ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1042/2019

Prin cererea înregistrată la 27 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bacău, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat ca, în contradictoriu cu intervenientul forțat F., să fie obligat pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să le plătească despăgubiri materiale și morale, în valoare actualizată cu dobânda BNR și indexată cu rata indicelui de inflație, urmare a evenimentului rutier căruia i-a căzut victimă ruda lor G., care a decedat, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, cererea de chemare în judecată a fost modificată, indicându-se de către reclamanți că pretențiile lor sunt îndreptate împotriva pârâtei SC H. SA, urmare a faptului că au aflat că autoturismul implicat în accidentul rutier, înregistrat în Spania, era asigurat pentru răspundere civilă delictuală la societatea I., cu corespondent în România, societatea de asigurare indicată, care a fost mandatată de J. să acționeze pe teritoriul României pentru asigurătorul străin.

Pentru termenul de judecată din 8 februarie 2017, reclamanții au formulat și precizări în sensul că înțeleg să se judece în calitate de pârât cu societatea de asigurare I. din Spania, prin mandatar SC H. SA.

Prin Sentința civilă nr. 458 din 17 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta pârâta I. din Spania, prin mandatar SC H. SA, să plătească reclamanților următoarele sume, actualizate cu indicele de inflație de la data producerii riscului asigurat (20 septembrie 2011) și până la data plății efective, și la plata dobânzii legale, calculată la aceste sume începând cu data de 20 septembrie 2011 și până la data plății efective, astfel:

- reclamantei A. suma de 30.000 euro, reprezentând daune morale, în echivalent RON la data plății;

- reclamanților B., D., C., E. câte 10.000 euro pentru fiecare, cu titlu de daune morale, în echivalent RON la data plății;

- reclamantei B. suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenile ulterioare.

Au fost respinse pretențiile celorlalți reclamanți privind acordarea daunelor materiale, ca nefondate și a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 300 din 19 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a fost admis apelul declarat de pârâta I. din Spania, prin mandatar SC H. SA împotriva acestei sentințe, care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA și au fost obligați intimații-reclamanții să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 3.714 RON.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere, în esență, faptul că SC H. SA a declarat apel în mod evident în calitatea sa de mandatar pentru asigurătorul I. din Spania, de vreme ce nu el fusese obligat la daune prin hotărârea de primă instanță, dar și întrucât calitatea sa de mandatar al societății de asigurări din Spania decurge din prevederile art. 54 alin. (2) și 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, art. 3 alin. (2) din Regulamentele Interne ale Sistemului Internațional de Carte Verde.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut lipsa oricărei culpe a șoferului auto în producerea accidentului și, de aici, lipsa oricărui temei pentru angajarea răspunderii asigurătorului auto.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

- În motivarea recursului, recurenții au criticat exclusiv soluția dată de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA susținând că în mod nelegal s-a apreciat că această excepție se referă la "calitatea procesuală" în care H. SA a formulat apel și nu la "calitatea procesuală pasivă". Respingerea de către instanță a excepției motivat de faptul că în cauză ar putea fi vorba doar despre o lipsă calitate procesuală și nu de o lipsă de calitate procesuală pasivă nu constituie un argument pertinent, în vreme ce una este inclusă în cealaltă.

Potrivit recurenților, lipsa calității procesuale pasive a H. SA este indubitabilă de vreme ce aceasta a avut calitate de mandatar la judecata în fond, neputând formula apel în nume propriu, ci doar în calitate de reprezentant.

Fie că raportarea se face la lipsa calității procesuale, fie la lipsa calității procesuale pasive, concluzia este aceeași, H. SA nu are calitate de parte la raportul juridic și, deci, nu putea formula apel în nume propriu . Cu totul greșit instanța de apel a apreciat că "H. SA a formulat apel, nu în nume propriu, ci în calitate de mandatar al I. din Spania, în condițiile în care apelul este declarat numai de către H. SA.

Exercitarea unei căi de atac de către o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă nu poate fi considerată o eroare materială sau de tehnoredactare, din cuprinsul cererii de apel reieșind în mod clar intenția H. SA de a promova apel în nume propriu.

Instanța poate, cel mult, să recalifice o cerere sau cale de atac atunci când a fost denumită greșit de către părți, însă nu poate determina și stabili/interpreta care este partea care a promovat o cerere/acțiune în lipsa intenției exprimate neechivoc de acea parte prin cererea introdusă.

Recurenții au susținut că, prin soluția adoptată, s-au depășit limitele rolului activ al instanței, judecătorului nefiindu-i permis să lărgească din proprie inițiativă cadrul procesual, având în vedere că "prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe " și că " în apel nu se poate schimba calitatea părților " conform art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ. În acest sens, o parte nu poate formula în nume propriu cereri care să-i confere poziții distincte în același proces, în cauză de apelant în nume propriu și apelant mandatar în interesul asigurătorului, indiferent de argumentele de fapt și de drept pe care le aduce în susținerea cererilor sale.

- Instanța de apel a extins dispozițiile art. 54 alin. (2) coroborat cu art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 dincolo de ipoteza la care se aplică, cu violarea principiilor generale de drept - al disponibilității, al legalității și al rolului activ în aflarea adevărului, dându-le o interpretare eronată, astfel că soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive ca nefondată este rezultatul unei greșite aplicări a legii.

Astfel, instanța de apel a constatat ca apelanta H. SA, care a formulat apel în nume propriu, are calitate procesuală pasivă în declararea apelului și că se poate prezuma că acesta este formulat în numele și pentru mandantul său, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (2) coroborat cu art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, însă în realitate apelul este declarat de către H. SA în nume propriu iar nu în calitate de mandatar.

În măsura în care instanța de apel a constatat că partea care a declarat apel nu este aceeași cu partea împotriva căreia s-a pronunțat sentința și totuși a respins excepția invocată, s-au creat premisele încălcării principiului disponibilității, legalității și rolului activ, care guvernează procesul civil, cu consecința pronunțării unei soluții nelegale.

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, ca și pe cele ale art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, din conținutul cărora rezultă că drepturile persoanelor păgubite prin accidente se exercită împotriva asigurătorului I. din Spania prin reprezentanța de despăgubire H. SA și, în aceste condiții, apelul ar fi trebuit să fie declarat tot de această parte.

În speță a fost acordat un mandat legal în favoarea H. SA de către J., în calitate de Birou Național Gestionar al «Cărții Verzi», prin care H. SA a fost desemnat reprezentant al asigurătorului străin de răspundere civilă auto în România, condiția fiind aceea ca autovehiculul înmatriculat în străinătate și implicat în accident să aibă o poliță de asigurare «Carte Verde» (RCA) valabilă la data accidentului.

În această calitate, activitatea H. SA se subordonează regulilor esențiale ale mandatului civil. Rezultă, în afara oricărui dubiu, că H. SA nu este parte la raportul juridic obligațional născut prin producerea faptului delictual și, ca atare, în mod greșit au fost primite susținerile apelantei H. SA din precizările depuse în fața Curții de Apel Bacău conform cărora ar fi vorba despre o eroare de dactilografiere.

Recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Pe baza recursului, a întâmpinărilor formulate de intimații F. și I. din Spania, prin mandatar H. SA și a răspunsului la întâmpinări, a fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului, iar prin încheierea din 3 aprilie 2019 recursul a fost declarat ca fiind admisibil în principiu. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecății critici nefondate.

Astfel, prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel, soluționând excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA, greșit ar fi apreciat că în discuție este excepția lipsei calității procesuale a acestei părți (iar nu excepția lipsei calității procesuale pasive), că greșit și cu depășirea limitelor rolului activ al instanței a stabilit că aceasta ar fi acționat în calitatea sa de mandatar al I. din Spania atunci când a formulat cererea de apel, deși o atare intenție nu rezultă din niciun act.

Niciuna din aceste susțineri nu poate fi reținută, în condițiile în care se înțelege din actele procesuale realizate în cauză și din critica recurenților, faptul că aceștia admit că în fața primei instanțe, cadrul procesual al litigiului a fost corect stabilit, de altfel, chiar din inițiativa acestora.

Se reține că, deși prin cererea introductivă de instanță reclamanții au chemat în judecată, în calitate de pârât, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ulterior, ca urmare a verificărilor realizate în cursul cercetării penale a accidentului și a informațiilor obținute, și-au modificat și precizat cererea prin indicarea ca pârât a societății de asigurare I. din Spania (care emisese o poliță de asigurare de răspundere civilă auto valabilă la data accidentului), al cărui mandatar pe teritoriul României a fost desemnat a fi SC H. SA (desemnat de J. în baza Sistemului "Carte Verde" și potrivit art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995).

Cauza a fost soluționată în primă instanță în acest cadru procesual, conturat chiar prin actele procesuale îndeplinite de reclamanți, iar excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA a fost invocată (prin întâmpinarea intimatului-intervenient F.) în legătură cu cadrul procesual al judecății din apel, în care menționata societate de asigurare apare ca fiind titulara declarației din apel.

Pornind de la argumentele care au susținut excepția invocată de intimatul F. - anume că SC H. SA este doar un "reprezentant convențional" al I. din Spania, motiv pentru care nu poate formula un apel în nume propriu - instanță de apel și-a exercitat rolul activ în proces (cu a cărui manifestare, în forma recalificării date actelor de procedură realizate de părți, recurenții-reclamanți se declară de acord) și a stabilit în mod corect că ceea ce se contestă pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, ține, în realitate, de justificarea calității procesuale a societății române de asigurare de a formula cererea de apel (respectiv, de posibilitatea unui mandatar de a formula o cerere de apel împotriva unei soluții ce stabilește obligații față de mandant).

Întrucât viza cadrul procesual al judecății de apel din perspectiva titularului cererii de apel, se apreciază că neregularitatea procedurală putea fi semnalată, cel mult, invocându-se lipsa calității procesuale active a SC H. SA. Însă, Înalta Curte consideră critica recurenților ca fiind nerelevantă întrucât se constată că, indiferent de conceptele utilizate, instanța de apel a analizat în substanță apărarea invocată de intimatul F., referindu-se în motivarea sa chiar la argumentele acestuia, pe care le-a înlăturat justificat.

Cât privește dezlegarea în sine dată apărării invocate pe calea excepției procesuale, Înalta Curte o apreciază ca fiind legală și în acord cu conținutul actelor procesuale îndeplinite în cauză, observându-se că, chiar dacă în antetul memoriului de apel lipsește orice referire la calitatea în care SC H. SA formulează calea de atac, motivarea acesteia debutează chiar cu arătarea circumstanțelor care justifică în litigiu calitatea procesuală pasivă a societății I. din Spania, ca asigurător de răspundere civilă auto a autoturismului înmatriculat sub nr. 8364-DWB, condus de numitul F. (intimat-intervenient forțat), ce a fost implicat în accident, și a acesteia de mandatar corespondent în România al asigurătorului.

Astfel fiind, nu există niciun dubiu că, declarând apel împotriva hotărârii de primă instanță, SC H. SA nu a acționat în nume propriu, ci în calitate de mandatar, ca societate corespondentă în România a asigurătorului I. din Spania, emitent al poliței de asigurare de răspundere civilă auto pentru autoturismul implicat în accident, societate de asigurare față de care s-au stabilit obligații prin hotărârea tribunalului.

Prin urmare, este corectă statuarea instanței de apel care reține că este evident că SC H. SA nu a formulat apel în nume propriu, ci în calitatea sa, care decurge de la lege, de reprezentant al asigurătorului de răspundere civilă auto din străinătate.

Întrucât, așa cum s-a arătat prin cele de mai sus, calitatea în care a acționat SC H. SA rezultă chiar din conținutul memoriului de apel, luarea în discuție a susținerilor recurenților-reclamanți - prin care au criticat soluția curții de apel sub motiv că aceasta ar fi consecința încălcării/nesocotirii limitelor rolului activ al judecătorului ori al denaturării actelor de procedură (cererea de apel) din conținutul căreia ar reieși clar intenția de a se promova apelul în nume propriu de către societatea de asigurare română - este inutilă, acestea fiind în mod flagrant nefondate, susținerea lor demonstrând o insuficientă atenție dată problemei de drept aflată în discuție și, în același timp, conținutului actelor procedurale îndeplinite în proces de părți.

Această observație lipsește de orice sens și criticile recurenților-reclamanți prin care aceeași problemă de drept a fost plasată doar formal sub motivul legal de recurs al unei greșite interpretări și aplicări a normelor de drept material incidente cauzei, cu trimitere la prevederile art. 54 alin. (2) și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Caracterul formal al criticii, artificial aduse în discuție pe tărâmul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este demonstrat de faptul că, atunci când și-au modificat și precizat cererea de chemare în judecată, prin indicarea ca pârâtă a I. din Spania și a mandatarului legal al acesteia desemnat pe teritoriul României de J., respectiv SC H. SA, reclamanții înșiși au făcut trimitere la dispozițiile art. 54 alin. (2) rap. la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, alături de prevederile Sistemului "Carte Verde", în justificarea acestui cadru procesual și a calității de reprezentant a societății române.

Rezultă, de asemenea, că aceștia nu contestă calitatea de reprezentant pe teritoriul României al I. Spania aparținând SC H. SA

În plus, criticând o extindere a acestor norme juridice dincolo de ipoteza la care acestea se aplică, recurenții-reclamanți au arătat că nelegalitatea soluției constă în aceea că instanța de apel, deși a constatat că partea care a declarat apel nu e aceeași cu partea împotriva căreia s-a pronunțat sentința, a respins totuși excepția lipsei calității procesuale a acesteia.

Astfel, se constată că, în realitate, critica recurenților privitoare la o presupusă interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 54 alin. (2) și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 - a căror aplicare, în justificarea calității de mandatar legal a SC H. SA, tocmai ei au invocat-o în proces - nu sprijină susținerea acestora potrivit cu care instanța de apel ar fi apreciat eronat asupra calității (de reprezentant al I. din Spania) în care societatea română a introdus calea de atac a apelului, cu violarea principiilor disponibilității, al legalității și al rolului activ în aflarea adevărului.

Explicația și argumentările acestora se fundamentează și în această parte a memoriului de recurs, destinată motivului prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., tot pe regulile de drept comun relative la distincțiile între cel care stă ca parte în proces și care devine titular de drepturi și obligații, și reprezentantul (legal) al acestuia, aspecte care au fost analizate în partea de început a considerentelor (subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) și apreciate ca nefondate pentru motivele arătate.

Reținând, așadar, că întrucât în chiar cuprinsul memoriului de apel se arată circumstanțele și calitățile în care stau în proces atât I. Spania, cât și SC H. SA, apare ca fiind legală și justificată chiar în actele de procedură din dosar (memoriul de apel) soluția din decizia atacată, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA, căreia i-a fost reținută calitatea de reprezentant legal al I. Spania, neputând fi primite împotriva acestei soluții niciuna din criticile recursului.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge în consecință, în timp ce solicitarea intimatei I. din Spania, de acordare a cheltuielilor de judecată, va fi respinsă pentru motivul neprezentării de înscrisuri doveditoare cu privire la astfel de cheltuieli aferente judecății în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C., B., E., A. și D. împotriva Deciziei nr. 300 din 19 martie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge cererea intimatului I. din Spania prin mandatar SC H. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM