ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3219/2023

Ședința publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat anularea Deciziilor nr. 19984/29.05.2019, nr. 19985/29.05.2019 și nr. 19986/29.05.2019 emise de FGA și în consecință, admiterea cererilor de plată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și în consecință, a anulat în parte Decizia nr. 19984/29.05.2019 și Decizia nr. 19985/29.05.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, în ceea ce privește art. 1 din conținutul acestora, obligând pârâtul la plata sumei de 2925 RON, cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei A. și a sumei de 2000 RON, cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantului C., precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

3.1. Reclamanții A., B. și C. și-au întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și admiterea contestației, în sensul anulării celor trei decizii emise de F.G.A. și admiterii cererilor de plată astfel cum au fost formulate.

În esență, reclamanții au arătat că instanța de fond nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, stabilind în sarcina pârâtului sume foarte mici prin raportare la întreaga situație de fapt, fără a avea în vedere faptul că reclamanta A. era însărcinată la momentul când a avut loc accidentul, existând riscul de pierdere a sarcinii, că viața reclamantului B. a fost pusă în pericol și că toți reclamanții au suferit traume psihice în urma accidentului rutier.

Au mai arătat că, în ceea ce-l privește pe reclamantul C., deși numărul de zile de îngrijiri medicale a fost mic, în urma loviturii la cap, acestuia i-a fost afectată dezvoltarea.

Susțin că îi revenea instanței de fond sarcina de a analiza dacă în cauză sunt îndeplinite cerințele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce îl privește pe defunctul D..

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, arată că instanța de fond s-a limitat în mod eronat la numărul îngrijirilor medicale, fără a avea în vedere repercusiunile suferite de reclamanți în urma accidentului, respectiv traumele fizice și psihice la care au fost expuși.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința respingerii acțiunii introductive formulate de către reclamanți.

În susținerea cererii de recurs, pârâtul F.G.A. a arătat că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 13 din Legea nr. 213/2015 care stabilesc faptul că "Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

A susținut că la nivelul FGA a fost adoptată, prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016, procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare, morale și materiale, izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau deces. Astfel, au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice, raportate în funcție de consecințele suferite de victime.

În speța de față, petenții s-au încadrat în Pragul 1, stabilindu-se pentru reclamanta A. suma de 1.125 RON și pentru reclamantul C., suma de 1600 RON, cu titlu de daune morale.

A mai arătat că F.G.A. nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la procedura internă de lucru, care nu contravine vreunei prevederi legale și care nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale. Dimpotrivă, această procedură internă are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru potențialii creditori de asigurare.

Recurenții-reclamanți A., B. și C. au formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia au invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtul FGA, pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea acestuia și în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamanți.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de reclamanții A., B. și C., pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu și excepția nulității recursului declarat de pârâtul F.G.A., pentru nemotivare, invocată de către reclamanți, prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanții A., B. și C.

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 – 7 din C. proc. civ. și tot cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin adresele emise la data de 21 februarie 2022 și comunicate recurenților-reclamanți la data de 28 februarie 2022 conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, Înalta Curte a adus la cunoștința recurenților-reclamanți obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurs ce a fost întemeiat pe dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Procedând la verificarea actelor și lucrărilor din dosar, cât și a datelor înregistrate în sistemul Ecris, Înalta Curte constată că, până la prezentul termen de judecată, recurenții-reclamanți nu au îndeplinit această obligație, respectiv nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit și nici nu au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a acesteia sau cerere de acordare de facilități la plata taxei.

Având în vedere că nu s-a îndeplinit obligația de a timbra legal cererea de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A., B. și C., ca netimbrat.

II.2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulată în alin. (3) al aceluiași text normativ.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a indicat formal incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., expunând, prin memoriul de recurs, aspecte invocate și prin întâmpinarea formulată în faza de judecată a fondului, precum și apărări ce țin de fondul cauzei. Trimiterea singulară pe care recurentul o face la pretinsa încălcare de către prima instanță a prevederilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 nu îndeplinește exigențele motivării cererii de recurs, întrucât nu arată, în concret, care sunt motivele pentru care a considerat că maniera în care prima instanță a dezlegat cauza reprezintă rezultatul încălcării sau o greșită aplicare a normelor de drept material.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, acesta rezumându-se la prezentarea generală a situației de fapt și la modalitatea în care F.G.A. a înțeles să soluționeze cererile de plată, în baza procedurii interne, Înalta Curte va admite excepția invocată de către reclamanți, prin întâmpinare și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmând a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția nulității recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.