ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6157/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, și la data de 27 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au formulat contestație în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care au solicitat anularea deciziei nr. 14633/17.05.2018, respectiv nr. 16353/13.08.2018 și obligarea intimatei la plata pentru fiecare în parte, a sumelor de:

- 450.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 02.06.2013;

- 4.512,53 RON cu titlu de daune materiale, sumă care reprezintă cheltuielile efectuate de către reclamanți cu slujba de înmormântare a numitului C. și alimentele necesare îndeplinirii ritualurilor religioase (pomeni), astfel cum rezultă din chitanțele depuse la dosarul cauzei, pentru fiecare fila: 139,86 RON + 338,29 RON + 246,27 RON + 267,46 RON + 310,18 RON + 396,41 RON + 191,12 RON + 265,60 RON + 275,86 RON + 143,49 RON + 522,60 RON + 168,36 RON + 542,78 RON + 256,54 RON + 144,15 RON + 303,56 RON.

Prin sentința civilă nr. 1128 din 22 martie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis în parte cererile de chemare în judecată conexe promovate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților;

- a anulat parțial decizia nr. 14633/17.05.2018 și decizia nr. 16353/13.08.2018, în ceea ce privește respingerea daunelor morale;

- a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 15.000 de RON;

- a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru;

- a respins în rest cererile, ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 1128 din 22 martie 2019 pronunțată de instanța de fond, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs principal, iar reclamanții A. și B. au formulat recurs incident.

3.1. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și-a întemeiat recursul principal pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererilor conexate, ca neîntemeiate.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susținut, în esență, că a concluzionat în mod corect că nu se impune admiterea cererilor de plată formulate de cei doi petenți, prin care au solicitat plata daunelor materiale și morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei C., respectiv suma de câte 450.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale și suma de 4.512,53 RON, cu titlu de daune materiale.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că "este firesc ca, la stabilirea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, FGA să țină seama de criterii determinante, iar încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă", în condițiile în care, prin deciziile contestate în cauză, FGA nu a stabilit nici un prag valoric, respingând cererile de plată în temeiul art. 1391 alin. (2) C. civ., care prevede că "Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

De asemenea, în mod greșit a reținut instanța că dispozițiile art. 1387 – 1389 C. civ. se aplică în mod corespunzător.

Precizează că, după achitarea de către asigurătorul D. S.A. a sumei de 56.000 RON la care a fost obligat prin sentința penală nr. 3516/3.03.2014 către tatăl victimei, reclamanții au introdus o acțiune în pretenții împotriva asigurătorului D. S.A., la data de 30.05.2016, formându-se dosarul nr. x/2016, care a fost suspendat ca urmare a declarării stării de faliment a asigurătorului D. S.A..

Instanța de fond deși menționează și invocă sentința penală nr. 3516/3.12.2014, prin care tatăl victimei a fost despăgubit cu suma de 56.000 RON potrivit dispoziției instanței penale, nu a avut în vedere că și reclamanții, în calitate de bunici, se puteau constitui părți civile în cauza penală, însă nu au procedat astfel.

Recurentul-pârât arată că în cazul bunicilor există indubitabil un prejudiciu moral, ca urmare a pierderii nepotului într-un urât și tragic eveniment rutier. Însă, scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale. Acesta este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Susține că în cauză nu este îndeplinită condiția esențială pentru a solicita plata de daune morale de către persoanele aflate în întreținerea victimei decedate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1390 C. civ. și că tocmai aceste dispoziții legale nu au fost avute în vedere de instanța de fond. Reclamanții din prezenta cauză nu primeau întreținere din partea victimei. Aceștia sunt afectați de pierderea nepotului, însă, repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea efectelor faptei ilicite, iar nu o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare față de paguba suferită.

În cazul dedus judecății este vorba de "prejudiciul prin ricoșeu sau reflectare", respectiv acel prejudiciu suferit de terțe persoane, victime indirecte (rudele și cei apropiați), cauzat acestora de prejudiciul inițial provocat direct și nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate.

Recurentul-pârât susține că a stabilit corect că reclamanții sunt victime "prin ricoșeu" și că aceștia nu erau în întreținerea victimei conform art. 1390 C. civ., astfel că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1391 C. civ.

Mai arată că FGA nu este un asigurător sau reasigurător.

Chiar dacă nu a primit de la asigurător despăgubirea respectivă, asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei acțiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

3.2. Recurenții-reclamanți A. și B. nu au indicat cazul de casare pe care și-au întemeiat recursul incident dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererilor conexate așa cum au fost formulate.

În susținerea căii de atac, recurenții-reclamanți au invocat nelegalitatea hotărârii de fond, în esență, pentru următoarele:

Motivarea judecătorului care critică opțiunea aleasă de reclamanți de a nu se constitui părți civile în dosarul penal este una total neavenită, magistratul fiind învestit să soluționeze cauza ce i se dă spre soluționare, iar nu să critice opțiunea reclamantului de a se adresa instanței. De altfel, potrivit art. 27 din C. proc. pen., persoanele vătămate printr-o infracțiune au dreptul iar nu obligația de a alege calea prin intermediul căreia să le fie reparat prejudiciul civil suferit, fie prin intermediul instanței penale, fie prin intermediul instanței civile.

În ceea ce privește actele medicale psihologice depuse la dosarul cauzei, motivarea judecătorului este contradictorie, deoarece, inițial, arată că reclamanții ar fi efectuat ședințe de psihoterapie în data de 8.12.2016, dar în fraza următoare arată că reclamanții au efectuat ședințe de psihoterapie din data de 8.08.2013, deci, nu la mai bine de 3 ani de la data decesului nepotului lor, ci imediat ulterior.

Mai mult decât atât, contrar celor reținute de judecătorul fondului, în rapoartele de evaluare psihologică, întocmite de către un expert psiholog autorizat, necontestat de vreuna dintre părți, se menționează expres motivele prezentării reclamanților pentru evaluare psihologică, respectiv se indică faptul că acestea au la bază ședințele de psihoterapie efectuate pe parcursul a cel puțin 3 ani de zile.

Recurenții-reclamanți precizează că nu are relavanță data la care evaluările psihologice au fost efectuate, căci nu există nicăieri un termen legal în care victimele unor șocuri emoționale trebuie să efectueze aceste rapoarte. În opinia lor, cu cât termenul este mai îndelungat, cu atât percepțiile resimțite se estompează, însă, dacă la mai bine de 3 ani de la producerea accidentului și decesului subsecvent, există grave șocuri emoționale, este evident că la o perioadă mai scurtă de timp, aceste traume sunt resimțite mai puternic.

De asemenea, în mod cu totul străin de natura cauzei, judecătorul fondului menționează la pagina 5 din hotărâre că reclamanții nu s-au constituit părți civile în dosarul penal și că nu s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune de către persoana interesată, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a invocat vreodată prescripția dreptului material la acțiune.

Recurenții-reclamanți critică și intervenția judecătorului cu ocazia audierii martorului propus pentru dovedirea prejudiciului moral, apreciind că i-a adresat întrebări total neavenite.

Nu în ultimul rând, arată că judecătorul fondului avea obligația de a proceda la o evaluare proprie a circumstanțelor deduse judecății, iar nu la raportarea matematică a despăgubirilor prin compararea sumelor acordate de către o instanță penală altor rude ale defunctului.

4.1. Prin întâmpinare, recurenții-reclamanți A. și B. au solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

4.2. Legal citat, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare față de recursul incident.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Înalta Curte constată că atât recursul principal declarat de pârât, cât și recursul incident declarat de reclamanți, sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu au încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se pot circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanții A. și B. au solicitat prin cererile de plată înregistrate la 30.10.2017 să fie despăgubiți din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 4.512,53 RON și cu suma de 450.000 RON fiecare, reprezentând prejudiciul material, respectiv prejudiciu moral suferit pentru decesul numitului C., nepotul lor, ca urmare a producerii unui accident rutier în data de 02.06.2013.

Prin deciziile nr. 14633/17.05.2018, respectiv nr. 16353/13.08.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins în integralitate cererile reclamanților de plată a sumelor solicitate, cu privire la suma reprezentând daune morale solicitate, urmare a decesului nepotului lor C., apreciind că petenții în calitate de bunici ai defunctului nu intră în sfera de persoane vizate de art. 1390-1391 C. civ.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraților, solicitând anularea deciziilor nr. 14633/17.05.2018 și nr. 16353/13.08.2018, cu consecința obligării pârâtului la plata sumelor solicitate inițial prin cererile de plată, respectiv 4.512,53 RON daune materiale și 450.000 RON fiecare daune morale.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, în sensul anulării parțiale a deciziilor atacate, în ceea ce privește respingerea daunelor morale, și obligării pârâtului la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 15.000 de RON, atât reclamanții, cât și pârâtul, formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speță, instanța de recurs urmează să se pronunțe asupra interpretării și aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la despăgubiri morale către bunicii victimei decedate într-un accident rutier, dar și în privința cuantumului acestor despăgubiri acordate bunicilor victimei decedate, reclamanți în prezentul dosar.

Înalta Curte amintește că prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinței recurate.

Prin acest recurs, se susține în esență aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1390 și 1391 din C. civ., arătându-se că repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptățite la întreținere din partea celui decedat, întrucât bunicii nu erau beneficiari ai vreunei obligații de întreținere din partea nepotului decedat.

În plus, instanța poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, și colateralilor sau soțului pentru durerea încercată, doar dacă se face dovada acesteia, nesubzistând o prezumție legală.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 1390 C. civ. nu sunt aplicabile speței, deoarece nu s-a cerut și nu se analizează vreo obligație de întreținere a bunicilor victimei din partea autorului accidentului.

În cauză s-au solicitat daune morale, iar dispozițiile art. 1391 C. civ. au fost interpretate și aplicate corect de prima instanță, avându-se în vedere că, din probele administrate s-a dovedit că între nepot și bunici exista o legătură strânsă de afecțiune întemeiată pe faptul că reclamanții au contribuit la creșterea și educarea nepotului lor până în clasa a V-a sau a VI-a, acesta depindea de ajutorul reclamanților și în timpul facultății, astfel încât prejudiciul moral produs de pierderea suferită este evident prezumat, acordarea daunelor morale fiind justificate și din această perspectivă.

Prin urmare, soluția instanței de fond s-a întemeiat pe probele administrate și nu pe o prezumție legală inexistentă, cum a susținut recurentul-pârât, alegațiile părții fiind consecința propriei interpretări a dispozițiilor legale menționate, în scopul justificării soluției adoptate prin actul administrativ contestat și menținerii ca atare a acesteia.

Față de acestea, Înalta Curte va reține neîntrunirea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât.

Înalta Curte constată că prin calea de atac exercitată, recurenții-reclamanți și-au manifestat nemulțumirea față de soluția pronunțată de prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceștia, invocând argumente similare cu cele expuse în fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data formulării cererii de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziții legale și de circumstanțele factuale concrete, instanța de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensație echitabilă suma de 15.000 RON pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale, apreciind, totodată, că oricare ar fi cuantumul daunelor morale, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamanților prin decesul nepotului lor, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenții-reclamanți au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenții-reclamanți, astfel că argumentele de ordin critic ale recurenților-reclamanți privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În concluzie, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților B. și A. pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul principal, cât și recursul incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1128 din 22 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanții B. și A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.