ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 330/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 2 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. si B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au formulat acțiune în pretenții solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și nepatrimoniale, pentru A. (soția victimei decedate D.) - daune nepatrimoniale în cuantum de 25.000 Euro raportat la cursul BNR din momentul producerii accidentului rutier - echivalentul a 108.900 RON reprezentând daune morale, având în vedere că evenimentul rutier în care și-a pierdut partenerul a generat reclamantei intense suferințe psihice și daune materiale în cuantum de 2.000 Euro raportat la cursul BNR din momentul producerii accidentului rutier, respectiv 8.712 RON, constând în ansamblul cheltuielilor efectuate cu înmormântarea, praznicele concomitente și ulterioare înmormântări, amenajării mormântului; pentru B. (fiul victimei D.) - daune nepatrimoniale în cuantum de 25.000 Euro raportat la cursul BNR din momentul producerii accidentului rutier echivalentul a 108.900 RON, pentru atenuarea suferințelor generate de pierderea fulgerătoare a tatălui într-un grav accident rutier; actualizarea sumelor la dobânda BNR din momentul producerii evenimentului rutier și până la momentul plății efective a indemnizației de asigurare de către partea responsabila civilmente; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți, în temeiul art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995, cu aplicarea art. 26 alin. (1) lit. d) din Ordinul CSA nr. 5/2010.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 27, 28 C. proc. pen., art. 1381 și urm. C. civ., art. 3, 9, 43, 48 alin. (2), (49), (50) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România cu modificările și completările ulterioare, Ordinul CSA nr. 5/2010, Decizia nr. 1/2005-ICCJ, recurs în interesul legii, Decizia nr. 29/2009 a ICCJ - Secțiile Unite, pronunțată în dosarul nr. x/2009.

Prin sentința civilă nr. 2883/2018 din 2 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Prin decizia civilă nr. 594 A din 4 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2883/2018 din 2 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 și, în consecință a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza instanței de fond pentru continuarea judecății.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă apreciază că decizia atacată este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 2528, art. 2517 și art. 1394 C. civ.

În raport de circumstanțele speței, recurenta-pârâtă susține că, deși a rezultat că intervenientul forțat a nesocotit prevederile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că există și o culpă concurentă a victimei, constând în încălcarea art. 72 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 1351-1352 C. civ., prejudiciul fiind rezultatul exclusiv al faptei victimei, aspect confirmat de Ordonanța din data de 12 iunie 2015, dispusă în dosarul de urmărire penală nr. 10662/P/2011 deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. Totodată, apreciază aplicabile și dispozițiile art. 27 pct. 1 lit. c) din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 5/2010, întrucât prejudiciul reclamanților nu s-ar fi produs dacă victima nu ar fi traversat neregulamentar.

Pentru analiza corectă a cauzei, recurenta-pârâtă susține că există două raporturi juridice care trebuie analizate distinct de către instanțe.

În ceea ce privește raportul juridic dintre făptuitor și persoanele prejudiciate arată că dispozițiile reținute a fi aplicabile de către instanța de apel nu sunt incidente, respectiv art. 2528, art. 2517 și art. 1394 C. civ.

Prescripția dreptului la acțiune prevăzută de art. 2528 C. civ. se referă la acțiunea îndreptată direct împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, iar prevederea legală nu poate fi extinsă acțiunii îndreptate împotriva asiguratorului.

Având în vedere că acțiunea de față a fost îndreptată direct împotriva asigurătorului, întemeiată pe art. 49 din Legea nr. 136/1995, se susține că nu ar fi trebuit aplicat termenul de prescripție prevăzut de art. 2528 C. civ., ci termenul prevăzut de art. 2527 C. civ.

În ceea ce privește raportul juridic născut între asigurător și persoanele prejudiciate, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile art. 2519 și art. 2527 C. civ., potrivit cărora, persoanele prejudiciate au un drept personal și direct împotriva asigurătorului.

Prin art. 64 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 5/2010 este stabilit termenul de plată a despăgubirii, termen care este condiționat de avizarea daunei de către persoanele prejudiciate sau de persoana vinovată de cauzarea pagubei în conformitate cu art. 36 alin. (4) din Norme, iar reclamanții au stat în pasivitate 6 ani, termenul de prescripție fiind împlinit la 1 octombrie 2013.

În acest context, recurenta arată că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată în accident este una contractuală, prevederile legale aplicabile fiind cele prevăzute de art. 2519 și art. 2527 C. civ.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost atașată taxa judiciară de timbru, astfel că prin adresa emisă la data de 3 iunie 2019 și prin citația comunicată la 6 iunie 2019, recurenta a fost înștiințată de obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 17 octombrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, intimații depunând punct de vedere și chitanța privind onorariu de avocat.

La termenul din 6 februarie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția netimbrării recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

De asemenea, conform art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

Totodată, din interpretarea art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 reiese că, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță recurentul nu își îndeplinește obligația de plată a taxei judiciare de timbru, cererea de recurs va fi anulată integral.

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta nu s-a conformat obligației de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, astfel cum i s-a pus în vedere prin comunicarea aflată la dosar recurs.

Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 594 A din 4 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, iar în temeiul art. 453 din același Cod, va obliga recurenta la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților-reclamanți B. și A., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 594 A din 4 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. și A. și intimatul-intervenient F..

Obligă recurenta la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaților-reclamanți B. și A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.