ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2017

Decizia nr. 31/2017 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bacău la data de 16 februarie 2011, sub nr. x/110/2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. Bacău, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 525.000 euro, cu titlu de daune materiale și morale, plus cheltuielile de judecată. Prima instanță învestită, prin sentința civilă nr. 2748 din 21 decembrie 2012 a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamant și a obligat pârâtul să-i plătească suma de 521.600 euro în echivalent lei la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale și morale precum și suma de 63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar statului suma de 3.436 lei reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit reclamantul.

Ambele părți au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe. Prin Decizia civilă nr. 283 din 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, apelurile formulate de părți. Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a fost admis prin Decizia nr. 279 din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a casat în parte decizia, a admis apelul și a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea pretenției reclamantului referitoare la suma de 8.300 euro cheltuieli de medicale, menținând celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței privind acordarea daunelor morale și a celorlalte despăgubiri materiale, precum și a cheltuielilor de judecată.

Pe rolul Tribunalului Bacău cauza a fost reînregistrată sub nr. x/110/2015, la data de 02 martie 2015. În rejudecarea, prin sentința civilă nr. 1403 din 27 noiembrie 2015, Tribunalul Bacău a respins, ca nefondată, acțiunea. Tribunalul a reținut, în esență, că niciun înscris dintre cele depuse în rejudecare de către reclamant nu face dovada achitării de către acesta a sumei de 8.400 euro, a persoanei care a încasat această sumă și a titlului sub care a fost plătită, respectiv încasată.

Astfel, la dosar a fost depusă transcrierea corespondenței electronice purtate de reclamant cu C., care confirmă faptul că a primit de la reclamant o sumă de bani, fără a preciza cuantumul și nici serviciile pentru plata cărora a fost utilizată această sumă, iar celelalte înscrisuri depuse reprezintă doar facturi (în limba germană însoțite de traducerea corespunzătoare în limba română) neînsoțite, însă, de chitanțe care să ateste și plata efectivă efectuată de către reclamant, instanța neputând stabili nici dacă pentru aceste servicii reclamantul nu a beneficiat deja de efectuarea plăților prin intermediul formularului S2/E 112. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii capătului de cerere având ca obiect plata sumei de 8.300 de euro cu titlu de daune materiale.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 898 din 16 septembrie 2016, a respins apelul, ca nefondat. Instanța de apel a reținut că, la rejudecarea cauzei în apel, reclamantul, deși avea obligația să-și probeze capătul de cerere având ca obiect plata de către pârâți a sumei de 8.300 de euro, a înțeles să nu-și completeze probatoriul.

Atâta timp cât suma de 8.400 euro reprezintă conform susținerilor reclamantului, cheltuieli cu spitalizarea sa la D. din Germania, dovada plății acesteia nu se putea face în mod convingător decât prin depunerea la dosarul cauzei a chitanțelor emise de această persoană juridică, în care s-a consemnat acest fapt juridic, avându-se în vedere că reclamantul nu a susținut niciodată în cursul procesului că plata serviciilor medicale s-ar fi făcut în lipsa întocmirii de documente justificative, sub aspect fiscal și contabil, sau că ar fi fost într-o imposibilitate obiectivă de a prezenta aceste înscrisuri, care emanau de la partea cocontractantă (prestatorul de servicii medicale).

Curtea a reținut că scrisoarea medicală întocmită de medicul curant din Germania, chiar dacă ar fi calificată ca înscris sub semnătură privată, deși ea nu provine în mod evident de la vreuna dintre părțile care au încheiat contractul de prestări servicii medicale, ci de la un terț față de acest raport juridic civil, este din punct de vedere probator, o simplă declarație extrajudiciară consemnată într-un înscris și nu face pe deplin dovada plății serviciilor medicale acordate de către clinica medicală reclamantului. Clinica medicală nu se confundă cu salariații acesteia, motiv pentru care declarațiile acestora din urmă nu pot înlocui sau face de prisos întocmirea chitanțelor eliberatorii de către unitatea medicală (angajatorul), chiar și în situația în care aceștia ar fi de origine română și de totală bună-credință.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând ca temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. A susținut că în mod eronat prima instanță a reținut că scrisoarea medicală care atestă plata a 8300 euro de către reclamant către clinica din Germania are valoarea unui înscris sub semnătură privată în raport de probatoriul administrat în cauză, care nu se reduce doar la înscrisurile produse cu ocazia rejudecării. Astfel, din Scrisoarea medicală a clinicii germane din data de 20 iulie 2009 redactată în limba română, anexată în copie conformă, rezultă că au existat costuri medicale ale medicilor șefi ai diferitelor departamente (ortopedie, anestezie, laboratoare bacteriologic, radiologie și patologic) care nu au fost acoperite de formularul E 112, aceste costuri fiind 5.300 euro pentru operația I și 3.000 euro pentru operația II.

În aceeași scrisoare este menționat expres că reclamantul a plătit până la data de 20 iulie 2009, 7.300 euro, urmând a plăti și diferența de costuri în următoarele 6 luni. Din răspunsul Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești din 24 ianuarie 2011, anexată în copie conformă, a rezultat, expresis verbis, că o parte din costurile tratamentului medical trebuie achitat de către pacient, nefiind acoperit de către formularul E 112, ceea ce, deja, clinica din Germania arătase la 20 iulie 2009. De asemenea, din răspunsul din 31 ianuarie 2011 dat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate reclamantului, rezultă că suma plătită de reclamant reprezintă onorariul medicilor nedecontabil prin Fondul Național de Asigurări Sociale.

Prin facturile depuse de către reclamant cu ocazia rejudecării s-au concretizat o parte din conținutul cheltuielilor acoperite de către reclamant prin plata sumelor de 7.300 și respectiv 1.000 euro. Cu ocazia rejudecării nu s-a dovedit că toate costurile medicale, inclusiv onorariile medicilor au fost acoperite prin formularul E 112 sau că s-ar fi efectuat cheltuieli inutile sau nedecontabile prin definiție. În aceste împrejurări era dimpotrivă deplin dovedit că plata sumei de 8.300 de euro a fost reală și s-a efectuat în două tranșe, de 7.300 și 1.000 euro. Nedecontabilitatea acestei sume de 8.300 de euro prin formularul E 112 de către casele de asigurări de sănătate, care nu au negat și nu pus la îndoială realitatea plăților făcute de reclamant, nu constituie, însă, un motiv de non responsabilitate pentru pârâta autoare a prejudiciului material suferit de către reclamant și aflat în legătură de cauzalitate cu delictul reținut irevocabil.

Interpretarea semnificației juridice a tratamentelor medicale continuate de reclamant în străinătate de către instanța de apel este greșită. Contractul de prestări servicii medicale încheiat între reclamantul pacient și medicul său funcționând într-o clinică din străinătate, cu finanțarea parțială din partea Guvernului României nu a fost străină de raportul juridic încheiat prin contractul de asigurare medicală. Nedecontabilitatea onorariului achitat medicului din Germania de către Fondului Național de Asigurări Sociale nu poate constitui o clauză de non responsabilitatea civilă delictuală pentru pârâta B. Bacău, pe motiv că nu s-ar fi dovedit plata acestui onorariu, de vreme ce nu s-a negat existența cheltuielilor cu onorariul medicului, ci doar s-a precizat nedecontabilitatea acestui onorariu.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2017, instanța de recurs a invocat excepția nulității recursului raportata la posibilitatea de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Analizând posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Recurentul a indicat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7C. proc. civ. se reține că acesta a fost indicat de recurent pur formal în partea introductivă a cererii de recurs, fără a contura o critică în acest sens sau a aduce vreun argument în susținerea acestuia.

Enunțarea acestui motiv de recurs nu este însă suficientă, în lipsa oricărei argumentații logico-juridice de natură a contura critica de nelegalitate, pentru ca instanța de recurs să exercite controlul judiciar din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Totodată, recurentul a indicat și motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 8C. proc. civ., dar nu a dezvoltat critici care să fie subsumate acestui motiv de nelegalitate. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt impropriu invocate, deoarece prin act juridic dedus judecății nu se poate înțelege interpretarea greșită a probelor, așa cum reiese din solicitarea recurentului, textul având în vedere actul juridic în sensul de negotiumjuris (operațiune juridică).

Înalta Curte constată că recurentul reclamă faptul că instanța de apel nu a analizat și interpretat corect probele administrate, reținând astfel, o altă situație de fapt decât cea reală. Dezvoltând această critică, recurentul a susținut, în esență, că instanța de apel a apreciat greșit că suma de 8.300 de euro nu a fost dovedită cu chitanțe, deși din coroborarea probelor administrate (scrisoarea medicală întocmită de medicul curent din Germania, răspunsurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, formularul E 112) trebuiau reținute ca dovedite cheltuielile medicale în valoare de 8.300 euro. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Or, aprecierea probelor, pe care o pune în discuție critica formulată de recurent, este o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea ei și, de aceea, instanța de recurs nu poate analiza criticile referitoare la acest aspect, întrucât nu se încadrează în niciun caz de nelegalitate reglementat expres și limitativ prevăzut de art. 304 C. proc. civ., ca motive de recurs. Față de împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea recurată, dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conținut.

Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile recurentului prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă, aspecte ce pun în discuție temeinicia hotărârii atacate și care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 898 din 16 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2017.