ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1497/2019

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 ianuarie 2016, reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F. și G., în calitate de concubină, respectiv fii/fiice ai lui H., decedat în accidentul rutier din data de 10.07.2012, produs în localitatea Bogdan Vodă, comuna Săucești, județul Bacău, au chemat în judecată pe pârâții SC I. SA, în calitate de asigurător și J., în calitate de intervenient forțat (autor al accidentului produs), pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta I. SA la plata următoarelor sume: 3000 euro - despăgubiri materiale pentru A., reprezentând cheltuieli de înmormântare și parastase ulterioare; 50.000 euro - despăgubiri morale pentru A.; câte 50.000 euro - despăgubiri morale, pentru copilul victimei - B. și pentru copiii soției victimei; o prestație de 100 euro/lună pentru B., începând cu data producerii accidentului rutier și până la împlinirea vârstei de 26 ani, cu condiția continuării studiilor.

Prin Sentința civilă nr. 248/16.06.2016, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți; a fost obligată pârâta SC I. SA să plătească reclamanților următoarele sume, actualizate cu indicele de inflație de la data producerii riscului asigurat (10.07.2012) și până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale, calculată la aceste sume, începând cu data de 10.07.2012 și până la data plății efective: reclamantei A. suma de 1198,72 RON, reprezentând daune materiale și suma de 20.000 euro, în echivalent RON la data plătii, reprezentând daune morale; reclamantului B., prin reprezentant legal A., suma de 50.000 euro, în echivalent RON la data plătii, reprezentând daune morale; au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenții ale reclamanților și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 192 din 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta I. SA împotriva Sentinței civile nr. 248/16.06.2016 a Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal; a fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 120 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 2.000 euro, reprezentând daune morale, în echivalent în RON la data plății efective și către reclamantul B., prin reprezentant legal A., la plata sumei de 5000 euro, reprezentând daune morale, în echivalent în RON la data plății, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data pronunțării deciziei; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale calculată la sumele menționate anterior, începând cu data pronunțării deciziei; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată la fond; au fost menținute dispozițiile din sentință care nu sunt contrare acestei decizii și au fost obligați intimații-reclamanți la plata următoarelor sume, reprezentând taxă de timbru datorată la prima instanță: A. - 5913 RON; B. - 5641 RON; C. - 5641; D. - 5641; E. - 5641; F. - 5641 și G. - 5641 RON.

Împotriva Deciziei nr. 192 din 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au declarat recurs recurenții-reclamanți A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E.,F. și G., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu consecința rejudecării cauzei pe fond de către Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, reclamanții au arătat că, prin decizia atacată, s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, ambele raportate la art. 20, art. 53 și art. 124 alin. (2) din Constituție, în condițiile în care instanța de apel a impus în sarcina reclamanților taxe de timbru disproporționate în raport de veniturile și situația materială a acestora, limitând dreptul la un acces efectiv la justiție în vederea valorificării drepturilor civile ce izvorau dintr-un contract RCA, în sensul că, prin impunerea unor sarcini financiare excesive, le-a limitat dreptul la un acces efectiv la justiție.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că s-au adresat instanței competente cu acțiune în despăgubiri civile în cuantum de 50.000 euro pentru fiecare parte, cuantum ce se încadrează în plafonul prevăzut de legislația specială în vigoare din domeniul asigurărilor, Ordinul CSA nr. 14/2011 - art. 24 alin. (2) lit. b), și anume 5.000.000 euro, iar Tribunalul Bacău a acordat indemnizația bănească solicitată în integralitate.

Rezultatul hotărârii curții de apel, ce comportă erori de drept în opinia recurenților-reclamanți, este acela că, pe lângă situația nedreaptă a reclamanților, se ajunge, în mod corelativ, la plasarea unor părți aflate într-un raport juridic dedus judecății pe poziții inechitabile. Astfel, persoanele fizice încheie contracte RCA cu societăți de asigurare, pentru a se asigura în cazul producerii unui risc - eveniment auto, iar la producerea acestuia, prin impunerea unor sarcini atât de împovărătoare în sarcina terților păgubiți, se descurajează, în mod vădit, această categorie de justițiabili, în a se adresa instanței de judecată, creând o situație favorabilă pentru societățile de asigurări.

În concluzie, recurenții-reclamanți apreciază că "hotărârea curții de apel este nelegală (...), în sensul în care a diminuat, în mod nejustificat și fără nici un material probatoriu nou, sumele acordate de instanța de fond și a impus reclamanților o taxă de timbru exorbitantă, de așa natură încât a fost afectată însăși esența dreptului subiectiv civil dedus judecății, fără a fi luată în calcul situația particulară a acestora".

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2 aprilie 2018 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 11, iar ulterior, urmare Hotărârii nr. 63 din data de 4 martie 2019 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a aprobat desființarea completului nr. 11 începând cu data de 18 martie 2019, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 10 (referatul din 18 martie 2019, aflat la dosar).

Prin rezoluția din data de 4 aprilie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimații-pârâți, cu mențiunea de a depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare menționate în dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată, la data de 23 aprilie 2018, intimatului J., iar la data de 24 aprilie 2018, intimatei I. SA, conform dovezilor de la dosarul de recurs.

Intimata-pârâtă SC I. SA a formulat întâmpinare, la data de 15 mai 2018 (conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la dosarul de recurs) și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 16 mai 2018, ce a fost comunicată, la data de 29 mai 2018, recurenților-reclamanți și intimatului-pârât J., conform dovezilor de la filele x.

Recurenții-reclamanți A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F. și G. au depus, la data de 8 iunie 2018, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă SC I. SA.

Prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2018, s-a dispus, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecății recursului până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin rezoluția din data de 28 martie 2019, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019 și soluționarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, până la care această cauză fusese suspendată, s-a dispus repunerea din oficiu a cauzei pe rol, pentru continuarea procedurii de filtru.

S-a dispus, de asemenea, întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prevăzut de art. 493 C. proc. civ., prin care s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, că recursul este declarat în termen legal, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, completul de filtru urmând să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți în motivele de casare prevăzute în mod limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților pentru formularea unui punct de vedere cu privire la conținutul acestuia.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin înseși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Art. 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Sub un alt aspect, se reține că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conțină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speță, recurenții au criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva obligării lor la plata taxelor judiciare de timbru datorate în fond și apel, ceea ce a dus la micșorarea daunelor acordate.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 7 din 08.12.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raționament cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 parag. 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deși Decizia nr. 7 din 08.12.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a fost dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menționate își păstrează caracterul actual și prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013, care au preluat la art. 39 dispozițiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speță, Înalta Curte constată că sumele de bani la care au fost obligați reclamanții și care, în opinia acestora, reprezintă sarcini financiare excesive, reprezintă taxa judiciară de timbre datorată de aceștia pentru judecata în primă instanță.

Înalta Curte reține că, deși obligația de plată a fost stabilită prin dispozitivul deciziei recurate, în faza procesuală a apelului, intimaților-reclamanți le-a fost adusă la cunoștință obligația de plată a acestor sume.

Astfel, prin încheierea din data de 14 iunie 2017 instanța de apel a constatat, în raport de modul de soluționare a cauzei penale, că reclamanții datorează taxă judiciară de timbru pentru fond astfel: A. 5913 RON, calculată la valoarea de 240.408 RON, iar fiecare dintre reclamanții descendenți datorează o taxă de timbru de 5641 RON, calculată la valoarea solicitată, de 226.800 RON.

Cererea de reexaminare taxă judiciară de timbru formulată de reclamanți a fost respinsă prin încheierea din 4 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău.

În continuare, reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru, însă această cerere a fost respinsă, ca nefondată, prin încheierea din 15 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, iar prin încheierea din 29 ianuarie 2018 aceeași instanță a respins cererea de reexaminare a încheierii referitoare la ajutorul public judiciar.

Prin urmare, recurenții au avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanță, precum și cerere de ajutor public judiciar și au uzat de aceste căi.

Pe de altă parte, susținerile din memoriul de recurs referitoare la diminuarea sumelor acordate de către instanța de fond, în mod nejustificat și fără suport probatoriu sunt critici de netemeinicie și nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea deciziei atacate, prin care cuantumul despăgubirilor acordate de către prima instanță a fost diminuat ținând cont de culpa concurentă a victimei în proporție de 90%, iar cu privire la cuantumul daunelor morale, s-a avut în vedere faptul că acestea au un efect compensatoriu, fără să constituie venituri nejustificate, sumele de bani acordate fiind calificate ca despăgubiri, iar nu o îmbogățire fără justă cauză; la stabilirea acestora instanța s-a raportat la criteriul echității și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Prin urmare, față de cele anterior constatate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., C., D., E., F. și G. împotriva Deciziei civile nr. 192 din data de 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - GV