ÎCCJ, decizie (scj.ro #171953)

Revizuire. Cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

-

cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

C. proc. pen.,

art. 453 alin. (1) lit. f)

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 328/A din 4 noiembrie 2020

Prin sentința nr. 114/F din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 102/F din 23 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A. prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor care disciplinează materia revizuirii, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că este neîntemeiat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire

sui generis

care presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

La nivel teoretic, se menționează că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc de apărare, prin care părțile diligente își valorifică drepturile și interesele legitime, așa încât decizia de admitere a Curții Constituționale trebuie să profite acestora.

Prin Decizia

nr. 126 din 3 martie 2016

, Curtea Constituțională a statuat că „o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică” (

paragraful 33

).

Raționamentul dezvoltat de Curtea Constituțională rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și privește orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei (Decizia nr. 633/2018 a Curții Constituționale, paragraful 1014).

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, apelantul revizuent a invocat cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. față de Decizia nr. 26/2019 a Curții  Constituționale prin care s-a statuat:

„Admite sesizarea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Admite sesizarea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare.”

În acest context, se remarcă, cu prioritate, că nu este întrunită cerința ca exercitarea controlului de constituționalitate realizat prin Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale să fie rezultatul soluționării unei excepții de neconstituționalitate invocate de revizuentul A. în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere. Altfel spus, Curtea Constituțională nu a pronunțat Decizia nr. 26/2019 în exercitarea atribuției prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea nr. 47/1992 (hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, precum și a celor ridicate de Avocatul Poporului), în conformitate cu procedura prevăzută în art. 29 din aceeași lege.

Dimpotrivă, instanța de contencios constituțional a pronunțat Decizia nr. 26/2019 în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice, la cererea formulată de Președintele Camerei Deputaților, în conformitate cu art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, nu este întrunită una dintre condițiile cumulative prevăzute de lege pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituțională pronunță o decizie prin care admite o excepție de neconstituționalitate (invocată în cauza a cărei revizuire se cere).

Nefiind în prezența unui control de constituționalitate fundamentat pe o excepție de neconstituționalitate care, implicit, nici nu a fost invocată în cauză, nu se poate considera că Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale ar avea efectele statuate prin Decizia nr. 126/2016 („o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică” -

paragraful 33

).

De altfel, prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a stabilit expres care sunt efectele acestei decizii: „Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare.”

Or, sentința a cărei revizuire se solicită, și anume sentința nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală a rămas definitivă prin decizia nr. 256/A din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, adică anterior publicării Deciziei nr. 26/2019 în M. Of. nr. 193 din 12 martie 2019.

Dispoziția privind aplicarea în cauzele pendinte a Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale reflectă, de altfel, regula instituită prin art. 147 alin. (4) din Constituție care stabilește că deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor, de la publicarea în Monitorul Oficial și, cum la data publicării acestei decizii, în M. Of. nr. 193 din 12 martie 2019, cauza în care fusese cercetat apelantul revizuent A. nu se mai afla pe rolul instanței (nu era cauză pendinte), fiind pronunțată hotărârea definitivă, nu se poate admite că decizia mai putea produce efecte în cauză.

Deopotrivă, instanța supremă reține că, în mod corect, a constatat prima instanță că, în cauză, nu a fost admisă o excepție de neconstituționalitate ridicată cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea.

Ținând seama de argumentele prezentate în apel, în susținerea cererii de revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție mai precizează că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu pot fi aplicabile în raport cu Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 sau Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 ale Curții Constituționale, pentru motivul că au fost publicate în Monitorul Oficial înainte ca hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuire să devină definitivă. După cum s-a menționat, sentința nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală a rămas definitivă prin decizia nr. 256/A din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, iar Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 190 din 14 martie 2016 și Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017.

Față de această situație, se constată că nu este întrunită cerința impusă de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și anume ca dispoziția legală să fi fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție mai precizează că modalitatea în care instanțele de fond au dat eficiență Deciziilor nr. 51/2016 și nr. 302/2017 ale Curții Constituționale, în prezenta cauză, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de apelantul revizuent, prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 114/F din 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.