ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2020

HOTĂRÂRE
04.11.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 16 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România și cu intervenientul forțat B., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.459,25 RON, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 60.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

La 12 februarie 2019, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat daune materiale în sumă de 1.043,81 RON.

Prin sentința civilă nr. 2493 din 16 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., a obligat pârâtul la plata sumei de 1.043,81 RON, reprezentând daune materiale, și a sumei de 17.000 euro, reprezentând daune morale și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Prin decizia civilă nr. 179/2020 din 2 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii; a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 35.000 euro, cu titlu de daune daune morale, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății efective; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, prin care a solicitat admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-pârât susține că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, precum și normele de aplicare a acestei legi, în conformitate cu care daunele morale se acordă având în vedere legislația și jurisprudența din România. Autorul căii de atac arată că orice despăgubire pentru daunele morale trebuie să aibă un caracter rezonabil, just și echitabil și să nu reprezinte, în realitate, o îmbogățire fără justă cauză pentru patrimoniul victimei.

Intimatul-intervenient forțat a achiesat la recursul formulat de recurentul-pârât, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de recurs, față de dispozițiile art. 494 raportat la art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul vizează decizia nr. 179/2020 din 2 martie 2020, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a soluționat apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii în cadrul unui litigiu având ca obiect acordarea daunelor materiale și morale, ca urmare a unui accident auto. Ca urmare, prezentul recurs a fost declarat într-un litigiu din materia asigurărilor.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite."

Legea nr. 310/2018 a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, prevederile sale fiind aplicabile acțiunii inițiate de reclamant la 16 ianuarie 2019, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând dispozițiile art. art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 248 din același cod, va admite excepția inadmisibilității și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Față de soluția de respingere, ca inadmisibil, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurentul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA CA ORGANISM DE PLATĂ A DESPĂGUBIRILOR - DIRECȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII împotriva deciziei civile nr. 179/2020 din 2 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 1.190 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-11
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1142/2021
vă. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., așa cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din Romania - Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, și cu inter
ÎCCJ 2020-07-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1464/2020
București: Prin sentința civilă nr. 1243 din 15 iunie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Dir
ÎCCJ 2022-09-29
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1843/2022
de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, solicitând admiterea acestuia și, pe cale de consecință, diminuarea sumelor acordate de Tribunalul București până la co
ÎCCJ 2021-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2021
morale, a fost obligată pârâta Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii să plătească reclamantei B. suma de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta E. S.A. să plătească reclamantei C. suma de 25.000 RON
ÎCCJ 2021-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2331/2021
în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul B., având ca obiect pretenții; pârâta Biroul Asigură
Sursă