ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 873/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 16

septembrie 2013, reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu

cu pârâta SC F. SA au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata

următoarelor despăgubiri, actualizate cu dobânda Băncii Naționale

a României, calculată de la 10 iulie 2012 până la plata efectivă

a despăgubirilor:

- pentru A.,

soția victimei G. - 30.000 lei daune materiale, reprezentând ansamblul

cheltuielilor efectuate cu înmormântarea și alte obiceiuri creștinești,

precum și 1.000.000 lei daune morale;

- câte

1.000.000 lei daune morale, reprezentând prejudiciul afectiv și de

companie, pentru fiecare dintre cei patru copii ai victimei (B., C., D. și

E.).

În motivarea

acțiunii s-a arătat faptul că, la data de 10 iulie 2012, în

jurul orei 16:45, numita H., asiguratul pârâtei, în timp ce conducea

autoturismul, în afara localității Brătila, com. Helegiu,

județul Bacău, a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune

frontală cu autoturismul, ce era condus regulamentar de către G. În

urma impactului violent, ambele autoturisme au fost avariate, iar conducătorii

auto, grav răniți. Urmare a leziunilor suferite, numitul G. a

decedat, acest eveniment formând obiectul Dosarului nr. x/P/2012 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Onești, însă având în vedere

că a intervenit și decesul numitei H., procurorul de caz a dispus o

rezoluție de neîncepere a urmăririi penale față de ambii

conducători auto decedați. Reclamanții au înțeles să

își îndrepte pretențiile direct și în mod exclusiv împotriva

pârâtei, raportat la împrejurarea că aceasta are calitatea de asigurător

RCA pentru autoturism.

Prin cererea

din data de 11 aprilie 2014 (fila 64 dosar de fond), reclamanții, prin

apărător, invocând art. 204 alin. (1) C. proc. civ., și-au

modificat acțiunea, în sensul completării acesteia cu două

petite - indexarea despăgubirilor civile (indemnizației de asigurare)

cu rata indicelui de inflație din momentul producerii accidentului - 10

iulie 2012 - până la data plății efective și integrale a

acestora, respectiv plata de penalități de 0,1%/zi întârziere din

ziua de 07 mai 2013, când au expirat cele 3 luni prevăzute de art. 37 din

Ordinul Comisie de Supraveghere a Asiguratorilor nr. 14/2011 pentru formularea

unei oferte motivate la cererea de despăgubiri din data de 06 februarie 2013

și până la plata integrală și efectivă a

indemnizației litigioase.

La termenul

din 26 mai 2014, reclamanții, prin apărător, au introdus o noua

cererii de modificare a cererii introductive (fila 69 dosar de fond),

încuviințată de judecător (fila 86 dosar de fond), solicitând

și suma de 42.000 lei, reprezentând contravaloarea mașinii avariate

în accidentul rutier.

Prin

sentința nr. 422 din 13 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul

Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ

și fiscal, s-au dispus următoarele:

în parte, a cererii precizate și modificate, formulată de

reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâta SC F. SA.

pârâtei, către reclamanți, la plata următoarelor

despăgubiri: 37.947 lei daune materiale și câte 225.000

lei/reclamant, daune morale, despăgubiri ce se vor actualiza cu indicele

ratei inflației la data plății.

pârâtei, către reclamanți, la plata dobânzii legale aferente

despăgubirilor, calculată din ziua rămânerii definitive a

prezentei sentințe până la data achitării integrale a acestora.

pârâtei, către reclamanți, la plata sumei de 7500 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

respins, ca neîntemeiate, restul pretențiilor.

Prin Decizia nr.

109 din 30 ianuarie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I

civilă, s-a admis apelul declarat de SC F. SA împotriva sentinței

civile nr. 422 din 13 octombrie 2015 pronunțate de Tribunalul Bacău.

A fost schimbată, în parte, sentința în sensul că a fost

admisă, în parte, acțiunea și a fost obligată pârâta

să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 30.000

lei cu titlu de daune morale.

A fost

obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată de la fond, în

cuantum de 3.000 lei cu titlu onorariu avocat.

De asemenea,

s-a dispus ca despăgubirile morale și materiale să fie

plătite în varianta actualizată cu indicele de inflație de la

data plății, de la data rămânerii definitive a sentinței.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu

contravin deciziei.

Au fost

obligați reclamanții la plata, către apelantă, a

cheltuielilor de judecată din apel, în sumă de 1.757 lei,

aferentă pretențiilor admise, achitate în apel.

A fost

respinsă, ca nedovedită, cererea apelantei privind cheltuielile de

judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B., C. și E.,

invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6

și 8 C. proc. civ.

Analizând

recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de

excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în

cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Se

reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt

hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs,

precum și cele neatacate cu recurs”.

Potrivit

dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel

cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 95/2016: „În procesele pornite începând

cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de

31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în

cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind

navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de

muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de

instanțele de apel in cazurile în care legea prevede că

hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ.

și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia

pronunțată în apel, în soluționarea unui litigiu patrimonial a

cărui valoare este mai mică de 1.000.000 de lei, este

definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Prețuirea

obiectului cererii de chemare în judecată, în raport de care se

determină atât competența instanței, cât și căile de

atac cărora le este supusă hotărârea pronunțată de

instanță, se face, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) C.

proc. civ., de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Se mai

reține faptul că, în cauză, au incidență și

prevederile art. 98 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ. care, deși

cuprinse în același Titlu III al C. proc. civ., referitor la

„Competența instanțelor”, reglementează modul de determinare a

valorii obiectului cererii de chemare în judecată, relevant pentru

stabilirea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea

judecătorească într-un litigiu, căile de atac ce urmează a

fi parcurse în raport de obiectul litigiului, precum și taxa de timbru

datorată în cauză.

Astfel, dispozițiile

art. 98 alin. (1) C. proc. civ., din Titlul III al C. proc. civ., referitor la

„Competența instanțelor”, prevăd: „Competența se

determină după valoarea obiectului cererii arătată în

capătul principal de cerere”.

Alin. (2) al

aceluiași articol prevede faptul că: „Pentru stabilirea valorii, nu

se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile,

penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent

de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență

în cursul judecății”.

Faptul

că pretențiile deduse judecății derivă din

același raport juridic de răspundere civilă delictuală, ce

are ca izvor accidentul produs în cauză, face aplicabile și

dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „În

cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu

comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în

strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o

unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă

să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea

pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai

înalt”.

În

cauză, reclamanta A. a precizat valoarea obiectului cererii de chemare în

judecată la suma de 30.000 lei, reprezentând daune materiale, 1.000.000

lei, reprezentând daune morale, 42.000 lei reprezentând contravaloarea

mașinii avariate în accidentul rutier și indexarea

despăgubirilor civile (indemnizației de asigurare) cu rata indicelui

de inflație din momentul producerii accidentului - 10 iulie 2012 -

până la data plății efective și integrale a acestora,

respectiv plata de penalități de 0,1%/zi întârziere din ziua de 07

mai 2013, când au expirat cele 3 luni prevăzute de art. 37 din Ordinul Comisiei

de Supraveghere a Asiguratorilor nr. 14/2011 pentru formularea unei oferte

motivate la cererea de despăgubiri din data de 06 februarie 2013 și

până la plata integrală și efectivă a indemnizației

litigioase, acestea având aceeași cauză, respectiv accidentul

căruia i-a fost victimă soțul său.

De asemenea,

ceilalți patru reclamanți - B., C., D. și E. - au solicitat câte

1.000.000 lei daune morale.

Se

reține, astfel, faptul că în acțiunea de față sunt

formulate mai multe cereri principale, ale căror valori se situează,

pentru fiecare cerere principală în parte, sub plafonul de 1.000.000 lei

prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pronunțate în

cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv

nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Totodată,

în cauză au incidență și prevederile art. 460 alin. (3) C.

proc. civ. potrivit cărora: „În cazul în care prin aceeași

hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau

incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului,

hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea

dată în apel este supusă recursului”.

Cum în

cauză instanța a fost sesizată cu mai multe capete de cerere

distincte, unele ce privesc daune materiale, iar altele daune morale, ale

căror valori se situează, pentru fiecare cerere principală în

parte, sub plafonul de 1.000.000 lei, prevăzut de dispozițiile art. 18

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în raport de interpretarea

per a contrario a prevederile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea

primei instanțe, în întregul său, este supusă doar apelului.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege.

Prin urmare,

în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art.

129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale

prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt

cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față

de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de reclamanți

este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel nefiind

susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În

consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C., D., E., C. B.

și A. împotriva Deciziei nr. 109 din 30 ianuarie 2017 a Curții de

Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanții C., D., E., C. B. și A.

împotriva Deciziei nr. 109 din 30 ianuarie 2017 a Curții de Apel

Bacău, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.