ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2825/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2825/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul forțat B., înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 21.09.2016, s-a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli pentru îngrijirea sănătății, deplasări la diferite instituții medicale, tratament medicamentos și recuperatoriu, diferența între veniturile realizate anterior producerii accidentului și cele realizate ulterior și 100.000 euro cu titlu de daune morale, dobânda legală, indicele de inflație și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 406/27.04.2017, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. A fost obligat pârâtul la plata, către reclamant, a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale și 75.000 RON cu titlu de daune morale, debit actualizat cu indicele de inflație și dobândă legală de la data de 30.10.2015 și până la data plății efective și 1000 RON cheltuieli de judecată. S-au respins celelalte pretenții ca neîntemeiate. S-a respins cererea intervenientului forțat de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamantul A. și pârâții Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania ca organism de plată a despăgubirilor Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și intervenientul forțat B.

Prin decizia civilă nr. 1044 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de A. și a respins apelurile declarate de pârâți și de intervenient.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul B.

Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2015, precum și prin art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele deciziei Curții Constiționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Or, în speță, valoarea obiectului dedus judecății, este de 5.000 euro despăgubiri materiale și 100.000 euro despăgubiri morale.

Totodată, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 21 septembrie 2016, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial.

Ca atare, având în vedere că decizia Curții de Apel Bacău, atacată, este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nu este incidentă cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță stabilindu-se potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul B. împotriva deciziei civile nr. 1044 din data de 18 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 346/2026
ul Bacău Prin sentința nr. 48/2024 din 30 ianuarie 2024, Tribunalul Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Fondul de Protecție a Victimelo
ÎCCJ 2020-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2020
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 16 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A.
ÎCCJ 2025-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2115/2025
Prin sentința nr. 48/2024 din 30 ianuarie 2024, Tribunalul Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Fondul de Protecție a Victimelor Străzii
ÎCCJ 2020-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2572/2020
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2020 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 23.11.2017,
ÎCCJ 2019-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2019
ta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, a solicitat respingerea acțiunii ca nedovedită iar, în subsidiar, admiterea în parte a pretențiilor invocate, astfel încât, despăgubirile morale solicitate să fie acordate într-un cuant
Sursă