Decizia nr. 2292/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 921/2019 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 12 martie 2018, reclamanții A. în nume propriu și pentru minorii B. și C., în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și intervenientul-forțat D. au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând cheltuieli de înmormântare, 3.000.000 euro, echivalent în RON, la cursul de schimb comunicat de către BNR în ziua plății, reprezentând daune morale, respectiv 1.000.000 euro pentru soția defunctului și câte 1.000.000 euro pentru copiii minori și a sumei de 266 RON pentru fiecare minor, începând cu 1 noiembrie 2016 până la majoratul sau până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă sunt în continuarea studiilor, reprezentând diferența dintre pensia de urmaș pe care o încasează fiecare și pensia la care ar fi putut fi obligat tatăl lor față de minori, în funcție de salariul mediu încasat pe ultimele 6 luni anterioare decesului. Prin cererea depusă la 14 mai 2018, reclamanții au modificat cadrul procesual, arătând că înțeleg să se judece și în contradictoriu cu societatea E. and E..

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 921 din 8 mai 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârâtă E. and E. la plata către reclamanți a sumelor de 5.000 RON - reprezentând cheltuieli de înmormântare, 7.000 RON - cu titlu de cheltuieli necesare organizării celor 7 parastase ulterioare înmormântării și a sumei de 6.256 RON - reprezentând cheltuieli efectuate cu transportul trupului defunctului din orașul Giurgiu în Târgoviște, onorariu expert consilier, taxe efectuare expertiză, taxă efectuare analize la INML și cheltuieli lucrări funerare. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanții B. și C. a câte unei sume nete lunare de 266 RON, începând cu data de 01.11.2016 și până la majoratul reclamanților minori. A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 150.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de daune morale. Pârâta a mai fost obligată și la plata sumei de 2.000 RON către reclamanți, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia nr. 2007 A din 12 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și C., prin reprezentant legal A., împotriva sentinței civile nr. 921 F din 08 mai 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intervenientul forțat D. și apelanta-pârâtă E., prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. A fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă E., prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva aceleiași sentințe. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a stabilit suma datorată de pârâtă cu titlul de daune morale la 60.000 euro, în echivalent în RON la data plății, pentru fiecare reclamant. A păstrat restul dispozițiilor sentinței.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 2007 A din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A., în nume propriu și pentru minorii B. și C., a declarat recurs. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța de apel sau altei instanțe de același grad, pentru următoarele motive: Prin decizia recurată a fost respins apelul reclamanților, admis apelul pârâtului și, pe cale de consecință, au fost diminuate daunele morale de la 150.000 euro la 60.000 euro pentru fiecare reclamant, cele două apeluri fiind analizate împreună. Cu privire la soluționarea motivului de apel referitor la majorarea daunelor materiale, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motive contradictorii și străine de natura pricinii. Deși prin motivele de apel a solicitat în mod expres audierea în fața instanței de control judiciar a unui martor, indicându-i identitatea și adresa, la 2 decembrie 2019, când s-a judecat apelul, au reiterat proba testimonială, însă instanța de apel a respings proba solicitată, apreciind că "nu este utilă cauzei în raport de probele administrate în cauză". Cu toate acestea, în hotărâre se menționează respingerea apelului, precizând că reclamanții nu au susținut existența altor mijloace de probă "reprezentate de înscrisuri sau martori care să fie apte să dovedească o altă întindere a prejudiciului". În legătura cu respingerea motivului de apel, respectiv admiterea motivului apelantului pârât, ambele vizând întinderea daunelor morale, au arătat că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța a aplicat în mod restrictiv dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. Au arătat că, în pofida faptului că instanța de apel enunța principiile care guvernează în general acordarea drepturilor nepatrimoniale și recunoaște "amploarea deosebita a prejudiciului moral suferit", cu toate acestea nu a admis motivul de apel privind majorarea a daunelor morale, însă a admis apelul pârâtului, reducând cuantumul acestora de la 150.000 euro la 60.000 euro pentru fiecare reclamant. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: La 2 iulie 2020, în termen legal, intimata-pârâtă E. and E., prin mandatar, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. A arătat că motivele de recurs formulate de reclamanți privesc exclusiv temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune înscrisuri justificative. Referitor la primul motiv de recurs, ce privește cuantumul daunelor materiale, a precizat că decizia recurată este legală, întrucât reclamanții nu au depus dovezi din care să rezulte că sunt îndreptățiți să beneficieze de daune materiale în cuantum de 50.000 RON. Referitor la motivul de recurs care vizează daunele morale au menționat că este nefondat, deoarece instanța de apel a prezentat pe larg argumentele care au stat la baza reducerii cuantumului daunelor morale. Au arătat că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu are criterii legale de determinare, totuși este necesar ca acesta sa fie apreciat rezonabil, pe o baza echitabilă, raportat la consecințele negative suferite de cei în cauză, astfel încât să nu se transforme în venituri nejustificate. La 13 iulie 2020 recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției nulității recursului și respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 mai 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei civile nr. 2007 A din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen la 28 octombrie 2021, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv, sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare. Trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și, nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și, nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită instanța. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se impun în cauza dedusă judecății. Raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, deși se reține că "în motivarea apelului declarat de pârâta E. se arată că sumele acordate cu titlu de daune nepatrimoniale reclamanților, câte 150.000 euro fiecăruia, sunt excesiv de mari în raport cu caracterul compensatoriu al acestor daune, în condițiile în care accidentul a fost din culpă, daunele fiind mari inclusiv prin comparație cu practica judiciară pronunțată în spețe asemănătoare, în special cea a Curții de Apel București, anexată de către pârâtă în primă instanță împreună cu notele rezumative, și că "în motivarea apelului declarat de apelanții reclamanți A., în nume propriu și pentru minorii B. și C. se arată că privitor la primul capăt de cerere prima instanță a apreciat că nu sunt îndreptățiți să primească decât suma de 18.256 RON, că "instanța de judecată trebuia să se raporteze și la prezumția cheltuielilor ce se efectuează în astfel de situații și la jurisprudența statuată în practică., totuși instanța de apel procedând "la analizarea împreună a motivelor de apel ce privesc prejudiciul nepatrimonial și despăgubirile acordate pentru repararea acestuia., nu motivează în fapt criteriile efective ce au determinat reducerea daunelor morale, deși repararea prejudiciului moral în speța dedusă judecății se întemeiază pe dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la data accidentului), care prevedeau că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de apel în ce privește proba despăgubirilor materiale solicitate a reținut "că reclamanții nu au susținut existența altor mijloace de probă, reprezentate de înscrisuri sau martori care să fie apte să dovedească o altă întindere a prejudiciului", deși reclamanții au solicitat proba cu un martor, probă respinsă prin încheierea din 02.12.2019 (când s-a judecat apelul), când reclamanții au reiterat proba testimonială prin audierea martorului indicat în apelul declarat (încheierea din 02.12.2019 pag. 1 paragraf 6), apreciind că "nu este utilă cauzei în raport de probele administrate în cauză". Or, dovada despăgubirilor materiale ce reprezintă cheltuielile de înmormântare, solicitate de reclamanți, trebuie raportată la dispozițiile art. 250 C. proc. civ., care reglementează obiectul probei și mijloacele de probă, potrivit cărora dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, prin mijloace materiale de probă, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. De altfel, este de notorietate că faptul înmormântării unei persoane determină efectuarea unor cheltuieli indiferent de obiceiurile religioase practicate în memoria defunctului, iar pentru persoanele care au avut un deces în familie, urmare a unui accident rutier, este greu de conceput că în astfel de momente să își preconstituie dovezi justificative sub aspectul tuturor cheltuielilor efectuate. Astfel, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva susținută de reclamanți în sensul că instanța de apel a aplicat în mod restrictiv dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ., Înalta Curte reține următoarele: Art. 1391 C. civ., ce reglementează repararea prejudiciului nepatrimonial prevăd că "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială". Dispozițiile art. 1.391 alin. (2) C. civ. recunosc dreptul la compensații bănești victimelor indirecte sau prin ricoșeu (ascendenți, descendenți, frați, surori, soț) pentru durerea încercată prin moartea victimei directe, reglementându-se astfel posibilitatea reparației unui prejudiciu nepatrimonial afectiv. Astfel, acest drept la despăgubire, este legat de persoana celui care suportă suferința determinată de moartea victimei directe (expresie a unui prejudiciu afectiv sau de afecțiune). Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, Înalta Curte reține că instanța trebuie să aibă în vedere și să analizeze în concret o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămări. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite remedii/avantaje care să atenueze suferințele morale. Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, și nici să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care persoanele le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure. Or, despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special,-- trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situației sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relațiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieții de victima accidentului și altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei. Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă",despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, așa cum s-a arătat deja, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat, sau eventual mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, precum și la consecințele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viața particulară. Raportând cele expuse la litigiul pendinte și la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a dat eficiență acestor dispoziții cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat deja, instanța de apel nu evidențiază nici în fapt și nici în drept criteriile efective ce au determinat reducerea daunelor morale, deși repararea prejudiciului moral în litigiul pendinte se întemeiază pe dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 (in vigoare la data accidentului), care prevedeau că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct6 și 8 C. proc. civ. ., și în temeiul art. 497 C. proc. civ., urmează se admite recursul formulat de reclamanții A., B. prin reprezentant legal A. și C. prin reprezentant legal A. împotriva deciziei civile nr. 2007 A din 12 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, casează decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, urmând ca în rejudecare a fi analizate și aspectele ce se degajă din dispozițiile art. 50 pct. 2 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la data accidentului), care prevedeau că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.