ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din data de 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015:

Prin Sentința penală nr. 1093F/29.04.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, cu referire la inculpatul A. - în prezent A., s-au hotărât următoarele:

În aplicarea art. 5 C. pen. cu referire la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371/20.05.2014 și Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul pluralității de infracțiuni comise de inculpatul A. anterior datei de 1 februarie 2014 este C. pen. din 1969.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c), alin. (2

) lit. a) și b) și alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), la pedeapsa de 16 (șaisprezece) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat, la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare (Andora - 05.04.2011).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare (Milano - 01.12.2015).

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (rămasă în faza tentativei), la pedeapsa de 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare (Aarhus-Danemarca - 10.04.2015).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 16 (șaisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 6 (șase) ani, 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare, rezultând 22 (douăzeci și doi) ani, 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultând pedeapsa de 34 (treizeci și patru) ani, 5 (cinci) luni și 10 (zece) zile închisoare.

În baza art. 2 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat, în final, la pedeapsa de 30 (treizeci) ani închisoare, cuantum redus la maximul general al pedepsei închisorii, în conformitate cu dispozițiile legale menționate.

S-a dispus că pedeapsa se execută în regim penitenciar, în conformitate cu prevederile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa de 30 (treizeci) ani închisoare, aplicată inculpatului, arestarea preventivă de la data de 20.05.2014 la data de 30.06.2014 (dedusă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și pedeapsa executată de la data de 16.01.2015 la zi.

S-a anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/D/2013 emis la data de 01.07.2014 de Tribunalul Bacău în baza Sentinței penale nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunțată de această instanță și s-a dispus emiterea unor noi formalități de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Împotriva Sentinței penale nr. 1093F/29.04.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel inculpații A., B., C., D., E., F., G., H. și I.

Inculpatul A. - actualmente A. - a criticat încadrarea juridică dată faptei de furt calificat, apreciind că aceasta constituie, în realitate, act material al infracțiunii de tâlhărie; de asemenea, a criticat modalitatea în care s-a dispus contopirea pedepselor și a solicitat reținerea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 sau a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, a susținut că, pentru infracțiunea de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., a mai fost condamnat în Dosarul nr. x/2011, la pedeapsa de 12 ani închisoare, că există identitate de părți, în sensul că părțile care au format respectivul grup infracțional, în dosarul aflat la Tribunalul Bacău, coincid cu unele părți din această cauză, apreciind că s-a încălcat principiul ne bis in idem prevăzut de art. 6 C. proc. pen.. A solicitat și contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea menționată cu cele aplicate în prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1039/29.04.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, în rejudecare:

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c), alin. (2

) lit. a) și b) și alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), la pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat (Andora - 05.04.2011).

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (Milano - 01.12.2015).

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe o perioadă de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 32 rap. la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie (rămasă în faza tentativei), la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare (Aarhus-Danemarca - 10.04.2015).

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012, au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv trei ani, zece luni și 20 de zile închisoare, rezultând 12 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1), (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 45/D/2013 din 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultând pedeapsa finală de 24 de ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa de 24 de ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, aplicată inculpatului, arestarea preventivă de la data de 20.05.2014 la data de 30.06.2014 (dedusă prin Decizia penală nr. 2215/30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și pedeapsa executată de la data de 16.01.2015 la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B., C., D., E., F., G., H. și I. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus din pedepse durata prevenției de la data de 23.04.2015, pentru inculpații E. și H., de la 24.04.2015 la zi, pentru inculpații D., F., G. și I. și de la 14.05.2015 la zi, pentru inculpatul C..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre apelanții inculpați B., C., D., E., F., G., H. și I. la câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelul declarat de inculpatul A. au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii anterior menționate, la data de 5 decembrie 2016 (data plicului), a declarat recurs în casație inculpatul A..

Procedura de comunicare prevăzută de art. 439 alin. (2) și (4) C. proc. pen. a fost îndeplinită.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 2 martie 2017, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație fiind stabilit pentru 3 aprilie 2017, fără citarea părților, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin prisma cazului de recurs în casație invocat, recurentul inculpat A. - actualmente A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și a susținut că a fost stabilită o pedeapsă nelegală pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 din C. pen. anterior (fapta din Andorra din 5.04.2011) și, de asemenea, că în procesul de contopire a pedepselor nu au fost respectate regulile ce reglementează materia concursului de infracțiuni și pe cea a recidivei postcondamnatorii.

Astfel, în esență, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, stabilirea unei pedepse în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea de furt calificat, cu aplicarea corectă a regulilor privind concursul de infracțiuni și a regulilor din materia recidivei postcondamnatorii.

Totodată, inculpatul A. - în prezent A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis cererea formulată de recurentul inculpat A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen.

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Cu privire la aspectele învederate, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește o parte dintre cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu - nefiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen. și nici prevederile art. 437 alin. (1) lit. d) din același cod, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a dispus respingerea, ca inadmisibilă.

La data de 21 decembrie 2018, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost înregistrată sub nr. x/2018, cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 1093 din data de 29 aprilie 2016 a Tribunalului București.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire și,în urma rejudecării, să se pronunțe o hotărâre prin care să stabilească o pedeapsă individualizată corect, în limitele stabilite de lege.

În motivarea cererii sale, în esență, a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât încheierea penală nr. 149/RC din data de 03 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015 s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 651/2017, după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

La termenul de judecată din data 19 martie 2019, Înalta Curte a dispus reunirea la cauzei a Dosarului nr. x/2018 având ca obiect cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 1093 din data de 29 aprilie 2016 a Tribunalului București, având conținut identic cu cererea ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

Prin Decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu majoritate, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de recurentul-inculpat A. împotriva încheierii penale nr. 149/RC din data de 03 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre repartizare aleatorie a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A..

S-a reținut că ulterior încheieri nr. 149/RC din data de 03 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1000/18.12.2017, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii, este neconstituțională.

S-a constat că recurentul-inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen. în cadrul Dosarului nr. x/2015, anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 17 octombrie 2017, cerere ce i-a fost admisă de către Înalta Curte, însă excepția de neconstituționalitate ridicată de acesta a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 513 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 939 din 7 noiembrie 2018. Mai mult, consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă, revizuentul fiind în executarea unei hotărâri pe care o consideră nelegală sub aspectul legalității pedepsei aplicate, și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

S-a mai reținut că, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte nu poate ignora cele constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185/11.03.2016, respectiv necesitatea transpunerii în cuprinsul dispozițiilor normative mai sus menționate, pentru garantarea atât a raporturilor de stabilitate, cât și pentru o bună administrare a justiției, a jurisprudenței instanței de contencios constituțional cu privire la condițiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, precum și faptul că transpunerea soluției jurisprudențiale din cuprinsul parag. 33 al Deciziei nr. 126/2016 este incompletă. În sens contrar, ar lipsi de fundament însuși controlul de constituționalitate, întrucât autorul unei excepții de constituționalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale, deci ale controlului de constituționalitate pe care l-a declanșat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancțiune aplicabilă acestuia.

În consecință, Înalta Curte, în opinie majoritară, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională în considerentele deciziei mai sus arătate, a admis cererea de revizuire formulată de recurentul-inculpat A..

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație care, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format din un judecător, în cameră de consiliu și fără citarea părților, iar, potrivit art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță (în speță - procedura de filtru a recursului în casație), Înalta Curte a dispus trimiterea la repartizare aleatorie a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Prin încheierea din 30 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 s-a dispus trimiterea cauzei președintelui Completului C2, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanță, iar conform dispozițiilor art. 111 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dacă o cauză trebuie soluționată de un complet cu un număr mai mic de judecători decât cel căruia i-a fost repartizată, completul de judecată va fi format din președintele completului, se impune trimiterea cauzei președintelui Completului C2, căruia i-a fost repartizat spre soluționare cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Încheierii nr. 149/RC din 03 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru a dispune în consecință.

Prin încheierea din data de 17 septembrie 2019 pronunțată în cauză s-a constatat că obiectul cauzei îl constituie în procedura de filtru admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul A. și s-a dispus amânarea cauzei în vederea întocmirii raportului.

La data formulării cererii de recurs în casație, respectiv 5 decembrie 2016, în raportul inițial întocmit și depus la dosar s-a reținut că procedura de comunicare a cererii de recurs în casație formulate în cauză este îndeplinită potrivit legii. Astfel, cererea de recurs în casație a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT la data de 25.01.2017 și apelanților inculpați la data de 27.01.2017. La dosar nu au fost transmise concluzii scrise.

Prin încheierea din 29 octombrie 2019, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1632/A din data de 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015 și s-a fixat termen la data de 10 decembrie 2019, pentru când s-a dispus citarea inculpatului.

S-a reținut că prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin prisma cazului de recurs în casație invocat, recurentul inculpat A. - în prezent A., a susținut că a fost stabilită o pedeapsă nelegală pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 din C. pen. anterior (fapta din Andorra din 5.04.2011) și, de asemenea, că în procesul de contopire a pedepselor nu au fost respectate regulile ce reglementează materia concursului de infracțiuni și pe cea a recidivei postcondamnatorii.

A menționat că a fost stabilită o pedeapsă nelegală pentru comiterea infracțiunii de furt prevăzută de art. 209 din C. pen. din 1969 (fapta din Andorra). Curtea de Apel București, prin decizia pronunțată, în baza art. 25 rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a). g. i din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., l-a condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat (Andora-05.04.2011).

Conform art. 209 din C. pen. din 1969, furtul săvârșit în următoarele împrejurări: a) de două sau mai multe persoane împreună, g) în timpul nopții, i) prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.

A susținut că limita de pedeapsă de la 3 la 15 ani a fost redusă în primul rând ca urmare a aplicării procedurii simplificate, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar ulterior, aceste limite s-au redus cu încă jumătate, ca urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, potrivit căruia persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune grava, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecații denunța sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Așadar, a apreciat că limitele legale înăuntrul cărora trebuia stabilită pedeapsa erau de la 1 an la 5 ani. Or, instanța a stabilit o pedeapsă de 6 ani aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, apreciind ca fiind incident astfel cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar Curtea de Apel București, a aplicat în mod greșit, în procesul de contopire al pedepselor, regulile de la recidivă și pentru infracțiunile aflate în stare de concurs, săvârșite anterior datei de 30.06.2014.

La data de 30.06.2014, a fost condamnat definitiv, prin decizia 2215 din 30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare pentru comiterea a următoarelor 3 infracțiuni aflate în concurs ideal fiind comise la data de 14.02.2011.

Prin hotărârea atacată s-a dispus cumulul aritmetic al pedepsei stabilite cu pedeapsa rezultantă de 12 ani, deși infracțiunile deduse în acest nou dosar, nu s-au aflat toate în stare de recidivă postcondamnatorie, ci o bună parte din ele sunt în stare de concurs, fiind săvârșite înainte de 30.06.2014.

A susținut că potrivit art. 40 alin. (1) din C. pen., instanța trebuia să parcurgă următorii pași: să descontopească pedeapsa rezultantă de 12 ani aplicată prin decizia 2215/30.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și să repună cele trei pedepse în individualitatea lor, respectiv pedepsele de 10 ani, 4 ani și 1 an închisoare; să recurgă la stabilirea pedepselor pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză și comise toate anterior datei de 30.06.2014; - să constate incidența concursului de infracțiuni; în final, să procedeze la recontopirea lor într-o singură pedeapsă rezultantă.

A precizat că dispozițiile art. 40 alin. (1) din C. pen. sunt obligatorii pentru instanța, ele neprevăzând doar o posibilitate pentru aceasta. Așadar, dacă după o condamnare definitivă pentru săvârșirea mai multor infracțiuni concurente, un inculpat este judecat pentru alte infracțiuni comise în stare de concurs cu acestea din urmă, instanța sesizată cu judecarea acestor infracțiuni, pronunțând o soluție de condamnare, trebuie să contopească potrivii regulilor de la concursul de infracțiuni toate infracțiunile concurente.

Prin urmare, a menționat că se impune, aplicarea regulilor de la recidiva postcondamnatorie faptelor săvârșite în stare de recidivă și regulile de la concurs faptelor săvârșite înainte de condamnarea definitivă din 30.06.2014. Numai aplicând corect dispozițiile art. 40 și 43 din C. pen., se poate asigura legalitatea pedepsei stabilite, și implicit aplicarea unei pedepse în limitele stabilite de lege.

Astfel, în esență, a susținut că se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, stabilirea unei pedepse în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea de furt calificat, cu aplicarea corectă a regulilor privind concursul de infracțiuni și a regulilor din materia recidivei postcondamnatorii.

Înalta Curte, prin încheierea din 29 octombrie 2019, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 239 din 25 februarie 2019 din data de 28 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

Din examinarea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului (A., hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, precum și semnătura). Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1000/18.12.2017, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii, este neconstituțională.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererii inculpatul a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune ca pronunțarea pe recursul în casație declarat de inculpatul A. să fie făcută, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluționării în fond a acestei căi de atac.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținutul cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., a admis-o în principiu, în baza art. 440 din C. proc. pen. și a stabilit termen la data de 10 decembrie 2019, când față de cererea de amânare în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., a amânat cauza la data de 11 februarie 2020.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prioritar analizei motivelor de recurs în casație, așa cum au fost dezvoltate în cererea inculpatului A., Înalta Curte subliniază următoarele aspecte:

Recursul în casație, în reglementarea noului C. proc. pen., reprezintă o cale extraordinară de atac, echivalentă ultimului nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar pentru motive circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de legiuitor, în cuprinsul art. 438 C. proc. pen.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, relative la asigurarea celerității procesului penal, prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

Drept urmare, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind, în schimb, o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, grave, și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanțele de fond, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

În cauză, se constată că inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege

Examinând cererea întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunile deduse judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel. Așadar, aceste dispoziții legale sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptelor, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

În jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței sale în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză inculpatul A. a formulat critici ce vizează, în esență, nelegalitatea pedepsei stabilite prin decizia penală atacată, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile apreciind că legea nouă îi era favorabilă, precum și aplicarea tratamentului sancționator și reținerea stării de recidivă în temeiul art. 43 alin. (2) din C. pen.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate proceda la o modificare a pedepsei aplicate într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, excluzând reindividualizarea pentru a treia oară a unei pedepse aplicate inculpatului de instanțele inferioare.

În ceea ce privește prima critică formulată ce vizează pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată cu 24 de acte materiale, sub aspectul cuantumului acesteia, cu motivarea că a fost recalificată în mod greșit în infracțiunea prev de art. 211 din C. pen. din 1969, apreciind că legea penală mai favorabilă ar fi legea veche, întrucât două dintre cele 24 de acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată sunt comise sub imperiul legii penale noi, respectiv, după data de 01.02.2014, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Cu privire la situația de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A. că în perioada 2011 - 2014, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat permanent membrii în gruparea sa criminală, i-a cazat, i-a întreținut financiar și material, i-a antrenat fizic și psihic, le-a asigurat sprijin financiar și moral constant în vederea comiterii de infracțiunilor scop și i-a determinat efectiv să comită infracțiuni, respectiv infracțiuni de tâlhărie calificată comise prin folosirea de arme adevărate sau false, de persoane mascate/deghizate și prin violarea sediului magazinului atacat și o infracțiune de furt calificat pe timp de noapte, prin efracție, prin violarea sediului magazinului atacat, sub promisiunea unor foloase sub formă de parte din veniturile realizate din vânzarea bunurilor furate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la tâlhărie în formă continuată (24 de acte materiale), prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și c), alin. (2

) lit. a) și b) și alin. (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reținut cu privire la infracțiunea de instigare la furt, că în anul 2011, a recrutat permanent membrii în gruparea sa criminală, i-a cazat, i-a întreținut financiar și material, i-a antrenat fizic și psihic, le-a asigurat sprijin financiar și moral constant în vederea comiterii de infracțiuni scop și i-a determinat efectiv să comită, la data de 05.04.2011 o infracțiune de furt calificat în Andora, pe timp de noapte, prin efracție, sub promisiunea unor foloase sub formă de parte din veniturile realizate din vânzarea bunurilor furate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

Tot în sarcina inculpatului s-a reținut că începând cu anul 2011, împreună cu alte persoane, a constituit un grup criminal organizat, denumit generic J., la grup aderând și toate persoanele arestate ca și membrii executanți ai faptelor, precum și B., D., E., F., G., H., C. și K. ș.a, în scopul comiterii de infracțiuni de tâlhărie calificată și furt calificat asupra magazinelor de bijuterii din aur și ceasuri de lux din diverse țări europene, grup pe care l-a sprijinit inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii sale de condamnare, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută și pedepsită de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.. De asemenea, s-a reținut că faptele aceluiași inculpat care, după data de 30.06.2015 când a rămas definitivă condamnarea sa definitivă la 12 ani închisoare și a fost pus în libertate în mod eronat, a executat activități de recrutare a unor noi membrii în scopul continuării activităților infracționale scop, închiriind altă locuință în care a cazat și antrenat acești noi membrii executanți și i-a determinat să comită o faptă de tâlhărie calificată la data de 1 decembrie 2014 în orașul Milano din Italia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată în formă continuată comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută și pedepsită de art. 47 C. pen. raportat la art. 233 - 234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen.. Faptele aceluiași inculpat care, după ce a fost încarcerat la data de 16.01.2015, a continuat activitățile de coordonare și control a membrilor grupului criminal organizat pe care îl inițiase și a instigat pe unul dintre membrii de încredere grupării sale să continue activitățile infracționale ce constituiau scopul grupului de criminalitate organizată, solicitându-i expres să transmită membrilor executanți ordinul de a mai comite o tâlhărie în străinătate, indicându-i acestuia pe care dintre membrii grupului să îi folosească și pe care dintre aceștia să îi lase deoparte, întrucât erau vizați de organele judiciare, ulterior instigarea fiind urmată de executare, întrucât la data de 10.04.2015, în localitatea Aarhus, Danemarca, a avut loc o tentativă de tâlhărie calificată, comisă de L., M. ș.a., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la tâlhărie calificată comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută și pedepsită de art. 47 C. pen. raportat la art. 233-234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Relativ la critica inculpatului ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile ca fiind legea nouă, Înalta Curte constată că este nefondată raportat la prezentul cadru procesual, însă se observă, fără dificultate, că instanța de fond și instanța de apel în mod minuțios au argumentat juridic având în vedere principiul deja consacrat al "aplicării globale a legii penale" că legea penală mai favorabilă pentru faptele săvârșite înainte de februarie 2014 este C. pen. din 1969.

De asemenea, a fost avută în vedere Decizia nr. 7 din 2 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Concret, aplicarea legii mai favorabile vizează numai infracțiunile săvârșite sub imperiul legii vechi, iar în cazul unui concurs de infracțiuni se impune respectarea Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371/20.05.2014, astfel, pentru faptele săvârșite după data de 1 februarie 2014, dispozițiile art. 5 din C. pen., respectiv Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, nu pot fi extinse în condițiile în care de la comiterea infracțiunii și până la judecarea definitivă nu s-au succedat mai multe legi care ar obliga la aplicarea legii penale mai favorabile.

Or, în prezenta cauză o parte din infracțiunile reținute au fost săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014.

În ceea ce privește critica inculpatului referitoare la pedeapsa de 5 ani aplicată pentru infracțiunea de instigare la furt calificat din Andora din 05.04.2011, este neîntemeiată, având în vedere cele anterior menționate, precum și faptul că infracțiunea de instigare la furt calificat s-a reținut că a fost săvârșită la data de 05.04.2011, iar toate celelalte acte materiale ale infracțiunii de instigare la infracțiunea de tâlhărie s-a reținut că au fost săvârșite în perioada 01.02.2012 - 10.04.2015.

De altfel, instanța de apel a avut în vedere și considerentele Deciziei nr. 7 din 2 martie 2016

§ Cauze similare