ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1464/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 23 august 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și pe intervenientul B., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 49.175 euro, reprezentând daune morale și a sumei de 2066,32 RON - daune materiale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la 30 septembrie 2014 s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea sa corporală. Prin referatul de clasare întocmit de IPJ Ploiești și confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a stabilit că producerea accidentului a fost cauzată de fapta șoferului B., care a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de reclamant. Reclamantul a precizat că accidentul a generat un retard în carieră, dureri fizice și psihice, prejudiciu menajer și de agrement, dar și dependența de un terț. În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1357, 1386, 1391, 2223-2224 C. civ. Prin încheierea din 14 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a V-a civile a Tribunalului București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1243 din 15 iunie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul B.. A obligat pârâtul la plata sumei de 939,32 RON - cheltuieli materiale și a sumei de 10.000 euro - cu titlu de daune morale. A obligat pârâtul la plata sumei de 2393,02 RON cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1229 A din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-reclamant A. și de apelantul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva sentinței civile nr. 1243 din 15 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1229 A din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la primul motiv de recurs, circumscris art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța avea obligația de a-și argumenta soluția adoptată, apreciind că din silogismul juridic detaliat de instanța de apel în considerentele hotărârii pronunțate se conturează lipsa unei motivări reale, utilizarea unor motive străine cauzei, dar și o contradicție evidentă în anumite raționamente juridice. A precizat că instanța de apel a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial anumite aspecte evidențiate în cererea de chemare în judecată ca prejudicii privind cariera și activitățile menajere generate nu de pierderea unui venit, ci de eforturile sporite necesare realizării lor, trecându-le astfel în categoria cheltuielilor materiale, printr-o motivare pe care recurentul-reclamant o apreciază ca fiind în totală contradicție cu semnificația dată acestui tip de prejudiciu în literatura de specialitate. Aspectele concrete și esențiale prin care i-a fost afectată viața în urma evenimentului rutier trebuiau analizate și apreciate separat de către instanța de apel, ca o componentă a daunelor morale, însă curtea de apel le-a eliminat în totalitate, fără a motiva în fapt și în drept decizia. Instanța de apel, deși a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial consecințele negative apărute în viața reclamantului - pe care le numește "suferințe", a făcut totuși trimitere la jurisprudența care obligă la aprecierea și evaluarea aspectelor în care vătămările se exteriorizează, conturându-se o contradicție în raționamentul juridic și implicit în motivarea instanței de apel. Recurentul-reclamant arată că o altă contradicție în motivarea deciziei rezultă din reținerea instanței a faptului că: "Cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu se stabilește doar în funcție de aprecierile subiective ale victimei … aprecierea judecătorului realizându-se prin raportare la consecințele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieții reclamantului, astfel cum acestea sunt reliefate de probele administrate". De asemenea, cu referire la același motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel preia anumite mențiuni eronate din cuprinsul hotărârii pronunțate de Tribunalul București - faptul că în cererea de chemare în judecată ar exista susțineri cu privire la pierderea clienților, ceea ce determină convingerea părții că instanța nu a avut în vedere particularitatea cauzei, rezultatul fiind în total dezacord cu realitatea, iar soluția nu a avut drept temei analiza și înțelegerea efectivă a situației reclamantului. Recurentul-reclamant apreciază că numai declarativ instanța de apel face referire la consecințele negative, însă nu există nicio dovadă că procedează efectiv la evaluarea prejudiciului, conturându-se un raționament pe care partea îl apreciază ca fiind în conflict atât cu jurisprudența Înaltei Curți, cât și cu știința în domeniul traumatologiei. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul precizează că instanța de apel a încălcat normele de drept material care reglementează principul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ., nereținând o serie de aspecte ce se impuneau a fi avute în vedere în analiza și dimensionarea unei componente a prejudiciului, respectiv gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecarea apelului.

Procedura de filtru: Învestită cu soluționarea recursului la 26 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la comunicarea cererii de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. La 19 iunie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a dispus admisibilitatea în principiu a recursului și a stabilit termen de judecată, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: În ceea ce privește primul motiv de recurs, subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanței de apel este nemotivată, se constată că acesta este nefondat. Instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel formulat de apelantul-reclamant, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut. Astfel, curtea de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamant, a concluzionat că sunt neîntemeiate criticile formulate de acesta în ceea ce privește modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru daunele morale. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a cauzei, ținând cont de probele administrate în dosar - proba cu acte medicale și medico-legale, precum și proba cu depoziția martorei propuse de reclamant, ajungând la concluzia că "prima instanță a ținut seama de suferințele reclamantului și de reala durere prin care trece întreaga familie urmare a evenimentului nefericit, raportându-se și la stilul de viață al reclamantului, reluarea vechilor activități curente ale acestuia ca urmare a procesului de refacere fizică, reținând, totodată, în mod întemeiat, față de susținerile din cererea de chemare în judecată privitoare la pierderea clienților că nu s-au dovedit veniturile obținute din activitățile lucrative desfășurate anterior, pentru a se aprecia asupra urmărilor invocate, așa cum nu s-a dovedit nici realitatea activităților de recreere desfășurate anterior accidentului, invocate din perspectiva prejudiciului de agrement pretins." Este nefondată și critica referitoare la faptul că instanța de apel ar fi preluat anumite mențiuni eronate din cuprinsul hotărârii pronunțate de Tribunalul București, respectiv a preluat faptul că în cererea de chemare în judecată ar exista susțineri cu privire la pierderea clienților, ceea ce determină convingerea părții că instanța nu a avut în vedere particularitatea cauzei. Instanța de apel a avut în vedere și a analizat particularitatea cauzei, ținând cont de situația de fapt expusă de reclamant în cuprinsul cererii de judecată (unde la pagina 8 se detaliază faptul că, urmare a accidentului suferit, reclamantul a fost nevoit să renunțe la contractul de colaborare, deși acesta era încheiat pe o perioadă nedeterminată), curtea de apel preluând, într-adevăr și terminologia folosită de instanța de fond ("pierderea clienților") - aspect care nu este însă de natură a conduce la concluzia că instanța nu și-a argumentat soluția adoptată, că a utilizat motive străine cauzei sau că nu a avut în vedere particularitatea speței. Curtea a prezentat propriile argumente cu privire la modalitatea de stabilire și cuantificare a prejudiciului moral, neexistând nicio contradicție în raționamentul juridic enunțat. Instanța nu a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial anumite aspecte evidențiate în cererea de chemare în judecată ca prejudicii, astfel cum susține recurentul-reclamant, ci a explicat de ce nu poate fi apreciat ca fiind temeiul acordării daunelor morale un anumit tip de prejudiciu. Astfel, cu referire la prejudiciul privind cariera, suferit de reclamant (denumit retard în carieră), Curtea a reținut, în mod deloc contradictoriu, faptul că: "daunele morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui drept sau interes personal, nepatrimonial, acestea nefiind susceptibile de evaluare bănească", pentru ca mai apoi, la pagina 16 a deciziei recurate, să argumenteze noțiunea de prejudiciu material concret și actual - în speță faptul nerealizării unor venituri de același nivel ca acel anterior producerii faptei ilicite sau faptul că reclamantul efectuează cheltuieli suplimentare necesare desfășurării acelorași activități lucrative ori, după caz, a celor casnice, pe care le realiza în trecut. De asemenea, instanța a reținut că diminuarea capacității de muncă (care determină efortul suplimentar al victimei ori, după caz, cheltuieli suplimentare pentru ajutorul remunerat al altor persoane) are relevanță în plan material, putând determina un alt cuantum al prejudiciului material (prejudiciu necontestat de reclamant în apel, criticile sale vizând doar cuantumul daunelor morale). În mod legal a punctat curtea de apel faptul că aceste aspecte pot fi apreciate distinct numai în stabilirea daunelor materiale, având în vedere caracterul cert (cuantificabil pecuniar) al unui atare prejudiciu. Iar în ceea ce privește efortul sporit necesar realizării unor activități ce țin de cariera reclamantului, instanța a motivat soluția reținând că acesta reprezintă suferința inerentă unei acțiuni ce a produs vătămări fizice, aspect ce a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale. Contrar susținerilor reclamantului, în sensul că numai declarativ instanța de apel face referire la consecințele negative, însă nu există nicio dovadă că procedează efectiv la evaluarea prejudiciului, se constată că, fără a mai relua situația de fapt prezentată în fața primei instanței, Curtea a validat raționamentul instanței de fond și, ținând cont de jurisprudența instanțelor, a concluzionat că suma acordată de tribunal cu titlu de daune morale este echitabilă și compensează rezonabil pecuniar suferințele cauzate acestuia. Prin reținerea faptului că stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu are loc doar în funcție de aprecierile subiective ale victimei, instanța nu înlătură dreptul victimei de a explica, în lumina principiului disponibilității, în ce constau suferințele morale, ci doar evidențiază faptul că în cuantificarea daunelor morale judecătorul trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte legate de circumstanțele particulare ale cauzei și la consecințele negative pe care accidentul le-a avut asupra vieții reclamantului, astfel cum acestea sunt reliefate de probele administrate. Considerentele hotărârii curții de apel sunt clare și concise, examinând succint motivele de apel și punctând argumentele pentru care instanța a concluzionat că sentința tribunalului este temeinică și legală. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată ori neînsușirea în totalitate de către instanță a argumentelor prezentate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigențelor art. 425 C. proc. civ. Așa cum a reținut și curtea de apel în cuprinsul hotărârii recurate, legislația nu cuprinde criterii concrete de determinare a cuantumului daunelor morale, astfel încât jurisprudența instanțelor naționale este unicul criteriu oferit de lege, a cărui corectă aplicare poate face obiectul controlului judiciar în recurs. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanța de apel a încălcat normele de drept material care reglementează principul reparării integrale a prejudiciului instituit prin dispozițiile art. 1385 C. civ. În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Se reține că din examinarea considerentelor deciziei recurate nu reiese că instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ. În lipsa unor criterii legale de determinare a daunelor morale, întinderea acestora trebuie să se stabilească în raport cu gravitatea vătămărilor produse victimei, natura și intensitatea suferințelor ce i-au fost cauzate, durata în timp a consecințelor vătămătoare. La evaluarea despăgubirilor, instanța trebuie să țină seama de influența și urmările faptei prejudiciabile asupra vieții victimei, de gradul în care victima a reușit să depășească consecințele faptei prejudiciabile și alte asemenea criterii ce oferă repere în evaluarea suferinței fizice produse prin vătămarea corporală. Cât privește întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța acordă despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reținut că suma acordată de prima instanță este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară și doctrină pentru evaluarea daunelor morale. Câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate - și preocuparea ca prin acordarea daunelor să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză. Pentru a putea determina stabilirea unui alt cuantum al despăgubirilor nu este suficientă simpla redare a unor pasaje din hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte, fără nominalizarea acestora prin precizarea numărului și anului deciziei și fără a menționa cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale raportat la numărul de îngrijiri medicale sau la traumele suferite de reclamanții din cauzele respective, astfel încât să se contureze, în concret, care ar fi jurisprundența în materie referitoare la repararea prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeași categorie de fapte ilicite. Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a indicat, în mod concret, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva sa, în condițiile în care soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească sume comparabile cu cea acordată în cauza de față. Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor. Se reține că în cauză daunele morale au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de judecată, care a făcut o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,