ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 42/2021

Curtea de Apel Iași - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 10 februarie 2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.187/244/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept menționate. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 85/2014 Art. 123. - (1) Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile referitoare la menținerea contractelor în derulare și la nulitatea clauzelor de încetare sau accelerare a obligațiilor nu sunt aplicabile în privința contractelor financiare calificate și a operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală. În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescripție de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile de la primire, notificării contractantului, formulată în primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat. Contractul se consideră denunțat: a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului privind denunțarea contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu răspunde; b) la data notificării denunțării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. [...] (3) Debitorul decade din beneficiul termenului dacă, în primele 3 luni de la data deschiderii procedurii, cocontractantul notifică administratorului judiciar intenția privind denunțarea contractului sau declararea anticipată a exigibilității. Ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic. III. Expunerea succintă a procesului

În Cauza nr. 1.187/244/2019, înregistrată inițial la Judecătoria Huși la 2 aprilie 2019, reclamantul A a chemat în judecată pe B, solicitând rezilierea contractului de arendare înregistrat la C cu nr. 513 din 23 mai 2014 și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, în sensul de a se obliga pârâta să lase în deplină proprietate și să restituie reclamantului terenul arendat în suprafață totală de 0,30 ha situat în extravilanul unei comune. A invocat reclamantul că pârâta a achitat arenda cu întârziere pe anul 2016, iar din anul 2017 nu a mai achitat-o deloc. În drept, s-a invocat art. 1.516 din Codul civil.

Prin Sentința civilă nr. 867 din 9 octombrie 2019 s-a admis acțiunea și s-a dispus rezilierea contractului de arendare și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate și să restituie reclamantului terenul arendat.

Împotriva acestei sentințe pârâta B, prin administrator special D și administratorii judiciari E și F, a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 868/A din 22 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Vaslui.

B a criticat sentința primei instanțe, invocând faptul că acțiunea este inadmisibilă, deoarece, în ceea ce o privește pe aceasta, prin Sentința civilă nr. 228 din 21 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 2.476/89/2015* s-a deschis procedura generală a insolvenței. În opinia apelantei, art. 123 din Legea nr. 85/2014 împiedică promovarea și continuarea acțiunilor de reziliere a contractului de arendă pentru motive anterioare deschiderii procedurii insolvenței.

Tribunalul Vaslui a considerat că acest motiv de apel este neîntemeiat, având în vedere că, într-adevăr, deschiderea procedurii insolvenței are drept scop, printre altele, protejarea șanselor de reorganizare a societății debitoare în vederea îndeplinirii acestui scop, în acest sens fiind instituite dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 ce dispun cu privire la menținerea de drept a contractelor aflate în derulare. Însă această ipoteză privește posibilitatea cocontractanților de a înceta contractele aflate în derulare pentru motivul intrării în insolvență, și nu încetarea contractelor pentru neîndeplinirea obligațiilor de către societatea debitoare, obligații pe care le avea anterior deschiderii procedurii insolvenței. Or, în prezenta cauză se solicită rezilierea contractului de arendare, invocându-se neîndeplinirea obligațiilor de către arendaș, acțiunea formulată pe calea dreptului comun fiind admisibilă.

Apelanta a invocat și faptul că acțiunea este netemeinică, întrucât nu poate fi solicitată rezilierea pentru motivul neplății datoriilor anterioare datei deschiderii procedurii, întrucât pentru aceste creanțe există posibilitatea înscrierii la masa credală. Și acest motiv de apel este neîntemeiat. Într-adevăr, pentru plata creanțelor există posibilitatea înscrierii la masa credală. Reclamanta nu a solicitat și obligarea la plata arendei neachitate în prezenta acțiune, ci doar rezilierea contractului de arendare și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de arendare în sensul obligării pârâtei să predea reclamantului terenul ce face obiectul contractului de arendare.

Posibilitatea recuperării debitului aferent anilor 2017-2019 prin înscrierea la masa credală, fiind un debit anterior deschiderii procedurii, nu împiedică instanța să analizeze condițiile pentru a opera rezilierea contractului de arendare, întrucât acestea nu privesc modul în care arendatorului îi poate fi achitat debitul rezultat din neplata arendei.

Tribunalul Vaslui a mai reținut că apelanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația contractuală pentru terenul luat în arendă. Astfel, arenda aferentă anilor 2017-2019 nu a fost achitată. În aceste condiții, în mod corect a apreciat judecătorul primei instanțe că există o neexecutare suficient de importantă a obligațiilor de către pârâtă, neexecutare ce are și caracter repetat. Obligația de plată a arendei nu poate fi considerată de mică însemnătate.

De asemenea, contrar susținerilor apelantei, s-a reținut și faptul că executarea necorespunzătoare îi este imputabilă acesteia, nefiind făcută dovada vreunei cauze care să justifice executarea cu întârziere a obligației contractuale de plată a arendei. Susținerea acesteia în sensul că este dovedită buna sa credință întrucât se urmărește achitarea tuturor datoriilor către arendatori după aprobarea planului de reorganizare nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta B, prin administratorii judiciari E și F, aducând critici cu privire la modalitatea de soluționare de către instanța de apel a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că, la data introducerii acțiunii în reziliere, față de B fusese deja deschisă procedura generală de insolvență în Dosarul nr. 2.476/89/2015* aflat pe rolul Tribunalul Vaslui. Prin urmare, B era și este supusă prevederilor Legii nr. 85/2014.

Or, raportat la împrejurarea că prezenta speță implică debite născute anterior deschiderii procedurii, și nu ulterior acestui moment, nefiind aplicabile dispozițiile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, rezilierea contractului pentru considerentul neplății unor datorii anterioare datei de 21 februarie 2019 nu este admisibilă, pentru aceste creanțe reclamantul având exclusiv posibilitatea înscrierii la masa credală a debitoarei, iar, ulterior, în ipoteza în care vor interveni eventuale nerespectări ale contractului în perioada de insolvență, o acțiune în reziliere va fi de competența judecătorului-sindic. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de sesizare a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că: a) de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014 depind soluționarea recursului formulat și implicit soluționarea prezentei cauze ce are ca obiect rezilierea contractului de arendare și repunerea părților în situația anterioară, una dintre părți, pârâta-recurentă, fiind în procedura insolvenței. În apel, pârâta-apelantă a invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantului, invocând art. 123 din Legea nr. 85/2014. De asemenea, motivele de recurs invocate vizează interpretarea acestor dispoziții legale, instanța de apel considerând că, în condițiile în care "în prezenta cauză se solicită rezilierea contractului de arendare invocându-se neîndeplinirea obligațiilor de către arendaș, acțiunea formulată pe calea dreptului comun este admisibilă". Instanța de recurs consideră că se impune interpretarea textului legal, întrucât opinia completului de judecată diferă de doctrină și de o parte dintre opiniile exprimate de alte completuri de judecată; b) problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 10 februarie 2021. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Asupra interpretării dispozițiilor art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunilor de reziliere a contractelor cu executare succesivă, menținute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar după momentul deschiderii procedurii insolvenței, pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței, completul învestit cu soluționarea recursului a arătat că prevederile legale incidente nu se pot interpreta în sensul că ar lipsi de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței; așadar, promovarea sau continuarea acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări este admisibilă.

În susținerea acestei opinii, se observă că art. 123 din Legea nr. 85/2014 stipulează doar faptul că deschiderea procedurii insolvenței nu constituie motiv de desființare a contractelor în derulare, acestea putând fi menținute în continuare, după o procedură anume reglementată, astfel că, în absența unor dispoziții speciale în Legea nr. 85/2014 prin care să se reglementeze interdicția promovării sau continuării acțiunilor în reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectare datând din perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, acțiunile trebuie să fie considerate admisibile.

De asemenea, pentru a se constitui într-un fine de neprimire a unei cereri de chemare în judecată sau pentru a se stopa ca devenită inadmisibilă o acțiune deja promovată la momentul deschiderii procedurii de insolvență a unui debitor, este necesară o reglementare expresă, fiind vorba de o interdicție care are ca finalitate lipsirea unor reclamanți de accesul la o instanță de judecată. În acest sens, spre exemplu, Legea nr. 85/2014 a prevăzut expres în art. 75 că: "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului", însă a prevăzut ca remediu că "valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor".

Mai mult, s-a constatat că Legea nr. 85/2014 nu oprește de la derulare și nu împiedică promovarea împotriva unui debitor în insolvență a unor acțiuni de tipul revendicărilor, constatărilor de nulitate sau anulare acte de proprietate etc., care își continuă cursul normal pe calea dreptului comun, cât timp nu sunt dublate de acțiuni în pretenții de genul celor supuse suspendării în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014. Or, acestea au ca finalitate tot diminuarea patrimoniului debitorului și pot, în aceeași teorie, să pericliteze o eventuală redresare a debitorului în insolvență. Cu toate acestea, nici legiuitorul, nici practica și nici doctrina nu au considerat necesar să le oprească din derulare, pentru a nu încălca dreptul de acces la instanță al reclamanților.

În cazul acțiunii de față, având ca obiect rezilierea contractelor, nu însă și plata arendei restante, împrejurarea că reclamantul se poate înscrie la masa credală pentru debite anterioare deschiderii procedurii insolvenței nu are nicio înrâurire asupra posibilității acestuia de a se adresa instanței cu acțiune de reziliere a contractului, întrucât cele două acțiuni au finalități diferite și nu se exclud. Reclamanții susțin o neexecutare importantă a obligațiilor de către debitor, săvârșite anterior deschiderii procedurii, și promovează cererea în termenul de prescripție. Împrejurarea intrării debitorului în insolvență, dublată, evident, de o imposibilitate de achitare a debitelor restante, nu prezintă relevanță pentru soluționarea unei astfel de acțiuni, pentru că textul Codului civil impune aplicarea sancțiunii, dacă se probează, indiferent de conduita ulterioară a cocontractantului; de altfel, o apreciere juridică a conduitei debitorului, ulterior deschiderii procedurii, față de debitele anterioare, ar presupune tot o analiză de fond.

Totodată, atât timp cât este permisă promovarea unei astfel de acțiuni pentru neexecutări ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens. Art. 123 alin. (3) și (9) reglementează situația plăților, precum și posibilitatea ca ulterior "menținerii contractului", după deschiderea procedurii, să fie formulată o cerere de reziliere, de competența judecătorului-sindic, dar nu stipulează inadmisibilitatea rezilierii contractului de arendă în procedura insolvenței, dacă creanța față de care se invocă neplata este anterioară deschiderii, ci reglementează doar alte ipoteze, ce nu sunt incidente în cauză.

O interpretare contrară ar echivala cu susținerea ideii că, după data deschiderii procedurii de insolvență, partenerii contractuali ai debitorului nu mai pot cere rezoluțiunea sau rezilierea contractelor pentru motive anterioare deschiderii procedurii, având blocat accesul către o instanță care să le analizeze argumentele, ceea ce, în opinia instanței învestite cu analiza recursului, nu poate fi primit, fiind contrar principiului fundamental ce garantează accesul la o instanță prevăzut în art. 21 din Constituția României, republicată, și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cum legea specială a insolvenței nu reglementează expres interdicția primirii acțiunilor de reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectarea obligațiilor datând din perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, instanța de sesizare a concluzionat că astfel de acțiuni sunt admisibile. VI. Punctul de vedere al părților

A a considerat că nu este oportună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă privind pronunțarea unei hotărâri prealabile referitoare la dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, întrucât, în privința dosarelor având ca obiect rezilierea unui contract de arendare, acțiunea este întemeiată pe culpa contractuală a arendașului, care nu a respectat obligația de a achita arenda la termenul prevăzut în contract, nu pe dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 și deschiderea stării de insolvență a lui B nu a avut nicio înrâurire asupra cauzei acțiunii. Contractul de arendare nu a fost denunțat nici de proprietar, nici de arendaș, sens în care acesta se consideră menținut. Alin. (9) al art. 123 din Legea nr. 85/2014 prevede că menținerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar să facă plățile restante, pentru acestea putând fi formulată cerere de admitere a creanței. Interpretarea acestui articol trebuie realizată fără adăugări și trebuie să aibă în vedere că, odată deschisă procedura de insolvență, toate acțiunile vizând creanțele împotriva averii debitorului sunt suspendate în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, prevederea legală aplicându-se exclusiv în privința plăților. Conform principiului "unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge", s-a considerat că nu se reglementează o interdicție privind rezilierea unui contract pentru temeiul încălcării obligațiilor contractuale de către debitorul insolvabil. Susținerea lui B în sensul că ulterior deschiderii procedurii de insolvență doar judecătorul-sindic se poate pronunța cu privire la rezilierea unui contract aflat în derulare nu poate fi primită, pentru că este rezultatul unei interpretări eronate a art. 123 din Legea nr. 85/2014. Prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 statuează că, în litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenței, citarea debitorului se va face la sediul acestuia și la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, sens în care rezultă implicit că dreptul comun nu este exclus în privința unei societăți în insolvență și doar anumite litigii, în mod expres prevăzute, sunt date în competența judecătorului-sindic.

B nu a transmis un punct de vedere privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, însă opinia sa referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014 este în sensul inadmisibilității acțiunilor în rezilierea contractului, punct de vedere ce rezultă din cuprinsul cererii de recurs. Astfel, B a apreciat că ulterior deschiderii procedurii de insolvență doar judecătorul-sindic se poate pronunța cu privire la rezilierea contractului și doar pentru neîndeplinirea unor obligații născute ulterior acestui moment. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Opinia judecătorilor din cadrul Secției a II-a civile a Curții de Apel Alba Iulia este în sensul că, atât timp cât este permisă promovarea unei astfel de acțiuni pentru neexecutări ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens. Art. 123 alin. (3) și (9) din Legea nr. 85/2014 reglementează situația părților, precum și posibilitatea ca ulterior "menținerii contractului", după deschiderea procedurii, să fie formulată o cerere de reziliere, de competența judecătorului-sindic, dar nu stipulează inadmisibilitatea rezilierii contractului de arendă în procedura insolvenței, dacă creanța față de care se invocă neplata este anterioară deschiderii, ci reglementează doar alte ipoteze, ce nu sunt incidente în cauză. O interpretare contrară ar echivala cu susținerea ideii că, după data deschiderii procedurii de insolvență, nu s-ar mai putea cerere rezoluțiunea sau rezilierea contractelor pentru motivele anterioare deschiderii procedurii.

La nivelul Curții de Apel Bacău, opinia magistraților din cadrul Secției a II-a civile de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Neamț este în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări.

Opinia judecătorilor specializați în materia insolvenței din cadrul Curții de Apel Brașov este aceea că, pentru acțiunile de reziliere a contractelor menținute, introduse ulterior deschiderii procedurii insolvenței, nu se poate invoca neexecutarea anterioară din partea debitorului. Pentru creanțele neplătite, cocontractantul are doar posibilitatea de a se înscrie la masa credală. Tribunalul Brașov, într-o opinie, a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, în cazul unui contract ce prevede plăți periodice, menținut de administratorul judiciar după momentul deschiderii procedurii insolvenței, menținerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să facă plăți restante pentru perioade anterioare deschiderii procedurii. Prin urmare, neexecutarea acestor obligații nu poate fi sancționată pe calea unei acțiuni în rezoluțiunea contractului. În raport cu aceeași prevedere legală, rezilierea contractului este posibilă numai pentru creanțe născute după data deschiderii procedurii de insolvență. Într-o a doua opinie, o acțiune în rezilierea contractului este admisibilă inclusiv pentru nerespectarea de către debitor a obligațiilor datând din perioada anterioară deschiderii procedurii. Tribunalul Covasna - Secția civilă a arătat că, potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2014, prin expresiile "contractele în derulare se consideră menținute" și "ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic" [alin. (3) teza finală], precum și prin întreaga modalitate de reglementare s-a avut în vedere că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de executări.

Magistrații din cadrul Secției a V-a civile din cadrul Curții de Apel București, în acord cu cea de a doua opinie exprimată în punctul de vedere motivat al completului de judecată, au apreciat că se impunea a fi admise criticile privind greșita aplicare a prevederilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu motivarea că textul de lege instituie un regim derogatoriu de la dreptul comun pentru contractele în derulare în care este implicat debitorul în insolvență, stabilind regula că acestea se mențin la data deschiderii procedurii, fiind nule orice clauze contractuale de desființare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței. Legiuitorul a dat posibilitatea administratorului judiciar de a decide, având în vedere interesele economice ale debitorului, dacă alege să denunțe contractul sau dacă acceptă denunțarea contractului la solicitarea cocontractantului, solicitare ce poate interveni în același interval de timp de 3 luni și care necesită un răspuns al administratorului judiciar în 30 de zile de la comunicare. Așadar, decizia de denunțare a "contractului în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței" este în exclusivitate a administratorului judiciar, legea recunoscând cocontractantului doar dreptul de a cere administratorului judiciar să denunțe contractul, lipsa unui răspuns în termenul de 30 de zile de la data la care denunțarea a fost solicitată de cocontractant operând ca o prezumție de acceptare din partea administratorului judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014, ulterior menținerii unui contract prevăzând plăți periodice, debitoarea nu poate fi obligată la efectuarea plăților restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii, pentru astfel de creanțe putând fi formulate cereri de înscrieri în tabloul creditorilor. La alin. (3) al art. 123 din Legea nr. 85/2014, legiuitorul a prevăzut în beneficiul cocontractantului debitorului în insolvență dreptul de a solicita rezilierea contractului pentru culpa debitorului ulterior menținerii contractului, deci pentru fapte culpabile intervenite ori continuate ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței. Procedura de insolvență a debitorului a fost deschisă prin sentință civilă, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul judecătoriei, reclamantul solicitând rezilierea contractului de arendă pe motiv că debitoarea nu a achitat arenda aferentă anului 2018. Prin urmare, ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței pârâtei, reclamantul a solicitat rezilierea contractului de arendă, contract cu executare succesivă, în derulare, invocând fapte culpabile ale debitoarei de neexecutare a obligației de plată periodice a arendei, anterioare datei deschiderii procedurii insolvenței. Raportat la prevederile art. 123 alin. (1) și (9) din Legea nr. 85/2014, la momentul învestirii instanței de fond, reclamantul nu mai avea posibilitatea de a cere, pe calea dreptului comun, rezilierea contractului de arendă pentru neexecutarea obligației de plată pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței, prevederile anterior menționate fiind, contrar celor reținute de instanța de apel și de recurs în opinie majoritară, pe deplin aplicabile. O interpretare contrară, în sensul acceptat de instanța de recurs în majoritate lipsește de conținut dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a preîntâmpina situațiile în care debitoarea aflată în insolvență ar fi lipsită de orice posibilitate reală de redresare. Prin urmare, s-a arătat că reclamantul are deschisă calea acțiunii în rezilierea contractului, pentru neexecutarea culpabilă a obligației de plată a arendei pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, cerere ce revine în competența judecătorului-sindic raportat la prevederile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. La nivelul Secției a VI-a civile a Curții de Apel București, punctul de vedere majoritar exprimat a fost în sensul că dispozițiile art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 nu pot fi interpretate în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Prin urmare, nu este împărtășită opinia potrivit căreia promovarea sau continuarea acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări este afectată de un fine de neprimire. Opinia majoritară a judecătorilor Secției a VII-a civile din cadrul Tribunalului București a fost în sensul admisibilității acțiunilor de reziliere a contractelor cu executare succesivă, menținute de administratorul/lichidatorul judiciar după momentul deschiderii procedurii, pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectarea obligațiilor datând din perioada anterioară deschiderii procedurii. Opinia exprimată la nivelul Tribunalului Ialomița a fost în concordanță cu punctul de vedere al completului de judecată asupra chestiunii de drept sesizate. În opinia judecătorilor acestei instanțe, art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 nu se poate interpreta în sensul că ar lipsi de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței. Prin urmare, promovarea sau continuarea acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări este admisibilă. În sprijinul acestei concluzii s-a arătat că art. 123 din Legea nr. 85/2014 stipulează doar faptul că deschiderea procedurii insolvenței nu constituie motiv de desființare a contractelor în derulare, acestea putând fi menținute în continuare, după o procedură anume reglementată, astfel că, în absența unor dispoziții speciale în Legea nr. 85/2014 prin care să se reglementeze interdicția promovării sau continuării acțiunilor în reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectarea datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței, acțiunile trebuie să fie considerate admisibile. Judecătorii acestui tribunal au opinat, de asemenea, că, pentru a se constitui într-un fine de neprimire a unei cereri de chemare în judecată sau pentru a se stopa ca devenită inadmisibilă o acțiune deja promovată la momentul deschiderii procedurii de insolvență a unui debitor, este necesară o reglementare expresă, fiind vorba de o interdicție care are ca finalitate lipsirea unor reclamanți de accesul la o instanță de judecată. S-a menționat că o altfel de interpretare ar echivala cu susținerea ideii că, după data deschiderii procedurii de insolvență, partenerii contractuali ai debitorului nu mai pot cere rezoluțiunea sau rezilierea contractelor pentru motive anterioare deschiderii procedurii, având blocat accesul către o instanță care să le analizeze argumentele, ceea ce, în opinia judecătorilor Secției civile din cadrul Tribunalului Ialomița, nu poate fi acceptat, fiind contrar principiului fundamental ce garantează accesul la o instanță prevăzut în art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O. Prin urmare, în condițiile în care legea specială a insolvenței nu reglementează expres interdicția primirii acțiunilor de reziliere pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale, nerespectare a obligațiilor datând din perioada anterioară a deschiderii procedurii insolvenței, s-a opinat în sensul că astfel de acțiuni sunt admisibile. Punctul de vedere exprimat de judecătorii-sindici din cadrul Tribunalului Ilfov a fost după cum urmează: Din cuprinsul art. 123 din Legea nr. 85/2014 rezultă că, în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței, contractele în derulare în care este parte societatea față de care s-a deschis procedura insolvenței pot fi denunțate de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către cocontractant, care notifică practicianul în insolvență în vederea denunțării contractului. Respectivul contract se consideră denunțat la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului privind denunțarea contractului, dacă administratorul/lichidatorul judiciar nu răspunde sau la data notificării denunțării de către administratorul/lichidatorul judiciar. În situația în care nu se cere denunțarea contractului, potrivit acestei proceduri reglementate de dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, partea nu va putea solicita rezilierea (denunțarea) contractului pentru ipoteza neîndeplinirii obligațiilor pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței în fața judecătorului-sindic. Această concluzie se desprinde din coroborarea dispozițiilor alin. (1) al art. 123 cu alin. (3) teza finală al art. 123 din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, denunțarea contractului față de neîndeplinirea unor obligații ce vizează perioada anterioară deschiderii procedurii, în situația în care nu s-a urmat procedura reglementată de dispozițiile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, poate fi solicitată numai pe calea dreptului comun, iar pentru perioada ulterioară (întrucât legiuitorul folosește sintagma "ulterior menținerii contractului") poate fi solicitat judecătorului-sindic potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014. În concluzie, s-a conturat opinia că este admisibilă acțiunea având ca obiect rezilierea contractului, solicitată pe calea dreptului comun, împotriva pârâtei aflate în insolvență, motivat de neexecutarea obligațiilor pentru perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței. La nivelul Secției civile din cadrul Tribunalului Giurgiu, punctul de vedere unitar a fost în sensul că, atât timp cât este permisă promovarea unei astfel de acțiuni pentru neexecutare ulterioară deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens. Art. 123 alin. (3) și (9) din Legea nr. 85/2014 reglementează situația plăților, precum și posibilitatea ca și ulterior menținerii contractului, după deschiderea procedurii, să fie formulată o cerere de reziliere, din competența judecătorului-sindic, dar nu stipulează inadmisibilitatea rezilierii contractului de arendă în procedura insolvenței, dacă creanța față de care se invocă neplata este anterioară deschiderii, ci reglementează doar alte ipoteze, ce nu sunt incidente în cauză. Judecătorii din cadrul Tribunalului Teleorman au arătat că dispozițiile art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 se interpretează în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, ducând la inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări.

Secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj a arătat că, subsecvent deschiderii procedurii de insolvență, dacă contractul este asumat de către debitor prin practicianul în insolvență, se naște concomitent obligația partenerului contractual al debitorului de a continua executarea contractului, chiar în contextul existenței unor datorii anterioare deschiderii procedurii. Dispozițiile art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 înfrâng caracterul sinalagmatic al contractului. Astfel, prin derogare de la dreptul comun, în condițiile continuării contractului, cocontractantul debitorului este obligat să facă abstracție de neexecutările anterioare deschiderii procedurii și să dea curs continuării contractului, la solicitarea debitorului supus procedurii de insolvență formulate prin reprezentantul său legal. Dacă ar putea invoca excepția de neexecutare a contractului sau ar putea cere rezilierea contractului, referindu-se la restanțe anterioare deschiderii procedurii, partenerul contractual al debitorului ar paraliza construcția juridică concepută de către legiuitor pentru protejarea intereselor debitorului supus procedurii de insolvență, în vederea creșterii șanselor de reorganizare a acestuia sau chiar pentru derularea în bune condiții a procedurii de lichidare și îndestulare a creditorilor. Din acest punct de vedere, normele speciale sunt incompatibile cu efectele de drept comun ale contractelor sinalagmatice. În ceea ce privește însă perioada următoare deschiderii procedurii, legiuitorul revine la dreptul comun și la efectul sinalagmatic al contractelor, așa încât orice întârziere la plată sau în executarea altei obligații va putea fundamenta atât o excepție de neexecutare, cât și pronunțarea de către judecătorul-sindic a rezoluțiunii sau a rezilierii contractului. Soluția are o reglementare expresă prin dispozițiile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care fac referire la reziliere.

Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă a arătat că rezoluțiunea sau rezilierea presupune o neexecutare culpabilă, totală sau parțială, ori o executare necorespunzătoare a unei obligații contractuale de către una dintre părțile contractante. Denunțarea unilaterală vizează în cele mai multe situații practice motive de oportunitate contractuală, și nu un caz de culpă în executarea angajamentului asumat, cum se întâmplă în cazul rezoluțiunii sau rezilierii. Articolul 123 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență aduce o noutate în materia denunțării înțelegerilor cu societăți care, ulterior, intră în insolvență, în sensul că prin alin. (1) declară menținute de drept toate contractele în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, art. 1.417 din Codul civil privind beneficiul termenului nemaifiind aplicabil, iar toate clauzele de desființare a contractelor și de exigibilitate anticipată pe motivul incidenței insolvenței devin nule. Exceptate de la prevederile privind obligativitatea menținerii contractelor și nulitatea clauzelor sunt contractele financiare calificate sau acordurile de compensare bilaterală. Ca principiu, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar trebuie să analizeze fiecare contract în derulare și să stabilească dacă, în scopul maximizării averii debitorului, se impune să mențină sau să denunțe un contract. Termenul de 3 luni în care administratorul judiciar trebuie să decidă dacă menține sau denunță contractul este menit să elimine cât mai repede nesiguranța în continuarea contractelor de către debitor. Cocontractantul care dorește să aibă mai repede certitudinea continuării sau denunțării contractului poate adresa administratorului/lichidatorului judiciar o notificare prin care îi solicită să "denunțe contractul", acesta din urmă având obligația să răspundă în termen de 30 de zile. Rezultă că cocontractantul nu poate denunța el însuși contractul în nicio situație, implicit nici în situația în care la data deschiderii procedurii insolvenței ar fi existat obligații neexecutate datând din perioada anterioară deschiderii. Contractul se consideră denunțat la expirarea celor 30 de zile care curg de la primirea notificării de către administratorul judiciar, dacă acesta nu a răspuns notificării sau la data notificării denunțării de către administratorul judiciar. Textul de lege nu conține dispoziții privind rezilierea decât în art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 conform căruia, ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de către judecătorul-sindic. Acest text rezolvă două probleme: a) confirmă expres posibilitatea cocontractantului de a solicita rezilierea, pentru culpa debitorului; b) stabilește competența de soluționare a cererii, în sensul că, ulterior momentului menținerii contractului, competența de soluționare a cererii revine judecătorului-sindic, ceea ce poate conduce la concluzia că anterior acestui moment competența revine instanței de drept comun. Prin urmare, s-a considerat că niciun text al Legii nr. 85/2014 nu interzice acțiunea în reziliere pentru culpa debitorului, dimpotrivă art. 123 alin. (3) partea finală din Legea nr. 85/2014 prevede expres posibilitatea formulării acesteia, ceea ce denotă că cocontractantul poate introduce acțiunea în reziliere. Deoarece textul de lege nu distinge între neexecutările anterioare și cele ulterioare momentului deschiderii procedurii, s-a opinat că nici instanțele judecătorești nu trebuie să facă vreo astfel de distincție. Raportat la cele arătate mai sus, exercitarea de către administratorul/lichidatorul judiciar a opțiunii de continuare a contractelor nu poate conduce la înlăturarea răspunderii debitorului pentru eventualele fapte culpabile săvârșite în executarea contractului, anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care să aibă drept consecință inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări culpabile.

Opinia unanimă a Secției a II-a civile a Curții de Apel Galați este în sensul că exercitarea opțiunii de continuare a contractelor nu lipsește de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, determinând așadar inadmisibilitatea promovării sau continuării acțiunilor de reziliere bazate pe astfel de neexecutări. Potrivit art. 123 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar are posibilitatea ca într-un termen de prescripție de 3 luni de la data deschiderii procedurii să denunțe sau nu orice contract care nu a fost executat în totalitate sau substanțial de către părți. Aceeași posibilitate o are și cocontractantul în termen de 3 luni cu notificarea administratorului/lichidatorului judiciar. Acesta din urmă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, trebuie să răspundă în sensul denunțării ori nu a contractului. Potrivit art. 123 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, "în lipsa unui răspuns, administratorul/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat". După trecerea acestor termene în care niciuna dintre părți nu și-a exprimat dorința sau nu a denunțat contractul, acesta își produce efectele. Potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 teza finală: "Ulterior menținerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, soluționarea cererii făcându-se de judecătorul-sindic". Textul nu face distincție între fapte și culpă anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, referindu-se doar la "culpă". Soluționarea cererii de reziliere formulate de cocontractant se face doar de judecătorul sindic, iar nu pe calea dreptului comun. Nu are relevanță faptul că anterior cocontractantul s-a înscris în tabelul preliminar de creanțe cu sume rezultând din plata sumelor datorate anterior, deoarece, în caz contrar, creditorul ar fi decăzut din termenul de depunere a creanței. Procesele începute anterior (având ca obiect reziliere) sunt suspendate potrivit art. 75 alin. (1) din aceeași lege. Aceeași este soluția și în cazul despăgubirilor solicitate în cazul denunțării unui contract de cocontractant. Art. 123 alin. (9) din Legea nr. 85/2014 privește ipoteza în care contractul care prevede plăți periodice este menținut, caz în care administratorul/lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să facă plăți restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Așadar, textul de lege este clar și nu suscită interpretări sau practică neunitară. Opinia majoritară a magistraților din cadrul Secției a II-a civile a Tribunalului Galați este în sensul că se impune respingerea unei astfel de acțiuni în reziliere, bazată pe o culpă a debitorului anterioară deschiderii procedurii, ca fiind inadmisibilă. Astfel, art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede clar că orice contract în derulare la data deschiderii procedurii de insolvență se menține, iar deschiderea procedurii nu poate constitui ea însăși un motiv de încetare a contractului. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să mențină contractul sau să îl denunțe, aceasta fiind o măsură de oportunitate. Dacă menține contractul în derulare înseamnă că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar apreciază că sunt bani necesari pentru continuarea derulării relației dintre părți, sens în care se precizează acest aspect în rapoartele de activitate, conform art. 123 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Ca urmare, contractul poate fi reziliat la cererea cocontractantului, dar numai pentru o culpă născută după data deschiderii procedurii, și nu cea anterioară deschiderii procedurii, când lipsa de venituri a generat imposibilitatea plății debitelor periodice scadente față de partenerul său contractual. Opinia judecătorilor Secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Vrancea este în sensul că art. 123 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2014 nu se poate interpreta în sensul că ar lipsi de sancțiune neexecutările anterioare deschiderii procedurii insolvenței, fiind așadar admisibile astfel de acțiuni. Astfel, se apreciază că, pentru a putea fi inadmisibile astfel de acțiuni, ar fi necesară o reglementare expresă din partea legiuitorului, fiind vorba despre o interdicție care are ca finalitate lipsirea unor reclamanți de accesul la o instanță de judecată, prevăzut de dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De asemenea, se apreciază ca fiind admisibile acțiunile menționate având ca obiect însă doar rezilierea contractelor, nu și plata arendei restante pentru care reclamantul se poate înscrie la masa credală pentru debite anterioare deschiderii procedurii insolvenței, atât timp cât sunt admisibile promovarea împotriva unui debitor aflat în insolvență a unor acțiuni în revendicare, constatare de nulitate sau anulări de acte de proprietate. Mai mult, dacă legiuitorul permite promovarea unor astfel de acțiuni pentru neexecutări ulterioare deschiderii procedurii insolvenței, care intră în competența judecătorului-sindic, nu se justifică a se aprecia că cele care privesc o neexecutare anterioară ar fi inadmisibile, în lipsa unui text expres în acest sens.

Pe rolul Curții de Apel Iași s-au înregistrat până în prezent un număr de peste 500 de cauze în care pârâtă este societatea în insolvență B, având ca obiect rezilierea contractelor de arendare încheiate de această societate. În ceea ce privește acțiunile formulate anterior intrării societății în procedura insolventei dispusă la 21 februarie 2019, jurisprudența Curții de Apel Iași a fost unitară, anume dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 nu se interpretează în sensul că astfel de acțiuni ar fi inadmisibile. Dimpotrivă, s-a considerat că acestea sunt admisibile, neavând relevanță faptul că ulterior introducerii acestora recurenta a intrat în procedura insolvenței, întrucât problema admisibilității sau inadmisibilității unei cereri de chemare în judecată se apreciază la momentul promovării ei, or, la momentul în care acestea au fost înregistrate, pârâtul nu era în insolvență. Referitor la acțiunile formulate ulterior intrării societății în procedura insolventei (fie imediat după intrarea pârâtei în procedura insolventei, fie mai târziu, în decurs de câteva luni de zile) s-au conturat două opinii. Într-o primă orientare s-a considerat că dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 se interpretează în sensul că astfel de acțiuni sunt admisibile, fiind incidente dispozițiile de drept comun, Decizia nr. 785/2020 pronunțată în Dosarul nr. 1.548/244/2019 (în același sens fiind și Decizia nr. 32/2021 pronunțată în Dosarul nr. 1.086/333/2019) statuând următoarele: "Acțiunea de față nu are ca obiect pretenții, ci doar rezilierea pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, neexecutare plasată anterior deschiderii procedurii insolvenței debitoarei. Reclamantul are, fără îndoială, posibilitatea de a se înscrie la masa creditorilor cu creanța pe care o pretinde de la pârâtă, ceea ce face ca o acțiune în pretenții cu privire la aceste sume să nu mai poată fi promovată pe calea dreptului comun, însă în speță nu se solicită aceste sume, ci se