ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #172350)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #172350) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune în pretenții. Deschiderea procedurii insolvenței față de pârâtă pe parcursul judecării cauzei în primă instanță. Incidența prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Apel împotriva hotărârii pronunțate cu încălcarea acestui text de lege. Nelegala aplicare a art. 297 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței

Index alfabetic: acțiune în pretenții

alocație bugetară

chemare în garanție

deschiderea procedurii insolvenței

suspendarea de drept a judecății

apel

trimitere spre rejudecare

reținere spre judecare

Legea nr. 85/2014, art. 75 alin. (1), alin. (2) lit. a) - b)

C. proc. civ. 1865, art. 261 alin. (1), art. 297 alin. (1) teza I, alin. (2) teza a II-a

H.G. nr. 801/2003, art. 6

Potrivit art.75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ,,

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile

art. 178

. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.”

Din analiza literală și logico-gramaticală a acestor dispoziții legale

rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți care are calitatea de pârâtă într-o acțiune prin care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra sa intervine în timp ce un asemenea proces se află pe rol, judecata trebuie obligatoriu suspendată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii acțiunea judiciară încetează.

Creditorilor le este interzis nu numai să inițieze noi acțiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-și realiza creanțele asupra averii debitorului, ci și să le mai continue, dacă erau deja începute, urmând ca valorificarea drepturilor de creanță să aibă loc în cadrul procedurii speciale de insolvență.

În cazul în care hotărârea primei instanțe este afectată de viciul nelegalității ca urmare a încălcării prevederilor imperative ale art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, dispozitivul și considerentele acesteia punând în evidență cercetarea cauzei pe fond, este nelegală soluția instanței de apel de desființare cu trimitere spre rejudecare, prevăzută de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În această situație sunt incidente prevederile art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., potrivit cărora „(...)

dacă există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare”

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 520 din 9 martie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, Secția civilă sub nr. x/87/2009, reclamanta S.C. A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C D. S.A. și Asociația familială E., solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 174.408,7 lei, reprezentând contravaloarea alocației bugetare de 50% din valoarea facturilor fiscale emise de reclamantă la 01 august 2003 către pârâta S.C. B. S.A., ca urmare a aprobării date pârâtelor de către Direcția pentru Agricultură Teleorman, cu cheltuieli de judecată.

La 9 iunie 2010, reclamanta a formulat, în temeiul art. 61 alin. 2 C. proc. civ., cerere de chemare în garanție a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman, care, la rândul său, la 4 octombrie 2010 a chemat în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform art. 60 alin. 2 C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr. 161 din 23 martie 2011, Tribunalul Teleorman, Secția civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la judecată față de pârâtele C. S.R.L., D. S.A. și Asociația familială E., a admis excepția invocată de pârâta S.C. B. S.A. și a respins acțiunea față de această pârâtă și față de chemații în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția Agricolă Teleorman, pentru autoritate de lucru judecat; a respins cererea reclamantei de chemare în garanție a Direcției Agricole Teleorman și cererea formulată de Direcția Agricolă Teleorman pentru chemarea în garanție a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 434 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, Secția a V-a civilă; instanța de apel a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, că nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, cauză și obiect, impusă de lege pentru a opera autoritatea de lucru judecat. Astfel, raportând sentința atacată la sentința comercială nr. 3536 din 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a reținut că nu există identitate de părți între cele două litigii.

Prin decizia nr. 3694 din 27 septembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, au fost respinse excepția nulității cererii de recurs și excepția lipsei de interes; au fost respinse recursurile declarate de chemații în garanție Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că între cele două litigii anterior menționate nu există identitate de părți, notând că, în prima acțiune, instanța de judecată a analizat un singur raport obligațional, derivat din aplicarea dispozițiilor H.G. nr.801/2003, în cadrul căruia s-a apreciat că reclamanta nu a avut legitimare procesuală activă, întrucât nu este beneficiara alocației bugetare prevăzută de actul normativ menționat. De asemenea, a reținut că în prima dintre acțiunile deduse judecății nu a fost analizat raportul obligațional dintre reclamantă și ceilalți pârâți, fundamentat pe alte temeiuri juridice, impunând astfel concluzia lipsei identității de obiect între cele două cauze. În acest sens, a notat că, dacă prima cerere de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 801/2003, în prezentul litigiu reclamanta A. S.R.L. și-a fondat pretențiile pe clauzele contractului de livrare instalații de irigații încheiat cu pârâta B. S.A.

Astfel, instanța de recurs a subliniat că, în baza principiului disponibilității, cererea de chemare în judecată se impunea fi analizată în raport cu temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv din perspectiva raporturilor născute între părți în baza contractului evocat. În același sens, a reținut că cererile de chemare în garanție trebuie analizate și în funcție de existența unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară.

Urmare a respingerii recursului și menținerii deciziei instanței de apel, prin care sentința pronunțată în primă instanță a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cauza a fost înregistrată de rolul Tribunalului Teleorman, Secția civilă, sub nr. x/87/2013.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 399 din 23 iulie 2014, Tribunalul Teleorman, Secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de chematul în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 3536 din 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, s-a apreciat că reclamanta nu justifică calitatea procesuală activă în raport cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin decizia civilă nr. 526 din 31 martie 2015, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și cu intimații-chemați în garanție Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva sentinței civile nr. 399 din 23 iunie 2014 a Tribunalului Teleorman, Secția civilă, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a decide în acest sens, Curtea de apel a reținut că tribunalul, prin hotărârea pronunțată, a încălcat dispozițiile instanței de casare, obligatorii pentru instanța de trimitere potrivit art. 315 C. proc. civ.

În acest sens, a consemnat că prima instanță nu a analizat raportul contractual dintre reclamantă și pârâtă, în baza căruia au fost livrate instalațiile de irigații, respectiv contractul de distribuție încheiat între părți la 18 iulie 2003, în funcție de care trebuia să stabilească eventuala obligație de plată în sarcina pârâtei, pornind de la cauza cererii de chemare în judecată, respectiv temeiul juridic al acesteia, înțeles ca fundament al dreptului dedus judecății.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut că Tribunalul a ignorat și dispoziția instanței de recurs privind judecarea cererilor de chemare în garanție și prin raportare la aspectele relevate de reclamantă sub aspectul existenței unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară, pentru plata corespunzătoare a alocației aprobate din prețul facturat al instalațiilor de irigații.

A mai apreciat Curtea de apel că prima instanță s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active fără să se raporteze în analiza acesteia la pârâta B. S.A., în contradictoriu cu care a fost formulată acțiunea, preluând motivarea sentinței comerciale nr. 3536 din 14 martie 2007 a Tribunalului București, Secția a VI-a comercială, dată într-un litigiu având alt obiect și care s-a purtat între reclamanta A. S.R.L. și pârâtele Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin care cererea reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active în raport cu pârâtele menționate.

Pentru considerentele arătate, curtea de apel a apreciat sentința apelată ca fiind nemotivată.

În final, admițând apelul și desființând sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Curtea a înlăturat cererea apelantei-reclamante de anulare a sentinței și de evocare a fondului, reținând incidența dispozițiilor art. 297 alin. 1 C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificării aduse prin art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 2/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, potrivit căreia „

în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe

”, reținându-se ca relevante data sesizării instanței inițial învestite - 9 decembrie 2009 și dispozițiile art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., chemata în garanție, Direcția pentru Agricultură Teleorman, solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței primei instanțe.

În memoriul depus la dosar, recurenta a susținut, în esență, că soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale active este corectă și că, în pronunțarea acesteia, Tribunalul Teleorman a avut în vedere prevederile art. 3 alin. 1 din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 801/2003, potrivit căruia alocația de 50% din prețul de achiziționare se acordă pentru procurarea instalațiilor de irigat unor categorii de beneficiari între care reclamanta nu se regăsește.

A mai menționat că art. 7 din același act normativ prevede că Direcțiile pentru Agricultură efectuează plățile în contul furnizorului și a arătat că, în cauză, această calitate este deținută de pârâta B. S.A., fapt pentru care a apreciat că reclamanta, ca proprietar al instalațiilor de irigat, nu este îndreptățită să primească sumele solicitate.

În consecință, a susținut că nu se află cu reclamanta în niciun fel de raport juridic decurgând din H.G. nr. 801/2003, astfel încât chemarea sa în garanție este nejustificată.

Pentru aceste argumente a solicitat casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanță.

La 17 februarie 2016 intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului.

Prin decizia nr. 352 din 23 februarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, s-a constatat nul recursul declarat de recurenta-chemată în garanție, Direcția pentru Agricultură Teleorman împotriva deciziei civile nr. 526 din 31 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 136 din 3 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția civilă, în dosarul nr. x/87/2017, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. și a chemaților în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-a dispus obligarea pârâtei B. S.A. și a chemaților în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la plata către reclamantă a sumei de 174.408 lei, reprezentând alocație bugetară.

Împotriva încheierii din data de 18.02.2019 și a sentinței civile nr. 136 din 3.04.2019, pronunțate de Tribunalul Teleorman, Secția civilă, a declarat apel chemata în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, solicitând admiterea acestuia, schimbarea, în tot, a sentinței civile și a încheierii apelate, iar, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Teleorman.

De asemenea, împotriva acestei sentințe civile a declarat apel și chematul în garanție, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La data de 28.02.2020, apelanta-chemată în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat suspendarea judecării apelurilor în temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Prin decizia civilă nr. 957 din 05 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, s-a respins excepția lipsei de interes în formularea apelului de către apelanta-chemată în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., ca neîntemeiată.

S-a admis excepția tardivității formulării apelului de către apelantul-chemat în garanție, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. Pe cale de consecință, s-a respins apelul formulat de apelantul-chemat în garanție, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca tardiv.

S-a admis apelul formulat de apelanta-chemată în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman împotriva încheierii din data de 18.02.2019 și a sentinței civile nr. 136/03.04.2019 pronunțate de Tribunalul Teleorman, Secția civilă, în dosarul nr. x/87/2017 și s-a desființat, în parte, încheierea din data de 18.02.2019 și sentința civilă nr. 136 din 3.04.2019 și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a dispune astfel instanța de apel a reținut în fundamentarea deciziei adoptate următoarele considerente:

În ceea ce privește apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a motivat că, potrivit art. 284 alin. 1 C. proc. civ. de la 1865, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, termen care se calculează potrivit art. 101 alin. 1 din același act normativ. Sentința civilă apelată a fost comunicată la data de 06.08.2019, iar apelul a fost formulat la data de 30.08.2019, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege. Curtea de apel a reținut că ultima zi în care putea fi formulat apelul, cu respectarea termenului legal, a fost 22.08.2019.

Apelul a fost formulat cu depășirea termenului legal, ceea ce a atras aplicarea sancțiunii decăderii.

În ceea ce privește apelul formulat de apelanta-chemată în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, Curtea de apel a motivat că prima instanță nu a respectat dezlegările date de către instanța supremă prin decizia de casare nr. 3694/27.09.2012, deși cele dispuse de către această instanță sunt obligatorii, potrivit art. 315 alin. 1 C. proc. civ. din 1865. Mai exact, se reține că prima instanță nu a stabilit dacă există o obligație contractuală de plată a intimatei-pârâte B. S.A. față de intimata-reclamantă A. S.R.L. și a ignorat dispoziția instanței de recurs, din primul ciclu procesual, referitoare la stabilirea cadrului procesual, în limitele de învestire trasate de intimata-reclamantă, față de renunțarea la judecată în raport cu intimatele-pârâtele C. S.R.L., Asociația Familială E. și Societatea Agricolă D.

A mai constatat că prima instanță nu a analizat, potrivit dezlegării obligatorii date de instanța de recurs în primul ciclu procesual, cererile de chemare în garanție prin raportare la aspectele relevate de intimata-reclamantă referitoare la existența unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară.

Pentru aceleași motive, Curtea de apel a constatat că prima instanță a ignorat și cele statuate de instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 526/31.03.2015.

Un alt motiv care a condus la desființarea sentinței atacate cu apel este reprezentat de încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, referitoare la motivarea hotărârii. S-a reținut că în cuprinsul sentinței apelate nu se regăsesc motivele care susțin admiterea cererii principale din perspectiva îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale și nici motivele pentru care s-a dispus obligarea apelantelor-chemate în garanție, alături de intimata-pârâtă B. S.A., la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 174.408 lei, reprezentând alocație bugetară.

Sub un alt considerent, instanța de apel a reținut că, la data la care s-a pronunțat sentința civilă apelată, intimata-pârâtă B. S.A. se afla în procedura insolvenței deschisă în condițiile Legii nr. 85/2014 și, față de dispozițiile imperative ale art. 75 alin. 1 teza I din Legea nr. 85/2014, prima instanță trebuia, în ceea ce privește cererea principală, să constate suspendarea de drept a judecății, iar nu să procedeze la soluționarea acesteia. În acest cadru, s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 și că se impune anularea (desființarea) sentinței civile apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

A mai reținut instanța de apel că, în privința modalității de soluționare a cererii de chemare în garanție formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L. împotriva Direcției pentru Agricultură Județeană Teleorman și, subsecvent, a cererii formulate de Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman privind chemarea în garanție a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prima instanță a încălcat mecanismul instituit prin art. 60 C. proc. civ. referitor la soluționarea acestor cereri.

Pentru motivele redate succint în cele de mai sus, Curtea de apel a apreciat că se impune desființarea în parte a încheierii și a sentinței apelate. Nu s-au desființat soluțiile date de prima instanță cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte B. S.A., întrucât apelanta-chemată în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman nu a criticat sentința civilă apelată și sub aceste aspecte. S-a recomandat ca, în rejudecare, prima instanță să analizeze cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. cu observarea temeiului juridic al acțiunii reprezentat de răspunderea civilă contractuală. De asemenea, s-a dat îndrumarea ca prima instanță să analizeze cele două cereri de chemare în garanție formulate în cauză, cu respectarea mecanismului expus de instanța de apel în considerentele deciziei de desființare a sentinței apelate.

De asemenea, s-a motivat că, în rejudecare, prima instanță urmează să stabilească cadrul procesual al cauzei în privința părților, cu respectarea manifestării de voință a intimatei-reclamante A. S.R.L., care a înțeles să renunțe la judecată în contradictoriu cu intimatele-pârâtele C. S.R.L., Asociația Familială E. și Societatea Agricolă D.

Împotriva deciziei nr. 957 din 5 august 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant legal, F. și prin reprezentant convențional, avocat G.

Prin cererea de recurs a solicitat admiterea căii de atac promovate, modificarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de chemata în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman și menținerea încheierii din 18.02.2019 și a sentinței civile nr. 136/03.04. 2019 pronunțate de Tribunalul Teleorman, ca fiind temeinice și legale. Totodată, a solicitat menținerea soluției cu privire la respingerea, ca tardiv, a apelului formulat de apelantul-chemat în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Recurenta-reclamantă a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a prezentat următoarele argumente:

Prin soluția adoptată de instanța de apel se încalcă dreptul la un proces echitabil, cu referire la nesoluționarea procesului într-un termen rezonabil, pentru că acțiunea a fost inițiată în anul 2009 și se află în al treilea ciclu procesual parcurs. Remediul în cazul de față ar fi modificarea deciziei instanței de apel, în sensul respingerii apelurilor, pentru că durata rezonabilă a procedurii este depășită.

În mod greșit a considerat instanța de apel că au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ. de la 1865. Recurenta-reclamantă consideră că prima instanță a respectat dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 3694/27.09.2012, pronunțată în dosarul nr. x/87/2009 (în primul ciclu procesual). A arătat că, prin această decizie, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat următoarele: „A doua cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva pârâtei SC B. SA, are ca temei juridic relația contractuală stabilită între părți, respectiv contractul de livrare instalații de irigații, referirile din acțiune la alocația bugetară fiind determinate de stabilirea cadrului relațiilor dintre părți. Este de necontestat că, între reclamantă și pârâtă, s-a stabilit un raport contractual în baza căruia au fost livrate instalațiile de irigații, cererea de chemare în judecată trebuind a fi analizată din această perspectivă. În consecință, instanța de fond, în raport de principiul disponibilității procesului civil, avea obligația de a analiza cauza prin raportare la temeiul juridic invocat de reclamantă, urmând a stabili dacă există o obligație contractuală de plată a pârâtei față de reclamantă.

De asemenea, cererile de chemare în garanție urmează a fi analizate și prin raportare la aspectele reliefate de reclamantă, cu privire la existența unei potențiale obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile juridice care au primit aprobarea pentru alocația bugetară, pentru plata corespunzătoare a alocației aprobate, din prețul facturat al instalațiilor de irigații”.

Recurenta-reclamantă susține că respectarea dezlegărilor date prin decizia de casare implică și respectarea îndrumărilor din decizia de apel nr. 526/31.03.2015, de desființare cu trimitere spre rejudecare. Prin această din urmă decizie s-au reținut aceleași neregularități, decurgând din nerespectarea dezlegărilor date prin decizia nr. 3694/27.09.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A mai invocat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății prin aceea că a făcut o combinare între răspunderea civilă contractuală și răspunderea civilă delictuală, referindu-se la indicația de a se analiza condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile contractuale. Susține că prima instanță a analizat cauza sub toate aspectele, inclusiv din perspectiva dispozițiilor instituite prin H.G. nr. 801/2003.

Recurenta-reclamantă a motivat că este nelegal reținut și motivul de ordine publică invocat, referitor la încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 261 alin. 1 C. proc. civ.

În acest cadru, a arătat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, precum și o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, prin schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Contrar celor reținute de Curtea de apel, susține că instanța de fond, în mod corect, a analizat raportul contractual existent între reclamantă și pârâtă, în baza căruia au fost livrate instalațiile de irigații (contractul de distribuție încheiat la data de 18.07.2003) și a stabilit existența unei obligații de plată a pârâtei B. S.A., decurgând din contract. De asemenea, a analizat cererile de chemare în garanție, prin raportare la existența unei obligații de garanție a instituțiilor publice față de entitățile care au primit aprobarea pentru alocația bugetară destinată plății către furnizor a prețului instalațiilor de irigat.

Precizează recurenta-reclamantă că Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman a dat acordul beneficiarilor, în baza H.G. nr. 801/2003 și asigurări (scrise), pentru primirea alocației și a comunicat, totodată, că plata alocației a fost cuprinsă în buget și va fi plătită cel târziu la începutul anului 2004. Facturile nr. 5430904, nr. 5430905 și nr. 5430906 din data de 01.08.2003 au fost emise în condițiile raportului obligațional complex reglementat prin H.G. nr. 801/2003, care prevede două operațiuni de plată: una de către beneficiari și una cu finanțare de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman și-a asumat (în scris) în luna iulie 2003 obligația de plată a alocației din fondurile alocate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2003, iar în noiembrie 2003 și-a asumat ca obligația de plata să se facă din fondurile alocate de Minister pentru anul 2004, deși cele pentru 2003 nu fuseseră epuizate, ci realocate pentru neutilizare.

Susține că prima instanță a reținut corect că pasul 9, din procedura prevăzută de H.G. nr. 801/2003, stabilește că Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman efectuează plata către Uzina Producătoare.

Recurenta-reclamantă a făcut referire la art. 7 din H.G. nr. 801/2003, care prevede că efectuarea plăților se va face conform facturilor și proceselor verbale de recepție, corespunzătoare instalațiilor livrate și subliniază că, din probele administrate în dosar, rezultă că A. a fost prima uzină producătoare care a livrat utilajele, dintre cele înscrise în program.

În continuare, recurenta-reclamantă a evidențiat care sunt etapele stabilite pentru aprobarea și decontarea alocației în temeiul prevederilor H.G. nr. 801/2003, susținând că, în calitate de uzină producătoare a instalațiilor de irigat, îndeplinea toate condițiile pentru a beneficia de plata locației de 50% din valoarea instalațiilor de irigat livrate societăților agricole.

Motivează că susținerile din apelul declarat de Direcția pentru Agricultură Teleorman, potrivit cărora neplata alocației s-a datorat faptului că părțile nu au depus toată documentația sunt nefondate, atâta timp cât, din adresele nr. 6, 14 și 15/21.07.2003 și din răspunsul pârâtei la interogatoriu, a rezultat că fost aprobată alocația, iar neplata s-a datorat lipsei fondurilor.

Punctul 6 alin. 6 din anexa la H.G. nr. 801/2003 prevede că Direcția pentru Agricultură aprobă valoarea alocației cuvenite în baza programului, fără a condiționa aprobarea de suma alocată de la bugetul statului.

Direcția pentru Agricultură Teleorman a procedat la avizarea cererilor, ceea ce a permis părților să urmeze procedura prevăzută de H.G. nr. 801/2003, societățile agricole să achite avansul de 50% din valoarea instalațiilor, iar reclamanta să livreze o marfă al cărei preț integral nu i-a fost plătit.

Recurenta-reclamantă a mai motivat că decizia atacată cu recurs este dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

În argumentarea acestei critici, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 75 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, cu următorul conținut: „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți”.

În raport de aceste prevederi legale, recurenta-reclamantă a precizat că acțiunea dedusă judecății a fost introdusă la data de 08.12.2009, cu 11 ani înainte de deschiderea procedurii insolvenței dispusă prin încheierea de ședință de la data de 04.06.2018, în temeiul Legii nr. 85/2014 în dosarul nr. x/87/2018.

Printr-un alt memoriu de recurs semnat de reprezentantul legal al societății recurente, administrator F. și de consilierul juridic H., înregistrat în termenul legal de motivare a recursului prevăzut de art. 303 alin. 2 C. proc. civ. de la 1865, recurenta a susținut că excepția lipsei de interes în formularea cererii de apel de către apelanta-chemată în garanție Direcția pentru Agricultură Teleorman, este greșit soluționată de către instanța de apel. Aceasta deoarece, prin soluția adoptată de prima instanță, de obligare la plată și a Ministerului Agriculturii, interesele Direcției nu sunt prejudiciate. Se mai arată că Direcția pentru Agricultură Teleorman a obținut ceea ce a cerut, respectiv obligarea ministerului la plată, fiind, astfel, în prezența unei hotărâri prin care interesul său a fost pe deplin satisfăcut. Cererea de apel nu îndeplinește condiția existenței interesului și, prin urmare, instanța de apel nu a fost sesizată legal cu judecarea cauzei.

A mai motivat recurenta-reclamantă că decizia privind desființarea cu trimitere spre rejudecare, pentru insuficienta motivare a sentinței pronunțate de prima instanță, este contrară prevederilor art. 297 C. proc. civ. de la 1865.

Reținerea că, în cauză, s-au încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. este greșită, pentru că prima instanță a respectat toate recomandările instanțelor de control judiciar, în sensul că a analizat raportul juridic născut în urma încheierii contractului dintre reclamantă și pârâtă, obligația de plată a pârâtei, obligațiile chematelor în garanție, natura raporturilor juridice dintre toate părțile, temeiul juridic al acestora, părțile cărora le incumbă obligația de plată. În legătură cu citarea fermierilor, arată că instanțele superioare nu au decis că este interzisă citarea fermierilor, ci doar ca instanța de trimitere să judece în cadrul procesual stabilit de reclamantă.

În privința încălcării art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 a motivat că pârâta nu a ridicat excepția suspendării procesului, deoarece procesul nu se referă la o creanța asupra averii sale.

Precizează că suma este cerută de la terții-chemați în garanție, este prevăzută în bugetul statului, iar insolvența pârâtei nu poate profita acestora, nu există temei legal ca suspendarea procesului să se extindă la obligațiile lor de plată.

Instanța de fond a motivat că pârâta, în cadrul programului, prin contractul de distribuire, nu are obligații de plată către reclamantă, ci numai de a remite, în termen de 10 zile, suma primită de la Direcție.

În acest cadru, se arată că suma primită pentru a fi restituită reclamantei nu face parte din averea pârâtei, recurenta-reclamantă nu are o creanță asupra pârâtei, acesta nu este debitorul său, iar suma de bani pe care ar încasa-o de la Direcția agricolă este suma care i se cuvine recurentei-reclamante, refuzul restituirii acestei sume către recurentă având conotații penale.

Față de toate motivele expuse, recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.

În cazul în care se impune rejudecarea, solicită trimiterea cauzei la Curtea de apel, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ.

Intimatul-chemat în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, excepția nulității recursului, pentru că recursul nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 303 alin. 2 C. proc. civ. și nu a fost depus la Curtea de apel. A mai invocat nulitatea recursului decurgând din absența criticilor care să se încadreze în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. 1 C. proc. civ.

Pe fondul cererii de recurs a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel, ca fiind temeinică și legală.

Excepțiile invocate de către intimatul-chemat în garanție au fost respinse înainte de a se trece la etapa dezbaterii pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, în cadrul controlului de legalitate, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat greșita soluționare a excepției lipsei de interes în declararea căii de atac a apelului de către apelanta-chemată în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman. S-a motivat această excepție prin raportare la soluția de admitere a cererii de chemare în garanție formulată de Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman în contradictoriu cu terțul pe care, la rândul său, l-a chemat în garanție, respectiv Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În opinia recurentei-reclamante, această soluție o plasează pe chemata în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman în situația părții care a câștigat procesul.

Critica formulată este nefondată. Prin hotărârea pronunțată de prima instanță au fost admise atât acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., dar și cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva terțului chemat în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, precum și cererea acestuia din urmă, privind chemarea în garanție a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-a dispus obligarea pârâtei și a celor doi terți chemați în garanție la plata către reclamantă a sumei de 174.408 lei, reprezentând alocație bugetară.

Prin dispoziția de obligare a terțului chemat în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman la plata sumei de 174.408 lei, această parte a pierdut procesul, în primă instanță, în raport cu reclamanta, la inițiativa căreia a fost atrasă în proces. Prin urmare, este justificat interesul terțului chemat în garanție de a declara apel împotriva hotărârii pronunțate de Tribunal. Interesul de a declara apel este în legătură directă cu situația juridică în care se află Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, aceea de parte căzută în pretenții, iar exercitarea apelului este singura cale prin care această parte ar putea să tindă spre obținerea unei hotărâri prin care să înlăture obligația stabilită în sarcina sa.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea prevederilor art. 297 alin. 1 C. proc. civ., susținând că niciunul dintre motivele reținute de instanța de apel în adoptarea soluției de desființare cu trimitere spre rejudecare nu are legătură cu ipoteza legală reținută, aceea privind rezolvarea procesului fără a se fi intrat în cercetarea fondului. În plus, soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare afectează dreptul la un proces echitabil din perspectiva duratei procedurii, cauza fiind trimisă pentru a treia oară spre rejudecare, cu prelungirea duratei soluționării cauzei pe o perioadă de 11 ani.

Instanța de recurs reține, referitor la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel, că art. 297 alin. 1 teza I C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, stabilește că în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Instanța de recurs constată, ca urmare a examinării hotărârii pronunțate de prima instanță, că litigiul a fost judecat pe fond.

Astfel, prin hotărârea pronunțată în primă instanță s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. și a chemaților în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; s-a dispus obligarea pârâtei B. S.A. și a terților chemați în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata către reclamantă a sumei de 174.408 lei, reprezentând alocație bugetară.

Din considerentele care au stat la baza adoptării acestei hotărâri rezultă că prima instanță a analizat raportul juridic dintre reclamantă și pârâtă, grefat pe contractul de distribuție încheiat la 18 iulie 2003 și a stabilit că, prin intermediul acestuia, părțile nu au încheiat un simplu contract de vânzare-cumpărare, ci au înțeles să adere la programul reglementat prin H.G. nr. 801/2003, acesta fiind și scopul pentru care a fost încheiat contractul dintre reclamantă și pârâtă. În continuare, în considerentele sentinței pronunțate s-a făcut referire la prevederile art. 6 din Anexa la H.G. nr. 801/2003 privind procedura de avizare a cererilor formulate de beneficiari și la aprobarea alocației în baza documentației constând în existența facturii proforme și a documentului care să ateste plata către beneficiar a avansului de 50%. S-a reținut, pe baza probelor administrate, constând în înscrisuri și răspunsul pârâtei la interogatoriu, că alocația a fost aprobată, iar neplata s-a datorat lipsei fondurilor, cu toate că Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman trebuia să aibă în vedere, la momentul primirii cererilor, suma alocată județului Teleorman și să avizeze sau să nu avizeze cererile în funcție de sumele alocate. S-a motivat de către prima instanță că această situație a permis părților să urmeze procedura prevăzută de H.G. nr. 801/2003,

„intervenienții

” să achite avansul de 50% din valoarea instalațiilor, iar reclamanta să livreze o marfă al cărei preț nu a fost plătit, dispunând, pentru aceste considerente, obligarea pârâtei și a chemaților în garanție la plata sumei de 174.408 lei, reprezentând alocație bugetară către reclamantă.

Atât dispozitivul, cât și considerentele care alcătuiesc hotărârea adoptată de prima instanță pun în evidență cercetarea cauzei pe fond, nefiind incidentă în soluționarea apelului ipoteza prevăzută de art. 297 alin. 1 teza I C. proc. civ.

În cauză, motivele reținute de instanța de apel referitoare la nerespectarea îndrumărilor din decizia de casare, motivarea insuficientă sau nemotivarea sentinței, nerespectarea procedurii de soluționare a cererilor de chemare în garanție sau omisiunea de a se lua act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu celelalte societăți agricole nu pot fi asimilate cu soluționarea cauzei fără a se fi intrat în cercetarea fondului.

Aceste motive de nulitate ar fi atras aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 2 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, în forma în vigoare la momentul începerii procesului, respectiv anularea hotărârii apelate, cu reținerea procesului spre rejudecare de către instanța de apel.

Instanța de apel, deși a reținut că, pe parcursul rejudecării cauzei în primă instanță, intimata-pârâtă a intrat în procedura insolvenței și că această situație conduce la suspendarea de drept a cauzei, totuși a dispus ca prima instanță să analizeze condițiile necesare angajării răspunderii contractuale a intimatei-pârâte B. S.A. Aceste statuări din decizia pronunțată în apel nu țin seama de schimbarea situației juridice a pârâtei la data pronunțării sentinței apelate, determinată de intrarea în procedura insolvenței și că, în această situație, nu mai poate fi pusă în aplicare îndrumarea din decizia de casare referitoare la analiza cererii de chemare în judecată din perspectiva raportului contractual dintre reclamantă și pârâtă, pentru a se stabili dacă există o obligație de plată a reclamantei față de pârâtă.

Potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, ,,

art. 178

Din analiza literală și logico-gramaticală a dispozițiilor art. 75 alin. 1 mai sus enunțate rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți care are calitatea de pârâtă într-o acțiune prin care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra sa intervine în timp ce un asemenea proces se află pe rol, judecata trebuie obligatoriu suspendată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii acțiunea judiciară încetează.

Această dispoziție legală imperativă își găsește resortul în caracterul colectiv și concursual al procedurii de insolvență; creditorilor le este interzis nu numai să inițieze noi acțiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-și realiza creanțele asupra averii debitorului, ci și să le mai continue, dacă erau deja începute, urmând ca valorificarea drepturilor de creanță să aibă loc în cadrul procedurii speciale de insolvență.

Soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare prevăzută de art. 297 alin. 1 teza I C. proc. civ. a fost în mod nelegal extinsă de instanța de apel la situația ivită în cauză, determinată de apariția cazului de suspendare de drept a judecății, ca efect al intrării intimatei-pârâte în procedura insolvenței pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță. Hotărârea pronunțată de tribunal este afectată de viciul nelegalității ca urmare a încălcării prevederilor imperative ale art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, însă, pentru remedierea acestei situații, instanța de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 297 alin. 2 teza finală C. proc. civ. potrivit cărora, „(...)

Instanța de recurs a invocat, din oficiu, incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în mod nelegal, instanța de apel a aplicat soluția de desființare cu trimitere spre rejudecare prevăzută de art. 297 alin. 1 teza I C. proc. civ. în locul soluției pe care o reglementează prevederile art. 297 alin. 2 teza a II-a C. proc. civ., sub incidența căreia cade motivul de nulitate reținut.

Incidentul procedural impus de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, constând în suspendarea de drept a judecății sau chiar a încetării acțiunii judiciare la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, privește raportul procesual principal dintre reclamantă și pârâtă, dar se răsfrânge și asupra soluțiilor ce urmează a se da atât cererii de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva terțului-chemat în garanție, Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, cât și cererii formulate de aceasta din urmă, care, la rândul său, a chemat în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Între cererea principală și cererea de chemare în garanție există o legătură de dependență și de subordonare, așa încât soluția ce se va da cu privire la cererea principală se repercutează asupra modului de soluționare a cererii de chemare în garanție.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin raportare la aplicarea greșită a art. 297 alin. 1 teza I C. proc. civ., recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a se asigura, totodată, respectarea garanțiilor prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

Nu este posibilă soluția de casare cu reținerea cauzei spre rejudecare, întrucât ar însemna ca să se rezolve cauza direct în recurs și, astfel, s-ar răpi părților un grad de jurisdicție în fond.

Nu este întemeiată critica recurentei prin care se susține că în cauză sunt incidente prevederile art. 75 alin. 2 lit. a) și b) din Legea 85/2014, deoarece calea de atac nu este promovată de debitoarea în insolvență B. S.A. și nici acțiunea judiciară nu este promovată de debitoarea în insolvență îndreptate împotriva codebitorilor sau terților garanți. Debitoarea asupra căreia s-a declanșat procedura insolvenței are calitatea de pârâtă în cauza dedusă judecății, reclamanta urmărind obligarea acesteia la plata unei sume în cuantum de 174.408 lei. Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia procesul nu se referă la o creanță asupra averii pârâtei aflată în procedura insolvenței, pentru că suma este cerută de la terții-chemați în garanție, nu poate fi primită. Din această perspectivă instanța de recurs relevă că a intrat în puterea de lucru judecat dispoziția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, prin neapelarea acestei soluții de niciuna dintre părți, iar prin sentința civilă nr. 3536/14.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Teleorman și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reținându-se cu autoritate de lucru judecat că reclamanta, în calitate de producător a utilajelor, nu a justificat legitimarea procesuală activă, întrucât aceasta nu avea calitatea de beneficiar a alocației bugetare, neexistând un raport juridic direct între aceasta și cei doi pârâți.

Motivul de recurs referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății argumentat pe aspectul că instanța de apel ar fi aplicat deopotrivă răspunderea civilă contractuală și răspunderea civilă delictuală nu poate fi primit. Aceste chestiuni nu pot fi integrate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care impune restabilirea naturii actului dedus judecății ca urmare a schimbării nepermise a conținutului și efectelor sale juridice. În plus, incidența art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 oprește judecata acțiunii judiciare, recurenta-reclamantă urmând să își realizeze creanța pe care o pretinde de la intimata-pârâtă în procedura insolvenței. În acest cadru, impus de declanșarea procedurii insolvenței asupra intimatei-pârâte, devin lipsite de relevanță și criticile referitoare la greșita reținere a incidenței art. 261 alin. 1 C. proc. civ., câtă vreme nu pot fi evitate efectele pe care le produce această procedură asupra judecății. Aceasta, deoarece în soluționarea cererii principale urmează a se face aplicarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, ca efect al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței intimatei-pârâte, iar soluția dată cererii principale se va răsfrânge asupra modalității de soluționare a cererilor de chemare în garanție formulate de reclamantă împotriva terțului chemat în garanție Direcția pentru Agricultură Județeană Teleorman, și de acesta din urmă împotriva Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. De asemenea, instanța de recurs apreciază că aspectele evidențiate d

§ Cauze similare