ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1910/2017

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 6290 din 12 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost declinată competența soluționării cererii în favoarea instanței corespunzătoare sediului pârâtei, respectiv Tribunalul Ilfov. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la data de 23.12.2015. Prin sentința civilă nr. 1429 din 23.05.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/93/2015 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată: a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume: suma de 10.000 de euro cu titlu de daune materiale și suma de 20.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei D.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei A.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantei C.; suma de 40.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titlu de daune morale reclamantului B.; suma de 5.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din data plății cu titiu de daune morale reclamantei F. A fost respinsă în rest cererea. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel ambele părți, cama fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 08.08.2016

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civila nr. 1917/A din 21.11.2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile reclamanților și pârâtei.

Cererile de recurs împotriva deciziei civile nr. 1917/A din 21.11.2016 au declarat recurs reclamanții C., B. și pârâta S.C. E. S.A. Recursul declarat de reclamanții C. și B. a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea memoriului de recurs, reclamanții susțin că, în privința capătului de cerere privind acordarea de prestații periodice pentru reclamanții minori, având în vedere incidența unor elemente de drept internațional privat, sunt aplicabile dispozițiile art. 2612 C. civ. potrivit cărora legea aplicabilă obligației de întreținere se determină potrivit reglementărilor dreptului Uniunii Europene, în speță. Regulamentul CE nr. 44/2001 și Regulamentul CE nr. 2201/2003. Se susține că dreptul minorilor este expres prevăzut de lege, nefiind limitat la legislația din statul din care provin, în situația în care cererea acestora este judecată de instanțele din România fiind aplicabil principiul lex loci delicti. În ce privește cuantumul lunar ai acestor prestații periodice, se apreciază că suma de 250 euro lunar pentru fiecare recurent-reclamant este una rezonabilă și respectă exigențele legale prevăzute de art. 1390 alin. (3) C. civ. Se mai arată că aportul financiar al prezenței tatălui nu poate fi limitat la nivelul salariului minim garantat pe economie, fiind necesară o evaluare justă prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 ce reglementează principiul interesului superior al copilului. Cu privire la dobânda legală și indexarea cu indicele de inflație, se susține că momentul nașterii dreptului de creanță (adică cei de la care părțile prejudiciate au dreptul la despăgubiri) este cel al producerii riscului asigurat, fiind incidente prevederile art. 2199 alin. (1) C. civ., art. 2208, art. 1381 alin. (2) și art. 1386 alin. (2) din același cod. Pe cale de consecință, atât dobânda legală, cât și indexarea cu rata indicelui de inflație curg de la momentul nașterii dreptului la despăgubire și anume data producerii accidentului rutier - 02.08.2013 și până la data plății Față de cele menționate, reclamanții solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul obligării pârâtei la plata prestațiilor periodice în cuantumul solicitat pentru fiecare minor în parte și a dobânzii legale pentru despăgubirile civile acordate de ia data producerii accidentului rutier și până îa data plății. Cu cheltuieli de judecată în recurs. Recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. a fost întemejat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de casare, recurenta-pârâtă susține, în esență, că reclamanții au înțeles să probeze existența prejudiciului moral doar prin administrarea dovezilor cu înscrisuri din care rezultă în mod cert doar legătura de rudenie dintre aceștia, neexistând nicio dovadă a suferințelor psihice intense pe care aceștia le-au trăit de la producerea evenimentului rutier și până în prezent și care justifică acordarea unei compensații echitabile. Practica Înaltei Curți a statuat că, în acest caz urmează să fie analizate circumstanțele factuale în care daunele morale au fost pretinse și situația concretă a fiecărei persoane ce a afirmat că a suferit un prejudiciu, recurenta-pârâtă apreciind că nu a fost făcută o dovadă a suferințelor morale, o astfel de analiză ținând exclusiv de situația de fapt. O altă critică vizează cuantumul daunelor morale acordate reclamanților de instanța de apel, raportat la situația concretă din cauză, invocând în acest sens practica instanței supreme în materie și cea a Curții de Apel București, solicitând admiterea recursului și reducerea cuantumului daunelor morale stabilite de către instanțele anterioare. Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei și admiterea recursului lor. Recurenta-pârâtă a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului reclamanților, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamanților. Totodată, recurenta-pârâtă a depus și răspuns ia întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pârâtei și respingerea recursului reclamanților.

Procedura derulată în recurs învestită cu soluționarea cererilor de recurs, înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acestora. Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei și admiterea recursului lor. Recurenta-pârâtă a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului reclamanților, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamanților. Totodată, recurenta-pârâtă a depus și răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului pârâtei și respingerea recursului reclamanților. La data de 12 iulie 2017 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, prin care s-a reținut că recursul declarat de reclamanții C. și B. îndeplinește condițiile de formă, urmând a se aprecia asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către recurenta-pârâtă, iar, în privința recursului pârâtei S.C. E. S.A. s-a reținut că nu poate fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Completul de filtru C7, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestora părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Niciuna dîn părți nu a depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 octombrie 2017, în procedura filtrului, fără citarea părților. Prin încheierea din 20 octombrie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanții C., B. împotriva deciziei nr. 1917 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civila, și a fost fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2017, în ședmță publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților. A fost reținută excepția nulității recursului formulat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 1917/A din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apei București, secția a V-a civilă și a fost prorogată pronunțarea asupra acestei excepții până la soluționarea recursului formulat de reclamanții C., B. împotriva aceleiași decizii.

Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor 6.1. În ceea ce privește recursul declarat pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 1917/A din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte, în complet de filtru, la termenul acordat din data de 20 octombrie 2017, a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursurilor, reținută prin raportul asupra admisibilității și pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente: Din memoriul de recurs al pârâtei nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci numai susțineri referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de reducere a sumelor acordate cu titlu de daune morale în funcție de probele care relevă impactul produs reclamanților relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit în urma decesului lui Puiu Vitali și a consecințelor nefaste care s-au răsfrânt asupra reclamanților în calitate de soț/părinte/copii» pornind de îa valorile avute în vedere de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, precum și în raport de jurisprudența în materie, având în vedere că legislația din România nu conține norme pentru determinarea cuantumului acestui gen de despăgubiri. În consecința, Înalta Curte reține ca susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâîa timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate. Astfel, conform art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Art. 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se stabilește că aceeași sancțiune se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuîa dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului. Ca atare, nu poate constitui moîiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, astfel că, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare ta decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. Or, în speță, deși recurenta-pârâtă s-a conformat exigențelor art. 488 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt susceptibile de încadrare nici în ipoteza de nelegalitate invocată de recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, și nici, din oficiu, criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod; oricum, simpla indicare a pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în cuprinsul memoriului de recurs nu este suficientă din acest punct de vedere. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecății nu pot fi identificate veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, ci doar se dezvoltă susțineri la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de reducere a sumelor acordate cu titlu de daune morale, prin analizarea situației de fapt și interpretarea probelor administrate în cauză, recurenta-pârâtă reluând, practic, criticile din apel. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică. Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de pârâta S.C. E. S.A. împotriva deciziei nr. 1917/A din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, nu cuprinde critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A. 6.2. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții C., B., examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează: Prioritar, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ.: "în cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanța, verificând toate motivele invocate și judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui. (2). În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte." De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 497 din același act normativ; "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apei care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art, 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată." Din interpretarea sistematică a prevederilor legale sus-menționate, rezultă că, potrivit noilor dispoziții procesual civile incidente în cauză, singura soluție pe care înalta Curte o mai poate pronunța în caz de admitere a recursului, este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, legiuitorul român eliminând soluția de modificare a hotărârilor judecătorești de către instanța de recurs. Din această perspectivă, și pentru argumentele arătate, solicitarea recurențiior-reclamanți de modificare a deciziei recurate, nu are temei legal, potrivit noilor reglementări procesual civile. Pe fondul recursului, se reține că, prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 29 iunie 2015, reclamanții A., B., C., D. și F., toți cetățeni ucrainieni, au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri civile pentru fiecare în parte, reprezentând prejudiciile cauzate ca urmare a accidentului de circulație din 08.02.2013 produs în România, soldat atâî cu decesul lui H., ruda reclamanților, cât și cu decesul conducătorului auto. Astfel, din ordonanța penală de clasare nr. x/P/2013 din 03.12.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, rezultă că, la data de 02.08.2013, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare x pe E85, în afara localității Cleja, jud. Bacău, numitul G. a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu parapetul de beton al unui podeț de pe marginea părții carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, precum și al numitului H., cetățean ucrainian. Față de cele expuse, Înalta Curte constată că, în raport de starea de fapt conturată și necontestată, obiectul dedus judecății vizează raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate, temeiul răspunderii juridice delictuale rezultând dintr-un fapt ilicit. Din această perspectivă, este de reținut, contrar suținerilor recurenților-reclamanți, că nu sunt aplicabile reglementările dreptului Uniunii Europene, întrucât reclamanții sunt cetățeni ucrainieni, iar Ucraina nu este membru al Uniunii Europene. În schimb, sunt aplicabile prevederile Tratatului între România și Ucraina privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile din 30.01.2002, în vigoare de la 03 martie 2005, ratificat prin Legea nr. 3 din 28 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 183 din 3 martie 2005, și intrat în vigoare la data de 30 octombrie 2006. Potrivit art. 33 pct. 1 din acest tratat, "Despăgubirile pentru prejudiciile rezultate din raporturile juridice delictuale sunt reglementate de legislația părții contractante pe teritoriul careta a avut loc fapta cauzatoare de prejudiciu." Ca atare, în condițiile în care faptul ilicit cauzator de prejudicii s-a produs în România, rezultă că legea aplicabilă prezentului litigiu este legea țării în care s-a produs prejudiciul, respectiv legea română, motiv pentru care sunt fondate criticile formulate de recurențu-reclamanți în ceea ce privește legea aplicabilă în cauză. De altfel, este de observat că, din perspectiva legii aplicabile prezentului litigiu, instanța de apel a reținut în mod corect că este incidență legea statului în care s-a produs faptul cauzator de prejudicii, respectiv legea română. Cum legea română este incidență în cauză instanța de apel avea obligația să se raporteze la aceasta și în ceea ce privește stabilirea și acordarea daunelor morale și a prestațiilor periodice solicitate pentru minorii C. și B. Or, atunci când instanța de apei se referă la cererea de acordare a prestațiile periodice pentru minorii sus menționați în mod greșit se raportează la stabilirea cuantumului și duratei obligației în raport de legea aplicabilă în Ucraina. Sub acest aspect, instanța, în baza rolului activ prevăzut de art. 22 C. proc. civ., avea obligația să pună în vedere părților să facă dovada veniturilor obținute de tatăl minorilor potrivit legii române, în condițiile în care acordarea prestațiilor periodice pentru minori trebuie raportată la iegea română și nu la legea aplicabilă în Ucraina, Astfel, în vederea stabilirii pensiei de întreținere potrivit dreptului român, trebuia să se țină seama de criteriile de stabilire a despăgubirii ta care are dreptul victima prin ricoșeu pentru repararea prejudiciului patrimonial suferit ca urmare a pierderii întreținerii pe care victima imediată, tatăl for, avea obligația de a o presta ori le-o acorda în fapt recurenților-reclamanți. În cauză, reclamanții minori au invocat acest prejudiciu patrimonial ce constă în pierderea de către ei a întreținerii pe care le-o presta victima imediată care a decedat urmare a faptei ilicite a conducătorului auto. Un asemenea prejudiciu dă dreptul victimei indirecte să ceară repararea lui. în acest sens, art. 1390 din C. civ. dispune: "(1) Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat"; așadar, au dreptul la reparație, în temeiul acestui text și cu acest titlu, în primul rând, acele victime prin ricoșeu care primeau sau ar fi primit întreținere de la victima imediată, având un drept subiectiv la întreținere, prevăzut expres de lege. În ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere, acesta urmează a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 1390 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "La stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit, precum și de veniturile pe care în mod normal cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea. Dispozițiile art. 1387-1389 se aplică în mod corespunzător." În ceea ce privește critica referitoare la aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii legale și actualizarea sumelor cu rata inflației începând cu data producerii evenimentului rutier, se constată că și aceasta este fondată, pentru considerentele ce se impun: Potrivit art. 1381 C. civ. "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație. (2) Dreptul îa reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) "Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor." În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 1.385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "Prejudiciul se repară integrai, dacă prin lege nu se prevede altfel" și ale art. 1531 alin. (1) și (2) din același cod, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a iieexecutării de către debitor a obligației, conform cărora prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În. cazul de față, pierderea efectivă suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, poate fi remediată prin actualizarea sumelor acordate de prima instanță cu indicele de inflație. De asemenea, principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. În privința dobânzii legale, legiuitorul a clasificat cele două tipuri de dobânzi prin Legea nr. 71/2011, act normativ care a modificat O.G. nr. 9/2000. Prin O.G. nr. 13/2011 a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, iar dobânzile au fost clasificate în ceie două categorii: remuneratorii și penalizatoare. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, "Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești." Dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dispozițiile alin. (3) prevăd că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplmirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. În ceea ce privește calculul dobânzii, art. 3 alin. (1) prevede că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație ai Băncii Naționale a României, iar alin. (2) dispune că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale. Cum, în speță, dobânda a fost solicitată de reclamanți pentru neîndeplinirea la scadență a reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație și nu ca o plată pentru restituirea unui împrumut este de necontestat că dobânda legală solicitată este una penalizatoare. Prin urmare, în temeiul art. 10 din O.G. nr. 13/2011 - conform căruia "dispozițiile art. 1535 și art. 1538-1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare" - și al art. 1381 alin. (3) anterior menționat, sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, tară a trebui să dovedească vreun prejudiciu." Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumei de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual ai obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. "Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită Ia scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii rară a trebui să dovedească vreun prejudiciu, Or, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C. civ. și 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale. În privința datei de la care se va calcula dobânda legală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 1381 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 1535 alin. (1) C. civ., în cazul răspunderii civile delictuale, dobânda curge de drept, de la data comiterii producerii faptei ilicite, iar nu de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, cum în mod nelegal s-a reținut de instanța de apel, întrucât, în privința reparării prejudiciului produs persoanei păgubite prin accidente de circulație trebuie avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, or, acest prejudiciu s-a produs în patrimoniul persoanei păgubite chiar de la data producerii accidentului, în speță, 2 august 2013, și trebuia reparat chiar cu începere de la această dată. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va stabili acordarea și cuantumul prestațiilor periodice pentru recurenții-reclamanți în raport de legea aplicabilă, în cauză, respectiv legea română, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei. De asemenea, instanța de trimitere va avea în vedere data producerii accidentului rutier în ce privește capătul de cerere privind dobânzile legale și actualizarea cu rata inflației a daunelor recunoscute reclamanților și a eventualelor prestații periodice ce vor fi stabilite pentru recurenții-reclamanți. Deoarece în operațiunea de analiză a cererii de acordare a despăgubirii materiale sub forma prestațiilor periodice, instanța de apel nu a avut în vedere legea aplicabilă în cauză și nu a analizat cererea în raport de această lege, ceea ce echivalează cu o necerceîare completă a fondului cauzei, recursul reclamanților urmează a fi admis, în baza art. 498 alin. (2) C. proc. civ. cu referire ia art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.