ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2024

Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în judecată pârâta G. prin corespondent H. S.R.L. și intervenientul forțat I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: - către reclamantul A. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro); - către reclamanta B. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro); - către reclamantul C. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro); - către reclamanta D. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro); - către reclamanta E. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro); - către reclamantul F. 150.000 Euro (echivalent în RON, 685.500 RON, la cursul B.N.R. de 4,57 RON/euro), reprezentând despăgubiri morale ca urmare a accidentului rutier produs în loc. Munchen, Germania, în data de 14.12.2016, soldat cu decesul numitului J., din vina numitului I., care conducea autoturismul înmatriculat în Cehia sub nr. x, asigurat cu polița R.C.A. la G.. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, modificată și republicată. La termenul de judecată din 11 octombrie 2017, reclamanții au precizat că societatea H. S.R.L. a fost chemată în judecată în calitate de corespondent convențional al pârâtei. Prin sentința civilă nr. 4858 din 15 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta G. la plata următoarelor sume, în echivalent RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri morale: - 40.000 euro către reclamantul C.; 40.000 euro către reclamanta B.; 30.000 euro către reclamantul A.; 30.000 euro către reclamantul F.; 30.000 euro către reclamanta D. și 30.000 euro către reclamanta E.. De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.830 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., F. și pârâta G.. Prin decizia civilă nr. 604/A din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E., F. și de pârâta G.. Totodată, s-a respins cererea pârâtei G. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii pârâta G. a declarat recurs. Prin decizia nr. 1036 din 20.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul pârâtei G. declarat împotriva deciziei pronunțate în apel și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe. În esență, instanța supremă a reținut că instanța de apel a determinat în mod greșit legea aplicabilă, întrucât decesului victimei, respectiv prejudiciul direct, s-a produs în Germania, iar față de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Regulamentul Roma II, rezultă că legea de drept material aplicabilă este legea germană și nu cea română.

Cauza a fost înregistrată la 15 martie 2022 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017. Prin decizia civilă nr. 92 din 23 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul reclamanților și a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată în tot sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii reclamanții A., B., C., D. și E. au formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivare, recurenții susțin că instanța de apel aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 10 din Legea privind circulația pe drumurile publice (StVG) și art. 253 C. civ. german BGB, în forma prevăzută la data producerii accidentului, în cauză fiind incidente normele în vigoare la data introducerii acțiunii, care conferă drepturi noi, suplimentare, victimelor prin ricoșeu. Prin urmare, recurenții apreciază că la data introducerii acțiunii, conform dreptului german, aveau dreptul de a obține daune morale fără a proba existența unor afecțiuni tangibile aduse sănătății lor urmare a șocului decesului. Suplimentar, recurenții precizează că au depus înscrisuri medicale care confirmă faptul că traumele produse recurenților s-au repercutat direct asupra stării lor de sănătate. Prin întâmpinarea formulată la 12 aprilie 2023 intimata G. a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului. Cauza a fost înregistrată la 16 martie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 21 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu s-au conformat în acest sens. Prin încheierea din 29 februarie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de către intimata - pârâtă G., G., a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 25 aprilie 2024. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenți, nu este fondat. Potrivit recurenților, instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 253 C. civ. german BGB, în forma prevăzută la data producerii accidentului, aceștia susținând că în cauză sunt incidente normele în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv art. 10 din Legea privind circulația pe drumurile publice (StVG). Examinând decizia recurată, se constată că instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 253 C. civ. german BGB, în forma în vigoare la data producerii accidentului, recunosc legitimitate activă persoanelor afectate indirect prin moartea victimei, însă acestea sunt obligate să probeze o vătămare corporală sau o afectare a sănătății tangibilă din punct de vedere patologic, ceea ce presupune existența unei afecțiuni a cărei natură și gravitate să depășească limitele afectărilor pe care supraviețuitorii le resimt în cazul decesului unei persoane apropiate. Totodată, instanța de prim control judiciar a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea privind circulația publică (StVG), care ar fi îndreptățit reclamanții să pretindă daune morale fără a proba suplimentar afecțiunile suferite, nu erau în vigoare la data producerii accidentului și, ca atare, nu pot fi aplicate. Raportat la probatoriul administrat, instanța de apel a constatat că reclamanții nu au dovedit existența unor afecțiuni tangibile provocate de șocul aflării veștii tragice a decesului rudei acestora, în acord cu dispozițiile art. 253 C. civ. german BGB, astfel încât solicitarea acestora de acordare a daunelor morale a fost apreciată ca neîntemeiată. În cauză, se constată că recurenții critică modalitatea de aplicare în timp a dispozițiilor de drept material referitoare la acordarea daunelor morale către membrii familiei persoanei decedate printr-un accident rutier. Astfel cum s-a stabilit prin prima decizie de casare, litigiului dedus judecății îi este aplicabilă legea germană, potrivit art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 31 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale ("Roma II"), întrucât prejudiciul direct s-a produs în Germania. Relevantă pentru identificarea legii materiale aplicabile în cauză, este Legea introductivă privind C. civ. german EGBGB, care menționează la art. 229 paragraf 43 faptul că în cazul în care vătămarea care a condus la deces a survenit după data de 22 iulie 2017, se aplică dispozițiile art. 844 alin. (3) ale C. civ. și art. 10 alin. (3) din Legea privind circulația pe drumurile publice, astfel cum au fost modificate prin Legea privind introducerea dreptului la pensia de urmaș din 17 iulie 2017. Per a contrario, dacă vătămarea corporală care a condus la deces a survenit anterior datei menționate, dispozițiile legale arătate nu-și găsesc aplicarea, astfel încât persoanele aflate într-o relație deosebit de apropriată cu persoana care și-a pierdut viața trebuie să facă dovada existenței unor vătămări corporale sau afectări ale stării de sănătate ca urmare a reacției psihologice determinate de moartea persoanei apropiate, tangibile din punct de vedere patologic. Așadar, în dreptul german criteriul temporal pentru incidența normei materiale îl reprezintă momentul accidentului în urma căruia a survenit vătămarea corporală care a condus la deces, respectiv momentul producerii prejudiciului, nicidecum momentul deschiderii procedurii contencioase sau grațioase de valorificare a drepturilor. Această statuare este confirmată și prin răspunsul formulat la 8 decembrie 2021 de Ministerul Federal de Justiție și pentru Protecția Consumatorilor, la solicitarea instanței de apel, în care s-a precizat că acordarea prejudiciilor morale în condițiile art. 10 din Legea privind circulația publică (StVG) și art. 844 alin. (3) din C. civ. BGB nu este posibilă, întrucât aplicarea acestora necesită ca vătămarea corporală care a condus la deces să fi survenit ulterior datei de 22 iulie 2017. Or, în cazul de față, accidentul s-a produs la 14.12.2016, la acel moment neexistând reglementări comparabile cu cele indicate. Contrar celor susținute de recurenți, data introducerii acțiunii judecătorești prezintă relevanță sub aspectul normei de procedură aplicabile, nu și al normei de drept material, care în speță este determinată de data producerii accidentului rutier. Așadar, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a rezolvat conflictul în timp al prevederilor legale incidente, aplicând dispozițiile art. 253 C. civ. german BGB, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudiciu, respectiv data producerii accidentului rutier, 14 decembrie 2016. Potrivit prevederii legale menționate, recurenții, în calitate de rude ale victimei decedate, erau obligați să probeze o vătămare corporală sau o afectare a sănătății tangibilă din punct de vedere patologic, ceea ce presupune existența unei afecțiuni a cărei natură și gravitate să depășească limitele afectărilor pe care supraviețuitorii le resimt în cazul decesului unei persoane apropiate. Prin urmare, nu se confirmă criticile de nelegalitate privind aplicarea de către instanța de apel a normelor de drept material în forma în vigoare la data producerii accidentului rutier și nu a celor de la data introducerii cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește dovezile depuse de recurenți privind traumele suferite de pe urma decesului rudei acestora, instanța supremă reține că acestea nu pot forma obiectul verificărilor în recurs, întrucât implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, criticile de netemeinicie excedând cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar. În egală măsură, nici criticile recurenților prin care au susținut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 229 paragraful 43 din Legea introductivă la C. civ. german EGBGB întrucât nu se referă la dreptul de a obține despăgubiri morale, ci la dreptul de a solicita pensia de urmaș, nu pot fi primite, deoarece nu au fost invocate prin memoriul de recurs, ci direct prin concluziile orale în ședința în care cauza a rămas în pronunțare, cu încălcarea dispozițiilor art. 487 alin. (1) raportat la art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 92/2023 din 23 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Referitor la cererea intimatei G., G. privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.