ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 466/RC/2016

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 446 din 22 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul penal nr. x/180/2013

s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178, alin. (1) și (2) C. pen. de la 1969, totul cu aplicarea art. 5, alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. de la 1969.

În baza art. 81 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5, alin. (1) C. pen. de la 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei în cuantum de 2 ani închisoare aplicată în cauză.

În temeiul art. 82 C. pen. de la 1969, s-a fixat termen de încercare pe o durată de 4 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.

Conform art. 71, alin. (5) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12, alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de

încercare.

Potrivit art. 404, alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 83, alin. (1) C. pen. de la 1969, în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.

În baza art. 3, art. 4, alin. (1), lit. b) și art. 7, alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (văzând și Anexa nr. 1 pct. 3) s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi, urmând ca, în temeiul art. 5, alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, a profilului său genetic.

S-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de persoanele vătămate constituite părți civile B., C., D., E. și F.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 și art. 25, alin. (1) C. proc. pen., art. 1349, alin. (1) și (2), art. 1357, art. 1385, art. 1391, 1392 C. civ., art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și asigurările în România cu referire la Ordinul Curții Supreme de Apel nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost "obligat asigurătorul de răspundere civilă SC G. SA cu sediul

în mun. Sibiu, jud. Sibiu la plata către acestea a următoarelor sume:

-

părții civile B. suma de suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale;

-

părții civile C. suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare) și suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale;

-

părții civile D. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale;

-

părții civile E. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale;

- părții civile F. suma de 2.500 lei cu titlu de daune morale;

Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate în cauză de persoanele

vătămate constituite părți civile B., C., D., E. și F. ca neîntemeiate.

A fost obligat asigurătorul la plata dobânzii legale la sumele la care a fost obligat către părțile civile, reprezentând despăgubiri civile, atât cu titlu de daune materiale, cât și cu titlu de daune morale, precum și la actualizarea acestor sume în raport de indicele de inflație, dobânzile legale și actualizarea în raport de indicele de inflație urmând a fi făcută începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a sumelor datorate.

S-a luat act că Serviciul Județean de Ambulanță Bacău și Spitalul Județean de Urgență Bacău nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și art. 26, alin. (1), lit. d) din Ordinul Curții Superioare de Apel nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost admisă în parte cererea formulată de părțile civile B., C., D., E. și F. și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC G. SA să plătească acestora suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli efectuate în cadrul procesului penal reprezentând contravaloarea onorariului apărătorului ales.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel părțile civile C., F., B., D. E. și inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 722 din data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția penală,

a dispus următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de apelanții - părți civile C., F., B., D.

E. împotriva sentinței penale nr. 446 din 22 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/180/2013.

A desființat, în parte, sentința penală apelată, cu privire la data de la care asigurătorul datorează dobânzi legale și actualizarea în funcție de indicele de inflație calculate la daunele materiale pentru partea civilă C., precum și referitor la cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat asigurătorul către părțile civile, reține cauza spre rejudecare și, în fond:

A stabilit că asigurătorul datorează dobânzi legale și actualizarea în funcție de indicele de inflație calculate la daunele materiale pentru partea civilă C. de la data producerii accidentului, respectiv 18 octombrie 2012.

A majorat cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat asigurătorul către părțile civile la 6.000 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. In temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 446 din 22 martie 2016 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/180/2013.

Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs în casație inculpatul A.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (7) C. proc. pen.: „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", invocând în esență, că viteza de deplasare și cea de evitare a impactului au fost greșit calculate, întrucât Institutul Național de Expertize Criminalistice Iași a folosit un coeficient de decelerație maximă specific unui carosabil umed, deși coeficientul real trebuia calculat pentru carosabilul uscat. Raportat la aceste aspecte, inculpatul apreciază că viteza de evitare a impactului era de 29 km/h, prin urmare nu se mai poate reține vreo culpă în sarcina sa.

Totodată, a mai susținut că potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză impactul ar fi putut fi evitat dacă inculpatul circula cu o viteză de 30 km/h, ori nu există nicio obligație legală pentru ca un șofer să reducă viteza de deplasare până la această valoare, în afara situației prevăzute de art. 123 lit. e) din H.G. nr. 1391/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 195/2002, și anume în situația în care apare mâzga. Or, în speță, conform Diagnozei meteorologice nr. 1508 din 15 iulie 2016 a Centrului Meteorologic Regional Moldova, ceata nu era densă, permitea vizibilitatea în condiții rezonabile, iar vizibilitatea orizontală a fost cuprinsă între 8 și 15 km.

În opinia apărării, instanțele inferioare confundă localitatea despre care inculpatul a declarat că era ceață densă și mâzgă, având obligația de a reduce viteza până la 30 km/h, în sensul că ambele instanțe rețin localitatea Traian, unde a avut loc accidentul și nu localitatea Buhoci, aflată în apropierea localității Traian.

De asemenea, a mai invocat că metoda folosită de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași este greșită, întrucât a folosit calcule statistice valabile impactului frontal cu sau fără rostogolire a pietonului pe capota mașinii, or în speță, este vorba despre un impact lateral cu frecare ce presupune combinarea mai multor relații și variabile.

O altă critică adusă hotărârii instanței de apel vizează împrejurarea că între depășirea limitei maxime de viteză și producerea accidentului nu există o legătură de cauzalitate, nicio regulă de circulație nu impunea inculpatului obligația de a anticipa prezența pe carosabil a unei persoane care se deplasa neregulamentar.

Față de toate aceste considerente, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casație formulat și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. anterior, achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. anterior.

Prin Încheierea nr. 431/RC din data de 21 octombrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/180/2013,

Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 722 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze de minori și familie, și, în consecință, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 5.

Investită cu soluționarea cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată și reține următoarele:

Inculpatul a solicitat admiterea recursului în casație formulat și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen. anterior, achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. anterior.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor fi expuse:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul N.C.P.P., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează așadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive.

Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Cu privire la aspectele invocate de inculpat, respectiv că viteza de deplasare și cea de evitare a impactului au fost greșit calculate, întrucât Institutul Național de Expertize Criminalistice Iași a folosit un coeficient de decelerație maximă specific unui carosabil umed, deși coeficientul real trebuia calculat pentru carosabilul uscat, Înalta Curte constată că în cauză s-a dispus în cursul urmăririi penale efectuarea unei expertize tehnice auto și o expertiză criminalistică efectuată de un expert din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice.

Din cuprinsul rapoartelor de expertiză, coroborate cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte reține, similar instanțelor inferioare că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat era de aproximativ 64 km/h, iar viteza de evitare a accidentului era de 30 km/h, acesta fiind viteza maximă admisă de lege pe acel sector de drum.

Mai mult, în mod judicios s-a reținut legătura de cauzalitate între acțiunile inculpatului și urmarea imediată, respectiv decesul numitului C., acest aspect rezultând și din raportul medico-legal de necropsie efectuat de Serviciul de Medicină Legală Bacău, din care reiese că leziunile traumatice constatate s-au putut produce în cadrul unui accident rutier.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 123 lit. e) din H.G. nr. 1391/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 195/2002 potrivit cărora se impune reducerea vitezei până la 30 km/h în situația în care pe carosabil a apărut mâzga. însuși inculpatul, cu ocazia audierii sale în fața instanței de fond, a declarat că în seara precedentă producerii accidentului rutier plouase, partea carosabilă era umedă, acoperită cu mâzgă, iar afară, la ora respectivă, era ceață densă, (filele 153-155 dosarul Judecătoriei Bacău).

Astfel, nu are nicio relevanță juridică împrejurarea invocată de inculpatul A. potrivit căreia instanțele inferioare trebuiau să rețină localitatea Traian, unde a avut loc accidentul și nu localitatea Buhoci, aflată în apropierea localității Traian, având în vedere că pentru stabilirea gradului de vinovăție interesează dacă inculpatul a respectat dispozițiile legale anterior menționate, referitoare la circulația pe drumurile publice și nu locul producerii accidentului.

În ceea ce privește motivul de casare invocat de inculpat, respectiv că metoda folosită de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași este greșită, întrucât a folosit calcule statistice valabile impactului frontal cu sau fără rostogolire a pietonului pe capota mașinii, or în speță, este vorba despre un impact lateral cu frecare ce presupune combinarea mai multor relații și variabile, Înalta Curte apreciază că inculpatul avea posibilitatea de a formula obiecțiuni față de raportul de expertiză efectuat în cauză, în cursul cercetării judecătorești de la instanța de fond sau cea de apel și de a solicita efectuarea unui supliment sau a unei noi expertize. în faza procesuală a recursului în casație, Înalta Curte analizează doar aspectele ce vizează legalitatea hotărârilor atacate și nu procedează la reaprecierea probelor administrate în fața instanțelor inferioare.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 722 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 722 din 23 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 noiembrie 2016.