Decizia nr. 1634/2018 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 223/2016 a Tribunalului Bacău

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin Sentința civilă nr. 223 din data de 2 iunie 2016, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat-o pe pârâta S.C. D.. S.A. să plătească reclamanților A. și B. suma de 2.000 euro echivalentul în RON cu titlu de daune morale suferite de minorul C. și suma de 1.461 RON reprezentând daune materiale. Celelalte pretenții ale reclamanților au fost respinse, iar pârâta a fost obligată să plătească taxa judiciară de timbru în sumă de 628,05 RON către stat. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanții, cât și pârâta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 16 decembrie 2016.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a dispus suspendarea judecății apelului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că împotriva pârâtei s-a deschis procedura falimentului și ca hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Se arată că efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.

Cererea de recurs Împotriva acestei încheieri, pârâta a declarat recurs. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta pârâtă susține, în esență, că încheierea recurată este nelegală, fiind dată cu greșita aplicare a art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, în sensul că instanța de apel a apreciat că aceste dispoziții legale se prezintă ca o normă specială față de prevederile art. 75 alin. (2) din aceeași lege. Susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) Legea nr. 85/2014 din interpretarea cărora rezultă că legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii, precum și acțiunile civile din procesele penale. În concluzie, susține că instanța de apel în mod greșit a dispus suspendarea judecății cauzei, întrucât art. 75 din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de excepție, iar dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot produce efecte în ceea ce privește căile de atac promovate de către societatea debitoare.

Procedura derulată în recurs. S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, reținându-se, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ. că motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a prevederilor art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014 . Prin încheierea de admitere în principiu din data de 23 martie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar F., împotriva încheierii de ședință din 24 mai 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, și a stabilit termen la 4 mai 2018.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului. Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează: Prin memoriul de recurs formulat se invocă incidența motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. susținându-se că instanța de apel a apreciat în mod greșit că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014 se prezintă ca o normă specială față de prevederile art. 75 alin. (2) din aceeași lege, pârâta considerând a fi incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile formulate de recurenta pârâtă sunt fondate. Potrivit dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea 85/2014 " hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs." În baza prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în temeiul căreia a fost deschisă procedura de insolvență a pârâtei, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178, în cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează". Alin. (2) din același text legal amintit prevede: "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți." Din interpretarea dispozițiilor legale evocate, nu rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct situația societăților de asigurare/reasigurare, în sensul prevederii unei norme imperative, căreia să nu îi fie aplicabile și excepțiile reglementate în cuprinsul aceluiași act normativ. Susținerile recurentului sunt fondate, Legea nr. 85/2014 introduce, în mod expres, și excepții de la această suspendare de plano a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse și la art. 75 alin. (2) lit. a) din lege. Ca atare, față de cele prezentate, raportate la speța dedusă judecății, Curtea observă că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile art. 75, care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol. Se constată, așadar, că dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 au fost aplicate în mod greșit de instanța de apel deoarece legiuitorul a înțeles să excepteze de la suspendarea de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unor creditori începute înaintea deschiderii procedurii, precum și acțiunile civile din procesele penale. Întrucât art. 75 din Legea nr. 85/2014 instituie un caz de excepție, iar dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu pot produce efecte în ceea ce privește căile de atac promovate de către societatea debitoare, Curtea constată că nu se impunea suspendarea prezentei cauze. Drept urmare, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A., prin lichidator judiciar F. împotriva încheierii din 24 mai 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în baza art. 496 C. proc. civ., se va casa încheierea recurată și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.