ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5996/2021

Ședința publică din data de 2 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată, la data de 24.06.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 20073/29.05.2019, prin care pârâtul le-a respins cererile de plată formulate, înregistrate sub nr. x, 14359 și 14360 din 26.02.2016, prin care au solicitat daune materiale și morale urmare a accidentului rutier din data de 29.10.2015 în urma căruia fiul (fratele) lor, D., și-a pierdut viața.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 674 din 29 octombrie 2019, Curtea a admis în parte cererea reclamanților.

A anulat art. 2 al Deciziei nr. 20073/29.05.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să acorde reclamantei A., în plus față de suma stabilită prin art. 1 al deciziei, și diferența dintre suma acordată acesteia prin art. 1 al deciziei nr. 20073/29.05.2019 și suma de 40.000 euro (echivalent in RON la data plății), cu titlul de daune morale, să acorde reclamantului C., în plus față de suma stabilită prin art. 1 al deciziei, și diferența dintre suma acordată acestuia prin art. 1 al deciziei nr. 20073/29.05.2019 și suma de 30.000 euro (echivalent in RON la data plății), cu titlul de daune morale, să acorde reclamantului B., în plus față de suma stabilită prin art. 1 al deciziei și diferența dintre suma acordată acestuia prin art. 1 al deciziei nr. 20073/29.05.2019 și suma de 30.000 euro (echivalent in RON la data plății), cu titlul de daune morale, precum și către toți reclamanții diferența dintre suma totală de 25.000 RON reprezentând daune materiale și suma de 76 RON acordată prin art. 1 al deciziei.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea contestației formulate de intimații-reclamanți împotriva Deciziei nr. 20073/29.05.2019, cu obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a încălcat art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituție, art. 11 și art. 13 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014.

Instanța de fond, deși a constatat că Decizia nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția penală nu i-a fost prezentată de către intimați, nefiind depusă în susținerea cererii de plată și Fondul de Garantare a Asiguraților nefiind parte în cauză, totuși a analizat pretențiile intimaților și și-a întemeiat soluția pe acest înscris.

Consideră că instanța a încălcat prevederile constituționale privind separația puterilor în stat prevăzută de art. 1 alin. (4) din Constituție precum și limitele învestirii, de vreme ce trebuia să aprecieze asupra legalității deciziei având în vedere înscrisurile pe care FGA le-a avut la dispoziție la momentul analizării cererii de plată, și nu în considerarea unui înscris care schimbă radical starea de fapt și, în mod corespunzător, și criteriile de evaluare și, în final, cuantumul daunelor cuvenite intimaților.

Potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, orice persoană care pretinde un drept de creanță împotriva unui asigurător în faliment trebuie să formuleze cerere motivată în acest sens și să anexeze înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.

De asemenea, potrivit art. 11 și 13 alin. (3) din aceeași lege, Fondul are obligația de analiză proprie a dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări, scopul Legii nr. 213/2015 fiind de a constitui FGA ca o persoană de drept public în vederea întăririi încrederii consumatorului de asigurări și acela de a asigura o bună funcționare a pieței asigurărilor, în general.

Prin urmare, acordarea de despăgubiri potrivit procedurii administrative de plată prevăzută de Legea nr. 213/2015 este obligatorie, legea dând în competența FGA ca persoană juridică de drept public desfășurarea acestei proceduri și aprecierea asupra despăgubirilor/indemnizațiilor solicitate, iar în cazul contestării deciziilor FGA instanțele de contencios administrativ se pot pronunța, și nu altfel.

Este evident că nu a analizat actul care nu a fost depus și care era esențial în ceea ce privește cuantificarea corectă a despăgubirilor morale solicitate, iar în lipsa acestei analize, instanța de fond nu se putea substitui autorității publice și a acorda aceste despăgubiri.

Intimații-reclamanți B., A. și C. au formulat întâmpinare prin care au invocat inadmisibilitatea, în temeiul art. 497 teza ultimă C. proc. civ., și excepția rămânerii fără obiect a recursului, motivând că suma de bani supusă judecății a fost achitată în întregime de recurent prin admiterea cererilor suplimentare de plată, prin raportare la Decizia nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, avută în vedere și de prima instanță.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ședința publică din 2 decembrie 2021, după cum s-a consemnat și în practicaua prezentei decizii, intimații-reclamanți au invocat și excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că susținerile recurentului nu se pot încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 sau 8 C. proc. civ.

4.1. Preliminar, Înalta Curte, în ceea ce privește excepțiile netimbrării, inadmisibilității, lipsei de obiect și a nulității recursului, invocate de intimații-reclamanți, reține următoarele.

4.1.1. Excepția netimbrării recursului este neîntemeiată, avându-se în vedere că recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, corespunzător motivelor de casare invocate prin cerere, art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

4.1.2. Excepția inadmisibilității recursului nu poate fi reținută, avându-se în vedere că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

De asemenea, conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

De altfel, în susținerea acestei excepții, intimații-reclamanți au invocat dispozițiile art. 497 teza finală C. proc. civ., pe care, însă, le interpretează total eronat.

Conform articolului menționat,

"(...) În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă."

Aceste dispoziții se referă la soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție asupra acțiunii, în cazul în care casează hotărârea recurată pentru că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești sau ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat, și nu se referă la ipoteza în care prin recurs s-ar invoca încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.

4.1.3. Nici excepția lipsei de obiect a recursului, în raport cu aspectul că recurentul-pârât ar fi admis cererile de plată formulate ulterior, sub nr. x (B.), nr. y (A.) și nr. z (C.), toate din 01.11.2019, și ar fi virat sumele indicate, nu este fondată.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților are atât legitimitate procesuală, cât și interes în a reforma soluția instanței de fond prin care s-a dispus obligarea sa la emiterea unei noi decizii prin care să achite sumele stabilite de prima instanță, indiferent de aspectul că ar fi admis cererile suplimentare de plată formulate de intimați, obiectul căii de atac reprezentându-l hotărârea pronunțată.

4.1.4. Nu este fondată nici excepția nulității recursului, Înalta Curte apreciind că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-pârât, din punct de vedere formal, se pot circumscrie motivelor de casare referitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) sau la greșita interpretarea a legii (pct. 8 al articolului).

4.2. Înalta Curte, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimații-reclamanți au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 20073/29.05.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care, la art. 1, a fost admisă cererea de plată formulată de B. pentru suma de 76 RON daune materiale și 29.912 RON daune morale, de A. pentru suma de 75.097 RON daune morale și C. pentru suma de 29.912 RON daune morale, respingând cererea de plată formulată de petenți cu privire la diferența dintre suma solicitată.

Prima instanță a admis în parte acțiunea obligând pârâtul să achite petenților sumele solicitate, ținând cont și de decizia penală definitivă nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova prin care au fost stabilite, pentru același prejudiciu, daunele morale și materiale într-un cuantum mai ridicat.

4.2.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. invocat de recurent, acesta se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță.

Acest motiv de recurs privește un "exces de putere" al instanței, care derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin săvârșirea unor acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.

În esență, recurentul susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 22 coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., art. 1 alin. (4) din Constituție, art. 11 și art. 13 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 și art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 și principiul separației puterilor în stat de vreme ce a avut în vedere un înscris, decizia penală nr. 1411 din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Craiova, înscris care îi era necunoscut la momentul soluționării cererii de plată.

Însă aceste aprecieri, nemotivate și nedovedite în niciun fel, nu sunt apte a demonstra că instanța de judecată și-ar fi depășit atribuțiile.

Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1), art. 252, art. 253 alin. (4) C. civ. coroborate cu cele ale art. 1391 alin. (1) și art. 253 alin. (4) același cod, și faptul că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, dat fiind natura acestor daune, imposibil a fi echivalate bănește.

De asemenea, a reținut, analizând decizia atacată emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, că acesta, în soluționarea cererii de plată, s-a raportat strict la normele sale interne, neavând în vedere nici măcar un nivel minim și nici particularitățile cazului în care era chemat să stabilească despăgubirile.

De altfel, faptul că prima instanță, în raport cu circumstanțele cauzei, a apreciat relevantă în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale și materiale decizia penală definitivă pronunțată de Curtea de Apel Craiova, nu poate conduce la concluzia că ar fi incident motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor instanței de judecată.

4.2.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul-pârât nu aduce argumente suplimentare, ci apreciază că instanța ar fi încălcat aceleași dispoziții invocate în susținerea motivului de recurs referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

A susținut recurentul că legea acordă FGA, ca persoană juridică de drept public, competența de a desfășura proceduri și aprecieri asupra despăgubirilor/indemnizațiilor solicitate și că doar în cazul contestării deciziilor FGA instanțele de contencios administrativ se pot pronunța, și nu altfel.

Reține Înalta Curte că jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale, civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În cauză, este cert că viața familială și socială a intimaților-reclamanți a fost alterată în urma decesului fiului/fratelui acestora, suferința psihică determinată de această împrejurare nu poate fi cuantificată.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudențe relevante, pentru a se identifica situații similare, iar marja de apreciere a instanței este limitată, în cazul de față, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Or, instanța de fond, fiind învestită cu o acțiune privind legalitatea deciziei FGA emise în soluționarea cererilor de plată cu referire la cuantumul despăgubirilor acordate de acesta, a avut în vedere toate aspectele reținute mai sus și, în plus, reținând că deja instanța penală a stabilit definitiv un cuantum care se cuvine intimaților-reclamanți, în mod temeinic a avut în vedere decizia acestei instanțe în privința cuantumului despăgubirilor.

De altfel, referitor la aspectul stabilirii în mod definitiv al unor despăgubiri materiale, însuși recurentul-pârât, prin cererea de recurs afirmă că decizia penală este esențială în cuantificarea corectă a despăgubirilor morale solicitate.

Faptul că această decizie nu a fost depusă de intimații-reclamanți în dosarul de despăgubire format la Fondul de Garantare a Asiguraților nu le poate fi imputat, de vreme ce decizia penală definitivă a fost pronunțată la 23.10.2019, iar decizia de soluționare a cererilor de plată a fost emisă la data de 29.05.2019.

Însă, după cum s-a subliniat anterior, decizia penală nu este singurul argument reținut de prima instanță în soluționarea acțiunii reclamanților și în stabilirea cauntumului despăgubirilor solicitate.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepțiile invocate de intimații-reclamanți și va respinge recursul recurentului-pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului, excepția inadmisibilității recursului, excepția lipsei de obiect a recursului și excepția nulității recursului, invocate de intimații-reclamanți.

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 674 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.