ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2230/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată și valoarea litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 22.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., S.C. H. S.A., obligarea pârâților la plata următoarelor sume: în ceea ce o privește pe pârâta S.C. B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o privește pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 40.000 euro (185.452 RON ia data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 30.000 euro (139.089 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul G., la plata echivalentului în Iei a sumei de 40.000 euro (185.452 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o privește pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în iei a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acțiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la publicarea dispozitivului sentinței pronunțate în cotidianul "România liberă", atât în ediția scrisă, cât și în cea online, respectiv retragerea/ștergerea din mediul online a articolelor defăimătoare, menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Reclamantul A. a formulat și a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată a pârâților, prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată și obligarea pârâților la plata următoarelor sume: în ceea ce o privește pe pârâta B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 100.000 euro (464.540 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o privește pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 55.000 euro (256.608 Iei la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl privește pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 25.000 euro (116.135 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl privește pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 45.000 euro (209.043 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul G., la plata echivalentului în RON a sumei de 80.000 euro (371.632 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o privește pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acțiunii, la publicarea dispozitivului sentinței pronunțate în cotidianul România liberă, atât în ediția scrisă, cât și în cea on-line, respectiv retragerea/ștergerea din mediul on-line a tuturor articolelor defăimătoare, menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată modificată.

Sentința Tribunalului București Prin sentința nr. 961/07.05.2019, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins acțiunea, ca nefondată.

Decizia Curții de Apel București Prin decizia nr. 601/A/30.06.2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A., care a prezentat, într-o manieră exhaustivă, critici care au vizat, în esență, următoarele aspecte: I. Hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) Deși invocă o serie de prevederi legale și reține justețea argumentelor reclamantului în susținerea cererii formulate, instanța de apel a apreciat faptul că, deși corecte din punct de vedere teoretic, acestea nu își găsesc aplicabilitatea în cazul concret dedus judecății. Instanța de apel a reținut în mod absolut greșit, fără nicio legătură cu situația de fapt rezultată din cele 31 de articole denigratoare, faptul că intimații nu dau dovadă de rea-credință, motiv pentru care aceștia ar beneficia de un drept ocrotit de lege și de convențiile internaționale la care se face referire. În mod nelegal, instanța de apel, făcând trimitere la jurisprudența CEDO, a menținut soluția de respingere a acțiunii formulate, apreciind că nu există faptă ilicită, deoarece susținerile pârâților din cuprinsul articolelor publicate în cotidianul "România liberă" au natura unor afirmații factuale, trebuind astfel să aibă o bază factuală suficientă, iar intimații au publicat articolele ca urmare a informațiilor obținute de autori fie din alte publicații, fie din surse judiciare sau consultarea registrelor publice. De o manieră contradictorie însă, instanța de apel, deși reține că în prezenta cauză susținerile intimaților au natura unor afirmații factuale, caz în care autorului lor i se poate pretinde să demonstreze adevărul acestora, nu are în vedere împrejurarea relevantă și determinantă, că această bază factuală a fost complet denaturată, trunchiată și prezentată în mod defăimător la adresa onoarei, demnității și reputației reclamantului. Contrar celor reținute de instanța de apel, probele depuse la dosar fac dovada deplină a faptelor ilicite deosebit de grave ale tuturor intimaților din prezenta cauză, care s-au folosit de mijloacele media pentru a prezenta informații false, trunchiate, inclusiv cu consecințe penale, opus realității rezultate din documente oficiale, emise de instituții abilitate sau de organe penale. În continuare, recurentul-reclamant a prezentat titlurile și extrase din cele 31 articole de presă incriminate ca prezentând informații denaturate, arătând, în mod punctual, în ce fel a fost nesocotită realitatea faptică și modalitatea în care instanța de apel, ignorând conțintutul criticilor cu care fusese învestită, nu a analizat susținerile reclamantului. S-a susținut că din modul de motivare a hotărârii rezultă, fără niciun dubiu, că instanța de apel a analizat părtinitor cererea reclamantului, dând o vădită preferință prevederilor legale și jurisprudenței CEDO care, în aparență, ar justifica demersul intimaților, fără a analiza însă, în egală măsură, drepturile și libertățile încălcate reclamantului. Deși instanța reține că presa joacă un rol esențial într-o societate democratică, aceasta ignoră complet faptul că, în același timp, presa nu trebuie să depășească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea reputației și drepturilor altuia. Tot astfel, împrejurarea că în jurisprudența CEDO invocată de instanță se face referire la posibilitatea jurnalistului de a recurge la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare, nu poate echivala, în niciun caz, cu posibilitatea recunoscută de judecătorul european ca, prin exagerare sau provocare, să se înțeleagă dezinformare, manipulare, prezentare trunchiată a adevărului. Mai mult, însăși Convenția europeană reglementează, în alin. (2) al art. 10, exercitarea responsabilă a dreptului la liberă exprimare și limitarea acestuia prin formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, ca măsuri necesare într-o societate democratică. Aceste limite ale exercitării dreptului la libera exprimare sunt prevăzute și în Constituția României, în Noul C. civ., inclusiv în Codul deontologic al ziaristului, scopul urmărit fiind protecția moralei, reputației și drepturilor fundamentale ale unei persoane, necesare într-o societate democratică. II. Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 75 alin. (1) și (2) C. civ., art. 73 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1385 C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Conform prevederilor art. 1.357 și 1.373 C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții, constând în: comiterea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și consecințele dăunătoare produse și vinovăția făptuitorului. În mod contrar celor reținute de instanța de apel, în opinia recurentului, toate cele patru condiții sunt îndeplinite în cauză. Astfel, fapta ilicită a fiecărui pârât în parte este individualizată prin articolele de presă publicate de către fiecare dintre aceștia, menționate la pct. II al apelului formulat și combătute în mod punctual, prin raportare la dovezile depuse la dosarul cauzei, complet ignorate de către instanțele de fond. Prejudiciul constă în atingerea adusă onoarei, demnității și imaginii reclamantului prin campania agresivă, denigratoare, inițiată împotriva sa de către intimați și continuată aproape zilnic prin intermediul mijloacelor de comunicare deținute de către aceștia, atât prin publicarea de articole defăimătoare și dezinformatoare în cotidianul "România liberă", cât și prin difuzarea de astfel de imagini și informații pe ecranele montate în interiorul H. din București. Reținerea faptelor ilicite, atât în mod individual, constând în publicarea fiecărui articol defăimător în parte, respectiv a imaginilor și mesajelor din incinta H., cât și la nivel colectiv, reprezintă o faptă ilicită mult mai gravă, din moment ce constă într-o reală campanie agresivă, denigratoare, a tuturor pârâților din prezenta cauză împotriva reclamantului, fiind mai mult decât suficientă în constatarea, atât a prejudiciului produs, cât și a raportului de cauzalitate dintre aceste fapte și prejudiciu. În ceea ce privește vinovăția intimaților, și această condiție este îndeplinită, fiind dată cel puțin de următoarele aspecte: faptul generator al întregii campanii defăimătoare împotriva reclamantului; modalitatea continuată de săvârșire a faptelor, inclusiv după depunerea cererii de chemare în judecată și a dovezilor din care rezultă lipsa de veridicitate a informațiilor publicate; prezentarea trunchiată, incompletă a informațiilor, sau, după caz, elaborată, cu multe detalii astfel încât să dea impresia de documentare a acestora cu privire la informațiile publicate, respectiv prezentarea unor informații false, cu implicații deosebit de grave; împrejurările în care au fost săvârșite faptele ilicite, prin participarea tuturor pârâților la denigrarea reclamantului; lipsa totală de obiectivitate în prezentarea pretinselor informații, denaturarea faptelor, informațiilor și mesajelor publicate/afișate; faptele ilicite au fost săvârșite de către profesioniști, ceea ce este de natură a atrage o gravitate sporită a acestora, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1.358 C. civ.

Procedura filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09.06.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 27.10.2021.

Apărări formulate în cauză La data de 18.01.2021, în termen legal, intimata-pârâtă H. S.A. a depus întâmpinare. A solicitat, în principal, pe cale de excepție, respingerea recursului ca fiind nul (apreciind că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt invocate în mod formal), iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. La aceeași dată, în termen legal intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare. A solicitat, în principal, pe cale de excepție, respingerea recursului ca fiind nul (apreciind că invocarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. nu poate însemna motivarea recursului), iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: - Decizia din apel realizează, de o manieră contradictorie, analiza criticilor ce i-au fost deduse judecății întrucât, pe de o parte, stabilește corect coordonatele în care trebuie realizată verificarea jurisdicțională, arătând importanța necesar a fi acordată dreptului la liberă exprimare, ca principiu de bază al unei societăți democratice, dar și exigențele care însoțesc exercițiul acestui drept, (astfel încât să nu se ajungă la încălcarea/nesocotirea drepturilor altor persoane). Pe de altă parte, atunci când trece la verificarea punctuală a îndeplinirii acestor repere, raportat la datele concrete, în vederea stabilirii existenței sau nu a faptelor ilicite reclamante, fie le nesocotește, fie le ignoră din analiză, pentru a trage, în principal, concluzii generale, care nu se pot constitui în fundament al dezlegării criticilor ce o învestiseră. Astfel, instanța de apel, afirmând importanța furnizării către publicul larg, prin mass-media, a unor informații de impact și de interes general - cum sunt cele referitoare la procedura de insolvență și de redresare a unor societăți comerciale foarte mari - subliniază în același timp, faptul că un asemenea interes nu poate justifica pătrunderea în spațiul mass-media "a unor informații trunchiate", care să contureze o imagine neconformă realității. În acest context, făcând distincția necesară între fapte și judecăți de valoare, instanța de apel a subliniat, în mod corect, că materialitatea primelor poate fi dovedită, în timp ce necesitatea de a dovedi elementele de fapt ce au stat la baza unei judecăți de valoare "este mai puțin stringentă" (cu referire la sintagma folosită în acest sens în jurisprudența instanței europene). În orice caz, a reținut instanța de apel, "maniera de expunere a faptelor trebuie să fie obiectivă și corectă, conformă realității, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor", câtă vreme "adevărurile parțiale nu permit publicului să-și formeze o părere corectă asupra situațiilor aduse în atenție de presă și conduc în final la o percepție deformată asupra realității". Pornind de la aceste repere, corect determinate sub aspect teoretic, instanța de apel a concluzionat că a existat o bază factuală pentru informațiile aduse de ziariști la cunoștința publicului și că transpunerea acestor informații în paginile ziarului s-a realizat de o manieră "corectă și completă" asupra evenimentelor mediatizate. Or, în legătură cu această modalitate în care s-a realizat consemnarea diferitelor evenimente, fapte, acțiuni în conținutul articolelor incriminate, reclamantul a afirmat, prin criticile deduse judecății, că ea a fost una incompletă, denaturată și trunchiată, aptă să deformeze realitatea și ca atare, să aibă consecințe defăimătoare la adresa onoarei, demnității și reputației persoanei acestuia. Aceste aspecte nu și-au găsit o analiză punctuală în conținutul considerentelor deciziei din apel, instanța răspunzând fie prin considerente de ordin general, referitoare la stilul jurnalistic, limbajul folosit în limitele rezonabile ale dozei de exagerare și provocare permise, fie identificând o bază factuală în cadrul articolelor, așa cum a fost ea relevată de jurnalist, fără a verifica susținerile părții care afirmase că informația dată publicității era una incompletă și ca atare, insuficientă pentru o corectă informare a publicului, indicând elemente concrete, ușor accesibile și verificabile într-un demers jurnalistic onest. În felul acesta, stabilirea existenței sau nu a unei fapte ilicite din partea jurnaliștilor și, în continuare, a elementelor răspunderii civile delictuale, prin raportare la textele de lege afirmat încălcate, au rămas neelucidate, și deci, de natură să pună instanța de recurs în imposibilitatea verificării aplicării corecte a normelor de drept material incidente sediului materiei. De exemplu, în legătură cu procedura insolvenței desfășurată la S.C. Hidroelectrica - în privința căreia s-a afirmat, în presă, caracterul ilegal, atât al declanșării, cât și al desfășurării acesteia - reclamantul a susținut că lunar au fost întocmite rapoarte de activitate, că acestea au fost înregistrate la grefa instanței, publicate la BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvență), pe site-ul I. și al Hidroelectrica, niciunul din rapoarte nefiind contestat, în condițiile Legii nr. 85/2006, de creditori, acționari sau orice persoană interesată. Tot în legătură cu Hidroelectrica și modalitatea în care aceasta a intrat în procedura insolvenței, reclamantul a susținut caracterul trunchiat al informațiilor dintr-un alt articol (apărut la 11.01.2018), conform căruia nu ar fi existat o cerere voluntară de deschidere a acestei proceduri, în lipsa unui mandat valabil al persoanelor care au votat pentru adoptarea acestei măsuri. Or, s-a arătat, aceste informații sunt contrazise de soluția de respingere, ca nefondată, a opoziției prin care s-au invocat neregularități ale Hotărârii Consiliului de Administrație al Hidroelectrica S.A., conform sentinței civile nr. 1440/27.04.2015 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă, ceea ce făcea articolul lipsit de substanță și de adevăr, de vreme ce măsura fusese confirmată de instanța de judecată. Decizia din apel nu realizează niciun fel de analiză în legătură cu aceste aspecte relevate de parte. -De asemenea, cu privire la materialul de presă având ca subiect societatea J. S.A., reclamantul a arătat că informațiile denaturează grav realitatea, fiind contrazise de hotărâri judecătorești irevocabile, aspect ignorat de instanța de apel. S-a susținut, în acest sens, că jurnaliștii au dezinformat în mod deliberat opinia publică, făcând trimitere, pentru a da credibilitate afirmațiilor, la un raport de control al Curții de Conturi, care fusese însă anulat la data publicării articolului (13.12.2017), conform sentinței civile nr. 1555/19.05.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă în baza deciziei nr. 3377/29.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apărută în extras pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Decizia instanței de apel nu procedează la o analiză a acestor susțineri, limitându-se la a face trimitere la "ilegalitățile constatate de Curtea de Conturi", fără să verifice afirmațiile părții în legătură cu inexistența juridică a acestui raport, la data apariției articolului de presă, față de soluțiile pronunțate de instanțele de judecată. - În privința Bursei Române de Mărfuri, susținerea reclamantului, în contra informațiilor din materialul de presă a fost făcută tot cu trimitere la o hotărâre judecătorească (sentința comercială nr. 3150/3.06.2009) și la Buletinul Procedurilor de Insolvență, din care ar fi rezultat că a fost desemnată administrator judiciar K., societate din care reclamantul nu ar fi făcut parte întrucât aceasta a fuzionat prin absorbție cu I. la mai mult de 3 ani de la data pronunțării sentinței menționate, respectiv în septembrie 2012. - În plus, s-a arătat că la data realizării acestei fuziuni, procedura insolvenței Bursei Române de Mărfuri era demult închisă (din data de 29.09.2010), așa cum rezultă din BPI nr. 350/11.01.2011, în care a fost publicată sentința comercială nr. 5905/29.09.2010. Pe aceste aspecte punctuale, indicate de către reclamant, instanța de apel iarăși nu realizează o analiză în concret, limitându-se să constate, în absența verificării lor, că "demersul jurnalistic prezintă elemente factuale obiective, ce au la bază soluții judiciare", doza de exagerare fiind în limitele permise, iar "cititorii fiind lăsați să tragă singuri concluziile ce decurg din derularea evenimentelor expuse". - De asemenea, în legătură cu procedura insolvenței la CET Govora, reclamantul a susținut că informațiile care au stat la baza articolului de presă - informații potrivit cărora în prima ședință convocată a Adunării creditorilor, pe ordinea de zi s-a aflat stabilirea remunerației administratorului - au fost prezentate cu rea-credință, respectiv cu ignorarea voită a dispozițiilor art. 57 alin. (2) teza finală din Legea nr. 85/2014, care stabilesc ca, în mod obligatoriu, pe ordinea de zi a unei astfel de ședințe să se afle "confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia". Or, deși învestită cu o asemenea susținere din partea reclamantului, care viza lipsa bunei-credințe a jurnalistului în relatarea faptelor și în contextul afirmat de acesta, al necunoașterii legii de către majoritatea cititorilor, instanța de apel nu realizează niciun fel de analiză, deși relevanța apărării era pusă de către reclamant pe planul onestității demersului jurnalistic. - La fel, în legătură cu pretinse dosare penale indicate în conținutul unor articole de presă, ca fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curți și vizând "o posibilă implicare în infracțiuni de spălare de bani și luare de mită", reclamantul a pretins, de asemenea, o prezentare denaturată a informațiilor, întrucât dosarul respectiv "avea ca obiect plângerea unui fost angajat al L. împotriva unei soluții de clasare prin care DNA constatase faptul că nu a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu reclamată" (în cadrul procedurii de faliment a M.). În același sens, s-a arătat și că în mod nereal, neconform realității, s-a avansat în conținutul articolelor încriminate, ideea existenței a două dosare penale, unul vizând infracțiunea de abuz în serviciu, iar altul, infracțiunile de spălare de bani și luare de mită (dosar nr. x/2017), care în realitate nu există, fără să fie vorba despre o simplă eroare materială, ci despre o dezinformare și manipulare intenționate a opiniei publice. Nici aceste aspecte nu sunt analizate de către instanța de apel, pentru a stabili dacă, în prezența temeiniciei și realității afirmațiilor, respectiv a existenței unor astfel de date concrete - aflate în evidențe ale instanțelor de judecată, date publicității și ca atare facil și în același timp, necesar a fi supuse verificării jurnalistului - este vorba despre o informare realizată sau dimpotrivă, despre o dezinformare voită a opiniei publice. Potrivit celor arătate anterior, rezultă că instanța de apel, pe de o parte, stabilește corect coordonatele în care trebuie să facă verificarea jurisdicțională, pornind de la necesitatea existenței unei baze factuale, ca suport pentru informațiile furnizate publicului prin mass-media, iar pe de altă parte, atunci când trebuie să procedeze la verificarea acestei baze factuale, ignoră din analiză tocmai aspectele care, în susținerea reclamantului, fundamentată pe indicarea unor date concrete, ar fi conturat o altă situație factuală, ce nu ar fi putut oferi temei unui demers jurnalistic onest, bazat pe bună-credință, apt să furnizeze informații exacte și demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice. În felul acesta, considerentele deciziei atacate cu recurs au caracter contradictoriu și nu sprijină soluția câtă vreme, mai întâi, afirmă necesitatea ca în exercițiul dreptului la libera exprimare să se pornească de la existența substratului factologic, fără o prezentare trunchiată și denaturată, tocmai pentru a nu se aduce atingere altor drepturi fundamentale (cum sunt și cele referitoare la onoare, demnitate și reputație), pentru ca ulterior, instanța să nu fie preocupată de analiza punctuală a aspectelor ce îi erau deduse judecății și care tindeau să demonstreze, dimpotrivă, un fundament contrafactual al articolelor de presă, ce nu mai corespundeau funcției de informare pe care o are și pe care trebuie să și-o asume presa. Această modalitate de abordare a criticilor din apel este cu atât mai defectuoasă cu cât, răspunzând, în cadrul controlului de legalitate pe care îl realiza asupra hotărârii de primă instanță (și care viza, de asemenea, motivarea necorespunzătoare), Curtea de apel constată, cu referire la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că o motivare corespunzătoare presupune pentru instanțele de control judiciar "răspunsul în fapt și în drept pentru toate motivele de critică formulate de părți". Or, aceasta este o exigență procedurală, căreia instanța de apel nu i s-a supus, în contextul în care, prin critici punctuale se arată de ce, în opinia reclamantului, nu a existat o bază factuală autentică, ci una întemeiată pe informații incomplete, trunchiate, denaturate și ca atare, inapte să susțină un demers jurnalistic efectuat cu bună-credință, iar aceste critici rămân fără verificarea jurisdicțională a instanței. Astfel, deși Curtea de apel constată că, potrivit art. 10 din CEDO, garanția oferită de acest text libertății de exprimare este una subordonată condiției bunei-credințe, așa încât trebuie să fie furnizate informații exacte, demne de încredere și cu respectarea deontologiei jurnalistice, în același timp, nu determină dacă este vorba despre astfel de informații, în absența analizei susținerilor reclamantului, care s-a prevalat de o altă realitate factuală, indicând elemente concrete care, în opinia acestuia, îi susțineau poziția. Reținând, de o manieră generică și nediferențiată pe aspectele punctuale ce i-au fost deduse dezbaterii, faptul că jurnaliștii au preluat și reprodus informații obținute "din propriile surse de informare, specificate de mai multe ori în cuprinsul articolelor", ceea ce înseamnă că au avut o bază factuală, instanța nesocotește cerințele unei analize specifice judecății în apel, în limitele devoluțiunii fixate prin criticile expres formulate, conform dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. De aceea, potrivit considerentelor expuse anterior, față de viciile constatate ale motivării deciziei din apel care fac imposibilă verificarea, de către instanța de recurs, în circumstanțele date, a corectei aplicări a normelor de drept material interne și convenționale - față de neanalizarea circumstanțelor factuale complete pe baza cărora s-a afirmat existența unor fapte ilicite și corelativ, întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale - soluția va fi, conform art. 496 C. proc. civ., aceea a casării cu trimitere spre rejudecare. La reluarea judecății, se va ține seama de criticile punctuale formulate de către reclamant, urmând a se face totodată, distincția necesară între aprecierile/judecățile de valoare ale jurnalistului, nesupuse, în principiu, probei verității și relatarea faptelor care, prin materialitatea lor, presupun posibilitatea și necesitatea dovedirii. Se va ține seama totodată, de reperele dezvoltate în jurisprudența instanței de contencios european, în sensul că libertatea de exprimare protejată de art. 10 CEDO este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună-credință, în așa fel încât să ofere informații exacte, prin prezentarea faptelor în integralitatea lor, iar nu de o manieră trunchiată, în respectul deontologiei specifice jurnaliștilor. De asemenea, se va face, din perspectiva acelorași repere jurisprudențiale, distincția între criticile referitoare la calitățile profesionale ale unei persoane care pot fi considerate judecăți de valoare ce nu se pretau la demonstrarea exactității lor și acuzațiile de comportament ilicit și abuziv, implicarea în acte de corupție, care sunt afirmații despre fapte concrete, astfel încât trebuie coroborate cu elemente pertinente care să facă informația demnă de crezare, cu un suport factual demonstrat (având în vedere că, de regulă, imputațiile factuale precise lasă impresia că este vorba despre fapte stabilite, care nu se pretează la controverse). Instanța de trimitere va avea în vedere și faptul că art. 10 din CEDO apără dreptul ziariștilor de a comunica informații cu privire la probleme de interes general, cu bună-credință, pe bază de informații fiabile și precise, cu respectarea eticii profesionale, dar în același timp, că libertatea de exprimare presupune îndatoriri și responsabilități, numai prin respectarea acestora presa putând să își îndeplinească funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși limitele impuse de respectul reputației, onoarei și altor drepturi fundamentale ale persoanei (context în care nici solicitarea de a proba veridicitatea afirmațiilor, respectiv, de a prezenta baza factuală concretă pe care se sprijină acestea nu poate reprezenta o încălcare a libertății de exprimare, prin raportare la scopul urmărit, acela de a proteja și drepturile altor persoane).