ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 12.03.2018, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și intervenientul-forțat D., au solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastase, cheltuieli cu aducerea cadavrului, cheltuieli efectuate în dosarul penal, 3.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de către BNR în ziua plății, reprezentând daune morale, respectiv 1.000.000 euro pentru soția defunctului și câte 1.000.000 euro pentru copiii minori ai acestuia și a sumei de 266 RON pentru fiecare minor, începând cu 01.11.2016 până la majoratul acestora sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt în continuarea studiilor, reprezentând diferența dintre pensia de urmaș pe care o încasează fiecare și pensia la care ar fi putut fi obligat tatăl lor, în funcție de salariul mediu încasat pe ultimele șase luni anterioare decesului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, s-a arătat în esență, faptul că la data de 26.10.2016, intervenientul forțat D., în timp ce conducea un autoturism înmatriculat și asigurat în Bulgaria, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens într-o utilitară care, la rândul său s-a răsturnat peste autoturismul condus de E., soțul, respectiv tatăl reclamanților, producând decesul acestuia.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Reclamanții au formulat cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au învederat că înțeleg să se se judece în calitate de pârâtă cu F. and F.., societate reprezentată în România de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Prin sentința civilă nr. 921/08.05.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a admis în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta F. and F. la plata către reclamanți a sumelor de 5.000 RON - reprezentând cheltuieli de înmormântare, 7.000 RON - cheltuieli necesare organizării celor 7 parastase ulterioare înmormântării și a sumei de 6.256 RON - reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul trupului defunctului din orașul Giurgiu în Târgoviște, onorariu expert consilier, taxe efectuare expertiză, taxă efectuare analize la INML și cheltuieli lucrări funerare.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanții B. și C. a unei sume nete lunare de 266 RON, începând cu data de 01.11.2016 și până la majoratul reclamanților minori.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 150.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de daune morale.

Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta F., solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinței civile apelate, în sensul reducerii sumelor acordate intimaților reclamanți cu titlu de daune morale.

Împotriva aceleiași sentințe au formulat apel și reclamanții A., B. și C., prin care au solicitat admiterea căii de atac formulate, schimbarea sentinței civile apelate în parte, în sensul acordării sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată cu titlu de daune materiale și morale și a acordării sumei ce li se cuvine minorilor cu titlu de pensie până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Prin decizia nr. 2007 A/12.12. 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C., a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă F., prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva aceleiași sentințe și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a stabilit suma datorată de pârâtă cu titlul de daune morale la 60.000 euro în echivalent în RON la data plății, pentru fiecare reclamant, fiind păstrate restul dispozițiilor.

Prin decizia civilă nr. 2292/28.10.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 2007 A/12.12.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 1805A din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au admis apelurile formulate de apelanta-pârâtă F., prin mandatar B.A.A.R. și de apelanții-reclamanți B., A. și C. împotriva sentinței civile nr. 921/08.05.2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

A fost schimbată în parte, sentința civilă apelată, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 8.000 RON, cheltuieli de înmormântare și 15.000 RON, cheltuieli efectuate pentru parastasele organizate în memoria defunctului E. până la un an de la data decesului acestuia.

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 75.000 euro echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale. S-a menținut în rest sentința apelată.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în rejudecare, au declarat recurs reclamanții A. și B. și C., ambii prin reprezentant legal A., criticând soluția pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat în esență, următoarele critici: Sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia recurată cuprinde motive contradictorii și este parțial motivată.

Admite instanța de apel faptul că "critica apelanților referitoare la cuantumul daunelor materiale stabilite de către prima instanță în sarcina intimatei pârâte este fondată" însă sumele acordate sunt altele decât cele solicitate de către reclamanți.

Contradicția din motivarea deciziei este evidentă: instanța detaliază pe larg aspectele în baza cărora a ajuns la concluzia că pretențiile materiale sunt îndreptățite, făcând o analiză detaliată a probelor din care reiese că reclamanții au cheltuit mai mult cu înmormântarea autorului lor, însă sumele acordate sunt stabilite în mod discreționar, fără a justifica cum a ajuns la cuantumul final. Susțin ca din declarațiile martorilor rezultă că suma solicitată de reclamanți, aferentă daunelor materiale solicitate este una corect solicitată.

Mai arată că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a concluzionat că minorilor li se cuvin prestații periodice de la data accidentului, însă numai până la majoratul acestora, fiind astfel aplicate greșit dispozițiile art. 499 și art. 525 alin. (1) C. civ.. Consideră că instanța putea dispune obligarea la acordarea acestor prestații și după împlinirea de către minori a vârstei de 18 ani, sub condiția continuării studiilor, pentru a se evita litigii ulterioare pentru menținerea în plată a pensiei de întreținere.

Sub un ultim motiv de recurs susțin că în ceea ce privește soluționarea solicitării de majorare a cuantumului daunelor morale, decizia atacată este insuficient motivată, cuprinzând motive contradictorii și o aplicare greșită, restrictiv a dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ.

Consideră că instanța de apel doar a enumerat criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale, fără a analiza dacă acestea sunt sau nu incidente speței pendinte. Arată că situația concretă și traumele psihologice suferite de către reclamanți sunt analizate doar în câteva rânduri. Deși se analizează modul în care sunt acordate daunele morale în practica judecătorească, hotărârea nu cuprinde aspecte care să se raporteze la situația concretă a reclamanților.

Arată că s-a omis a fi avută în vedere legătura afectivă puternică dintre reclamantă și defunct, trauma suferită prin pierderea partenerului de viață, faptul că acei doi copii vor crește fără sprijinul tatălui lor, șocul creat de decesul acestuia, sentimental de neputință încercat în urma decesului, suferința încercată de minori prin pierderea tatălui.

Mai arată că practica judiciară depusă la dosarul cauzei cuprindea despăgubiri cu sume considerabile, însă instanța a înlăturat aceste hotărâri întrucât nu ar fi definitive.

Instanța de apel nu a motivat de ce a diminuat cuantumul daunelor morale acordat de prima instanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimaților, iar pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că motivul de recurs ce vizează majorarea cuantumului daunelor morale vizează netemeinicia hotărârii atacate și solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți solicită să se respingă apărările intimatului pârât.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26 septembrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți B. prin reprezentant legal A., C. prin reprezentant legal A. și A. împotriva deciziei nr. 1805A din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. and F. prin mandatar B.A.A.R. și cu intimatul-intervenient forțat D..

A fixat termen de judecată la data de 23 ianuarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Înalta Curte nu își însușește motivul de recurs relativ nemotivării parțiale a hotărârii și utilizării unor motive contradictorii, motiv de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care curtea de apel a prezentat argumentele sale de fapt și de drept care justifică decizia civilă pronunțată.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția. Se apreciază totodată, sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice. Este important așadar, de reținut, faptul că judecătorul are obligația de a motiva soluția dată cererii, iar nu pe aceea de a răspunde separat, diferitelor argumente ale părților care sprijină această cerere.

Astfel cum în mod just a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (…). Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

Or, din analiza considerentelor instanței de apel referitoare la acordarea daunelor materiale, rezultă că s-au expus argumentele raționamentului juridic al respectivei instanțe grefat pe situația de fapt reținută, ilustrându-se de către curtea de apel atât normele juridice pe care le-a apreciat incidente sub acest aspect, dar și elementele cu caracter de judecată de valoare realizate.

Astfel, instanța de apel s-a referit la probele administrate în cauză pe baza cărora a configurat definitiv situația de fapt relativă daunelor materiale (înscrisuri, depozițiile martorilor G., H. și I., prezumțiile judiciare pe care le-a tras, unele inclusiv din perspectiva cunoștințelor generale despre lume și societate), a ilustrat de asemenea normele juridice pe care le-a apreciat incidente în această direcție (art. 1392 C. civ., art. 50 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară ASF, art. 309 alin. (3) pct. 1 C. proc. civ. și art. 329 C. proc. civ.), a ilustrat raționamentul juridic propriu potrivit căruia a apreciat că se impune majorarea cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanță de judecată, evidențiind așadar, în mod argumentat și detaliat elementele care i-au format convingerea în această direcție.

Nu se constată existența vreunei contradictorialități din acest unghi de vedere între argumentele curții de apel, considerentele acesteia fiind coerente, comprehensibile și închegate armonios în ansamblul motivării deciziei recurate. Astfel cum înseși aceste părți procesuale afirmă în cadrul motivului de recurs analizat, instanța de apel a detaliat pe larg aspectele în baza cărora a ajuns la concluzia că pretențiile materiale se impun a fi majorate, realizând o analiză de asemenea, amănunțită a probelor administrate în cauză.

Nu se poate considera nici că ar exista vreo contradicție între aprecierea curții de apel asupra caracterului fondat al criticii apelanților reclamanți referitoare la cuantumul prea mic al daunelor materiale acordate de tribunal și stabilirea în apel a unei sume inferioare totuși celei solicitate de apelanții reclamanți, atât timp cât din punct de vedere logico - juridic, critica enunțată poate reprezenta în calea de atac a apelului premisa acordării unei sume mai mari decât cea stabilită de tribunal și cel mult egală cu cea solicitată de aceste părți procesuale prin cererea de apel.

În egală măsură, se observă că instanța de apel nu a stabilit discreționar sumele pe care le-a apreciat cuvenite, ci a expus elementele care i-au fundamentat decizia în această privință, atât în referire la cuantumul individualizat de 8000 RON cheltuieli pentru înmormântare:

"Valorificând aceste mijloace de probă și reținând că, potrivit obiceiurilor și datinilor religiei ortodoxe, la înmormântarea unei persoane sunt făcute și alte cheltuieli decât cele dovedite cu înscrisuri și la care au făcut referire martorii (cruce, preoți, gropari, pachete cu produse alimentare ce se împart participanților, prosoape, lumânări, etc.), Curtea urmează a reține în baza unei prezumții simple că, deși există documente justificative doar pentru suma de 4715 RON, au fost efectuate cheltuieli de înmormântare în cuantum de 8000 RON, fiind plauzibil că această sumă a fost cheltuită raportat la numărul mare al persoanelor care au participat la înmormântare și la cheltuielile ce se fac în mod obișnuit în astfel de împrejurări", cât și în referire la suma totală de 15000 RON pentru parastasele de 40 zile, de 6 luni și de un an:

"În ceea ce privește cheltuielile efectuate cu parastasele de 40 zile, 6 luni și un an, solicitate prin cererea de chemare în judecată, deși din înscrisuri rezultă cheltuirea sumei de 4158,31 RON pentru parastasul de un an, Tribunalul va reține din probele administrate faptul că apelanții reclamanți sunt îndreptățiți la a obține daune materiale în cuantum total de 15000 RON, pentru a dispune în acest sens urmând a da eficiență și declarațiilor martorilor audiați în cauză", procedând în continuare la ilustrarea analizei în raport de depozițiile martorilor G., H. și I. și de prezumțiile judiciare trase, a sumelor cheltuite efectiv pentru organizarea fiecăreia dintre cele trei pomeniri (de 40 zile, de 6 luni și de 1 an).

În construirea algoritmului său juridic, se observă că instanța de apel a ținut seama inclusiv de împrejurarea invocată de reclamanții recurenți prin cererea de recurs, respectiv cea relativă imposibilității în care recurenții reclamanți s-au aflat, de a-și întocmi înscrisuri pentru dovedirea tuturor plăților efectuate pentru înmormântarea defunctului dumnealor soț și tată și pentru parastasele ulterioare.

Recurenții reclamanți ilustrează în continuarea acestui motiv de recurs, pe baza propriei dezbateri a probelor administrate în cauză, un calcul care ar determina o sumă mai mare a daunelor materiale care li s-ar cuveni.

Înalta Curte constată însă, că ansamblul acestor critici nu poate fi primit, din perspectiva faptului că el determină potrivit considerentelor care vor fi expuse infra, un control de temeinicie al deciziei recurate și nu unul de legalitate.

Astfel, Înalta Curte notează preliminar că o instanță de recurs exercită un control exclusiv de legalitate asupra unei hotărâri judecătorești, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. ("Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile") și art. 488 alin. (1) C. proc. civ. ("Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (...)"). Aceasta înseamnă că instanța de recurs nu poate să reevalueze situația de fapt a cauzei, configurată de instanța de apel în mod definitiv pe baza probelor administrate, întrucât într-o astfel de situație ar realiza un control al temeiniciei deciziei recurate și nu al legalității acesteia. Din această perspectivă expusă, controlul de legalitate al instanței de recurs trebuie să se grefeze pe situația de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, instanță devolutivă a fondului cauzei.

Or, în cadrul respectivului ansamblu de critici arondat motivului de recurs formulat de recurenții reclamanți, reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., aceste părți procesuale solicită practic, instanței de recurs să procedeze la reevaluarea situației de fapt a cauzei, în temeiul probelor administrate, pentru a ajunge la concluzia existenței unei alte situații de fapt decât cea creionată de curtea de apel. Astfel, recurenții reclamanți solicită de fapt, instanței de recurs ca pe baza dovezilor administrate cauzei pe care le invocă și dezbat prin cererea de recurs, această instanță să constate că suma care li se cuvine cu titlu de daune materiale este mult mai mare, respectiv de 50000 RON (total). Or, această reevaluare solicitată Înaltei Curți este una de temeinicie, de reconfigurare a situației de fapt a cauzei, care excede însă, coordonatelor exclusiv de legalitate ale controlului jurisdicțional al instanței de recurs, delimitate potrivit celor expuse anterior.

Înalta Curte constată că nu este fundamentat nici motivul de recurs invocat reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. în referire la art. 499 și art. 525 C. civ.

Astfel, potrivit art. 499 alin. (3) C. civ., "Obligația de întreținere - 3) Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani".

Conform art. 525 alin. (1) C. civ., "Dreptul la întreținere al minorului - 1) Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri".

Contrar criticilor recurenților reclamanți din cuprinsul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că, aplicând metodele de interpretare rațională, gramaticală și sistematică ale normelor juridice enunțate, rezultă că ulterior vârstei de 18 ani, obligația de întreținere față de copil subzistă până la vârsta de 26 ani, doar dacă respectivul copil se află în continuarea studiilor, starea de nevoie a copilului fiind prezumată până la vârsta de 18 ani.

Rezultă așadar, că împrejurarea aflării copilului mai mare de 18 ani în continuarea studiilor reprezintă premisa juridică a acordării pensiei de întreținere în continuare, până la împlinirea vârstei de 26 ani. Or, această premisă nu este îndeplinită în cauză în privința reclamanților minori ce aveau vârstele de circa 11 ani, respectiv 8 ani la data pronunțării deciziei recurate.

Raportat așadar, la calificarea împrejurării respective ca reprezentând premisa juridică a acordării pensiei de întreținere pentru copil după împlinirea vârstei de 18 ani, rezultă că obligația de plată corelativă nu poate fi stabilită în lipsa întrunirii acestei premise, prin intervertirea juridică a premisei în modalitatea de afectare a condiției a obligației respective.

Pentru aceste considerente, nu poate fi primit nici argumentul de ordin practic al recurenților reclamanți relativ evitării formulării unui alt litigiu în viitor.

În concluzie, și acest motiv de recurs formulat de către recurenții reclamanți este nefondat.

Înalta Curte nu apreciază a fi fundamentate nici motivele de recurs dezvoltate de recurenții reclamanți pe marginea dispoziției curții de apel asupra daunelor morale acordate acestora.

Astfel, contrar criticilor ilustrate de aceste părți procesuale la lit. c) din cererea de recurs, decizia recurată este corespunzător motivată și din perspectiva invocată de recurenți și nu cuprinde motive contradictorii.

În această direcție, se constată că, potrivnic aserțiunii recurenților, instanța de apel nu doar a enumerat în prima parte a hotărârii sale, reperele normative de acordare a daunelor morale în astfel de situații, stabilite potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit legislației naționale (inclusiv art. 1391 alin. (2) C. civ. sau art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014), repere regăsite și în cadrul statuărilor din decizia de casare pronunțată anterior în cauză, ci a și procedat în continuare, la aplicarea efectivă a acestor criterii consacrate la cazul concret dedus judecății.

Contrar susținerii recurenților, instanța de apel a analizat în cadrul acestei evaluări complexe, circumstanțele particulare ale speței deduse judecății, inclusiv traumele psihologice suferite de reclamanți, soția și copiii victimei tragice a accidentului de circulație:

"Aplicând considerentele teoretice anterior expuse situației din cauza de față și având în vedere și jurisprudența la care au făcut referire atât apelanta pârâtă cât și apelanții reclamanți în cuprinsul notelor scrise depuse în cauză, Curtea urmează a dispune obligarea apelantei pârâte la plata sumei de 75.000 euro, echivalent în RON la data plății, pentru fiecare dintre apelanții reclamanți, aceasta fiind una echitabilă în raport de relația de rudenie existentă între aceștia și defunct, legăturile afective existente între aceștia în cadrul familiei și consecințele psiho-emoționale și sociale pe care moartea autorului lor, intervenită în mod subit și violent, le-a avut pentru fiecare dintre aceștia, acest cuantum nefiind unul disproporționat nici în raport de sume ce s-au acordat cu același titlu în cadrul unor litigii similare.

Astfel, instanța reține că, în mod cert, pierderea soțului, respectiv a tatălui, a cauzat apelanților reclamanți o durere ireparabilă, pe care nici o valoare patrimonială nu o poate acoperi, și a determinat consecințe negative în ceea ce privește viața de familie și evoluția ulterioară psiho-socială a acestora.

Reclamanta A. a fost puternic afectată de pierderea soțului în mod tragic și a fost nevoită să facă față singură sarcinilor de familie, ceea ce a presupus, conform relatărilor martorilor, un efort suplimentar atât pentru a se putea ocupa de copiii săi minori cât și pentru a le asigura acestora un nivel de trai corespunzător.

Instanța reține că și apelanții reclamanți B. și C. au resimțit în egală măsură dispariția fulgerătoare a tatălui lor, la vârsta de 5 ani, respectiv 2 ani, pe care o aveau la momentul accidentului, aceștia nedispunând de capacitatea emoțională de a înțelege și de a face față unui astfel de eveniment tragic, urmările în privința acestora fiind și mai puternice întrucât au pierdut un părinte la un moment al evoluției lor în care aveau o mare nevoie de afecțiune, de ocrotire, îndrumare, educare în vederea formării și conturării personalității lor, aceștia fiind privați de a-și cunoaște efectiv tatăl și de a se bucura de o viață de familie normală, împrejurare ce va produce efecte și în viitor, pe măsură ce vor crește și vor conștientiza pe deplin cele întâmplate" (pagina 11 a deciziei recurate).

Această argumentație citată din decizia curții de apel este una de esență și riguros realizată, grefat pe consecințele concrete ale decesului subit și violent al victimei asupra reclamanților, neputând fi catalogată ca fiind o analiză sumară, de natură a omite elemente precum legătura afectivă puternică existentă între reclamanți și victimă anterior decesului acesteia.

Potrivnic susținerii recurenților, din decizia recurată se desprind cu ușurință argumentele instanței de apel care au determinat reducerea cuantumului daunelor morale acordate de către prima instanță de judecată, argumente care au fost indicate chiar în mod expres de către curtea de apel. Relevante în acest sens sunt elementele descrise în primul paragraf din citatul expus supra din decizia recurată sau următorul considerent realizat tot în decizia de apel:

"(...) nefiind depuse la dosar hotărâri judecătorești definitive care să dovedească faptul că există o practică judecătorească constantă în sensul acordării unor daune morale cel puțin egale cu cele care au fost acordate de către instanța de fond în situația în care prejudiciile sunt solicitate de soția, respectiv copiii minori ai persoanei decedate".

Nici caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate nu se verifică din această perspectivă, atât timp cât recunoașterea suferințelor persoanelor prejudiciate prin moartea unei ființe dragi în astfel de circumstanțe reprezintă fundamentul acordării de daune morale, însă nu și al unui anumit cuantum al acestora, cuantum a cărui evaluare se realizează potrivit criteriilor judicios decelate de către instanța de apel.

Deficiența de contradictorialitate nu se regăsește nici în paragrafele motivării afectate analizei practicii judiciare în domeniu. Astfel, se observă că instanța de apel a realizat o analiză judicioasă a hotărârilor depuse la dosar cu titlu de practică judiciară de către ambele părți procesuale, înlăturând motivat parte din aceasta pe considerentul principal că respectivele hotărâri judecătorești nu se grefează pe o situație de fapt relativ apropiată de cea din prezenta cauză, întrucât de exemplu, reclamanții din acele alte cauze erau majori sau hotărârile vizau alte categorii de persoane decât reclamanții prezenți (soția, respectiv copiii).

Este adevărat că în privința unor hotărâri judecătorești depuse, instanța de apel a arătat și că acestea nu sunt definitive. Caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu reprezintă un element nerelevant în silogismul juridic al prezentei cauze, astfel cum greșit apreciază recurenții, întrucât criteriul jurisprudenței la care se referă art. 50 din Norma ASF expusă este unul consolidat în măsura în care respectivele hotărâri judecătorești sunt și definitive, întrucât cele nedefinitive sunt încă susceptibile de modificări ca urmare a potențialei exercitări a căilor de atac.

Înalta Curte notează că oricum, parte din jurisprudența depusă de intimata pârâtă a fost înlăturată nu exclusiv ca urmare a lipsei menționate a caracterului definitiv, ci și ca urmare a raportării la aspectul că reclamanții din respectivele cauze erau majori, fiind așadar situații diferite de cea din prezentul dosar. În ceea ce privește jurisprudența depusă de către recurenții reclamanți, Înalta Curte observă din considerentele deciziei recurate, că ea nu a fost înlăturată de către instanța de apel în temeiul lipsei caracterului definitiv, ci dimpotrivă, a fost avută în vedere în cadrul evaluării realizate de instanța de apel:

"De asemenea, pentru a statua în privința daunelor morale la care urmează a fi obligată pârâta, instanța de apel are în vedere orientativ și jurisprudența depusă de către apelanții reclamanți, chiar dacă hotărârile judecătorești nu sunt toate definitive, în care sumele acordate cu titlu de daune morale sunt cuprinse între (...)" (pagina 12 a deciziei recurate).

Este adevărat și că în analiza sa, instanța de apel se raportează la o hotărâre judecătorească definitivă depusă de recurenți, în cadrul căreia cuantumul despăgubirilor morale pentru soția și fiica minoră ale victimei a fost stabilit la 90.00 euro fiecare, însă în continuare curtea de apel precizează și că intervalul valoric rezultat din jurisprudența depusă la dosar de reclamanți, pentru situații similare celei din cauza pendinte, este de 75.000 euro - 100.000 euro pe persoană.

Or, acordând o sumă de 75.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanți, instanța de apel s-a încadrat în plafonul decelat pe baza jurisprudenței administrate chiar de reclamanți, iar individualizarea acestui cuantum - în detrimentul unuia mai mare, astfel cum solicitaseră recurenții - a fost justificată de curtea de apel în paragrafele sale precedente din cadrul deciziei civile, prin evaluarea cumulativă în cauză a tuturor criteriilor de stabilire a daunelor morale, astfel cum s-a ilustrat și supra, deci nu doar a criteriului jurisprudenței.

Este logic că argumentele pentru stabilirea cuantumului de 75000 euro per reclamant reprezintă concomitent și argumente pentru neacordarea sumei de 150000 per persoană acordate de tribunal sau a uneia mai mari, astfel cum solicitau reclamanții apelanți, curtea de apel reținând de altfel, în mod expres în partea de început a analizei sale în privința daunelor morale, că suma stabilită de tribunal a fost una excesivă.

Nu este identificată așadar, vreo carență de motivare deficitară sau contradictorie a deciziei recurate, în sensul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nici din această perspectivă distinctă invocată de recurenții reclamanți.

În fine, motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. prin raportare la art. 1391 alin. (2) C. civ., invocat de recurenții reclamanți, nu este fondat.

Astfel, contrar susținerii recurenților, instanța de apel nu a aplicat greșit în cauză această normă juridică, neminimalizând suferința prin care au trecut reclamanții. Dimpotrivă, astfel cum s-a expus în paragrafele precedente ale prezentei decizii civile de recurs, instanța de apel a avut în vedere în cadrul analizei sale, inclusiv consecințele psiho - emoționale suferite de fiecare dintre reclamanți.

Recurenții reclamanți au reiterat prin cererea de recurs formulată traumele îndurate urmare a pierderii tragice a soțului, respectiv tatălui acestora, indicând în acest sens și concluzii ale unor studii psihologice în această direcție. Înalta Curte reamintește însă, că așa cum s-a expus supra, controlul instanței de recurs este unul exclusiv de legalitate și nu unul de temeinicie.

Or, atât timp cât în determinarea cuantumului daunelor morale cuvenit reclamanților, instanța de apel s-a raportat la criteriile legale stabilite în această direcție, inclusiv prin art. 1391 alin. (2) C. civ., instanța de recurs nu poate să reevalueze cuantumul concret al sumei care se impune a fi acordate cu acest titlu fiecărui reclamant, întrucât acest aspect este unul arondat situației de fapt a unei cauze și nu legalității acesteia.

Pe cale de consecință, nu se constată aplicarea greșită în cauză, în sens restrictiv astfel cum eronat au invocat recurenții reclamanți, a art. 1391 alin. (2) C. civ.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți B. prin reprezentant legal A., C. prin reprezentant legal A. și A. împotriva deciziei nr. 1805A din 28 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. and F. prin mandatar B.A.A.R. și cu intimatul-intervenient forțat D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2024.