ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2017, inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și cu numitul B., în calitate de intervenient forțat, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 8.578 RON cu titlu de despăgubiri materiale, din care 672 RON reprezentând cheltuieli pentru refacerea sănătății, iar 7.906 RON reprezentând beneficiu nerealizat prin imposibilitatea prezentării la locul de muncă; 45.000 euro (aproximativ 202.500 RON), echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri morale; 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor (fost Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii) a solicitat, prin întâmpinare, admiterea în parte a acțiunii, cu condiția ca reclamanta să probeze culpa intervenientului forțat în producerea evenimentului rutier.

Prin sentința civilă nr. 3470 din 9 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre secțiile civile III-V din cadrul Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 818 din 19 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.122 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, și a sumei de 30.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul art. 50

2

din O.U.G. nr. 51/2008 a obligat reclamanta să restituie taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.688,90 RON, pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva hotărârii de primă instanță a declarat apel pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor.

Prin decizia civilă nr. 1476A din 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că daunele morale la care a fost obligat pârâtul sunt în cuantum de 15.000 euro. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

Reclamanta A. a atacat pe calea recursului decizia de apel.

În dezvoltarea criticilor a susținut incidența ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la modalitatea de evaluare și cuantificare a prejudiciului moral.

Curtea de Apel a procedat în mod nelegal la diminuarea sumei acordate cu titlu de daune morale, sens în care a apreciat că este nerezonabilă raportat la nivelul de trai modest al reclamantei și la faptul că nu a suferit leziuni grave care să fi produs infirmități permanente sau prejudicii estetice, deși a avut un număr semnificativ de zile de îngrijiri medicale (65-70) și de leziuni care au necesitat o intervenție chirurgicală.

Argumentul ce vizează nivelul de trai este discriminatoriu, întrucât pune pe o poziție de inferioritate persoanele cu venituri reduse care sunt vătămate și le limitează posibilitățile de a obține o compensație rezonabilă, proporțională cu vătămările suferite, deși nivelul de trai nu are o implicație la momentul producerii prejudiciului. Totodată, suferințele fizice și psihice se produc indiferent de nivelul de trai, caz în care compensarea suferințelor nu trebuie să fie simbolică doar pentru că este vorba despre o persoană fără posibilități materiale.

Curtea de Apel a tratat cu ușurință și lipsă de empatie vătămările suferite de recurentă, deși acestea au necesitat un număr semnificativ de îngrijiri medicale și, inclusiv, o intervenție chirurgicală, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală din 17 iunie 2015 și din înscrisurile medicale de la dosarul cauzei.

I s-a mai reproșat instanței de apel că nu a avut în vedere perioada îndelungată în care a fost imobilizată la pat sau a avut posibilități de deplasare limitate și nici consecințele în planul vieții de familie, sociale, posibilitatea de a obține venituri, criterii pe care prima instanță le-a cuantificat în mod corespunzător.

Mai mult, s-a ignorat că în speță s-a produs și un prejudiciu estetic, rezultat în urma intervențiilor chirurgicale, respectiv o cicatrice inestetică și vizibilă în zona membrului inferior stâng care nu poate fi tot timpul ascunsă, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o persoană de sex feminin.

A considerat recurenta că determinarea prejudiciului moral, așa cum a stabilit practica recentă a instanțelor judecătorești, înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecințelor negative produse și a implicațiilor pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor lezate, a importanței pe care o are valoarea nepatrimonială lezată a persoanelor implicate, a duratei consecințelor și a intensității durerilor fizice și psihice cauzate, criterii pe care solicită a se avea în vedere de instanța de recurs.

În condițiile în care nu a avut o culpă în producerea accidentului, se impune ca prejudiciul moral suferit să fie compensat în întregime și proporțional cu natura și gravitatea sa și să nu rămână la un nivel simbolic, deoarece nici suferințele sale nu au fost simbolice.

Prin urmare, la stabilirea întinderii despăgubirilor trebuie să se țină seama de anumite criterii și principii rezultate din doctrină și jurisprudență, referitoare la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorii lezate, durata în timp a consecințelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferințelor și intensitatea acestora, ecoul social al suferinței și influența asupra vieții personale și sociale, importanța și interiorizarea efectelor vătămătoare cu elemente subiective de percepție care pot duce la alterarea personalității persoanei prejudiciate, aspecte și corelații legate de vârsta, sexul, viața familială și socială a persoanei prejudiciate. Aceste elemente sunt valorizate prin faptul că despăgubirea acordată trebuie să fie corespunzătoare, adecvată prejudiciului specific suferit de cei vătămați.

Recurenta a invocat incidența dispozițiilor art. 1381,1385 alin. (1) și 1381 alin. (1) C. civ., ce au în vedere principiul reparării prejudiciului, și a solicitat, din perspectiva aspectelor expuse, admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de instanța de apel cu consecința menținerii soluției tribunalului.

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor a susținut prin întâmpinare respingerea recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, comunicat părților, iar prin încheierea din 24 iunie 2021, s-a admis în principiu recursul declarat de recurentă și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 28 octombrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică.

Prin punctul de vedere la raport, recurenta a reluat motivele de recurs, solicitând, în final, admiterea căii de atac și păstrarea sentinței de primă instanță.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Susținerile din recurs, întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., supun dezbaterii o singură critică la adresa hotărârii instanței de apel, anume că nu au fost apreciate în mod corespunzător criteriile de acordare a despăgubirilor în procesul de cuantificare a daunelor morale cuvenite reclamantei în urma vătămării produse în accidentul rutier din 28 martie 2015.

Recurenta este nemulțumită că, în etapa procesuală a apelului, Curtea a redus la jumătate suma acordată de tribunal cu acest titlu, raportându-se la nivelul de trai modest al acesteia, dar și la faptul că nu a suferit de pe urma accidentului leziuni care să fi produs infirmități permanente sau prejudicii estetice, deși din probele de la dosar - raportul de expertiză medico-legală din 17 iunie 2015 și înscrisurile medicale atașate - a rezultat că a avut un număr semnificativ de îngrijiri medicale (65-70 de zile) și leziuni ce au necesitat o intervenție chirurgicală.

Evaluarea despăgubirii prin prisma nivelului de trai constituie un criteriu discriminatoriu, deoarece plasează persoanele cu venituri reduse pe o poziție de inferioritate și le limitează posibilitățile de a obține o compensație rezonabilă, proporțională cu vătămarea suferită, iar perioada îndelungată în care a fost imobilizată la pat sau a avut posibilități de deplasare limitate, consecințele produse în planul vieții de familie, sociale, posibilitatea de a obține venituri și prejudiciul estetic rezultat în urma intervenției chirurgicale (o cicatrice inestetică și vizibilă în zona membrului inferior stâng care nu poate fi ascunsă dat fiind faptul că este vorba despre o persoană de sex feminin) nu au fost valorificate în stabilirea întinderii despăgubirilor.

În speță, prin decizia atacată, Curtea de Apel, devoluând fondul cauzei în soluționarea apelului formulat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor contra sentinței civile nr. 818 din 19 aprilie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a procedat la redimensionarea cuantumului daunelor morale la care acesta a fost obligat în favoarea reclamantei, ocazie cu care a reținut că suma de 15.000 euro este corespunzătoare suferinței fizice pricinuite de vătămarea corporală ce a necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, dar și suferințelor psihice perioadei de imobilizare și celor ce decurg din limitarea activităților pe care le desfășura anterior producerii accidentului.

Critica descrisă prin motivele de recurs nu poate fi primită.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței judecătorul urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Curtea de Apel a constatat că nivelul daunelor morale la suma de 15.000 euro în favoarea reclamantei este echitabil, făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară și doctrină pentru evaluarea acestora. Astfel, la stabilirea întinderii acordate, în mod corect, a analizat situația particulară a reclamantei și consecințele suportate urmare a accidentului rutier produs la 28 martie 2015, respectiv suferințele pricinuite de intervenția chirurgicală la care a fost supusă, faptul că nu a rămas cu o infirmitate permanentă sau cu un prejudiciu de ordin estetic, măsura în care i-a fost afectată viața în plan personal, social și profesional.

Instanța nu a eliminat din sfera prejudiciului nepatrimonial anumite aspecte evidențiate de reclamantă, reiterate și prin cererea de recurs, cum ar fi numărul de îngrijiri medicale, urmările datorate intervenției chirurgicale, care, în concluzia Curții potrivit probelor administrate, nu au generat o infirmitate permanentă sau un prejudiciu de ordin estetic, evaluarea consecințelor negative produse de vătămarea suferită și implicațiile lor asupra vieții personale și sociale a reclamantei. A explicat, raportat la toate aceste criterii, de ce se impune reducerea cuantumului sumei acordate de tribunal, menite a se concretiza într-o compensație corespunzătoare prejudiciilor morale produse.

Raportarea Curții la condițiile de viață ale victimei și la nivelul de trai, aspect criticat prin motivele de recurs, nu a constituit un reper propriu zis în evaluarea despăgubirilor, argumentul fiind enunțat în afirmarea principiului potrivit căruia despăgubirea nu trebuie să reprezinte o sursă de îmbogățire fără just temei, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite. Prin urmare, așa cum reiese din motivarea deciziei atacate, instanța nu a particularizat acest criteriu prin identificarea lui în situația de fapt dedusă judecății, nu a examinat condițiile de trai ale reclamantei pentru ca, în funcție de acestea, în final, să determine o anumită valoare a prejudiciului. Evaluarea efectivă a despăgubirilor s-a axat pe alte criterii, expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate, astfel că este lipsită de temei aserțiunea recurentei.

Din perspectiva celor expuse, se constată că instanța de apel a realizat o corectă aplicare a principiului reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. și a valorificat criteriile întâlnite în jurisprudență, pe baza cărora a stabilit nivelul daunelor morale într-un alt cuantum decât cel apreciat de tribunal că i se cuvine reclamantei, decizia atacată fiind la adăpost de criticile formulate. Drept urmare, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de reclamanta A. împotriva deciziei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1476/A din 14 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2021.