ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1507/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtii E. S.A. și Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și intervenientul forțat F., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamanta A. a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul mamei, la plata către reclamanta B. a sumei de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale pentru decesul mamei, la plata către reclamanta C. a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale pentru propria vătămare și la plata către reclamanta D. a sumei de 200.000 RON, cu titlu de daune morale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 252 și 253 din C. civ., coroborat cu art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1), art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, completate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecție al victimelor străzii, art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule precum și art. 25

1

alin. (10) lit. b). din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări.

Prin sentința civilă nr. 3116/2016 din 20 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, ca neîntemeiată, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamante ca prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 810A/2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a Civilă, s-a admis apelul reclamanților, s-a anulat în parte sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința civilă nr. 1047 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, a fost obligată pârâta E. S.A. să plătească reclamantei A. suma de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii să plătească reclamantei A. suma de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta E. S.A. să plătească reclamantei B. suma de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii să plătească reclamantei B. suma de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta E. S.A. să plătească reclamantei C. suma de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii să plătească reclamantei C. suma de 25.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta E. S.A. să plătească reclamantei D. suma de 35.000 RON cu titlu de despăgubiri morale, a fost obligată pârâta Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii să plătească reclamantei D. suma de 35.000 RON cu titlu de despăgubiri morale și a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 79 A din data de 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă excepția inadmisibilității apelului incident ca neîntemeiată și au fost respinse apelurile principale declarate de pârâtele Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor - Directia Fondul pentru Protectia Victimelor Strazii și S.C. E. S.A., precum și apelul incident declarat de reclamantele A., D., B., C., împotriva sentinței civile nr. 1047 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, la data de 3 iunie 2020, a formulat recurs pârâta Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de plată a Despăgubirilor - Directia Fondul pentru Protectia Victimelor Strazii.

Recurenta-pârâtă invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și susține că au fost încălcate norme de drept material.

În acest sens, arată că textele de lege aplicabile în materia asigurărilor fac trimitere la jurisprudența din România, iar instanța de apel avea obligația în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale de a proceda la examinarea jurisprudenței, respectiv de a stabili dacă despăgubirile au un caracter rezonabil, just și echitabil și să nu reprezinte o îmbogățire fără justă cauză.

Recurenta sustine că valoarea despăgubirilor acordate de instanță deturnează de la scopul pentru care au fost reglementate aceste despăgubiri, respectiv acela de a compensa într-o manieră justă și echitabilă suferința cauzată de vătămarea victimei, transformându-le într-o veritabilă sancțiune pentru recurentă.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, a reținut că în materia daunelor morale operează principiul reparației integrale întrucât daunele morale sunt de natură să aducă victimelor alinarea suferințelor pricinuite și compensarea schimbărilor dramatice produse în viața lor.

De asemenea, mai arată recurenta că în acordarea daunelor morale trebuie evidențiată diferența între calitatea de asigurător a unei societăți de asigurare și cea de garant a recurentului-pârât, al cărei scop este să ofere protecție imediată persoanei prejudiciate, garantând plata pe care o datorează partea responsabilă, nicidecum să preia răspunderea acesteia, ca în cazul unui asigurător.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat si, pe cale de consecință, reducerea cuantumului daunelor morale acordate până la concurența unei sume ce reflectă practica Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Intimații A., B., C., D., au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității recursului, în măsura în care din actele dosarului ar rezulta că acesta a fost declarat tardiv iar, pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală si temeinică a hotărârii atacate.

Cauza a fost inregistrata la 19 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

La data de 04 februarie 2021, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâtul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 79A din 14 februarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a învederat că în etapa examinării admisibilității în principiu a recursului, va fi avută în vedere analiza cu prioritate a excepției tardivității recursului formulată de intimatii-reclamanți si excepția nulității recursului.

Prin încheierea din 30 martie 2020, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, recurenta depunând punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea concluziilor raportorului iar, pe fond, a solicitat admiterea recursului.

La termenul din 15 iunie 2021, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepțiile tardivității și nulității recursului asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului, invocată de intimații-reclamanti, Înalta Curte o va respinge.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 79 A din data de 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, comunicată recurentei-pârâte în data de 19 mai 2020.

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Recurenta a formulat recurs în data de 03 iunie 2020, calea extraordinară de atac fiind exercitată în termen, cu respectarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 și 182 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la excepția nulității recursului, Înalta Curte o va admite și va anula recursul formulat de pârâtul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii.

Art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin(1) din C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În cauză, se constată că recursul declarat, deși este întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În speță, prin criticile formulate, recurentul-pârât contestă exclusiv cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, susținând că acesta este excesiv de mare, în raport de criteriile aplicabile conform jurisprudenței în materie, nu au un caracter rezonabil, just și echitabil, și reprezintă în realitate o îmbogățire fără justă cauză.

Recurenta nu indică dispozițiile legale ce au fost interpretate și aplicate greșit și se rezumă la invocarea jurisprudenței din cauze asemanatoare.

Mai mult, criticile din recurs privind aprecierea instanței asupra evaluării cuantumului despăgubirilor morale nu pot face obiect de analiză în calea extraordinară de atac, fiind un aspect de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că argumentele recurentului nu vizează aspecte de nelegalitate și nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., de strictă interpretare.

Recursul promovat nefiind motivat, în raport cu cerințele art. 488 alin. (3) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, prin raportare la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute strict și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 79 A din data de 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimații-reclamanți A., B., C. și D..

Anulează recursul declarat de pârâta Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România ca Organism de Plată a Despăgubirilor - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii împotriva deciziei civile nr. 79A din 14 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.