ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău la data de 11 iunie 2012, sub nr. 3594/110/2012, reclamanții

A.I. si A.S.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA au solicitat obligarea

acesteia la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale în sumă de 70.000

lei, către A.I. si câte 2.000.000 lei daune morale pentru fiecare dintre

reclamanți, cu dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 396 din 4

martie 2013, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a pârâtei SC A.T.A. SA.

A fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanții A.I. și A.S.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.Ț.A.

SA București și intervenientul M.C.A., având ca obiect pretenții.

A fost obligată pârâta să achite

reclamantului A.I. suma de 12.596 lei daune materiale și 1.500.000 lei daune

morale cu dobânda legală începând cu data de 08.06.2012 și până la achitare.

A fost obligată pârâta să achite

reclamantului A.S.S. suma de 1.500.000 lei daune morale cu dobânda legală

începând cu data de 08 iunie 2012 și până la achitare.

A obligat pârâta să achite

reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că în noaptea de 04 mai 2009, intervenientul forțat M.C.A. se deplasa

cu autoturismul Skoda Octavia pe DN2 pe direcția Bacău - Adjud, în autoturism

aflându-se A.A.E. si mama acesteia A.M. ce ocupau locurile din față dreapta și

respectiv spate dreapta, iar pe raza localității Răcăciuni, pentru a evita

impactul cu un alt autoturism, M.C.A. care se afla la volanul autoturismului a

virat spre dreapta ieșind de pe suprafața carosabilă și intrând în coliziune cu

un podeț.

Ca urmare a impactului, autoturismul

s-a rostogolit, cazând pe capotă, iar cele două ocupante ale locurilor din față

dreapta și spate dreapta au suferit traumatisme în special în zona toracică ce

au cauzat decesul acestora.

Prin rezoluția nr. 7223/P/2009 din 17

aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, învinuitul M.C.A. a

fost scos de sub urmărire penală în baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit.

e) coroborat cu art. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, apreciindu-se

existența unei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul

fortuit, deoarece șoferul și numărul de înmatriculare al autoturismul pe care

acesta a încercat să-l evite nu au putut fi identificați.

Parchetul de pe lângă Judecătoria

Bacău a disjuns cauza cu privire la conducătorul autoturismului neidentificat,

sens în care instanța a reținut că învinuitul M.C.A. a fost scos de sub

urmărire penală, nu pentru că nu ar fi produs fapta de a intra în coliziune cu

podețul de beton aflat în afara acostamentului, ci pentru că există o cauză de

înlăturare al caracterului penal al faptei, aceea a cazului fortuit.

Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de

Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la data accidentului, prevede la art.

27 doar cazul de forță majoră pentru neacordarea despăgubirilor, nu și cazul

fortuit, în care șoferul trebuia și putea să prevadă producerea accidentului,

în speță fiind vorba doar de o răspundere civilă.

Având în vedere că pârâta a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, având ca temei Ordinul nr. 20/2008

al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța a respins-o ca nefiind

dovedită culpa unei terțe persoane.

Astfel, în baza contractului de

asigurare de răspundere civilă auto RCA seria 20/107/R7/YD nr. 112286924 din 31

decembrie 2008, pârâtei i s-a stabilit răspunderea civilă contractuală în

limitele despăgubirilor de 1.500.000 euro pentru anul 2009 pentru deces.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel pârâta SC A.Ț.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 107/2013 din 26

noiembrie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC A.Ț.A. SA în contradictoriu

cu intimații-reclamanți A.I. și A.S.S., fiind  schimbată în parte sentința

atacată în sensul obligării apelantei la plata în favoarea intimatului A.I. a

sumei de 150.000 lei, în loc de 1.500.000 lei, cu titlul de daune morale, iar

în favoarea intimatului A.S.S. a sumei de 150.000 lei, în loc de 1.500.000 lei,

cu titlul de daune morale.

Au fost obligați intimații-reclamanți

să plătească reclamantei suma de 14.509 lei, cheltuieli de judecată în apel,

reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

A fost obligată apelanta să plătească

cheltuieli de judecată în primă instanță în cuantum de 15.089 lei, reprezentând

onorariu avocațial și taxă de timbru aferentă capetelor de cerere admise, fiind

compensate cheltuielile de judecată și obligată apelanta să achite intimaților

suma de 580 lei, cheltuieli de judecată necompensate.

În temeiul art. 20 alin. (5) din Legea

nr. 146/1997, au fost obligați intimații A.I. să plătească taxa de timbru aferentă

judecării la fondul cauzei în cuantum de 26.122 lei, taxă judiciară de timbru

și 5 lei timbru judiciar, iar A.S.S. suma de 24.111 lei taxă judiciară de

timbru și 5 lei timbru judiciar, fiind menținute celelalte dispoziții.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, că

aceasta a fost respinsă în mod corect de către prima instanță, apreciindu-se că

pârâta s-a obligat la plata despăgubirilor civile în limita stabilită prin

contractul de asigurare.

Instanța de apel a apreciat că este

fondat apelul sub aspectul cuantumului daunelor morale, considerând că la

stabilirea acestora, trebuia avută în vedere întreaga situație în ansamblu și

în mod concret, alte criterii cum ar fi: veniturile victimelor, nivelul de trai

anterior al părților civile, vârsta și modul de trai și dezvoltarea fizică și

psihică ulterioară a acestora, astfel încât repararea prejudiciului moral să nu

reprezinte doar o valoare strict economică, iar față de aceste aspecte s-a

apreciat că un cuantum de 150.000 lei pentru fiecare parte civilă este corectă

și rezonabilă.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, reclamanții A.I. și A.S.S., precum și pârâta SC A.T.A. SA București au

declarat recurs.

Recursul reclamanților A.I. și A.S.S.

a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, întrucât hotărârea pronunțata nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau sunt cel mult străine de natura

pricinii și totodată fiind vădit lipsită de temei legal.

În argumentarea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții susțin că,

prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 80/2013, având în vedere

faptul că pretențiile derivă dintr-o cauză penală, respectiv dosarul penal nr.

1S21/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Critica întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la nelegalitatea soluției din apel

privind dispozițiile art. 49 și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995

republicată privind asigurările și reasigurările în România, cu aplicarea art.

53 și art. 54 din aceeași lege, a Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, întrucât

instanța a reținut o serie de criterii subiective când a aplicat reducererea

daunelor morale, respectiv veniturile victimelor, nivelul de trai și vârsta

acestora.

Recursul pârâtei SC A.T.A. SA

București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

solicitându-se admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul

admiterii apelului cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâta apreciază că decizia este

lipsită de temei legal, instanța de apel făcând o greșită aplicarea a legii,

privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât,

vinovăția în producerea accidentului de circulație din data de 05 septembrie 2009

nu îi aparține asiguratului societății M.C.A., ci unui alt conducător auto

rămas, pentru moment, neidentificat și împotriva căruia se fac cercetări pentru

identificare și tragere la răspundere, astfel că, neexistând vinovăția

asiguratului în producerea evenimentului rutier, contractul de asigurare nu

poate opera.

O altă critică se referă la faptul că

hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât referindu-se la

motivele pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale

pasive, instanța de apel a apreciat că „în situația în care se va stabili culpa

unei terțe persoane, apelanta are calea în justiție a acțiunii în regres”.

În opinia pârâtei este evidentă

contradicția instanței de apel, întrucât pe de o parte respinge excepția

motivat de faptul că „pârâta s-a obligat la plata unor despăgubiri în limita

stabilită prin contractul de asigurare”, acest contract fiind unul care acoperă

răspunderea civilă delictuală a asiguratului nominalizat în poliță și, pe de

altă parte apreciază că în cazul în care se va stabili culpa unui terț

oarecare, societatea pârâtă are împotriva acestuia o acțiune in regres.

Contradicția dintre motivele evocate

este rezultatul aprecierii instanței de apel, care admite că vinovată de

producerea evenimentului rutier este o altă persoană decât asiguratul

societății, persoana care are și obligația de a despăgubi victimele

accidentului sau pe cel care în locul său a plătit victimelor despăgubiri, însă

în niciun caz persoana care despăgubește nu poate fi societatea pârâtă.

Mai susține pârâta, că pentru a

dispune în sensul scoaterii de sub urmărire penală, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Bacău a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză,

care a relevat faptul că nu M.C.A. este vinovat de producerea accidentului, ci

o altă persoană, culpa terțului fiind dovedită cu materialul probator din

dosarul de urmărire penală, terț care însă nu a fost identificat.

O altă critică aflată sub incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează soluția dată de instanță

asupra motivului de apel cu privire la nelegalitatea acordării dobânzilor,

întrucât instanța s-a limitat în a aprecia că motivul este nefondat, fără însă

a arăta care au fost considerentele pentru care s-a reținut această soluție ori,

motivarea hotărârii reprezintă un act de transparență a justiției, inerent

oricărui act jurisdicțional, hotărârea judecătorească pronunțându-se în

urma unor raționamente logice care să se regăsească în motivarea acesteia.

Recurenții au depus întâmpinări la

dosarul cauzei prin care au solicitat respingerea recursurilor părților

potrivnice, recurenta-pârâtă depunând totodată și răspuns la întâmpinarea

recurenților-reclamanți.

Analizând decizia atacată în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de

drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții A.I.

și A.S.S. și de pârâta SC A.T.A. SA București sunt fondate, pentru următoarele

considerente:

În susținerea recursului, reclamanții A.I.

și A.S.S. arată că prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare

de timbru și că în mod greșit instanța de apel i-a obligat la plata taxei

judiciare de timbru aferentă primei instanțe.

Această critică este întemeiată având

în vedere că, într-adevăr acțiunea reclamanților este scutită de plata taxei

judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, instanța

de apel evocând dispozițiile art. 20 alin. (5) din același act normativ care

prevăd doar competența instanței de a impune taxe judiciare de timbru, obligând

astfel reclamanții la plata unei taxe de timbru, fără a se face trimitere la

temeiul legal în baza căruia s-a luat această măsură. Ori, în speță,

despăgubirile civile solicitate de către reclamanți decurg dintr-o cauză penală,

totodată avându-se în vedere calitatea de consumatori ai serviciului de

asigurare.

Din analiza considerentelor deciziei

atacate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de apel a aplicat

greșit dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 obligând

reclamanții la plata taxei judiciare de timbru, aspect ce impune înlăturarea

obligației reținută în sarcina acestora.

Referitor la critica potrivit căreia

instanța de apel a reținut o serie de criterii subiective când a aplicat

reducererea daunelor morale, respectiv veniturile victimelor, nivelul de trai

și vârsta acestora, se constată că aceasta este fondată.

În acest sens, se reține că

despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial

fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate,

de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate

fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei

concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la

a cărui reparare este destinată să contribuie.

Astfel, repararea daunelor morale este

și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare

materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri

nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcție de

particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită

satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Cuantificarea valorică, materială

trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, aceasta

putând oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o

anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, aspect care a fost

neglijat de către instanța de apel, întrucât reducerea despăgubirilor morale nu

a avut la bază elemente obiective, ci doar subiective.

Cu privire la recursul pârâtei SC

A.T.A. SA București ce viza greșita aplicarea a legii, privind soluționarea

excepției lipsei calității procesuale pasive, se constată că această critică

este nefondată, având în vedere că recursul în interesul legii, soluționat de

înalta Curte prin decizia nr. 1/2005 privind aplicarea dispozițiilor art. 54

alin. (4) și ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările

în România, cu modificările ulterioare a decis că societatea de asigurare

participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Referitor la susținerea pârâtei,

conform căreia, motivarea instanței de apel este contradictorie, întrucât pe de

o parte a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

motivat de faptul că "pârâta s-a obligat la plata unor despăgubiri în

limita stabilită prin contractul de asigurare", iar pe de altă parte s-a

reținut că „în situația în care se va stabili culpa unei terțe persoane,

apelanta are calea în justiție a acțiunii în regres

”

,

se constată a fi fondată critica evocată.

Aceasta deoarece, instanța de apel

trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008, care reglementează expres cazurile în care asigurătorul acordă

despăgubiri, precum și dispozițiile art. 27 din același ordin, ce prevăd expres

și limitativ cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, context în care,

în dosarul penal deși s-a dispus asupra culpei asiguratului, aceasta nu are

autoritate de lucru judecat, astfel că cele evocate arată că există o

contradicție în cuprinsul considerentelor deciziei, iar instanța trebuia să

verifice aceste aspecte.

În acest sens, se apreciază ca fiind

fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele

deciziei pronunțate se constată că soluția pronunțată nu este susținută de

probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii

de atac cu care a fost învestită.

De asemenea, Înalta Curte constată că

sunt fondate criticile ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., reținând că din considerentele deciziei atacate rezultă

că instanța de apel, formându-și convingerea în sensul soluției pronunțate nu a

făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator

administrat în cauză, sens în care se impune completarea probatoriului în

vederea unei interpretări judicioase și coroborate a întregului material

probator administrat în raport de normele legale incidente, urmând ca celelalte

critici evocate de părți să fie analizate de către instanța de trimitere.

Pentru toate argumentele ce preced, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să admită recursurile declarate de reclamanții A.I. și A.S.S. și de

pârâta SC A.T.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 107/2013 din 26

noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanții A.I. și A.S.S. și de pârâta SC A.T.A. SA București împotriva Deciziei

civile nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 aprilie 2015.