ÎCCJ, Decizia nr. 95/2018

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, Penal 2 în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și 12 din C. proc. pen., formulată de apelantul intimat inculpat A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul intimat inculpat A. a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a constatat, în esență, că în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Astfel, prima instanță a reținut că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și la înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță sau poate influența modalitatea de soluționare cauzei sau însăși soluția ce ar urma să fie dispusă.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, s-a constatat că prin excepția de neconstituționalitate formulată, apelantul intimat inculpat a apreciat că dispozițiile art. 172 alin. (9), (10) și 12 C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât acestea nu prevăd, în mod obligatoriu, efectuarea unei expertize în situația contestării raportului de constatare, urmărind astfel modificarea dispozițiilor legale.

În atare situație, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci, în realitate, se dorește modificarea acestuia, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Astfel, instanța de fond a reținut că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca fiind neconstituțional, ci trebuie să influențeze modalitatea de soluționare a cauzei. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului de constituționalitate, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Autorul excepției tinde în fapt la modificarea textelor legislative, prin instituirea obligației de a se dispune efectuarea unei expertize judiciare în situația în care raportul de constatare este contestat, ceea ce nu este de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul exclusiv al puterii legislative.

Neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea interpretării proprii a autorului excepției, căci în acest fel, s-ar atribui reglementării un sens pe care legiuitorul nu l-a prevăzut in terminis (Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în acest sens, exemplu, Decizia nr. 122 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 367 din 27 aprilie 2004 și Decizia nr. 748 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 03 iulie 2009).

În concluzie, instanța de fond a reținut că, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate și nici nu au influență asupra modalității de soluționare a cauzei.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și 12 din C. proc. pen., formulată de apelantul intimat inculpat A., iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelantul intimat inculpat a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, la data de 27 februarie 2018, în termenul legal, inculpatul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul de 5 judecători - penal 2, la data de 10 mai 2017 sub nr. x/1/2017/a1.1.

Criticile formulate și concluziile apărătorului ales al recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate în cuprinsul prezentei decizi.

Examinând calea de atac declarată de inculpatul A. împotriva încheierii atacate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea formulată la data de 26 februarie 2018, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și 12 din C. proc. pen.

Astfel cum a susținut inculpatul în cadrul motivelor de recurs formulate, Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate fiind analizate distinct de condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu respectiva excepție.

Totuși, încheierea de sesizare a Curții Constituționale definește limitele învestirii acestei instanțe, deoarece instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

Cu referire la excepția invocată de recurentul inculpat, Completul de 5 Judecători reține că, din interpretarea prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește primele trei condiții, se constată că acestea sunt îndeplinite, astfel cum corect a stabilit și prima instanță: excepția a fost invocată de inculpat în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, și vizează dispozițiile art. 172 alin. (9), (10) și (12) din C. proc. pen., texte în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale.

În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul efectiv al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

În cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește următoarele texte din C. proc. pen.:

Art. 172 din C. proc. pen.:

(9) Când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări.

(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.

(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune efectuarea unei expertize.

În acest context, instanța de control judiciar apreciază ca relevantă, dar în sens contrar opiniei primei instanțe, împrejurarea că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul judecării apelurilor formulate de: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații B., A., C., D., E., F. și G., precum și de părțile civile H. SA, I. SA, J. SA, K. SA, L. SA împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, privind și pe intimatul inculpat M., intimatele părți civile: Autoritatea Națională pentru Turism, Agenția Națională de Administrare Fiscală, N. SA, SC O. SA, SC IAR SA și P. SA și pe intimata parte responsabilă civilmente SC Q. SRL.

În susținerea legăturii cu cauza a excepției invocate, se reține că recurentul inculpat A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, soluția de condamnare fiind fundamentată și pe raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale de un specialist din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în baza Ordonanței din data de 21 ianuarie 2015, mijloc de probă realizat în urma examinării unor documente (rapoarte de inspecție fiscală, rapoarte, procese-verbale încheiate de inspectorii din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală privind activitatea S.C. R. SRL, S.C. S. SRL și S.C. T. SRL) ce emană de la statul român - ANAF, parte civilă în cauză, al căror conținut a fost preluat în raportul de constatare întocmit.

Se reține în acest context că "raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză a concluzionat în sensul că prejudiciul stabilit în sarcina S.C. R. SRL pe relația comercială cu S.C. S. SRL constă în TVA în sumă de 388.103 lei și impozit pe profit în sumă de 258.735 lei, valoarea totală fiind de 646.838 lei";

"Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale concluzionează în sensul că prejudiciul pe relația comercială cu S.C. T. SRL constă în TVA în sumă de 54.402 lei și impozit pe profit în sumă de 36.267 lei, valoarea totală fiind de 90.669 lei";

"Situația de fapt expusă la pct. IV.7.1. lit. a) și b) a fost stabilită pe baza raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale (...)"; "Declarațiile martorilor (...) se coroborează cu (...) și cu raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale" - fila 138, 139, 140 și 144 din sentință.

Raportul de constatare tehnico-științifică a fost contestat atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei în cursul judecății, însă întemeindu-se pe dispozițiile art. 172 alin. (12) din C. proc. pen., care nu mai obligă la efectuarea unei expertize atunci când concluziile raportului sunt contestate, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au respins cererea de efectuare a unei expertize contabile și fiscale.

Susținând temeinicia cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul inculpat a concluzionat în sensul că pentru stabilirea existenței și întinderii prejudiciului constând în TVA și impozit pe profit datorat Statului Român, în cauză era necesară administrarea unei probe neutre - expertiză judiciară efectuată de experți independenți, care nu provine de la organul judiciar (având în vedere statutul specialistului DNA) sau de la partea civilă.

Analizând argumentele invocate în cadrul motivelor scrise și orale de recurs, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., faza procesuală a apelului - în care se afla cauza pendinte - presupune verificarea, de către instanța de control judiciar, atât a temeiurilor invocate și cererilor formulate de apelanți în limitele căii de atac declarate, cât și a tuturor aspectelor de fapt și de drept ce caracterizează cauza.

Prin urmare, în virtutea efectului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., interesul procesual al recurentului inculpat în legătură cu cererea de sesizare rezultă cert din susținerile acestuia referitoare, pe de o parte, la împrejurarea că hotărârea de condamnare atacată în cadrul apelului declarat s-ar fi întemeiat, în mod determinant, pe concluziile raportului de constatare tehnico - științifică anterior menționat și, pe de altă parte, referitoare la împrejurarea că dispozițiile art. 172 alin. (9) și art. 1811 din C. proc. pen. nu oferă garanții procesuale menite să asigure caracterul echitabil al procedurii.

Prin urmare, în ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. (9), (10) și (12) C. proc. pen., instanța de control judiciar constată îndeplinită condiția legăturii excepției de neconstituționalitate cu modul de soluționare a procesului penal, în ambele sale componente, atât cea vizând aplicabilitatea dispozițiilor legale în speță, cât și cea privind necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

În același context, Completul de 5 Judecători consideră că dezideratul final al recurentului inculpat, constând în clarificarea valorii probante a raportului de constatare tehnico-științifică în contextul ansamblului probator, este unul legitim și nu poate fi considerat un obstacol în calea admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, deoarece principiul legalității incriminării, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, obligă autoritățile legislative ale statului să legifereze prin texte precise, lipsite de echivoc, iar persoanele implicate în proceduri penale au dreptul de a fi judecate în baza mijloacelor de probă administrate, a căror sferă de aplicare trebuie să fie clar determinată, cu respectarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din legea fundamentală, respectiv, de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Tratatul de funcționare al Uniunii Europene.

În consecință, contrar raționamentului primei instanțe, Completul de 5 Judecători constată că, în realitate, în speță este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției invocate care impune ca dispozițiile din lege criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, astfel că va admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii atacate, pe care o va desființa încheierea atacată și, rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și (12) C. proc. pen.

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea textelor criticate pentru neconstituționalitate este în sensul că aceste dispoziții respectă exigențele impuse de legea fundamentală, excepția invocată fiind neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că dispozițiile art. 172 alin. (12) din C. proc. pen. nu refuză dreptul inculpatului de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competența de a aprecia asupra efectuării unei expertize.

Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiționată de aprecierea necesității sale nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părților, care pot solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor. În mod evident, instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de constatare, iar valoarea probantă a acestuia nu este prestabilită, fiind supus, potrivit art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură.

Așadar, ceea ce guvernează necesitatea dispunerii unei expertize sau necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de art. 5 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit căruia "Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului".

Prin urmare, în raport de argumentele anterior expuse, Completul de 5 Judecători opinează în sensul corespondenței dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și (12) C. proc. pen. cu legea fundamentală, precum și cu exigențele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și (12) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 26 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, penal 2, în dosarul nr. x/2017.

Desființează încheierea atacată și, rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (9), (10) și (12) din C. proc. pen. .

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2018.