ÎCCJ, decizie (scj.ro #199933)

Reclamant aflat în procedura insolvenței. Acțiune în rezoluțiunea unui contract în derulare la data deschiderii procedurii. Incidența dispozițiilor speciale prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2014

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Executarea obligațiilor

Index alfabetic: rezoluțiune

promisiune de vânzare-cumpărare

profesionist

insolvență

normă specială

Legea nr. 85/2014, art. 123

C.civ., art. 1254, art. 1549, art. 1639

Prin dispozițiile art.123 alin.(1) din Legea nr.85/2014, legiuitorul a instituit o prezumție de continuitate a contractelor în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, acestea fiind considerate menținute, în puterea legii, indiferent de forma specifică în care au fost încheiate.

Norma de drept conferă debitorului aflat în insolvență, îndrituirea de a decide cu privire la aceste contracte, putând opta să beneficieze de prezumția menționată și să-și asume executarea, în continuare, sau, dimpotrivă, să le denunțe, adică să ceară încetarea acestora pentru viitor, deși neexecutarea îi este imputabilă. În acest sens, textul de lege prevede că administratorul/lichidatorul judiciar poate să denunțe orice contract, atâta timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate, în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, opțiune subordonată însă scopului prevăzut în cuprinsul normei de drept, acela de creștere la maximum a valorii averii debitorului.

Rezultă, deci, că dispozițiile art.123 alin.(1) din Legea nr.85/2014 se adresează profesioniștilor, fiind edictate de legiuitor în considerarea calității acestora de debitor aflat în procedura insolvenței, în sfera sa de aplicare intrând toate contractele în derulare la data deschiderii acestei proceduri speciale.

Astfel fiind, aplicarea acestei norme nu poate fi înlăturată în litigii în care parte este un profesionist în privința căruia este deschisă procedura insolvenței și în care sunt supuse examinării, în scopul denunțării, contracte în derulare la data deschiderii procedurii, temeiurile de drept invocate prin cererile deduse judecății nefiind relevante din această perspectivă.

Prin urmare, cum partea reclamantă este un profesionist aflat în procedura insolvenței și cum, prin acțiunea dedusă judecății, lichidatorul judiciar a supus examinării, în scopul denunțării pe calea rezoluțiunii, un contract cu privire la care se pretinde că era în derulare la data deschiderii procedurii, rezultă că norma de drept specială prevăzută la art.123 alin.(1) din Legea nr.85/2014 nu putea fi înlăturată de la aplicare, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele dreptului comun.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1940 din 19 octombrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tîrgu Neamț la data de 22.06.2020, reclamanta SC A. SRL, prin Cabinetul Individual de Insolvență B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate de Notarul Public X. sub nr. 310 din 19.06.2014 și repunerea părților în situația anterioară în sensul restituirii de către pârâți a sumei de 250.000 lei, invocând, în drept, dispozițiile art.1254, art.1549, art.1639 C.civ.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tîrgu Neamț și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pârâtul D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința nr. 1278/2020, Judecătoria Tîrgu Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, dosarul fiind înregistrat pe rolul Secției I civilă și de contencios administrativ sub același număr la data de 26.11.2020.

2.Sentința pronunțată de Tribunalul Neamț

Prin sentința nr. 452 din 12.04.2021, Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția privind prescripția dreptului material la acțiune; a respins acțiunea, ca prescrisă; a respins, ca nefondată, cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

3.Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia nr. 682 din 29.10.2021, Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței; a anulat sentința apelată; a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel cum a fost invocată, ca nefondată; a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. pârâtul C.

În susținerea recursului, pârâtul a arătat că, deși instanța  de apel a reținut că în cauză nu este aplicabil art. 123 din Legea nr. 85/2014, întrucât acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, aplicarea acestui articol nu poate fi evitată odată ce s-a dispus intrarea în insolvență a societății A., iar subsecvent acestui moment se analizează

soarta

antecontractului de vânzare-cumpărare. Practic, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, incidența și aplicarea art. 123 din legea specială este obligatorie, independent de opțiunea reclamantului.

În cauză, lichidatorul judiciar nu a emis vreo notificare cu respectarea termenului de 3 luni prevăzut de art.123 din Legea nr. 85/2014. Singura notificare emisă de lichidatorul judiciar este cea din 24.05.2020 (necomunicată recurentului), care nu respectă termenul de 3 luni prevăzut de legea specială.

Conținutul notificării este însă derutant, fiind neclar dacă se solicită plata diferenței de preț sau denunțarea antecontractului.

Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că: „Faptul că lichidatorul a emis o notificare în termen, aspect care de altfel nu a fost contestat în procedura specială, este un aspect redundant în prezentul demers judiciar”.

Acest considerent este derutant (și oricum greșit întrucât nu s-a emis vreo notificare în termen), nu se înțelege care a fost raționamentul instanței și în ce măsură, emiterea notificării și necontestarea acesteia influențează incidența ulterioară a prescripției în temeiul art.123 din legea insolvenței. De altfel, instanța de apel nu a avut în vedere că această notificare nu a fost comunicată recurentului.

Lecturând textul legal al art.123 din Legea nr. 85/2014, se observă că legiuitorul a înțeles să includă în sfera de aplicare a acestuia orice contract. Rezultă că legea nu oferă nicio ipoteză în care o promisiune bilaterală de vânzare să fie exclusă de la aplicarea termenului de prescripție de 3 luni pentru denunțarea ei. Interpretarea doctrinară a acestui text legal este în sensul că: nu intră sub incidența art. 123 alin. (1) contractele: care nu au fost executate în totalitate, care nu au fost substanțial executate de către toate părțile implicate, expirate, financiare calificate și operațiunile de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală.

Așadar, toate celelalte contracte se supun dispozițiilor art.123, respectiv pot fi denunțate sau menținute, indiferent că sunt cu executare succesivă sau cu executare dintr-o dată (uno ictu).

Data de la care a început să curgă termenul de prescripție este cea menționată de lege, și anume data deschiderii procedurii insolventei debitoarei.

Aplicând strict textul legal, rezultă că legiuitorul a reglementat un termen de prescripție de 3 luni care curge de la data deschiderii procedurii insolventei, în speță de la data de 11.10.2018.

Or, acțiunea datată 18.06.2020 (și înregistrată la data de 22.06.2020), a fost depusă mult după împlinirea termenului de prescripție. Inclusiv notificarea, anexată acțiunii introductive, prin care lichidatorul judiciar a solicitat plata diferenței de preț a fost formulată ulterior împlinirii termenului de prescripție de 3 luni.

În ceea ce privește condițiile și termenele în care a fost încheiat actul atacat, acestea sunt irelevante în analiza prescripției dreptului material la acțiune reglementat de art.123 alin. l din Legea nr.85/2014.

Întrucât maximizarea averii debitorului constituie un scop și, în același timp, un principiu al procedurii insolventei, respectarea sa nu permite practicianului în insolvență decât opțiunea între cele două posibilități - menținerea sau denunțarea contractului

(tertium non datur).

Dacă practicianul în insolvență, cu prilejul exercitării opțiunii privind un contract, nu ține seama de regula maximizării averii debitorului, creditorii pot contesta, la judecătorul-sindic, decizia acestuia, conform art. 58 din Legea nr. 85/2014.

Dat fiind că lichidatorul judiciar nu a procedat la denunțarea promisiunii cu respectarea termenului legal, nu se poate reveni asupra opțiunii prin investirea instanței cu o acțiune în rezoluțiune după împlinirea termenului de prescripție, chiar întemeiată pe dreptul comun.

5.Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art.488 C.proc.civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. A arătat intimata că actul juridic atacat nu intră în sfera actelor prevăzute de art.123 din Legea nr. 85/2014, astfel încât nu-i sunt aplicabile dispozițiile referitoare la termenul de prescripție de 3 luni reținute de către instanța de fond.

În afara termenului legal, intimatul-pârât D. a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu motivele recursului.

Recurentul a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului și constatarea nulității întâmpinării, întrucât nu răspunde tuturor apărărilor din memoriul de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut la art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., partea pârâtă pretinde, prioritar, că instanța de apel a înlăturat greșit de la aplicare norma de drept specială prevăzută la art.123 din Legea nr.85/2014, sub motiv că partea reclamantă și-a întemeiat pretențiile deduse judecății pe normele civile de drept comun, deoarece, și într-o astfel de situație, aplicarea normei de drept speciale nu poate fi evitată atâta timp cât în privința părții reclamante s-a deschis procedura insolvenței iar demersul judiciar privește un contract în derulare la data deschiderii acestei proceduri speciale.

Critica este întemeiată.

Cu titlu prealabil, se impune mențiunea că procedura insolvenței se aplică profesioniștilor prevăzuți la art.3 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, categorie căreia îi aparține și partea reclamantă, SC A. SRL, în privința căreia s-a deschis procedura simplificată a insolvenței prin sentința civilă nr.359 din 11.10.2018 a Tribunalului Neamț și în numele căreia, în procesul pendinte, acționează lichidatorul judiciar, Cabinetul individual de insolvență B.

Examinând lucrările dosarului, se constată că prin hotărârea recurată a fost admis apelul părții reclamante și a fost anulată sentința primei instanțe, cauza fiind trimisă spre rejudecare, motivat de împrejurarea că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost soluționată greșit prin raportare la termenul de 3 luni instituit prin art.123 din Legea nr.85/2014, termen care nu era aplicabil raportului de drept dedus judecății, în considerarea particularității cererii de chemare în judecată, aceea de a fi fost întemeiată pe normele dreptului comun, prevăzute la art.1254, art.1549, art.1639 C.civ., aspect ignorat de prima instanță.

Instanța de apel a făcut trimitere, fără a argumenta relevanța, și la decizia nr 42/2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care Înalta Curte, în interpretarea art. 123

alin. (1)

,

(3)

și

(9)

din Legea nr.85/2014, a statuat că nu sunt admisibile acțiunile de reziliere a contractelor cu executare succesivă menținute de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, introduse pe calea dreptului comun după momentul deschiderii procedurii insolvenței pentru nerespectarea de către pârâtul debitor a obligațiilor contractuale constând în plata unor sume scadente anterior deschiderii acestei proceduri.

Or, prin dispozițiile art.123 alin.(1) din Legea nr.85/2014, legiuitorul a instituit o prezumție de continuitate a contractelor în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței, acestea fiind considerate

menținute,

în puterea legii, indiferent de forma specifică în care au fost încheiate.

Reglementarea răspunde nevoii de timp a debitorului aflat în procedura insolvenței pentru de a-și putea reorganiza activitățile, eventuale clauze contrare regulii menționate fiind lovite de nulitate absolută.

Norma de drept conferă, deopotrivă, debitorului aflat în insolvență, îndrituirea de a decide cu privire la aceste contracte, acesta putând opta să beneficieze de prezumția menționată și să-și asume executarea, în continuare, sau, dimpotrivă, să le denunțe, adică să ceară încetarea acestora pentru viitor, deși neexecutarea îi este imputabilă.

În acest sens, norma prevede că administratorul/lichidatorul judiciar poate să denunțe

orice

contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate, în termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, opțiune subordonată însă scopului prevăzut în cuprinsul normei de drept, acela de creștere la maximum a valorii averii debitorului.

În considerarea celor expuse, rezultă că norma de drept prevăzută la art.123 alin.(1) din Legea nr.85/2014 se adresează profesioniștilor, că a fost edictată de legiuitor în considerarea calității acestora de debitor aflat în procedura insolvenței și că în sfera sa de aplicare cad toate contractele în derulare la data deschiderii acestei proceduri speciale.

În consecință, aplicarea normei de drept nu poate fi înlăturată, pe cale de interpretare, în litigii în care parte litigantă este un profesionist în privința căruia este deschisă procedura insolvenței și în care sunt supuse examinării, în scopul denunțării, contracte în derulare la data deschiderii procedurii, temeiurile de drept invocate prin cererile deduse judecății nefiind relevante din această perspectivă.

Cum în prezentul litigiu, partea reclamantă, SC A. SRL, este un profesionist aflat în procedura simplificată a insolvenței și cum, prin cererea dedusă judecății, lichidatorul judiciar a supus examinării, în scopul denunțării pe calea rezoluțiunii, un contract cu privire la care se pretinde că era în derulare la data deschiderii procedurii, anume promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 310/19.06.2014 la Biroul Individual Notarial B., rezultă că, în procesul pendinte, norma de drept specială prevăzută la art.123 alin.(1) din Legea nr.85/2014 nu putea fi înlăturată de la aplicare, cum greșit a statuat instanța de apel.

În privința scopul, sunt relevante împrejurările invocate de lichidatorul judiciar și care l-au determinat să acționeze, anume că acest contract a fost încheiat de partea reclamantă, prin reprezentanții săi, C. și D., pe de o parte, și de partea pârâtă, persoanele fizice C. și D., pe de altă parte, în vederea retragerii nelegale de fonduri bănești din societate de către partea pârâtă și că, astfel, părțile au blocat cu bună știință însemnate disponibilități bănești ale firmei, necesar a fi deblocate în procedura insolvenței simplificate.

Aplicarea normei de drept speciale, în considerarea condițiilor statuate în cuprinsul său, este de natură să producă efecte atât în privința admisibilității cererii deduse judecății, cât și în privința prescripției dreptului la acțiune, chestiuni litigioase ce nu au făcut obiectul judecății în apel, ca urmare a înlăturării de la aplicare, greșit, a dispozițiilor art.123 alin.(1) din Legea nr. 85/2014 de către instanța de apel, motiv pentru care, în respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, nu pot fi examinate de instanța de recurs.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea altor aspecte critice învederate de partea pârâtă prin recurs, Înalta Curte, constatând incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut la art.488 alin.(1) pct.8 C.proc.civ., în temeiul art.496 alin.(2) C.proc.civ., a admis recursul declarat de partea pârâtă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, cu luarea în considerarea a normei de drept prevăzute la art.123 alin.(1) din Legea nr. 85/2014, instanța de apel va statua, în raport de limitele învestirii prin apel, cu privire la cererea în rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare intervenite între părți la data de 19.06.2014, inclusiv din perspectiva excepțiilor invocate, ocazie cu care va examina și celelalte critici invocate de partea reclamantă prin recurs, sub formă de apărări.