ÎCCJ, Decizia nr. 64/2018

Asupra recursurilor de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea nr. 449/RC din data de 16 noiembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenții inculpați A. și B. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. b) din O.U.G nr. 70 din 26 octombrie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016.

Totodată, instanța a respins cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați împotriva Deciziei penale nr. 242/A din 2 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2014.

Pentru a pronunța această hotărâre, cu referire la cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenții inculpați, prima instanță a reținut, în esență, că cererile de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III lit. b) din O.U.G nr. 70 din 26 octombrie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 866 din 31 octombrie 2016, nu îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât decizia atacată cu recurs în casație este anterioară pronunțării și publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016.

Astfel, prima instanță a considerat că, în realitate, nemulțumirea recurenților inculpați vizează situația particulară în care aceștia se află, în cauză fiind vorba despre o decizie de condamnare, dată în apel de Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 540/2016, dar care a fost comunicată recurenților după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.

Prin urmare, nefiind întrunite cumulativ condițiile de sesizare a Curții Constituționale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, prima instanță a respins cererile recurenților inculpați, conform art. 29 alin. (5) din aceeași lege.

II. Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale au declarat recurs, în termenul legal, la data de 17 noiembrie 2017, inculpații A. și B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 2 pe data de 30 ianuarie 2018.

În cadrul recursului formulat, recurenții inculpați au invocat, sub un prim aspect, excepția nulității absolute a hotărârii atacate, arătând că această sancțiune se datorează situației de incompatibilitate în care s-ar fi aflat domnul judecător C. la data judecării cererii și pronunțării acestei hotărâri, incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, recurenții inculpați au precizat că domnul judecător C. ar fi exercitat în cauză, anterior, funcția judiciară de judecător de drepturi și libertăți, întrucât a făcut parte din completul din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală care a respins, prin Încheierea nr. 2484 din 14 august 2013, recursul declarat de recurenții inculpați împotriva încheierii din 9 august 2013 dată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel București, prin care a fost admisă propunerea Direcției Naționale Anticorupție de luare a măsurii arestării preventive împotriva recurenților inculpați.

De asemenea, recurenții inculpați au invocat, în subsidiar, în privința domnului judecător C., incompatibilitatea prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătând că lipsa sa de imparțialitate la judecarea recursului în casație s-ar datora participării sale la procedura jurisdicțională anterior descrisă, în cadrul căreia a dispus cu privire la măsura arestării preventive luată împotriva recurenților inculpați, reținând că există indicii temeinice că aceștia ar fi săvârșit fapta.

Sub un al doilea aspect, recurenții inculpați au susținut că au un interes procesual, legitim și actual în privința excepției invocate, care demonstrează pe deplin legătura cu cauza a acestei excepții.

În concluzie, au considerat că încheierea atacată este netemeinică și nelegală, întrucât, în realitate, dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate îndeplinesc atât condiția legăturii cu soluționarea cauzei, cât și restul cerințelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

III. Examinând recursurile declarate de inculpații B. și A., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

Recurenții inculpați au invocat, în susținerea excepției nulității încheierii atacate în cadrul prezentului recurs, împrejurarea că domnul judecător C. (care a pronunțat respectiva încheiere), a participat, la data de 14 august 2013, la soluționarea recursurilor declarate de recurenții inculpați împotriva încheierii din 9 august 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală dată în dosarul nr. x/2013, prin care s-au dispus măsuri preventive față de aceștia, în faza de urmărire penală.

Se susține, deci, că exercitarea unor asemenea atribuții, chiar și înainte de intrarea în vigoare a actualului C. proc. pen., ar atrage incompatibilitatea domnului judecător C. de a judeca un recurs în casație îndreptat împotriva deciziei de condamnare definitivă a recurenților inculpați, fiind incidente atât dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. pen., cât și cele ale art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Contrar susținerilor recurenților inculpați, Completul de 5 Judecători constată că participarea domnului judecător C. la soluționarea cauzei nr. x/2/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și pronunțarea sa, la data de 14 august 2013, asupra căii de atac referitoare la încheierea prin care s-au dispus măsuri preventive în cauză, în cursul urmăririi penale, nu intră sub incidența prevederilor procesual penale conținute de art. 64 alin. (4) din C. proc. pen., întrucât acest text a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, având aplicabilitate doar pentru viitor.

Astfel, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. stabilește, cu titlu de principiu, aplicarea imediată a legii procesuale noi tuturor proceselor și procedurilor penale aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen., iar potrivit art. 3 din legea menționată, reglementările legale noi se aplică de la data intrării lor în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul legii.

Cum legea de punere în aplicare a noului C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții tranzitorii în materia incompatibilităților, rezultă că judecătorul care s-a pronunțat cu privire la măsurile preventive în cursul urmăririi penale, în condițiile C. proc. pen. anterior, nu este incompatibil să exercite funcția de judecată în condițiile actualului C. proc. pen.

În concluzie, dispozițiile art. 64 art. 4 din C. proc. pen. actual nu sunt incidente în ceea ce privește pronunțarea de către domnul judecător C., la data de 14 august 2013, asupra căii de atac declarate de recurenții inculpați vizând încheierea prin care s-au dispus măsuri preventive în cauză.

Cât privește susținerea privind incidența în cauză, în raport de situația concretă menționată de recurenții inculpați, a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f). C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că, în speță, este pe deplin aplicabilă decizia nr. 8 din 6 iunie 2011 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 722/14.10.2011), decizie care a vizat situații juridice guvernate de dispozițiile procedurale aplicabile la data pronunțării încheierii nr. 2484 din data de 14 august 2013, reținându-se și că, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., în lipsa unor dispoziții tranzitorii, noile dispoziții procedurale nu retroactivează.

Se constată că, în cuprinsul deciziei menționate, instanța supremă a statuat că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluționat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, în cursul urmăririi penale, nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs:

"Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că un complet de judecată care judecă în fond sau apel este format din judecători care anterior s-au pronunțat asupra măsurii arestării preventive și nu constituie, în sine, o încălcare a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului cu privire la imparțialitatea instanței. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează, în mod sumar, date existente în dosar în scopul stabilirii existenței temeiurilor pentru suspiciunea privind comiterea unei infracțiuni de către acuzat. Pe de altă parte, în cazul în care este pronunțată o hotărâre, instanța trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovăția acuzatului. Prin urmare, suspiciunea și stabilirea formală a vinovăției nu pot fi tratate ca asemănătoare."

Prin urmare, aspectele invocate de recurenții inculpați cu referire la incompatibilitatea în care s-ar fi aflat judecătorul care a pronunțat încheierea atacată nu pot fi considerate ca reprezentând împrejurări din cele prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (4) și, respectiv, art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și, ca urmare, nu se poate susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 280 - 281 din C. proc. pen.

În consecință, Completul de 5 Judecători respinge excepția nulității absolute invocată de recurenții inculpați.

În ceea ce privește primele trei condiții, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite: excepțiile au fost invocate în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și au în vedere neconstituționalitatea unor texte în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ultima condiție de admisibilitate impune ca dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Din această perspectivă, cu referire la excepția invocată de recurenții inculpați, Completul de 5 Judecători constată că textul criticat pentru neconstituționalitate nu îndeplinește condiția legăturii cu cauza, lipsind atât interesul legitim al recurenților inculpați în invocarea acestei excepții, cât și folosul practic pe care aceștia l-ar putea avea ca urmare a unei eventuale admiteri a excepției invocate, deoarece, contrar celor susținute de recurenții inculpați, dispozițiile art. III lit. b) din O.U.G nr. 70/2016 nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Potrivit textului criticat, dispozițiile ordonanței de urgență privind recursul în casație exercitat împotriva deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, se aplică, între altele, în cazul recursurilor în casație exercitate împotriva deciziilor pronunțate începând cu data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (1) teza I din C. proc. pen. în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841, anume data de 24 octombrie 2016.

Față de conținutul concret al prevederilor anterior menționate, criticate pentru neconstituționalitate, Completul de 5 Judecători constată că o eventuală decizie de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional în soluționarea excepției invocate ar echivala cu atribuirea, în mod nepermis, a unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, conform cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Suplimentar, instanța de control judiciar apreciază că un asemenea efect ex tunc al Deciziei nr. 540 din 12 iulie 2016 a Curții Constituționale ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat ce caracterizează hotărârile judecătorești definitive.

Se constată că textul art. III lit. b) din O.U.G nr. 70/2016 reprezintă o aplicare concretă a principiului prevăzut de art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Astfel, instanța de control judiciar apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată nu este admisibilă, deoarece recurenții inculpați nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate, ci, în realitate, aceștia sunt nemulțumiți de însuși principiul stabilit prin Constituție, urmărind să obțină, contrar acestui principiu, aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale, inclusiv pentru perioada anterioară publicării acestora în Monitorul Oficial.

Or, dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc însuși principiul constituțional al neretroactivității deciziilor instanței de contencios constituțional, nu pot constitui obiectul unui examen de constituționalitate, ci, dimpotrivă, reprezintă chiar norma de referință.

Ca atare, instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, lipsind cerința legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate.

În consecință, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va menține hotărârea atacată, respingând, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații B. și A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B. și A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III, lit. b) din O.U.G nr. 70 din 26 octombrie 2016, dispoziție conținută în încheierea nr. 449/RC, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2018.

Procesat de GGC - CL