ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 31/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 31/2017

Asupra

cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalul Bacău la data de 16 februarie 2011, sub nr. x/110/2011,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. Bacău, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună obligarea acestuia la plata sumei de 525.000 euro, cu titlu de

daune materiale și morale, plus cheltuielile de judecată.

Prima

instanță învestită, prin sentința civilă nr. 2748 din

21 decembrie 2012 a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată

de reclamant și a obligat pârâtul să-i plătească suma de

521.600 euro în echivalent lei la data plății, cu titlu de

despăgubiri materiale și morale precum și suma de 63 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, iar statului suma de 3.436 lei

reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit reclamantul. Ambele

părți au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.

Prin Decizia civilă

nr. 283 din 15 octombrie 2014 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate,

apelurile formulate de părți.

Recursul

declarat de reclamant împotriva deciziei pronunțate de instanța de

apel a fost admis prin Decizia nr. 279 din 28 ianuarie 2015

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care

a casat în parte decizia, a admis apelul și a trimis cauza primei

instanțe pentru rejudecarea pretenției reclamantului referitoare la

suma de 8.300 euro cheltuieli de medicale, menținând celelalte

dispoziții ale deciziei și ale sentinței privind acordarea

daunelor morale și a celorlalte despăgubiri materiale, precum și

a cheltuielilor de judecată.

Pe rolul Tribunalului

Bacău cauza a fost reînregistrată sub nr. x/110/2015, la data de 02

martie 2015.

În

rejudecarea, prin sentința civilă nr. 1403 din 27 noiembrie 2015, Tribunalul

Bacău a respins, ca nefondată, acțiunea.

Tribunalul a

reținut, în esență, că niciun înscris dintre cele depuse în

rejudecare de către reclamant nu face dovada achitării de către

acesta a sumei de 8.400 euro, a persoanei care a încasat această sumă

și a titlului sub care a fost plătită, respectiv încasată.

Astfel, la dosar a fost depusă transcrierea corespondenței

electronice purtate de reclamant cu C., care confirmă faptul că a

primit de la reclamant o sumă de bani, fără a preciza cuantumul

și nici serviciile pentru plata cărora a fost utilizată

această sumă, iar celelalte înscrisuri depuse reprezintă doar

facturi (în limba germană însoțite de traducerea corespunzătoare

în limba română) neînsoțite, însă, de chitanțe care să

ateste și plata efectivă efectuată de către reclamant, instanța

neputând stabili nici dacă pentru aceste servicii reclamantul nu a

beneficiat deja de efectuarea plăților prin intermediul formularului

S2/E 112.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel reclamantul, care a solicitat admiterea

apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul

admiterii capătului de cerere având ca obiect plata sumei de 8.300 de euro

cu titlu de daune materiale.

Curtea de

Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 898

din 16 septembrie 2016, a respins apelul, ca nefondat.

Instanța

de apel a reținut că, la rejudecarea cauzei în apel, reclamantul, deși

avea obligația să-și probeze capătul de cerere având ca obiect

plata de către pârâți a sumei de 8.300 de euro, a înțeles să

nu-și completeze probatoriul.

Atâta timp

cât suma de 8.400 euro reprezintă conform susținerilor reclamantului,

cheltuieli cu spitalizarea sa la D. din Germania, dovada plății

acesteia nu se putea face în mod convingător decât prin depunerea la

dosarul cauzei a chitanțelor emise de această persoană

juridică, în care s-a consemnat acest fapt juridic, avându-se în vedere

că reclamantul nu a susținut niciodată în cursul procesului

că plata serviciilor medicale s-ar fi făcut în lipsa întocmirii de

documente justificative, sub aspect fiscal și contabil, sau că ar fi

fost într-o imposibilitate obiectivă de a prezenta aceste înscrisuri, care

emanau de la partea cocontractantă (prestatorul de servicii medicale).

Curtea a

reținut că scrisoarea medicală întocmită de medicul curant

din Germania, chiar dacă ar fi calificată ca înscris sub

semnătură privată, deși ea nu provine în mod evident de la

vreuna dintre părțile care au încheiat contractul de prestări

servicii medicale, ci de la un terț față de acest raport juridic

civil, este din punct de vedere probator, o simplă declarație

extrajudiciară consemnată într-un înscris și nu face pe deplin

dovada plății serviciilor medicale acordate de către clinica

medicală reclamantului. Clinica medicală nu se confundă cu

salariații acesteia, motiv pentru care declarațiile acestora din

urmă nu pot înlocui sau face de prisos întocmirea chitanțelor

eliberatorii de către unitatea medicală (angajatorul), chiar și

în situația în care aceștia ar fi de origine română și de

totală bună-credință.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând ca temei de drept

dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

A

susținut că în mod eronat prima instanță a reținut că

scrisoarea medicală care atestă plata a 8300 euro de către

reclamant către clinica din Germania are valoarea unui înscris sub

semnătură privată în raport de probatoriul administrat în

cauză, care nu se reduce doar la înscrisurile produse cu ocazia rejudecării.

Astfel, din

Scrisoarea medicală a clinicii germane din data de 20 iulie 2009

redactată în limba română, anexată în copie conformă,

rezultă că au existat costuri medicale ale medicilor șefi ai

diferitelor departamente (ortopedie, anestezie, laboratoare bacteriologic,

radiologie și patologic) care nu au fost acoperite de formularul E 112,

aceste costuri fiind 5.300 euro pentru operația I și 3.000 euro

pentru operația II. În aceeași scrisoare este menționat expres

că reclamantul a plătit până la data de 20 iulie 2009, 7.300

euro, urmând a plăti și diferența de costuri în următoarele

6 luni.

Din

răspunsul Casei de Asigurări de Sănătate a

Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și

Autorității Judecătorești din 24 ianuarie 2011,

anexată în copie conformă, a rezultat, expresis verbis, că o

parte din costurile tratamentului medical trebuie achitat de către

pacient, nefiind acoperit de către formularul E 112, ceea ce, deja,

clinica din Germania arătase la 20 iulie 2009.

De asemenea,

din răspunsul din 31 ianuarie 2011 dat de către Casa

Națională de Asigurări de Sănătate reclamantului,

rezultă că suma plătită de reclamant reprezintă

onorariul medicilor nedecontabil prin Fondul Național de Asigurări

Sociale.

Prin

facturile depuse de către reclamant cu ocazia rejudecării s-au

concretizat o parte din conținutul cheltuielilor acoperite de către

reclamant prin plata sumelor de 7.300 și respectiv 1.000 euro.

Cu ocazia

rejudecării nu s-a dovedit că toate costurile medicale, inclusiv

onorariile medicilor au fost acoperite prin formularul E 112 sau că s-ar

fi efectuat cheltuieli inutile sau nedecontabile prin definiție.

În aceste

împrejurări era dimpotrivă deplin dovedit că plata sumei de 8.300

de euro a fost reală și s-a efectuat în două tranșe, de 7.300

și 1.000 euro.

Nedecontabilitatea

acestei sume de 8.300 de euro prin formularul E 112 de către casele de

asigurări de sănătate, care nu au negat și nu pus la

îndoială realitatea plăților făcute de reclamant, nu

constituie, însă, un motiv de non responsabilitate pentru pârâta autoare a

prejudiciului material suferit de către reclamant și aflat în

legătură de cauzalitate cu delictul reținut irevocabil.

Interpretarea

semnificației juridice a tratamentelor medicale continuate de reclamant în

străinătate de către instanța de apel este

greșită. Contractul de prestări servicii medicale încheiat între

reclamantul pacient și medicul său funcționând într-o

clinică din străinătate, cu finanțarea parțială

din partea Guvernului României nu a fost străină de raportul juridic

încheiat prin contractul de asigurare medicală.

Nedecontabilitatea

onorariului achitat medicului din Germania de către Fondului Național

de Asigurări Sociale nu poate constitui o clauză de non

responsabilitatea civilă delictuală pentru pârâta B. Bacău, pe

motiv că nu s-ar fi dovedit plata acestui onorariu, de vreme ce nu s-a

negat existența cheltuielilor cu onorariul medicului, ci doar s-a precizat

nedecontabilitatea acestui onorariu.

La termenul

de judecată din data de 12 ianuarie 2017, instanța de recurs a invocat

excepția nulității recursului raportata la posibilitatea de

încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Analizând

posibilitatea încadrării criticilor formulate în prevederile art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art.

302 alin. (1) lit. c C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin.

(3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Per a

contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă

încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine

este nulitatea recursului.

Recurentul a

indicat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

Cu privire la

motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7C. proc. civ.

se reține că acesta a fost indicat de recurent pur formal în partea

introductivă a cererii de recurs, fără a contura o critică

în acest sens sau a aduce vreun argument în susținerea acestuia.

Enunțarea acestui motiv de recurs nu este însă suficientă, în

lipsa oricărei argumentații logico-juridice de natură a contura

critica de nelegalitate, pentru ca instanța de recurs să exercite

controlul judiciar din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată,

recurentul

a indicat și motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art.

304 pct. 8C. proc. civ., dar nu a dezvoltat critici care să fie subsumate

acestui motiv de nelegalitate.

Dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt impropriu invocate, deoarece prin act

juridic dedus judecății nu se poate înțelege interpretarea

greșită a probelor, așa cum reiese din solicitarea recurentului,

textul având în vedere actul juridic în sensul de negotiumjuris

(operațiune juridică).

Înalta Curte

constată că recurentul reclamă faptul că instanța de

apel nu a analizat și interpretat corect probele administrate,

reținând astfel, o altă situație de fapt decât cea reală. Dezvoltând

această critică, recurentul a susținut, în esență, că

instanța de apel a apreciat greșit că suma de 8.300 de euro nu a

fost dovedită cu chitanțe, deși din coroborarea probelor

administrate (scrisoarea medicală întocmită de medicul curent din

Germania, răspunsurile Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate, formularul E 112) trebuiau reținute ca dovedite

cheltuielile medicale în valoare de 8.300 euro.

Condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea

greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în

motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or,

aprecierea probelor, pe care o pune în discuție critica formulată de

recurent, este o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii, iar nu de

legalitatea ei și, de aceea, instanța de recurs nu poate analiza

criticile referitoare la acest aspect, întrucât nu se încadrează în niciun

caz de nelegalitate reglementat expres și limitativ prevăzut de art. 304

C. proc. civ., ca motive de recurs.

Față

de împrejurarea că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care

permiteau instanței de recurs să modifice hotărârea

recurată, dacă aceasta s-a bazat pe o gravă greșeală

de fapt, rezultată dintr-o apreciere eronată a probelor administrate,

au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, Înalta Curte nu mai este legal

sesizată cu analiza criticilor care au un astfel de conținut.

Prin urmare,

Înalta Curte reține că susținerile recurentului prezentate nu

pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât

reprezintă, aspecte ce pun în discuție temeinicia hotărârii

atacate și care exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și

limitativ în art. 304 C. proc. civ.

Așa

fiind, cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304

C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui

cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 898 din 16

septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2017.