ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1191/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de 06 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul-forțat F., au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro (45.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, reprezentând daune morale, și a sumei de 4.631,60 RON, reprezentând daune materiale, către reclamantul B.; obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro (225.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, către reclamanta A., reprezentând daune morale; obligarea pârâtului la plata sumei de 45.000 euro (202.500 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, către reclamantul C., reprezentând daune morale; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro (135.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, către reclamantul D., prin reprezentant legal, A., reprezentând daune morale; obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro (450.000 RON), echivalent în RON la data efectuării plății, către reclamantul E., reprezentând daune morale.

În motivare, reclamanții au arătat că la data de 14 aprilie 2015, au fost victimele unui accident rutier ce a avut drept urmare vătămarea lor corporală.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 136/1995 și cele cuprinse în Norma nr. 23/2014 a Comisia privind Supravegherea Asigurărilor.

I.2 Judecata în primă instanță:

Prin încheierea din 20 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției a Vl-a civile a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea secțiilor civile ale Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 03 iulie 2017, sub nr. x/2016**.

La data de 13 decembrie 2017, pârâta Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat schimbarea calității procesuale a pârâtului F., din intervenient forțat în pârât, iar, pe fond, a solicitat admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din data de 17 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a dispus rectificarea citativului în sensul că Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România are calitate de pârât.

La data de 25 iulie 2018, intervenientul forțat a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, arătând ca accidentul s-a produs ca urmare a angajării în depășirea unei coloane de utilaje agricole, de către B., fără a observa că primul tractor din coloană a semnalizat și a virat la stânga.

Prin sentința civilă nr. 1845 din 09 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantului B., a sumei de 1969,25 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale; în favoarea reclamantei A., a sumei de 60.000 RON, reprezentând daune morale; în favoarea reclamantului C., a sumei de 60.000 RON, reprezentând daune morale; în favoarea reclamantului D., a sumei de 40.000 RON, reprezentând daune morale, în favoarea reclamantului E., a sumei de 90.000 RON, reprezentând daune morale.

I.3. Judecata în apel:

Prin decizia civilă nr. 429A din 03 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamantului E. împotriva sentinței civile nr. 1845 din 09 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 125.000 RON, reprezentând daune morale, în favoarea reclamantului E.; a respins, ca nefondate, celelalte apeluri formulate de reclamanții A., B., C., D. și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, împotriva sentinței civile nr. 1845 din 09 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate.

I.4 Judecata în recurs. Procedura de filtru:

Împotriva deciziei civile nr. 429A din 03 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E., la data de 28 iulie 2020, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 august 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora, la stabilirea despăgubirilor, în cazul vătămării corporale, se au în vedere daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

S-a mai invocat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 privind prejudiciul material, a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) și (2) din C. civ., care prevăd obligația reparării integrale a prejudiciului, și a dispozițiilor art. 1391 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Recurenții-reclamanți au învederat, în acest sens, că instanța de apel, la determinarea în concret a daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2015 în care au fost implicați, astfel că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, cât și cu încălcarea criteriilor jurisprudențiale, respectiv fără a se ține cont de consecințele negative suferite de reclamanți în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu are au fost percepute consecințele vătămării.

Instanța de apel a nesocotit și dispozițiile art. 50 pct. l lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 privind prejudiciul material, întrucât nu s-a pronunțat asupra motivului de apel privind majorarea cuantumului daunelor materiale solicitate de reclamantul B..

Recurenții au arătat că au depus, la dosar, practică judiciară din care reiese că instanțele de judecată au acordat, în situații similare, cu titlu de daune morale, sume mult superioare celor acordate de către instanța de apel, însă, în mod nelegal, instanța de apel s-a limitat la a reține că, deși este reală descrierea traumelor, a șocului, sperieturii, sechelelor și a suferințelor descrise de reclamanți în cererea de apel, despăgubirea acordată de tribunal este una corectă, fără a indica ce criterii a avut în vedere pentru o astfel de apreciere.

Or, sumele reprezentând daune morale constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului la despăgubire, prin raportare la jurisprudență și la criteriile stabilite în practică.

Instanța de apel nu a avut în vedere că despăgubirile acordate nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie suficiente pentru a ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care reclamanții le-au îndurat și pe care trebuie să le mai îndure.

S-a mai arătat că instanța de apel a nesocotit decizia nr. 300/2019 din data de 14 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că:

"se impune ca instanța de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie (...) sens în care va tine seama atât de toate considerentele suportate de reclamant în urma accidentului, cât și de criteriul echității și proporționalitătii daunei cu despăgubirea acordată, precum și de jurisprudență în cauze similare".

Conchizând, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității și nici la principiul proporționalitătii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului depus judecății.

Or, în opinia recurenților instanța de apel nu a analizat probele administrate în cauză și nici nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, ci s-a limitat la a face simple mențiuni cu privire la situația de fapt, fără o aplicare concretă a normelor substanțiale și procedurale incidente. Ca atare, motivarea instanței de apel nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., iar instanța de control judiciar, într-o asemenea situație, este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv al hotărârii atacate.

S-a mai susținut că instanța de apel nu a analizat argumentele care justificau majorarea cuantumului daunelor morale, în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudențială de practica judiciară, de circumstanțele particulare ale speței, de consecințele suportate de reclamanți în urma accidentului.

Prin urmare, recurenții-reclamanți au arătat că li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și li s-a cauzat o vătămare procesuală, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin aplicarea prevederilor art. 497 C. proc. civ.

I.5 Apărările formulate în cauză:

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la data de 22 septembrie 2020 și intimatului-intervenient F. la 24 septembrie 2020 .

La data de 29 septembrie 2020, în termen legal, intimatul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; în cuprinsul întâmpinării, intimatul a susținut faptul că recurenții au invocat formal motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și că, în concret, nu au adus critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Întâmpinarea a fost comunicată celorlalte părți la data de 06 octombrie 2020, iar intimatului-intervenient F. la 13 octombrie 2020.

La 16 octombrie 2020, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul-pârât, prin care au solicitat respingerea apărărilor invocate de intimat și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

La 22 octombrie 2020, intimatul-intervenient F. a depus răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 06 octombrie 2020, în termen legal, intimatul-intervenient F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că decizia atacată este motivată în fapt și în drept; în cuprinsul întâmpinării, intimatul a susținut faptul că sumele acordate de instanțele de fond sunt mari, în raport consecințele producerii accidentului, iar acest lucru conduce la o îmbogățire fără justă cauză a recurenților reclamanți, care nu au depus înscrisuri medicale noi în dovedirea faptului că nu sunt pe deplin recuperați și că ar fi rămas cu vreo infirmitate. A mai arătat că există practică judiciară din care reiese faptul că, în situații similare, s-au acordat daune morale inferioare celor acordate de curtea de apel.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, din perspectiva posibilității încadrării aspectelor de nelegalitate invocate, în motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac, reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege, prin motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligația recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., invocate de către recurenții-reclamanți, prevăd următoarele:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Învestită cu soluționarea apelului exercitat de reclamanți, curtea de apel, raportându-se la situația de fapt stabilită de prima instanță, a reținut, caracterul judicios și bine argumentat al daunelor recunoscute reclamanților de către această instanță.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate, criticate atât de către reclamanții A., B., C., D. cât și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, instanța de apel a reținut că, deși jurisprudența citată și criteriile evocate sunt, de principiu, pertinente, acestea nu vădesc că sumele acordate cu titlu de daune morale ar fi fost greșit stabilite, enumerarea generică a unor criterii de evaluare a daunelor morale nepunând în lumină vreun element care să fi fost nevalorificate de prima instanță, cu excepția daunelor morale acordate reclamantului E..

De asemenea, a mai reținut că în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, tribunalul s-a raportat la impactul faptei ilicite asupra fiecărui reclamant și a modului cum au fost resimțite urmările accidentului, concretizate în numărul de zile de îngrijiri medicale, natura tramatismelor, teama post-traumatică, împrejurarea că doi dintre reclamanți erau minori la data producerii accidentului, că victimele sunt membrii aceleiași familii, astfel că suferința proprie a fost accentuată de conștientizarea faptului că și alți membri de familie au fost accidentați și au suferit vătămări, această situație determinând ca suferința lor să nu poată fi alinată de membrii familiei care se aflau la rândul lor în aceeași situație.

În ceea ce îl privește pe reclamantul E., curtea de apel a reținut că, în speță, criteriile factuale descrise de tribunal indică necesitatea unei compensații superioare în condițiile urmărilor accidentului care au condus la amputarea gambei, și, ca atare, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 125.000 RON, reprezentând daune morale.

Din verificarea argumentelor inserate în cuprinsul memoriului de recurs, circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au învederat vreo situație care să poată fi încadrată în vreuna din ipotezele vizate de norma legală menționată.

Astfel, recurenții-reclamanți s-au rezumat a releva că "instanța de apel nu a analizat probele administrate", că "nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale, ci s-a limitat la a face simple mențiuni cu privire la situația de fapt, însă nu a făcut aplicarea concretă a normelor substanțiale și procedurale incidente", și că "nu a stabilit în mod clar situația de fapt și nu s-a raportat la totalitatea repercusiunilor evenimentului rutier și nu a determinat criteriile pentru acordarea daunelor morale.

În acest context, deși se invocă incidența tezei privind lipsa motivării soluției pronunțate de curtea de apel, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți nu au arătat care sunt, în concret, aspecte de netemeinicie sau de nelegalitate pe care le-ar fi invocat prin propriul apel și pe care instanța de apel nu le-a analizat.

Argumentul privind pretinsa nemotivare de către instanța de apel din perspectiva neanalizării probelor administrate în cauză, nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. și nici nu poate fi subsumat unui alt motiv de recurs din cele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., aprecierea asupra oportunității, pertinenței și utilității unei probe aparținând, în exclusivitate, instanțelor de fond, fără ca soluția privitoare la analiza sau nu a unor probe să poată fi supusă cenzurii de către instanța de recurs, în lipsa unor motive care să vizeze aplicarea sau interpretarea greșită a unor norme de drept procesual sau material.

Tot astfel, chestiunea legată de omisiunea instanței de apel de a se fi pronunțat cu privire la cererea de majorare a cuantumului daunelor materiale solicitate de reclamantul B. nu poate reprezenta un argument în susținerea motivului de recurs, indicat de recurenții-reclamanți -art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere că acest motiv de casare vizează situația în care instanța de apel face o aplicare sau interpretare greșită a unei norme de drept material, o pretinsă neanalizare a unui motiv de apel neputând fi circumscrisă acestui motiv de recurs, ci, cel mult, motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Or, chiar analizând o atare susținere din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți, în mod nepermis, ignoră faptul că instanța de apel, răspunzând solicitării acestora din apel, de a fi admisă în totalitate această cerere, a realizat, în speță, o evaluare atât în privința daunelor morale, cât și a celor materiale acordate, prin inserarea considerentelor comune, anterior expuse. Prin urmare, o atare susținere nu este aptă să reliefeze un viciu de legalitate a deciziei recurate care să poate face obiectul cenzurii în recurs.

În atare context, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs a fost invocat, fără a fi susținut de veritabile critici de nelegalitate, în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că un prim argument al reclamanților, în susținerea acestui motiv de recurs, a vizat împrejurarea că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor morale, fără a ține seama de consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

O atare critică nu poate fi însă circumscrisă motivului de casare invocat, pentru două aspecte: această afirmație antamează chestiuni legate de probatorii, astfel că pretinsa neluare în seamă a circumstanțelor factuale ale cauzei reprezintă o chestiune de netemeinicie care excedează controlului de legalitate al instanței de recurs.

Astfel, în privința aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanța supremă a stabilit printr-o jurisprudență constantă, imposibilitatea analizei, în recurs, a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acțiuni în răspundere civilă delictuală, cum este cea pendinte, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Pe de altă parte, argumentele invocate de către reclamanți nu vizează silogismul judiciar al instanței de apel care a menținut cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță reclamanților A., B., C., D., respectiv a reevaluat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului E. în considerarea următoarelor criterii: impactul faptei ilicite asupra fiecăruia în parte, numărul de zile de îngrijiri medicale, natura traumatismelor, teama post-traumatică, circumstanțele personale ale victimelor, calitatea acestora de membrii ai aceleiași familii, astfel că suferința proprie a fost accentuată de conștientizarea împrejurării că și alți membri de familie au fost accidentați și au suferit vătămări.

Cum din analiza deciziei recurate, Înalta Curte reține că instanța de apel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, a avut în vedere criteriile consacrate pe cale jurisprudențială, reprezentate de consecințele negative suferite de reclamanți, pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămarii și măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, se reține că, în realitate, recurenții pretind nu o omisiune a instanței de apel de a valorifica aceste criterii, ci își exprimă nemulțumirea asupra modalității în care acestea au fost aplicate în relație cu cadrul factual verificat, în urma reanalizării, în mod corespunzător, a materialului probator, aspect care excedează, însă, controlului de legalitate care poate fi realizat în recurs.

Cu privire la pretinsa aplicare și interpretare greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, din perspectiva în care instanța de apel a soluționat pretenția acestora de majorare a cuantumului daunelor materiale solicitate de reclamantul B., Înalta Curte constată că, în esență, susținerea din recurs vizează nemulțumirea acestui reclamant cu privire la aprecierea primei instanțe, validată de către instanța de apel, referitoare la faptul că daunele materiale solicitate au fost doar parțial probate.

Or, în acest context, în lipsa unei critici concrete care să vizeze modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, reevaluarea cuantumului daunelor materiale solicitate excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac, având în vedere că acestea presupun o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu.

Nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate, astfel cum s-a arătat anterior.

În dezvoltarea aceluiași motiv de recurs, recurenții-reclamanți au mai susținut că, în apel, instanța devolutivă nu a valorificat, în mod concret, soluțiile pronunțate la nivel jurisprudențial, în spețe similare, argumentând că "sumele acordate cu titlu de daune morale de instanțele de fond reprezintă o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubiri prin raportare la jurisprudență și la criteriile stabilite în practică " .

Cu privire la aceste afirmații, Înalta Curte reține că, în contextul în care instanța de apel nu a ignorat această jurisprudență, ci a apreciat, raportat la particularitățile cauzei, că sumele acordate cu titlu de daune morale au fost corect stabilite, în considerarea criteriilor valorificate și în cuprinsul hotărârilor judecătorești invocate (cu excepția celor acordate reclamantului E., reevaluate în apel), susținerile recurenților reclamanți nu se pot încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece reprezintă aspecte care implică reevaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care excedează cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

În ipoteza invocării prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -era în sarcina recurenților să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudența națională sau europeană referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

De asemenea, prin cererea de recurs, deși au pretins că instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor într-un mod care constituie o limitare disporporționată și nejustificată a dreptului de despăgubiri, în contextul în care suferințele îndurate erau similare cu cele din spețele învederate prin hotărârile depuse la dosarul cauzei, recurenții-reclamanți nu au expus, în concret, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, care este greșeala instanței de apel, aprecierile acestora de ordin personal cu privire la practica recentă a instanțelor de judecată în materia acordării daunelor morale, respectiv la faptul că, în opinia recurenților, "magistrații au acordat, în situații similare, sume de bani cu titlu de daune morale mult superioare celor acordate de către instanța de apel" reprezentând argumente fără valența unor critici susceptibile a fi analizate în condițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Afirmațiile recurenților-reclamanți, conform cărora instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, dispozițiile art. 1385 alin. (1) și (2) din C. civ., care prevăd obligația reparării integrale a prejudiciului, și prevederile art. 1391 alin. (1) C. civ., fără a se raporta la principiile care guvernează acordarea daunelor morale și la silogismul judiciar expus în considerentele deciziei recurate rămân simple alegații, fără consecințe în planul analizei legalității deciziei recurate, în lipsa unor critici concrete care să vizeze modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea prevederilor legale invocate.

În ceea ce privește descrierea amplă și amănunțită a suferințelor fizice și a traumelor pe care recurenții-reclamanți le-au trăit, ca urmare a evenimentului rutier a cărui victime au fost, și care, în opinia acestora, ar fi impus acordarea unui cuantum mai mare al daunelor morale, Înalta Curte reține faptul că determinarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale nu poate forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate, care excedează cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Ca atare, aspectele relevate de recurenții-reclamanți în cuprinsul filelor x din cererea de recurs nu pot constitui elemente pentru analiza legalității soluției criticate, acestea vizând în esență, situația de fapt.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanța de recurs, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs, strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cum argumentele invocate prin memoriul de recurs nu se constituie în veritabile critici de nelegalitate a deciziei, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A., E., D., C. și B., împotriva deciziei civile nr. 429 A din data de 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A., E., D., C. și B., împotriva deciziei civile nr. 429 A din data de 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.