ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4241/2024

Ședința publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.10.2020 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților: admiterea contestației, anularea în parte a Deciziei nr. 24226/25.09.2020, emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul anulării art. 2 din această decizie; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat prin cererile de plată nr. x, 32480 și 32479/30.05.2017, instrumentate de FGA în dosarul de daună nr. x, respectiv:

a) despăgubiri pentru daune materiale, respectiv suma de 6.993,78 RON - către reclamantul A., reprezentând diferența dintre daunele materiale acordate de instanță prin sentința penală nr. 107/2020 și cele acordate de FGA prin decizia nr. 24226/25.09.2020;

b) despăgubiri civile pentru daune morale (art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014), respectiv: 300.000 euro către reclamantul A., 250.000 euro către reclamanta B., 300.000 euro către reclamanta C., prin reprezentant legal A.;

c) plata sumei de 1.250,00 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, către reclamanta C. până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la finalizarea studiilor, conform art. 1390 C. civ.

De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtului la plata de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a acestor sume, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 520 din 17 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

A anulat în parte Decizia nr. 24226/25.09.2020 emisă de pârât;

A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului A. suma de 6.993,78 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale;

A obligat pârâtul să plătească reclamanților sumele reprezentând contravaloarea daunele morale după cum urmează: reclamantului A. – 36.757 RON; reclamantei B. – 30.715,3 RON și reclamantei C. – 30.715,3 RON și o pensie lunară de 583 RON, calculată de la data de 10.11.2016 până la împlinirea vârstei majoratului și ulterior, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora;

A respins în rest pretențiile reclamanților ca neîntemeiate;

A obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 520 din 17 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs recurenții-reclamanți B., A. și C., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 50 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 care prevede că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislației și a jurisprudenței din România, sens în care invocă jurisprudența constând în sentința penală nr. 406/2011 pronunțată la data de 26.05.2011 de către Judecătoria Sectorului 2 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2544/2011 pronunțată la data de 20.12.2011 de Curtea de Apel București, prin care s-a acordat suma de 1.200.00 euro; sentința nr. 5894/2010 din data de 25.10.2010 a Tribunalului București, prin care s-a acordat suma de 500.000 euro; decizia nr. 23A/2013 pronunțată la data de 31.01.2013 de Curtea de Apel București, prin care s-a acordat suma de 150.000 euro.

Apreciază că sumele acordate în cauză cu titlu de daune morale constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudența în materie.

Arată că, deși instanța de fond a reținut dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma nr. 23/2014, nu a avut în vedere decât Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, stabilită unilateral de FGA.

Cuantumul daunelor morale trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului, etc.), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire.

Susține că, deși instanța a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamant, în concret, acestea nu au fost utilizate, preluând pur și simplu sumele stabilite de FGA în Procedura internă, reținând că pârâtul FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea Procedurii de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au prevăzut despăgubirile medii conform studiului FPVS, la valoarea de 52.510 RON pentru soț/soție victimă decedată și 43.879 RON pentru descendenți de gradul I.

Recurenții-reclamanți susțin că în mod greșit instanța a validat o procedură internă a pârâtului, ce nu are caracter de act normativ, validând modalitatea de stabilire a despăgubirii de către FGA către reclamanți, fără a judeca pricina în mod imparțial și fără a se raporta la probele administrate în cauză.

Precizează că în urma rejudecării cauzei penale, s-a stabilit culpa comună a persoanelor vinovate în proporție de 30% pentru inculpatul D. și de 70% în sarcina conducătorului autovehiculului asigurat de asigurătorul falimentar E. S.A..

Astfel, a redimensionat sumele calculate de pârâtul FGA în raport de procentul de 70%, stabilind ca reclamanții să primească daune morale în procent de 70% din valorile stabilite de FGA cu titlu de daune morale, fără a mai judeca pricina pe fond și fără a judeca contestația reclamanților raportat la despăgubirile solicitate de aceștia.

Consideră că modul de soluționare a cauzei nu reprezintă o judecată obiectivă și imparțială, întrucât instanța de fond s-a rezumat doar la a valida modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către pârâtul FGA, care are interesul în diminuarea despăgubirilor acordate, iar instanța nu a verificat temeinicia și legalitatea modului de stabilire a despăgubirii acordate.

Învederează că prin sentința penală nr. 8/20.01.2022, rămasă definitivă, Judecătoria Bolintin Vale l-a obligat pe inculpatul D. să achite daune morale către A. în suma de 50.000 RON, către B. 50.000 RON și către C. suma de 80.000 RON, având în vedere gradul de vinovăție în procent de 30% al acestuia în producerea accidentului rutier.

Raportat la gradul de vinovăție în procent de 70% al asiguratului E. S.A., daunele morale cuvenite reclamanților trebuiau să fie peste cele stabilite în sarcina inculpatului D., însă, în mod paradoxal, instanța, validând algoritmul intern stabilit de FGA, a acordat daune morale reclamanților în suma de 36.757 RON către A. și câte 30.715,3 RON către reclamantele B. și C., sume ce sunt inferioare celor stabilite în sarcina inculpatului D., a cărui vinovăție a fost reținută în procent de 30%.

Practic, la procentul de vinovăție de 70% al asiguratului E., daunele morale sunt inferioare daunelor morale stabilite în sarcina inculpatului D. a cărui vinovăție a fost de 30%, fiind chiar invers proporționale cu gradul de vinovăție stabilit de către instanța penală.

Aplicând procentul de 70%, raportat la despăgubirile de 30% la care a fost obligat inculpatul D. de instanța penală, daunele morale în procent de 70% ar fi următoarele: A. -116.666,67 RON, B. - 116.666,67 RON și C. - 186.666,66 RON.

Astfel, daunele morale totale acordate reclamanților conform sentinței penale nr. 8/2022, la procentul de 30% sunt în cuantum de 180.000 RON, iar daunele morale cuvenite reclamanților la procentul de 70% trebuie să fie în cuantum total de 420.000 RON și nu de 98.187,6 RON, cât a stabilit în mod greșit instanța de fond.

Consideră că instanța de fond trebuia să se raporteze la sentința penală nr. 8/2022, rămasă definitivă, care are autoritate de lucru judecat, conform art. 28 C. proc. pen. și nu la un calcul intern, unilateral și discriminatoriu efectuat de pârâtul FGA în baza unor proceduri interne fără caracter normativ.

Susțin că în acest mod au fost prejudiciați în drepturile de despăgubire ce li se cuvin, motiv pentru care solicită admiterea recursului și majorarea cuantumului daunelor morale, în condițiile în care instanța de fond nu a ținut cont de situația particulară a recurenților-reclamanți referitoare la consecințele accidentului, relațiile de afecțiune dintre victimă și copiii săi, sau traumele prin care au trecut urmașii victimei.

Mai arată că regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, astfel că instanța era ținută să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, aspecte consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinței și, întrucât prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravității suferinței produse trebuie să se facă ținând seama de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de situația personală a victimei, de personalitatea și psihologia ei, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, iar procedura FGA pentru acordarea daunelor morale nu poate constitui, în lipsa unei dispoziții legale care să îl definească ca atare, un criteriu legal obligatoriu pentru instanțe.

Pe de altă parte, arată că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depășirea pragurilor stabilite prin Decizia nr. 142/26.05.2016, adoptată de FGA, act normativ cu o forță juridică inferioară C. civ.

Mai mult, procedura internă în discuție contravine și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit căruia: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Consideră că nu se justifică instituirea unor praguri valorice și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, câtă vreme atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, respectiv procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, respectiv rudele persoanelor decedate, precum și la consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar și de valori apărate de Constituție și de legile naționale, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Astfel, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, care nu trebuie să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie necesară pentru a le ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat și pe care trebuie să le mai îndure acestea.

Sub acest aspect, solicită analizarea întregii situații particulare a recurenților-reclamanți, ținând cont de durerea fizică și psihică resimțită de soțul și de fiicele victimei, cărora li s-a năruit echilibrul familial, cu atât mai mult cu cât la data producerii accidentului rutier, fiica cea mare a victimei urma să se căsătorească, iar fiica cea mica a victimei, C., în vârsta de 13 ani la data decesului mamei sale, suferea de meningoencefalită acută și tulburare hiperchinetică cu deficit de atenție, conform referatului de justificare întocmit în dosarul CASMB nr. x/14.10.2013, precum și a buletinului RMN și examinărilor conexe din data de 17.09.2014, afecțiuni ce s-au acutizat în urma decesului mamei. Astfel, problemele de sănătate ale minorei s-au agravat după decesul mamei, aceasta fiind internată în perioada 13.03.2019-19.03.2019 la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Alexandru Obregia" cu diagnosticul de episod depresiv moderat, nespecificat, tip impulsiv - structurare dizarmonică de personalitate - tip labil, conform scrisorii medicale din data de 19.03.2019.

Cu privire la pensia de întreținere lunară, se impune a se reține că în speță sunt incidente dispozițiile C. civ., care la art. 1390 alin. (1) prevede că: "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptățiți, potrivit legii, la întreținere din partea celui decedat", iar la alin. (3) se stipulează că "la stabilirea despăgubirii se va ține seama de nevoile celui păgubit. precum și de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea".

Așadar, textul legal impune ca despăgubirea să fie stabilită în funcție de două criterii ce trebuie avute în vedere în mod cumulativ, respectiv nevoile celui păgubit și veniturile celui decedat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nu au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond nu a expus și analizat situația de fapt individualizată și particularitatea acesteia, nu a făcut vorbire de probele administrate și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, ci s-a limitat la a face simple mențiuni cu caracter general privind modul în care victimele unui accident solicită despăgubiri sau privitor la procedura FGA, fără o aplicare concretă a acestora, motiv pentru care soluția pronunțată este nesusținută și pur formală.

Consideră că din această perspectivă, inclusiv instanța de control judiciar este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv al hotărârii atacate, ce nu corespunde exigențelor unei motivări apte să prezinte un raționament juridic propriu al instanței de fond.

Mai mult, deși a reținut soluția pronunțată de către instanța penală, instanța de fond nu a făcut nicio referire la sumele acordate de către aceasta, în urma analizării întregului material probator administrat în cauza penală și care reprezintă echivalentul a 30% din culpa în producerea accidentului.

Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 25 C. proc. civ. penală, raportat la art. 1357 alin. (1) și art. 1390 alin. (3) C. civ., instanța penală a obligat pe inculpatul D. la plata următoarelor sume: suma de 4.860,06 RON cu titlu de daune materiale către partea civila A., suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă B., suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă A., suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale către partea civila C., precum și 250 Iei/lună către partea civilă C., cu titlu de prestație lunară.

Deși a fost legal citat, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 2 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanții A., B. și C. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care au solicitat, anularea în parte a Deciziei nr. 24226/25.09.2020, emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, în sensul anulării art. 2 din această decizie; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat prin cererile de plată nr. x, 32480 și 32479/30.05.2017, instrumentate de FGA în dosarul de daună nr. x, respectiv: despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 6.993,78 RON către reclamantul A., reprezentând diferența dintre daunele materiale acordate prin sentința penală nr. 107/2020 și cele acordate de FGA prin decizia nr. 24226/25.09.2020; despăgubiri civile pentru daune morale, respectiv: 300.000 euro către reclamantul A., 250.000 euro către reclamanta B., 300.000 euro către reclamanta C., prin reprezentant legal A.; plata sumei de 1.250,00 RON lunar, cu titlu de prestație periodică, către reclamanta C. până la împlinirea vârstei de 18 ani și în continuare până la finalizarea studiilor; obligarea pârâtului la plata de penalități de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a acestor sume.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea reclamanților; a anulat în parte Decizia nr. 24226/25.09.2020 emisă de pârât, pe care l-a obligat la plata către reclamanți a următoarelor sume: 6.993,78 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale și daune morale după cum urmează: reclamantului A. – 36.757 RON; reclamantei B. – 30.715,3 RON și reclamantei C. – 30.715,3 RON și o pensie lunară de 583 RON, calculată de la data de 10.11.2016 până la împlinirea vârstei majoratului și ulterior, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora; a respins în rest pretențiile reclamanților ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței instanței de fond au formulat recurs recurenții-reclamanți B., A. și C., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut în esență, pe de o parte faptul că instanța de fond a preluat de plano sumele stabilite într-o procedură internă a Fondului de Garantare a Asiguraților, conform Deciziei nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 549/23.09.2019 și prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii, fără a face o analiză concretă în raport cu starea de fapt din speță, iar pe de altă parte, nu a ținut cont de aspectele dezlegate prin dosarul penal cu privire la cuantumul despăgubirii acordate și procentele în care s-a stabilit culpa comună a conducătorului autovehiculului și a conducătorului atelajului hipo.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat, în considerarea celor ce vor fi arătate în continuare:

Astfel, prin Decizia nr. 24226/25.09.2020, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, despăgubirile au fost stabilite, conform Ghidului Fondului Victimelor Străzii și procedurii interne a FGA, sumele reprezentând daunele morale acordate recurenților-reclamanți, diminuate cu 50% ca urmare a reținerii unei culpe comune de 50%-50% între conducătorul autovehiculului și cel al atelajului.

Instanța de fond a reținut că în mod corect a stabilit Fondul de Garantare a Asiguraților cuantumul daunelor morale prin raportare la procedura internă a acestuia, prin recurgerea la o procedură internă standardizată care are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și un tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Cu toate acestea, a modificat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, ca urmare a reținerii unei culpe comune de 30% pentru conducătorul atelajului și de 70% pentru conducătorul autovehiculului, și nu în proporții egale, cum stabilise anterior Fondul de Garantare a Asiguraților.

Însă, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de fond nu a făcut niciun fel de aprecieri cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei și nu s-a raportat la acestea în cuantificarea daunelor morale.

Or, o asemenea abordare echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare la data formulării cererilor de plată), Fondul și Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, emit reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului, care pot fi sub formă de instrucțiuni și proceduri, ce se avizează de Autoritatea de Supraveghere Financiară, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Astfel, recurgerea la o procedură internă, ce are la bază date extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești privind media despăgubirilor acordate de acestea, deși are rolul de a asigura o oarecare transparență în procesul adoptării soluției administrative, nu poate constitui în niciun caz, singurul element care să stea la baza stabilirii cuantumului daunelor morale acordate cu titlul de despăgubiri, întrucât într-o asemenea situație, s-ar eluda prevederile legale care consacră în plan legislativ criteriile în raport cu care se stabilesc aceste daune morale și elementele concrete fiecărui caz în parte, care se impun a fi luate în discuție.

Este adevărat că prin elaborarea procedurii interne, F.G.A. a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, însă un astfel de Ghid are doar valoare orientativă.

Cu toate acestea, aplicarea mecanică a procedurilor interne ale FGA nu conduce la o valoare corectă a daunelor morale datorate, fiind necesară corelarea acestora cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ., dar și de jurisprudența instanțelor în această materie.

Așadar, faptul că intimatul-pârât a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă a acestora, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce în niciun caz la obligativitatea acestei proceduri în fața instanței de judecată, instanța fiind ținută să stabilească cuantumul daunelor morale în raport cu elementele concrete ale cauzei din speță, de natură a evidenția elementele factuale ale fiecărui caz în parte, aceasta pentru că instanțele de judecată nu pot să dea întâietate sumelor stabilite conform unei proceduri interne stabilite de FGA, prin care este vizat, în fapt, un nivel mediul al suferinței îndurate de persoanele prejudiciate în alte accidente rutiere, fără a se raporta la elementele concrete ale cauzei.

Instanța de control judiciar reține că în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Cum principiile de drept naționale și convenționale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite de reclamanți pe plan fizic și moral, avându-se în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială, se constată că instanța de fond, ținând seama de aceste consecințe, era ținută să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la sumele stabilite numai în procedura internă a FGA, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Conform jurisprudenței aceleiași instanțe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane – dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Pornind de la premisa că instituția reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale intimatului-pârât nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forță juridică indiscutabil superioară.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor nepatrimoniale este atributul exclusiv al judecătorului, în funcție de cazul concret al speței, care face obiectul judecății, acordarea acestora neputând fi supusă unor criterii prestabilite, cum ar fi elaborarea unor proceduri interne emise de recurentul-pârât și care nu prevalează dispozițiilor art. 1391 din C. civ.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura invocată de intimat pot reprezenta cel mult repere orientative, dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei FGA și subsecvent instanțelor de judecată.

Instanța de control judiciar reține că recurentul-pârât FGA a stabilit despăgubirile morale acordate recurenților-reclamanți fără a lua în considerare criterii precum consecințele accidentului, relațiile de afectivitate dintre victimă și soț, traumele prin care acestea au trecut ca urmare a decesului soției în circumstanțele arătate anterior.

Calculul efectuat de intimatul-pârât nu este opozabil instanței de judecată, deoarece acesta privește doar raporturile dintre părțile implicate, fără a avea în vedere circumstanțele concrete ale cauzelor, instanțele de judecată având obligația să se raporteze, în principiu, la situația de fapt, prejudiciul moral încercat de victime și jurisprudența incidentă, având în vedere că nu există dispoziții legale în această materie.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire adresată FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispozițiile art. 1391 C. civ. și, în considerarea acestora, atât FGA cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate, au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Este adevărat că în ceea ce privește suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, aceasta nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei – aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorată imposibilității de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogățire fără temei legitim pentru terța persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanță nu se stabilește arbitrar, ci trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a terțelor persoane păgubite.

Prin urmare, pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Sub acest aspect, în ceea ce privește stabilirea daunelor morale, se impun a fi reținute și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, care la alin. (3

1

) prevede că: "În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii reprezentând daune morale se face cu respectarea principiului echității, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, ținându-se cont de criterii obiective și rezonabile."

Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de fond, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor morale, nu a avut în vedere criteriile arătate, și nici dispozițiile legale incidente în cauză, raportându-se exclusiv la sumele stabilite în procedura internă emisă de FGA, pe care le-a diminuat conform gradului de culpabilitate reținut prin sentința penală nr. 107/30.07.2020, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale.

Prin urmare, neanalizarea condițiilor legale de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune morale prin raportare la situația de fapt din cauză echivalează cu nemotivarea soluției dispuse, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 107/30.07.2020, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr. x/2018, ca urmare a accidentului rutier din data de 10.11.2016, soldat cu decesul victimei F., instanța a stabilit culpa comună în producerea accidentului, vinovăția aparținând conducătorului auto Dacia Logan, G. (decedat in urma accidentului) si a conducătorului atelajului hipo, D., având in vedere rechizitoriul Parchetului si probatoriul administrat in cauza.

De asemenea, prin aceeași sentință, sub aspectul laturii civile, instanța a obligat pe inculpatul D. la plata următoarelor sume: suma de 9.766,78 RON, daune materiale către partea civilă A., suma de 20.000 euro, cu titlu de daune morale către partea civilă B., suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A., suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale către partea civila C., precum și 250 RON/lună către partea civilă C., cu titlu de prestație lunară.

Instanța penală a lăsat nesoluționată latura civilă față de asiguratul E. S.A., G., întrucât acesta a decedat în urma accidentului rutier, aceasta urmând a fi soluționată de către Fondul de Garantare a Asiguraților, conform Legii nr. 213/2015 și Normei 16/2015 emise de ASF.

În apel, prin decizia penală nr. 1307/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cu opinie majoritară, a admis apelurile declarate de către inculpatul D. și părțile civile A., B. și C.; a desființat în integralitate sentința penală nr. 107/30.07.2020 a Judecătoriei Bolintin Vale pronunțată în dosarul nr. x/2018 și a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță.

În al doilea ciclu procesual, prin sentința penală nr. 8 din data de 20 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile A., B. și C., în contradictoriu cu inculpatul D., pe care l-a obligat să achite: către partea civilă A., soțul defunctei F., suma de 4.860,06 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale; către partea civilă B., fiica majoră a defunctei, suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale; către partea civilă C., fiica minoră a defunctei, suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale, precum și o pensie lunară în cuantum de 250 RON, de la data de 10.11.2016, până la împlinirea vârstei majoratului și ulterior, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă aceasta se află în continuarea studiilor.

Prin sentința de mai sus s-a stabilit și că inculpatul D. a avut o contribuție de 30% la producerea accidentului, iar persoana vătămată decedată G., conducătorul autovehiculului și asiguratul E. S.A., o contribuție de 70%.

Dispozițiile sentinței de mai sus sub aspectul laturii civile și în ceea ce îi privește pe recurenții-reclamanți din prezenta cauză, au fost menținute prin decizia penală nr. 1264/A din data de 20 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2018.

Or, instanța de fond nu s-a preocupat a stabili în ce măsură daunele acordate prin decizia contestată în cauză au corespondent în cuantumul total al prejudiciului, astfel cum acesta a fost stabilit în mod definitiv de către instanța penală.

Astfel, se reține că instanța de fond avea de verificat dacă suma stabilită de către pârât cu titlu de despăgubiri reflectă situația de fapt reținută în urma administrării probatoriului, și, dacă în demersul pârâtului de cuantificare a acestor despăgubiri au fost respectate cele stabilite definitiv în procesul penal, urmând să analizeze susținerile și apărările părților și să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor, în urma trecerii prin filtrul propriei sale aprecieri.

În atare condiții, Înalta Curte reține legalitatea criticilor recurenților-reclamanți referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, apreciind că se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanța de fond în rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., să procedeze la rejudecarea pricinii ținând seama de dezlegarea instanței de recurs, respectiv stabilirea unui cuantum al daunelor morale acordate care să corespundă circumstanțelor de fapt ale cauzei, în acord și cu soluția definitivă a instanțelor penale.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Față de soluția dată recursului, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurent și de intimați urmează a fi avute în vedere de către instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A. și C. împotriva sentinței nr. 520 din 17 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B., A. și C. împotriva sentinței nr. 520 din 17 martie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.