ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 736/2025

Ședința publică din data de 25 martie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la data de 22.12.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., S.C. H. S.A., obligarea pârâților la plata următoarelor sume: în ceea ce o privește pe pârâta S.C. B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o privește pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 40.000 euro (185.452 RON ia data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 30.000 euro (139.089 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul G., la plata echivalentului în Iei a sumei de 40.000 euro (185.452 RON la data introducerii cererii); în ceea ce o privește pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în iei a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acțiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la publicarea dispozitivului sentinței pronunțate în cotidianul "România liberă", atât în ediția scrisă, cât și în cea online, respectiv retragerea/ștergerea din mediul online a articolelor defăimătoare, menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Reclamantul A. a formulat și a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată a pârâților, prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată și obligarea pârâților la plata următoarelor sume: în ceea ce o privește pe pârâta B. S.R.L., la plata echivalentului în RON a sumei de 100.000 euro (464.540 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o privește pe pârâta C., la plata echivalentului în RON a sumei de 55.000 euro (256.608 Iei la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl privește pe pârâtul D., la plata echivalentului în RON a sumei de 25.000 euro (116.135 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce îl privește pe pârâtul E., la plata echivalentului în RON a sumei de 10.000 euro (46.363 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul F., la plata echivalentului în RON a sumei de 45.000 euro (209.043 RON la data introducerii cererii); în ceea ce îl privește pe pârâtul G., la plata echivalentului în RON a sumei de 80.000 euro (371.632 RON la data introducerii cererii modificatoare); în ceea ce o privește pârâta S.C. H. S.A., la plata echivalentului în RON a sumei de 50.000 euro (231.815 RON la data introducerii cererii); în caz de admitere a acțiunii, la publicarea dispozitivului sentinței pronunțate în cotidianul România liberă, atât în ediția scrisă, cât și în cea on-line, respectiv retragerea/ștergerea din mediul on-line a tuturor articolelor defăimătoare, menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată modificată.

Prin sentința nr. 961 din 07 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G., S.C. H. S.A., ca nefondată.

Prin decizia nr. 601 A din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 961 din 07.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 2230 din 27 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 601/A din 30 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia civilă nr. 959 A din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., în contradictoriu cu intimații-pârâții S.C. B. S.R.L., C., D., E., F., G. și S.C. H. S.A.., a fost schimbată în tot sentința civilă apelată și, pe cale de consecință a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta H. S.A.., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să achite reclamantului suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligat pârâtul G., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 6500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligată pârâta C., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 3500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligat pârâtul F., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 2500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligat pârâtul D., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 1500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligat pârâtul E., în solidar cu pârâta B. S.R.L., să achite reclamantului suma de 500 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligată pârâta H. S.A. să achite reclamantului suma de 10.000 euro cu titlu de daune morale, ce se vor achita în RON la cursul euro/leu publicat de Banca Națională a României în ziua plății.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. la publicarea dispozitivului prezentei decizii în cotidianul "România Liberă", atât în ediția scrisă, cât și în cea on-line, cu anonimizarea codurilor numerice personale și domiciliilor persoane fizice.

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să șteargă din mediul on-line, de pe site-urile pe care le controlează direct sau indirect, următoarele articole:

A fost respinsă în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Y..

Împotriva deciziei civile nr. 959 A din 17 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. H. S.A. au declarat recurs.

a) Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la aplicarea prevederilor art. 10 din CEDO și art. 1349 raportat la art. 1357 C. civ.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a susținut următoarele critici împotriva deciziei atacate:

- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și cu aplicarea greșită a art. 10 CEDO, din perspectiva sancțiunilor cumulate aplicate, respectiv prin obligarea sa, în nume propriu, la plata sumei de 10.000 euro, la plata sumelor de: 6.500 euro, 3.500 euro, 2.500 euro, 1.500 euro și 500 euri (adică în total 14.500 euro) - în solidar cu ceilalți jurnaliști, la publicarea dispozitivului deciziei în cotidianul "România Liberă", atât în ediția scrisă cât și în cea on-line și la ștergerea din mediul on-line, de pe site-urile pe care le controlează, direct sau indirect, a celor 31 de articole. Apreciază că libertatea de exprimare a fost încălcată, "ingerință" autorităților statale apărând ca nejustificată prin raportare la prevederile art. 10 pct. 2 din Convenție.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1349 C. civ. raportat la prevederile art. 1357 C. civ. - fapta ilicită nu există.

Un aspect important care trebuie avut în vedere în soluționarea justă a cauzei este calitatea de persoană publică a reclamantului și apropierea sa de cercurile de putere, aspecte despre care presa a relatat în mod extensiv de-a lungul timpului. În ceea ce privește noțiunea de "persoană publică" așa cum s-a statuat în practica CEDO, aceasta ridică foarte multe discuții sub aspectul semnificațiilor, însă ori de cate ori presa relevă publicului aspecte din viața privată a unei persoane publice este îndeobște acceptat că astfel de persoane trebuie să manifeste o mai mare îngăduință, toleranță, în prezentarea de către presă a unor astfel de chestiuni private, dată fiind expunerea lor benevolă în arena publică.

Recurenta-pârâtă apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât lipsește condiția existenței unei fapte ilicite, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.

Presa are libertatea de a-și alege subiectele de interes general și metoda de relatare care urmează să fie adoptată într-un anumit caz, fără ca să poată fi cenzurate de instanțele naționale sau chiar de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Întreaga motivarea a Curții de apel București este fundamentată pe o așa zisă încălcare a obligațiilor legale de către jurnaliști, încălcare tradusă prin faptul că presa nu ar avea voie să facă campanii pe subiecte de interes general. Nu numai că acesta este rolul presei, dar argumentele Curții de apel București încalcă flagrant atât dispozițiile art. 10 din CEDO, cât și jurisprudența constantă a Curții.

În aprecierea recurentei-pârâte, articolele de presă, dar și mesajele publicitare difuzate, contrar celor reținute de instanța de apel în rejudecare, au bază factuală solidă, notorie și reprezintă o informare a publicului în urma unor demersuri jurnalistice, aspecte pe care le evidențiază în mod distinct pentru fiecare articol.

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO.

Recurenta-pârâtă a arătat că motivarea instanței este una generală, cu caracter superficial, uneori contradictorie, fără a efectua un raționament juridic care să justifice soluția pronunțată.

Astfel, în ceea ce privește articolele 12, 13, 14, 17, 25 -28 - fila x, ultimul paragraf și fila x, primul paragraf de sus, în cele 8 rânduri și jumătate dedicate analizări înscrisurilor existente la dosarul cauzei, reprezentate de 8 articole de presă, instanța ajunge la concluzia că acestea conțin afirmații denigratoare, întrucât activitatea reclamantului este prezentată negativ, raportat la prevederile 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora activitatea administratorului/lichidatorului este supusa controlului judecătorului sindic, fără a se evidenția care este legătura dintre prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și afirmațiile din cadrul articolelor. O asemenea motivare este confuză, neexistând nicio logică în raționamentul instanței, nerespectându-se astfel rigorile prevederilor art. 425 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 488 alin. (1), pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Mai mult, instanța nu face o analiză efectivă a articolelor în discuție, ci doar indică superficial, în câteva cuvinte (și nu pentru toate cele 8 articole), care ar fi subiectul tratat de acestea, după care ajunge brusc la concluzia că articolele sunt defăimătoare.

În ceea ce privește articolele 4, 5, 7, 8, 11 și 16 privind procedura ce o privea pe M. - fila x penultimul paragraf, în cadrul celor 7 rânduri și jumătate dedicate "motivării" afirmațiilor "defăimătoare", din cele 6 articole, instanța reține la modul general că "privitor la procedura declanșată la M. în mai multe articole (4, 5, 7, 8, 11 și 16) se prezintă informații referitoare la desemnarea apelantului ca lichidator la inițiativa I. și la modalități defectuoase de îndeplinire a atribuțiilor cum ar fi vânzarea subevaluata de active".

După această instanța își încheie "motivarea" și ajunge la concluzia că "deși au afirmat aceasta nu au făcut dovada vreunui raport între I. și apelant, iar acesta, la momentul desemnări P. ca administrator al M. (noiembrie 2017), nu mai avea niciun statut în această societate, ca urmare a cesiunii părților sociale încă din februarie 2017."

Motivarea, pe lângă superficialitate, dă dovada de un caracter confuz.

În primul rând, instanța își începe "motivarea" arătând că, în mai multe articole privitoare la procedura M., s-au prezentat informații referitoare la desemnarea apelantului ca administrator și la vânzarea defectuoasă a unor active. Din modul de argumentare, s-ar ajunge la concluzia (confuză de altfel) că și vânzarea subevaluată de active o privea tot pe M., deși problema vânzării de active (și nu defectuoasă) privea cu totul altă societate ce nu avea legătură cu M..

În al doilea rând, plecând de la aceste argumente confuze, se ajunge la concluzia că cele reținute în prima teza - reprezentând afirmații ale jurnaliștilor - nu se susțin pentru că nu au făcut dovada vreunui raport între I. și apelant, iar acesta, la momentul desemnări P. ca administrator al M., își cesionase participațiile. Or, nu există nicio legătură între articolul privind vânzarea activelor (Z.) și M. și/sau I..

b)Recursul declarat de pârâta S.C. H. S.A. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea memoriului său de recurs, această recurentă a susținut următoarele critici împotriva hotărârii atacate:

- Decizia recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în mod nelegal fiind reținută răspunderea sa civilă delictuală pentru fapta proprie reglementată prin art. 1349 și 1357 C. civ., iar în secundar existența unui prejudiciu suferit de intimatul A. prin fapta S.C. H. S.A., contrar art. 1351, 1359 și 1385 C. civ.

În mod nelegal a fost reținută calitatea procesuală pasivă a Unirea în cauză, în condițiile în care aceasta nu are nicio legătură nici cu ziarul "România Liberă" în care au apărut articolele de presă contestate, nici cu conținutul acestora, nici cu ziariștii care le-au redactat, chemați în judecată ca pârâți.

Simpla reținere de către instanța de apel a acționariatului comun al Unirea și AA. (pag. 8 din decizia recurată), nu este concludentă pentru reținerea calității sale procesuale pasive, în mod nelegal fiind prezumat de către instanță faptul că Unirea ar fi acționat la comandă, în baza unui interes comercial comun.

Pe lângă faptul că cele două entități acționează în domenii diferite (închirieri spatii comerciale, respectiv presă), cele două societăți au fiecare câte o conducere executivă diferită și independentă, care nu se supune una alteia, cu atât mai puțin unui acționar. Redacția ziarului "România Liberă" nu se supune administratorului AA. - care are numai atribuții de conducere și reprezentare a societății, cu atât mai puțin conducerii Unirea, precum în mod nefundamentat a reținut instanța de apel.

Suplimentar, nelegalitatea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Unirea și reținerea răspunderii sale civile delictuale rezultă și din împrejurarea că nu articolele de presă contestate au fost difuzate pe ecranele centrului comercial (nefiind făcută o atare dovadă de către intimatul A.), ci numai știri generice, de zi cu zi cu caracter curent, grevate pe fapte reale, care prezintă într-o anumită măsură, pe alocuri, tangențial și persoana intimatului A. alături de alte știri, fără legătură însă cu articolele de presă contestate în cauză.

Instanța de apel nici nu a arătat că exact articolele de presă reținute ca defăimătoare ar fi fost cele difuzate pe ecranele din Unirea și nici care ar fi fost articolele difuzate de Unirea, în raport de care instanța a obligat partea la plata despăgubirii, mărginindu-se numai să menționeze în două fraze cum că "pe ecrane ar fi rulat mesaje acide la adresa apelantului" (pag. 19 par. 1 și 2 din decizia recurată), neexistând o suprapunere între acuzațiile imputate de dl. A. ziarului "România Liberă", prin raportare la articolele de presă contestate și știrile difuzate pe ecranele din cadrul H..

Împrejurarea că ar fi fost preluate și difuzate știri conținând materiale video privind persoana intimatului nu constituie o denigrare realizată de către Unirea a dlui. A., de natură să justifice conceptarea Unirea în calitate de pârâtă în cauză, ci un simplu act de difuzare, preluat din presă, fără a se putea reține existența unui delict al Unirea, cu atât mai puțin a unui act volitiv împotriva dlui. A..

- În mod nelegal a fost reținută îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1349-1357 C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, lipsind fapta ilicită, prejudiciul și vinovăția sa.

Fapta reținută de către instanță ("rularea de mesaje acide la adresa apelantului") nu reprezintă caracter ilicit, aciditatea unui mesaj neavând semnificația unui act nelegal - singurul apt a atrage răspunderea civilă a emitentului, cu atât mai puțin cu cât libertatea de exprimare a ziariștilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează (cauza Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). Cu alte cuvinte, nu se poate pune semnul egalității între un mesaj acid și mesaj defăimător/calomniator.

În lipsa unei analize exacte și riguroase a materialității faptei reținute, prin raportare la probele furnizate de dl. A. (în concret în ce constă aceasta, cu indicarea exactă a știrii publicate și având caracter denigrator), în mod nelegal a fost reținută existența unei fapte ilicite a sa.

Recurenta-pârâtă apreciază că nu există un prejudiciu cauzat intimatului-reclamant prin fapta sa, simpla difuzare de știri privind persoana acestuia în cadrul centrului comercial nefiind aptă a determina producerea unui prejudiciu, cu atât mai puțin unul de natură nepatrimonială și în cuantumul reținut de instanța de apel, dat fiind, pe de-o parte, accesul unui număr redus în centrul comercial, cu atât mai puțin care să urmărească ecranele, dată fiind funcționalitatea comercială a spațiului.

Arată, de asemenea, că nu există o legătură de cauzalitate dovedită între fapta ilicită imputată și prejudiciul pretins încercat, de vreme ce nu există nici faptă ilicită și nici prejudiciu conturat. Nu este dovedită nici vinovăția. Simpla preluare a unor materiale video ce difuzează știri privind persoana intimatului-reclamat nu constituie o denigrare realizată de pârâtă, nerezultând intenția și nici culpa sa în prejudicierea reclamantului.

- În mod nelegal a fost obligată la plata despăgubirii în cuantum de 10.000 euro, cu încălcarea art. 1.531, 1.381 și 1.385 C. civ., dar și a principiului proporționalității prejudiciului cu despăgubirea acordată, respectiv principiul echității, având în vedere întinderea obligației de reparare stabilită în sarcina ziarului "România Liberă" - tot 10.000 euro, dar și de valoarea integrală a despăgubirilor acordate în cauză (34.500 euro).

După cum chiar instanța de apel a reținut (pag. 8 din decizia recurată), contribuția Unirea nu este nicidecum egală cu cea a ziarului, ci mult inferioară, neputându-i-se acorda aceleași valențe din perspectiva atragerii răspunderii civile delictuale, cu atât mai puțin cu cât nu se poate admite că difuzarea unor materiale video în câteva ecrane existente într-un centrul comercial ar avea același impact și acoperire ca publicarea lor într-un cotidian de largă răspândire, la nivel național.

Contrar instanței de apel (pag. 19 mijloc din decizia recurată), reținerea legăturii de acționariat comune a Unirea cu ziarul România Liberă nu constituie un criteriu în raport de care să se aprecieze întinderea obligației de reparare stabilite în sarcina sa, fiind exterioară persoanei vătămate (prejudiciul efectiv suportat de aceasta) și contrară art. 1.531 C. civ., ce impun ca stabilirea întinderii prejudiciului acordat să cuprindă altceva decât pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din data de 21.01.2025, s-a constatat că recursurile îndeplinesc condițiile de admisibilitate, iar criticile evocate pot fi subsumate, pe anumite aspecte, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Din acest motiv, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant A., pentru neîncadrarea criticilor celor două memorii de recurs în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de lege și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 25.03.2025.

La data de 08.08.20214, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare. A solicitat, în principal, pe cale de excepție, admiterea excepției nulității recursurilor și constatarea nulității acestora, iar în subsidiar, pe fond, respingerea recursurilor ca nefondate.

În cuprinsul întâmpinării, acesta subliniază faptul că, în mod corect instanța de apel a reținut existența unei campanii concertate negative la adresa sa, manifestata prin multitudinea articolelor de presa virulente, defăimătoare, cu informații denaturate, trunchiate, ca urmare a desemnării P. drept administrator judiciar al M. S.R.L. - societate din grupul de firme al familiei BB..

Interesele obscure ale recurentelor și ale prepușilor acestora, aservite grupului de societăți ale familiei BB., de care sunt deținute toate cele trei societăți (M. S.R.L., B. S.R.L., H.), au generat o maniera complet manipulatoare, defăimătoare și agresivă a acestora în prezentarea informațiilor cu privire la activitatea acestuia, dezinformând publicul în vederea intimidării sale și a administratorului judiciar P. (deși nu mai face parte din societatea de insolvență), fapte ilicite deosebit de grave care nu au nimic în comun cu jurnalismul obiectiv, profesionist, protejat de reglementările naționale și europene.

Faptele ilicite ale AA. sunt cu atât mai grave cu cât s-au manifestat nu numai prin jigniri [la adresa reclamantului, ci și prin abundența de date, cifre și detalii care dau aparența de veridicitate, scopul fiind acela de manipulare a publicului în sensul formării denaturate a opiniei acestuia cu privire la persoana și activitatea reclamantului de-a lungul anilor, cu atât mai mult cu cât publicul nu are acces sau are un acces limitat la sursele corecte de informare.

Alegațiile recurentei AA. conform cărora presa are libertatea de a-și alege subiectele de interes general și metoda de relatare sunt contrazise atât de prevederile dreptului intern, cât și de cele ale dreptului internațional, respectiv de jurisprudența CEDO, care nu protejează faptele exercitate nu numai cu vădită rea-credință, ci cu intenția vădită de a denatura adevărul, de a dezinforma și a crea o imagine falsă și denigratoare despre persoana si activitatea reclamantului, cu încălcarea drepturilor sale fundamentale, ocrotite atât de Constituția României, cât și de toate celelalte prevederi interne și internaționale aplicabile.

Mai mult decât atât, însăși AA. susține faptul că presa își alege subiecte de interes general; or, la momentul noiembrie 2017, nu exista niciun interes general asupra activității reclamantului derulată în perioada 2009-2012 (insolvențele O., INL, Z., L., etc.), singurul interes - nelegitim și neocrotit de lege - fiind al recurentelor și prepușilor acestora și a constat în desemnarea P. drept administrator judiciar al M. S.R.L..

H. susține în mod neadevărat că aceasta nu are nicio legătură cu ziarul Romania liberă, respectiv că instanța doar a prezumat faptul că H. a acționat la comandă, în baza unui interes comercial comun, în condițiile în care reclamantul a dovedit, iar nu prezumat, acționariatul comun al tuturor societăților din grup, respectiv interesul comun și fapta ilicită.

Este absolut indubitabil că inclusiv H. a acționat exact în aceeași perioadă ca și AA. la publicarea imaginilor cu mesaj defăimător și în același context ca și AA., ambele recurente acționând în mod concertat împotriva reclamantului, încălcându-i dreptul la imagine, demnitate și onoare creându-i astfel un prejudiciu.

Astfel cum am arătat și dovedit pe parcursul demersului său judiciar, fapta H. este cu atât mai gravă cu cât a procedat de aceasta manieră la ore de vârf, în apropierea sărbătorilor de iarnă, asigurându-se astfel că mesajul ajunge la cât mai multe persoane, având în vedere traficul din incinta H. într-o asemenea perioadă.

Prin urmare, astfel cum in mod corect a reținut instanța de apel, faptele ilicite ale recurentelor s-a materializat prin publicarea celor 31 de articole și prin afișarea imaginilor defăimătoare zile la rând în incinta H. S.A..

În acest context, în mod corect instanța de apel a constatat faptul că libertatea de exprimare a fost exercitata cu rea-credință, lipsind baza factuală ce putea fi facil verificată, scopul nefiind informarea publica, ci o reacție a intimaților aflați în legătură de acționariat sau de prepușenie cu recurentele, respectiv o campanie de denigrare a reclamantului, ca reacție a desemnării P. drept administrator judiciar al M. S.R.L..

Având în vedere aceste considerente, în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a H. și a obligat recurentele și intimații la plata, în solidar a daunelor morale, respectiv a obligat AA. la publicarea dispozitivului în cotidianul Romania liberă, ediția scrisa și on-line, precum și la ștergerea, din mediul on-line, a articolelor defăimătoare.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

a) În ceea ce privește recursul formulat de pârâta S.C. B. SRL

- Prima critică a acestui recurs a solicitat să se rețină nelegalitatea deciziei din apel în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 10 din CEDO, în mod specific a alin. (2) al acestui articol, în considerarea efectului cumulat al sancțiunilor aplicate, care au generat o "ingerință" nejustificată a autorităților statale în libertatea de exprimare. În acest sens, s-a invocat jurisprudența CEDO din Cauzele Depuis et autres împotriva Franței și Podnoel împotriva Franței.

Înalta Curte reține că, în acest conținut, critica recurentei nu poate genera un control de legalitate în privința hotărârii atacate întrucât pentru a se ajunge la scopul urmărit de aceasta - cel al stabilirii încălcării dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Convenție - instanța de recurs ar trebui să evalueze proporționalitatea sancțiunilor aplicate, ceea ce ar implica utilizarea unor largi prerogative de apreciere a tuturor circumstanțelor factuale ale cauzei, prerogative care însă lipsesc instanței de recurs în contextul în care, în acord cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Așa cum instanța de judecată învestită cu soluționarea pe fond a unui litigiu de natura celui de față, dispune de plenitudinea prerogativelor de evaluare a tuturor circumstanțelor factuale ale litigiului în virtutea cărora poate decide inclusiv angajarea răspunderii civile delictuale și aplicarea de sancțiuni, de aceleași prerogative trebuie să dispună și instanța de control căreia i se solicită examinarea proporționalității ingerinței autorității statale pentru a verifica dacă aceasta se înscrie în marja prevederilor art. 10 alin. (2) din Convenție, sub aspectul consecințelor determinate de efectul cumulat al sancțiunilor și măsurilor dispuse pentru a asigura reparația necesară. Or, câtă vreme aceste prerogative nu sunt date instanței care exercită controlul judiciar în calea de atac a recursului, un răspuns adecvat nu poate fi dat criticii recurentei-pârâte întrucât, deși aparent fundamentată pe prevederile art. 10 alin. (2) din Convenție, aceasta implică o necesară examinare a circumstanțelor factuale ale pricinii. Nici chiar invocarea jurisprudenței CEDO în acest sens nu este de natură să surmonteze inabilitatea exercitării unui control devolutiv al cauzei câtă vreme, la rândul său, jurisdicția de drept european a putut examina în ansamblul cauza său și, de altfel, pe baza acestei examinări a putut conchide asupra efectului cumulat al sancțiunilor aplicate care a făcut ca acestea să apară ca fiind nejustificate în marja art. 10 alin. (2) din Convenție.

- Cu trimitere la prevederile art. 1349 și 1357 C. civ., prin cea de-a doua critică a memoriului s-a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât, potrivit acestei recurente, fapta ilicită pentru care instanța de apel a angajat răspunderea civilă delictuală nu există.

Și în expunerea acestei critici, dezvoltate în cuprinsul filelor x ale memoriului de recurs, recurenta dovedește că se adresează, în mod impropriu căii de atac formulate, unei instanțe devolutive, apte să exercite un control de temeinicie a hotărârii atacate prin reevaluarea tuturor elementelor de fond ale litigiului, așadar cu nesocotirea limitelor specifice controlului de legalitate pe care îl presupune recursul. Aceasta întrucât, susținerea criticii s-a făcut cu reamintirea nevoii de a se ține cont în soluționarea cauzei de calitatea de persoană publică, influentă, implicată în politică a reclamantului, ceea ce justifică luarea în considerarea a unei mai mari doze de toleranță față de discursul critic; tot astfel, s-a reamintit libertatea presei de a face campanii pe subiecte de interes general și de a-și alege metodele de relatare, funcția presei de a difuza informații și idei cu privire la chestiuni de interes general; în continuare, a fost expus fiecare articol de presă prin descrierea subiectului abordat, prezentarea contextuală a acestuia, a bazei factuale utilizate (contestându-se, acolo unde este cazul, baza factuală reținută în evaluarea instanței de apel ori, dimpotrivă, invocându-se o bază factuală acolo unde s-a reținut în apel că nu ar exista), prin aducerea de precizări în legătură cu sensul/semnificația utilizării anumitor termeni (de exemplu, precizarea semnificației termenului de "presiune" utilizat în articolul din 11.12.2017), ori prin contestarea punctuală a evaluărilor realizate de instanța de apel în legătură cu conținutul acestora (după caz, a calificării utilizării de termeni peiorativi, a calificării exercitării prerogativelor jurnalistice cu rea-credință etc.).

Or, recursul nu este o cale devolutivă de atac care să permită un răspuns de natura celui pe care partea îl solicită în legătură cu toate elementele de fapt ale cauzei privite în particular (articolele de presă), prin examinarea conținutului acestora, reevaluarea calificărilor realizate în apel, reinterpretarea conținutului ori contextului în care au fost făcute publice, pentru ca, pe baza lor, să aibă loc și o reevaluarea a elementelor componente ale raportului juridic de răspundere (în esență, fiind contestată existența faptei ilicite).

Nu a rezultat că, în analiza sa, instanța de apel nu ar fi avut în vedere calitatea persoanei ce a făcut obiectul articolelor de presă (și, de altfel, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta nici nu a criticat neutilizarea acestor elemente de evaluare în soluționarea litigiului), fila x a considerentelor deciziei relevând că cercetarea judecătorească în cazul concret debutează chiar cu menționarea acesteia; nu a rezultat nici că instanței de apel i-ar fi fost străin elementul de referință, desprins din jurisprudența CEDO și specific evaluării respectării limitei libertății de exprimare, anume că în raport de calitatea subiectului, limitele criticilor acceptabile pot fi mai largi, iar protecția oferită jurnaliștilor care dezbat probleme de interes public este mai largă, aspect regăsit evocat în finalul filei 6 a considerentelor deciziei recurate, respectiv în partea acesteia care prezintă coordonatele de analiză desprinse din jurisprudența CEDO specifice acestui tip de cauze. Tot astfel, nu a rezultat că, în cercetarea cauzei, instanța de apel nu ar fi recunoscut rolul presei într-o societate democratică (ci, dimpotrivă, se înțelege că a pronunțat soluția și pentru asigurarea dezideratului unei informări oneste a opiniei publice) ori că în legătură cu conținutul articolelor de presă s-ar fi reproșat tonul, modalitatea de redare a informațiilor, virulența, limbajul sau stilul jurnalistic, pentru a se justifica în vreun fel trimiterile pe care le face recurenta în debutul criticii sale la coordonatele de analiză ce s-au conturat în jurisprudența CEDO.

În mod limpede se desprinde din considerentele hotărârii criticate că nu ideea în sine de campanie de presă a fost cea care a condus la sancționarea pârâților, ci concluzia dedusă pe baza tuturor elementelor factuale ale cauzei că întreaga activitatea jurnalistică dedusă judecății este, în mod evident, o campanie concertată negativă la adresa reclamantului. Nici metoda de relatare aleasă de presă nu a fost în atenția instanței, aceasta precizând că faptele pârâților, luate separat, nu conduc la concluzia încălcării limitelor de exprimare, dar că încălcarea este reținută "în considerarea faptului că au fost prezentate într-o manieră tendențioasă elemente de fapt care nu au o bază factuală sau a căror bază factuală, dacă ar fi fost verificată, s-ar fi dovedit contrară celor exprimate în articole, respectiv opinia publică a fost dezinformată cu privire la numeroase fapte reproșate în articole apelantului-reclamant." De asemenea, a contat contextul mesajului critic - desemnarea P. ca administrator judiciar al M. S.R.L., trust de presă care deține cotidianul România liberă - și legătura stabilită a exista la data faptelor între societățile pârâte și S.C. M. S.R.L., toate având acționariat comun și legate fiind prin interese comerciale comune, în timp ce pârâții persoane fizice acționau ca prepuși ai societății deținătoare a publicației amintite.

În sfârșit, fapta ilicită stabilit a fi fost săvârșită în această cauză constă în publicarea unor informații negative preponderent fără bază factuală, de natură a leza dreptul reclamantului la demnitate și reputație, în termenii instanței de apel "o campanie de presă concertată negativă la adresa reclamantului" care nu a fost făcută cu bună-credință, ci ca o modalitate de apărare neonestă împotriva procedurii de insolvență derulată împotriva M. S.R.L., un atac nejustificat în condițiile în care la momentul declanșării acestei insolvențe reclamantul cesionase părțile sociale deținute în P., societatea desemnată drept administrator judiciar.

Or, descrisă și stabilită într-un cadru factual atât de complex, fapta ilicită ca element fundament al răspunderii civile delictuale ce a determinat sancționarea recurentei și a celorlalți pârâți nu ar putea fi nici contestată și nici reevaluată în calea de atac a recursului întrucât fixarea ei ține de evaluarea elementelor de fond ale litigiului, activitate ce nu e comptabilă controlului în legalitatea hotărârii cu care este abilitată instanța de recurs. Pentru determinarea, probarea și evaluarea faptelor cauzei, părțile litigante au dispus de judecată devolutivă în fața a două instanțe de fond, cea de apel fiind și instanță de control judiciar.

- Nelegalitatea hotărârii din apel susținută pe temeiul lipsei motivelor, al motivelor contradictorii ori al motivelor străine de natura cauzei și fundamentată legal pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ., cu trimitere la dispozițiile art. 425 și art. 6 din CEDO, constituie o critică nefondată.

În primul rând, critica este nesusținută, recurenta rezumându-se să afirme că motivarea instanței este una generală, cu caracter superficial, uneori contradictorie și lipsită de un raționament juridic care să justifice soluția pronunțată.

Aceasta în pofida faptului că, dimpotrivă, motivarea instanței relevă o analiză amplă și ancorată în detaliile cazului, cu observarea contextului în care s-a desfășurat campania publică susținută împotriva reclamantului, a relațiilor existente între pârâți și, în mod specific, între cele două societăți chemate în judecată, a conținutului articolelor din punct de vedere al temelor abordate, urmărindu-se tonul comunicărilor, modalitatea de redactarea, limbajul folosit, cu verificarea bazei factuale în privința tuturor subiectelor abordate și faptelor atribuite reclamantului în cuprinsul materialelor de presă. În analiza sa, instanța răspunde și apărărilor invocate de pârâte, formulându-și în mod argumentat și convingător raționamentele ce i-au fundamentat concluzia finală în legătură cu desfășurarea unei campanii de presă negativă susținute la adresa reclamantului, lipsită de bună-credință, prin prezentarea într-o manieră tendențioasă a unor elemente de fapt lipsite de bază factuală ori cu o bază factuală contrară celor comunicate, prin care s-a urmărit nu informarea publicului, ci denigrarea reclamantului.

Nici teza caracterului confuz ori superficial al motivării nu poate fi reținută, exemplele utilizate de recurentă nefiind convingătoare, ci bazate de o străduință a părții de a distorsiona mesajul ori sensul comunicării ce reiese din considerentele hotărârii.

În considerarea acestor motive, recursul acestei părți este apreciat ca fiind nefondat și va fi respins, în consecință.

b) În ceea ce privește recursul formulat de recurenta H. S.A., acesta a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și are tot caracter nefondat, potrivit celor ce urmează.

- Într-o primă critică, acest recurs a invocat nelegalitatea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a H. S.A., argumentat pe inexistența unui raport juridic delictual între societate și reclamantul A., contrar prevederilor art. 1349 C. civ.

Critica a fost susținută cu argumente de fond, în esență arătându-se pe de o parte, că teza acționariatului comun cu al celeilalte societăți pârâte nu este concludentă pentru reținerea calității sale procesuale pasive, iar pe de altă parte, că nu articolele de presă avute în vedere în pronunțarea soluției față de ceilalți pârâți au fost difuzate pe ecranele centrului comercial; că instanțele de judecată nu au fost învestite cu un capăt de cerere vizând constatarea caracterului defăimător al materialului video rulat pe ecranele amplasate înăuntrul centrului comercial Unirea ori că simpla preluare și difuzare de știri conținând material video privind persoana reclamantului nu constituie o denigrare imputabilă H. S.A..

Separat de împrejurarea că din conținutul actelor procedurale îndeplinite de această parte în cauză rezultă că abia prin întâmpinarea din calea de atac a apelului s-a invocat o apărare sub forma excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. H. S.A. care a fost susținută, ca și prin prezentul recurs, cu argumente de fond (de netemeinicie a angajării împotriva sa a unui raport juridic de răspundere civilă delictuală), prima observație care se impune este aceea a oferirii prin decizia atacată doar a unui răspuns indirect ori implicit acestei apărări, dedus din faptul stabilirii existenței unui raport juridic de răspundere pe tărâm delictual între reclamant și societatea pârâtă, actuala recurentă (împrejurare rămasă însă în afara criticii S.C. H.).

Apoi, relevant cât privește soluționarea acestei critici este faptul că argumentele de fond cu care recurenta critică "nelegalitatea respingerii excepției lipsei calității (sale) procesuale pasive" sunt total diferite de acelea invocate în susținerea acestei apărări prin întâmpinarea la apel, argumentată pe existența unei simple relații contractuale de închiriere spațiu publicitar pe care a avut-o cu S.C. CC. S.R.L., în care răspunderea pentru materialul publicitar afișat revenea beneficiarului serviciului, conform clauzelor contractului cadru de publicitate; în același timp, poziția acestei părți pe fondul acuzațiilor formulate de intimatul-reclamant, a fost aceea de a susține poziția jurnaliștilor, explicată ca o formă de protest față de substratul politic văzut de ei în intrarea în procedura insolvenței a S.C. M. S.R.L., deținătoarea publicației România Liberă, și de negare/combatere a caracterului ofensator-defăimător a materialului jurnalistic adus în atenția instanței.

Așadar, o a doua observație care se impune în legătură cu această critică a recursului S.C. H. S.A. este aceea că a fost susținută pe împrejurări de fapt noi, neinvocate de parte anterior în proces, respectiv cele prin care se neagă cu titlu de noutate o situație de fapt, anume că pe ecranele amplasate în centrul comercial pe care îl oferă spre închiriere ar fi rulat știri ori material publicitar, dar nu " articolele de presă contestate, o atare dovadă nefiind făcută de intimatul A. în proces". Speculând și că "instanța de apel nu reține că exact articolele de presă reținute ca defăimătoare ar fi fost cele difuzate pe ecranele din Unirea și nici care ar fi fost articolele difuzate de Unirea în raport de care instanța a obligat subscrisa la despăgubiri", această recurentă s-a apărat susținând că o simplă preluare și difuzare de știri conținând material video privind persoana intimatului nu poate avea semnificația unei acțiuni denigratoare împotriva acestuia și deci, pe aceea a săvârșirii unui delict de către S.C. Unirea.

Însă invocarea unor astfel de apărări în etapa recursului nu poate fi relevantă deoarece se întemeiază pe împrejurări de fapt care nu intră în sfera de evaluare a instanței de recurs, a cărei activitate este prin lege restrânsă la un control în legalitate a hotărârii pronunțate în apel; totodată, apărarea formulată în acești termeni nu poate justifica nici soluția de casare cu trimitere la rejudecarea cauzei pentru verificarea de către instanța devolutivă a împrejurărilor de fapt ce nu intră în abilitatea instanței de recurs, observând caracterul de noutate a acestor apărări (neregăsite, spre exemplu, în întâmpinările la cererea de chemare în judecată, la apelul formulat de reclamant ori prin concluziile scrise depuse în cauză de această parte), invocate abia în etapa acestui recurs, pro causa și doar ca răspuns la soluția instanței de apel de admitere a cererii de chemare în judecată și de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâților, deși dacă ar fi fost reale, relevanța și utilitatea lor ar fi justificat aducerera acestora în atenție încă de la debutul procesului.

Or, niciodată până în această etapă procesuală, poziția recurentei față de pretențiile intimatului-reclamant nu a fost cea expusă prin cea dintâi critică a recursului său, nici pe fond și nici în invocarea așa-zisei excepții procesuale a lipsei calității sale procesuale pasive, susținută - cum s-a arătat - tot cu argumente de fond.

Instanța de apel a reținut existența raportului juridic de răspundere civilă delictuală dintre reclamant și această recurentă-pârâtă, pe de o parte în considerarea acționariatului comun și al intereselor comerciale comune cu societatea M. S.R.L., ca societăți afiliate, iar pe de altă parte în considerarea participării și sprijinirii de către S.C. H. S.A. a campaniei de presă desfășurată împotriva reclamantului prin asigurarea difuzării, în paralel cu publicarea articolelor de presă defăimătoare, de clipuri și informații în aceeași notă, referitoare la persoana și activitatea profesională a reclamantului.

Lipsa oricărei legături cu ziarul "România liberă" ori cu jurnaliștii care au redactat materialele de presă ce au făcut obiectul analizei nu sunt argumente pertinente care să conducă la exonerarea de răspundere a acestei recurente, mai ales întrucât, așa cum s-a arătat, nu în considerarea unor atare elemente s-a decis angajarea răspunderii sale civile delictuale; acționariatul comun și legăturile strânse între societățile din grupul cărora făcea parte recurenta, dar și societatea deținătoare a publicației România liberă, ca și comunitatea de interese economice a acestora au fost în mod justificat valorificate și avute în vedere de instanța de apel, neputând fi văzute drept neconcludente cum propune recurenta, tocmai întrucât a rezultat că substratul acțiunilor pârâților privea sau avea largi implicații de ordin economic determinate de intrarea în insolvență a M. S.R.L. și de șansele redresării viitoare a societății, rezultând chiar din întâmpinarea formulată în apel de recurentă că îngrijorările au avut în vedere precedentul insolvenței J. S.A. (o altă societate a aceluiași grup de acționari) în care lichidatorul judiciar a fost I..

Nici lipsa oricărei legături a societății cu domeniul presei, aceasta arătând că desfășoară preponderent activitate de închiriere spații comerciale, nu acționează în favoarea sa câtă vreme tocmai acest amănunt, asociat cu cel al legăturii de acționariat cu firmele din cadrul trustului M. S.R.L. și raportat la realitatea faptelor imputate acestei societăți au întărit convingerea instanței de apel asupra faptului că are a cerceta nu pretinse fapte denigratoare izolate, ci o reală campanie de denigrare susținută împotriva reclamantului, dat fiind numărul mare al articolelor publicate, frecvența acestora într-o perioadă scurtă de timp, care a debutat imediat după desemnarea P. ca administrator judiciar al M. S.R.L. și care a continuat chiar și după ce reclamantul a făcut cunoscut acestora cedarea părților sociale deținute în societatea P. încă din februarie 2017 ori după introducerea prezentei cereri de chemare în judecată.

Reținând și că, nici prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată ori la cererea de apel, această recurentă-pârâtă nu s-a apărat așa cum o face în mod critic prin actualul recurs, invocând nedovedirea de către intimatul-reclamant a existenței unui raport specific sferei delictuale - aspecte care țin de netemeinicia dezlegărilor din hotărârea atacată, iar nu de nelegalitatea acesteia, se apreciază drept nefondată această primă critică a recursului.

- Pri