor ce au făcut obiectul celor 42 de facturi avute în vedere de către instanțele penale la pronunțarea sentinței atacate prin prezenta procedură de revizuire.

Au mai precizat apelanții revizuenți că acțiunea în pretenții anterior menționată a fost motivată de faptul că, deși instanța penală i-a obligat la plata prejudiciului de 5.672.081 RON, reprezentând contravaloarea bunurilor, societatea pârâtă - SC F. SA a păstrat în patrimoniu toate bunurile achiziționate de la grupul de firme G., pe care le-a utilizat în activitatea curentă.

Din aceste precizări, ca și din preambulul acestui prim raport de expertiză, în raport cu considerentele sentinței a cărei revizuire se solicită, rezultă cu claritate faptul că raportul de expertiză anterior menționat vizează fapte și împrejurări de fond care constituie apărări invocate de apelanții revizuenți condamnați, ce au fost avute deja în vedere de către instanță, fiind judecate definitiv în cauza penală în care aceștia au fost condamnați.

Raportul de expertiză contabilă a avut drept scop aprecierea existenței prejudiciului cauzat de derularea operațiunilor în baza cărora s-au emis cele 42 de facturi și a constatat, în esență, înregistrarea în contabilitatea SC F. SA a bunurilor ce fac obiectul celor 42 de facturi, realizând, totodată, o analiză a valorii acestor bunuri,

Cel de al doilea raport de expertiză este un raport de expertiză tehnică în specialitatea electroenergetică și a fost întocmit de către J. și K., ambii experți tehnici judiciari desemnați în cadrul aceluiași dosar civil nr. x/2014 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

Acest raport a vizat, de asemenea, valoarea bunurilor aflate în stoc și nevalorificate de către partea civilă, starea lor tehnică și cheltuielile de conservare, precum și corespondența dintre aceste bunuri și cele ce fac obiectul facturilor și înregistrărilor în contabilitatea SC F. SA.

Pentru a determina dacă în speță este îndeplinită condiția existenței unor "fapte și împrejurări noi", în înțelesul textului art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța de control judiciar consideră esențial a lămuri, pe de o parte, dacă rapoartele de expertiză depuse la dosar pot constitui fapte și împrejurări noi, necunoscute instanței, iar, pe de altă parte, dacă aspectele vizate de aceste expertize sunt de natură a conduce la netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, adică la pronunțarea unei soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Astfel, procedura asigurării de dovezi reglementată de art. 359 și următoarele C. proc. civ. îngăduie ca oricine are interes să constate de urgență părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, să ceară administrarea unor astfel de probe, atât înainte, cât și în timpul procesului.

Astfel, rapoartele de expertiză au fost solicitate, în cadrul procedurii de asigurare de dovezi, pentru a fi utilizate drept probe în dosarul nr. x/2014 înregistrat la 24 februarie 2014 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, în care apelanții revizuenți condamnați au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, anularea achizițiilor și restituirea bunurilor ce au făcut obiectul celor 42 de facturi avute în vedere de către instanțele penale la pronunțarea sentinței atacate prin prezenta procedură de revizuire.

Se reține și împrejurarea că dosarul anterior menționat a fost suspendat, în temeiul art. 35 din Legea nr. 137/2002, prin încheierea de ședință din 2 martie 2015.

Instanța de control judiciar constată, prin urmare, că cele două rapoarte de expertiză întocmite în cadrul procedurii de asigurare de dovezi vizează un dosar civil, având ca obiect anulare act și pretenții și au fost realizate pentru a se constata de urgență "părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile" considerându-se că probele (bunurile, înscrisurile) sunt în pericol să dispară ori să fie greu de administrat în viitor.

Se mai constată, totodată, că cele două rapoarte de expertiză nu se referă la fapte și împrejurări noi, necunoscute instanței de judecată, deoarece aceste rapoarte au oferit, în realitate, o interpretare a acelorași facturi și bunuri cu privire la care instanța penală s-a pronunțat deja, în cadrul sentinței penale a cărei revizuire se cere.

Deopotrivă, instanța de control judiciar apreciază că rapoartele de expertiză contabilă pe care apelanții revizuenți condamnați le invocă în susținerea cererilor de revizuire nu au aptitudinea de a conduce spre pronunțarea unei soluții de achitare a apelanților revizuenți inculpați, deoarece, în cauza penală în care aceștia au fost condamnați, valoarea prejudiciului nu s-a determinat în raport cu existența sau nu a activităților desfășurate în cadrul achiziției bunurilor, existența bunurilor achiziționate și înregistrarea sau nu a celor 42 de facturi în contabilitate (acestea fiind aspectele de interes pentru cele două expertize), ci s-a stabilit având în vedere cu totul alt aspect, anume încheierea achiziției bunurilor cu nerespectarea procedurii legale de achiziție publică, acest mod de analiză fiind cel potrivit în raport cu acuzația pentru care apelanții revizuenți inculpați au fost trimiși în judecată.

Sub acest aspect, se constată că în realitate, în baza expertizelor administrate în cadrul procedurii de asigurare de dovezi referitoare la circuitul bunurilor ce au făcut obiectul celor 42 de facturi, apelanții revizuenți condamnați solicită, în mod nepermis, o reapreciere a situației de fapt, a modului de stabilire a prejudiciului și, în general, a probatoriului deja administrat sub aspectul laturii civile din cadrul dosarului penal.

În același context, Completul de 5 Judecători subliniază că analiza de către instanța de revizuire a celor două rapoarte de expertiză invocate de către apelanții revizuenți condamnați nu poate avea ca rezultat, în nicio circumstanță, reformarea deciziei a cărei revizuire se solicită în sensul opus, al constatării nevinovăției acestora.

Prin urmare, în raport de condițiile concrete existente în speță, de particularitățile acuzației penale aduse împotriva apelanților revizuenți condamnați (complicitate la abuz în serviciu în formă calificată) și de considerentele hotărârii de condamnare a cărei revizuire se solicită, inclusiv referitor la modul de stabilire al prejudiciului, Completul de 5 Judecători apreciază corectă soluția pronunțată de către prima instanță, întrucât, pe de o parte, cele două rapoarte de expertiză nu pot constitui "fapte și împrejurări noi" în înțelesul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind interpretări și analize ale unor înscrisuri și bunuri avute deja în vedere de instanța penală, iar pe de altă parte, concluziile acestor expertize nu pot sta la baza pronunțării achitării apelanților revizuenți condamnați, deoarece aspectele analizate de către instanța penală la aprecierea asupra vinovăției, a existenței și valorii prejudiciului nu pot fi invalidate prin constatările experților, care vizează aspecte nerelevante cauzei, din perspectiva acuzațiilor pentru care apelanții revizuenți au fost condamnați și a stabilirii vinovăției acestora.

În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de revizuenții condamnați A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 144 din data de 14 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanții revizuienți la plata cheltuielilor judiciare către stat și, în aplicarea Protocolului dintre U.N.B.R. și Ministerul Justiției, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții revizuienți, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen. anterior și art. 172 alin. (12) C. proc. pen., formulată de revizuenții condamnați A., B. și C..

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 C. pen. anterior și art. 297 C. pen. formulată de revizuenții condamnați.

Cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de revizuenții condamnați împotriva Sentinței penale nr. 144 din data de 14 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă revizuenții condamnați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru revizuenții condamnați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2018.

Procesat de GGC - CL