ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 862/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecății și căile de atac exercitate

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 15 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a formulat acțiune în regres împotriva pârâtului A., solicitând instanței obligarea acestuia la rambursarea sumei de 40.387,77 RON, compusă din suma de 10.729,38 RON reprezentând despăgubiri achitate pentru prejudiciile materiale rezultate în urma accidentului de circulație (avarii motocicletă), din suma de 255,7 RON reprezentând contravaloarea prestației (constatare avarii) societății B. S.R.L. în dosarul F.P.V.S 419/2010, din suma de 170,7 RON reprezentând contravaloarea prestației societății C. S.R.L. în dosarul F.P.V.S. 419/2010, din suma de 16.791,55 RON reprezentând despăgubiri acordate pentru vătămările corporale suferite de către D., din care 4.791,55 RON cu titlul de daune materiale și 12.000 de RON daune morale și din suma de 12.440,44 RON reprezentând dobânda penalizatoare calculată de la dățile la care a efectuat plata despăgubirilor și până la data introducerii acțiunii; a solicitat de asemenea, cheltuielile de judecată precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr. 11968 din data de 14.10.2016, instanța a admis cererea formulată de reclamantă si a obligat pârâtul la plata sumei de 10.729,38 RON cu titlu de despăgubire, a sumei de 255,7 RON reprezentând contravaloare prestație (constatare avarii), a sumei de 170,7 RON reprezentând contravaloare prestație, a sumei de 16.791,55 RON reprezentând despăgubiri (daune materiale și morale), precum și a sumei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată de la data plații despăgubirilor și până la data achitării integrale a debitului și la plata sumei de 1.816,63 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, pârâtul a formulat apel, iar prin decizia civila nr. 2823 A/12.09.2017, Tribunalul București, considerând că judecarea în prima instanța s-a făcut cu citarea greșită a paratului, a admis apelul formulat, a anulat sentința instanței de fond si a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 26.03.2018, sub nr. x/2016*.

Prin întâmpinarea depusă de către pârât la data de 29.05.2018, acesta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2, în raport de domiciliul pârâtului, excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la momentul plății respectiv 21.09.2010 și 11.11.2010 si excepția autorității de lucru judecat; pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 9151 din 28.09.2018, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, și a respins cererea având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prescrisă.

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 827/A din 14.03.2019, a admis apelul declarat de apelanta reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, împotriva sentinței civile nr. 9151/28.09.2018, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul- pârât A., cauza având ca obiect pretenții; a anulat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune; a menținut dispoziția referitoare la excepția autorității de lucru judecat și a acordat termen în vederea evocării fondului la data de 16.05.2019, A5, cu citare părți.

Prin decizia civilă nr. 1503/A din 16.05.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în evocare fond: a admis în parte cererea formulată de reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, în contradictoriu cu pârâtul A., cauza având ca obiect pretenții - evocare fond, și a obligat paratul la plata sumei de 10.729,38 RON cu titlu de despăgubire, a sumei de 255,7 RON, reprezentând contravaloarea prestații (constatare avarii) a sumei de 170,7 RON, reprezentând contravaloare prestație, a sumei de 16.791,55 RON despăgubiri (daune materiale si morale), precum si a sumei reprezentând dobânda legala calculata de la data introducerii prezentei cereri pana la achitarea efectivă; a obligat pârâtul la plata sumei de 1.816,63 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs, pârâtul A., înregistrat la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 28.11.2019, sub nr. x/2016*.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1). Prin decizia nr. 447R/2020 din 01 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurentul- pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1503A/16.05.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul- reclamant Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), în favoarea secției specializate în cauzele având ca obiect litigii cu profesioniști.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, cele decise prin Decizia nr. 18/2016 pronunțată de I.C.C.J. - completul competent să judece recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., în raport de aceste criterii, Curtea considerând că litigiul prezent este de competența uneia din secțiile specializate în litigii cu profesioniști a Curții de Apel București.

În acest sens, s-a observat că litigiile în materie de asigurări sunt considerate distinct de C. proc. civ., făcându-se referire la acestea inițial în art. 115 C. proc. civ., articol cu denumirea "Cererile în materie de asigurări". De asemenea, s-a constatat că materia raporturilor juridice de asigurare este una specială, reglementată prin legi speciale (Legea nr. 237/2015, Legea nr. 32/2000, 136/1995, Legea nr. 132/2017, O.U.G. nr. 54/2016, Norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și de Autoritatea de Supraveghere Financiară, etc.). Aceste raporturi juridice sunt guvernate de dispoziții speciale, care țin seama de specificul activității de asigurare, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun reglementat de C. civ.. Așadar, litigiile în materia asigurărilor implică aplicabilitatea unor norme speciale, menite să gestioneze piața de asigurări și protecția consumatorilor în relația cu aceasta, având o anumită specificitate în raport de cele guvernate de C. civ., care decurge din natura raporturilor juridice puse în discuție.

În mod similar, s-a reținut că raporturile juridice constituite în contextul Ordinului nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii și, ulterior, în contextul O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie (act normativ care a prevăzut preluarea atribuțiilor Fondului de către Biroul Asiguratorilor de autovehicule din România - BAAR) sunt grefate pe aceste dispoziții legale care vizează protecția victimelor accidentelor de circulație.

De aceea, Curtea a apreciat că litigiile de natura celui prezent au elemente comune cu cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii enumerate exemplificate în art. 226 din Legea nr. 71/2011, și s-a avut în vedere și că dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 au un caracter exemplificativ, și nu limitativ, atunci când fac vorbire despre anumite categorii de litigii care cad în specializarea secțiilor pentru litigii cu profesioniști.

De altfel, s-au mai reținut și cele statuate prin Decizia nr. 13/2020 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

2.2). La data de 28 decembrie 2020, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a civile a Curții de Apel București, sub nr. x/2020, iar prin încheierea nr. 10 din 16 februarie 2021, a admis excepția necompetenței funcționale; a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1503A/16.05.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R), București, în favoarea secției a IV-a Civilă a Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență între secția a V-a Civilă și secția a IV-a Civilă a Curții de Apel București; în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecarea prezentei cauze și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Reținând că principiul specializării secțiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanțe trebuie respectat, având în vedere că, cel puțin în ultimul ciclu procesual (rejudecarea apelului după casare), în fond litigiul a fost soluționat de secția a IV-a civilă a Tribunalului București care nu este o secție specializată în litigii cu profesioniști, instanța de recurs (Secție civilă specializată în litigii cu profesioniști) a apreciat că nu este competentă să soluționeze recursul promovat împotriva unei decizii pronunțate de o secție a Tribunalului nespecializată în litigii cu profesioniști.

În sprijinul acestei concluzii, chiar dacă prezentul litigiu nu este identic cu cel în care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat decizia civilă nr. 40/2020, s-a apreciat că raționamentul expus în considerentele acestei decizii este pe deplin aplicabil și în prezenta cauză, dat fiind că Înalta Curte a statuat asupra efectului pe care îl are principiul specializării secției/completurilor de judecată asupra completului competent să soluționeze calea de atac a recursului, iar acesta este un aspect general valabil, fiind reținute, în acest sens, paragrafele 128, 129, 130, 132 și 133 din Decizie.

Referitor la argumentele secției a IV-a Civilă potrivit cărora, prin raportare la Decizia nr. 18/2016 pronunțată de I.C.C.J. - completul competent să judece recursul în interesul legii, secției specializate în litigii cu profesioniști îi aparține competența de soluționare a recursului, instanța de recurs a arătat că nu contestă raționamentul pe care l-a expus prima instanță de recurs pentru a aprecia că litigiului îi sunt aplicabile dispoziții legale referitoare la profesioniști, dat fiind că s-a oprit cu analiza doar la competența de soluționare a căii de atac prin prisma faptului că până la prezentul recurs litigiul a fost soluționat de instanțe nespecializate.

În plus, având în vedere că în paragraful 131 din decizia nr. 40/2020 s-a reținut că "Potrivit celor statuate prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 16 octombrie 2018, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, soluție consacrată și legislativ prin modificarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. (prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative), potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei alte secții sau altui complet specializat.", instanța a apreciat că argumentele reținute de instanța de recurs nespecializată puteau constitui considerentele pentru care, dacă s-ar fi apreciat că există această posibilitate, s-ar fi putut admite calea de atac.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două Secții ale Curții de Apel care s-au declarat deopotrivă necompetente funcțional să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente, stabilind competența soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar îl constituie acțiunea în regres formulată de reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva pârâtului A., prin care solicită obligarea acestuia la rambursarea sumei de 40.387,77 RON, reprezentând prejudiciile materiale rezultate în urma accidentului de circulație (avarii motocicletă), contravaloarea prestației constatare avarii, despăgubiri acordate pentru vătămările corporale cu titlul de daune materiale și daune morale, plus dobânda penalizatoare, precum și plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală a debitului.

Problema care a generat desesizarea instanțelor aflate în conflict o constituie interpretarea diferită a naturii juridice a litigiului, respectiv, civilă, de drept comun, sau cu profesioniști, în materie specializată, din perspectiva competenței funcționale.

Înalta Curte reține că, deși declară că va avea în vedere dispozițiile art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 în lumina Deciziei nr. 18/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care fac trimitere pentru determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate exclusiv la criteriile obiectului sau naturii litigiului, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1), atunci când apreciază asupra instanței competente a soluționa recursul în cauză, se raportează tot la criteriul subiectiv, respectiv, la calitatea de profesionist a reclamantului, ca parte terț la contractul de asigurare încheiat.

Apreciind că, prin obiectul său, astfel cum a fost conturat prin cererea introductivă de instanță, "acțiunea de față are natura unei acțiuni de genul celor date în competența funcțională a completelor/secțiilor specializate în litigii cu profesioniști", în realitate, se dovedește că, în decelarea între competențele material-procesuale ale instanțelor civile/instanțelor (secțiilor) specializate, va fi utilizat nu criteriul obiectiv la care face trimitere norma art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/20113, a naturii sau obiectului cauzei, ci pe acela subiectiv, al calității - de profesionist - a celui ce este parte în contract.

Or, în cazul concret dedus judecății, soluționarea sa presupune aplicarea unor reguli speciale care să atragă competența material- procesuală a secțiilor/completelor specializate, reguli care, de asemenea, sunt reglementate prin raportare la subiectul cu vocație în acest sens, persoană fizică sau juridică, profesionist.

Prin urmare, a apreciat greșit ultima instanță asupra caracterului întemeiat al excepției necompetenței sale material - funcționale atunci când, cu trimitere la obiectul cererii deduse judecății, a reținut că acesta nu presupune tranșarea unor raporturi între părți în calitate de profesioniști, ci a unor raporturi de drept civil, cu atât mai mult cu cât materia raporturilor juridice de asigurare este una specială, reglementată prin legi speciale.

În acest sens, va fi avută în vedere și Decizia nr. 13 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii, în dosarul nr. x/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1309/30. XII.2020, prin care s-a statuat că, "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, stabilește că: În litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale și morale formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât și în litigiile privind acțiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competența materială procesuală revine secțiilor specializate.".

Relevante din considerentele acestei decizii sunt cele reținute la paragrafele 85 și 86:

"85. Ca atare, competența specializată a tribunalelor/secțiilor/completelor vizează, în acord cu dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu dezlegările cu valoare de principiu din Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, materia asigurărilor. Această competență nu este atrasă de verificarea modului în care o societate de asigurare își desfășoară activitatea economică ori de studierea felului în care aceasta s-a poziționat pe o piață concurențială, în vederea eficientizării activității sale, ci este atrasă de însăși natura și obiectul litigiilor care intră sub incidența respectivei materii a asigurărilor [individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, sau de dispozițiile art. 115 din C. proc. civ..].

Temeiul legal al soluției

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2021.