ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1067/2015

Asupra recursurilor, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 11 iunie 2012, sub nr. 3594/110/2012, reclamanții A.I. si A.S.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.T.A. SA au solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale în sumă de 70.000 lei, către A.I. si câte 2.000.000 lei daune morale pentru fiecare dintre reclamanți, cu dobânda legală. Prin sentința civilă nr. 396 din 4 martie 2013, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.T.A. SA. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A.I. și A.S.S., în contradictoriu cu pârâta SC A.Ț.A.

SA București și intervenientul M.C.A., având ca obiect pretenții. A fost obligată pârâta să achite reclamantului A.I. suma de 12.596 lei daune materiale și 1.500.000 lei daune morale cu dobânda legală începând cu data de 08.06.2012 și până la achitare. A fost obligată pârâta să achite reclamantului A.S.S. suma de 1.500.000 lei daune morale cu dobânda legală începând cu data de 08 iunie 2012 și până la achitare. A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în noaptea de 04 mai 2009, intervenientul forțat M.C.A. se deplasa cu autoturismul Skoda Octavia pe DN2 pe direcția Bacău - Adjud, în autoturism aflându-se A.A.E.

si mama acesteia A.M. ce ocupau locurile din față dreapta și respectiv spate dreapta, iar pe raza localității Răcăciuni, pentru a evita impactul cu un alt autoturism, M.C.A. care se afla la volanul autoturismului a virat spre dreapta ieșind de pe suprafața carosabilă și intrând în coliziune cu un podeț. Ca urmare a impactului, autoturismul s-a rostogolit, cazând pe capotă, iar cele două ocupante ale locurilor din față dreapta și spate dreapta au suferit traumatisme în special în zona toracică ce au cauzat decesul acestora. Prin rezoluția nr. 7223/P/2009 din 17 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, învinuitul M.C.A.

a fost scos de sub urmărire penală în baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, apreciindu-se existența unei cauze ce înlătură caracterul penal al faptei, respectiv cazul fortuit, deoarece șoferul și numărul de înmatriculare al autoturismul pe care acesta a încercat să-l evite nu au putut fi identificați. Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a disjuns cauza cu privire la conducătorul autoturismului neidentificat, sens în care instanța a reținut că învinuitul M.C.A. a fost scos de sub urmărire penală, nu pentru că nu ar fi produs fapta de a intra în coliziune cu podețul de beton aflat în afara acostamentului, ci pentru că există o cauză de înlăturare al caracterului penal al faptei, aceea a cazului fortuit.

Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la data accidentului, prevede la art. 27 doar cazul de forță majoră pentru neacordarea despăgubirilor, nu și cazul fortuit, în care șoferul trebuia și putea să prevadă producerea accidentului, în speță fiind vorba doar de o răspundere civilă. Având în vedere că pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având ca temei Ordinul nr. 20/2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța a respins-o ca nefiind dovedită culpa unei terțe persoane. Astfel, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto RCA seria 20/107/R7/YD nr. 112286924 din 31 decembrie 2008, pârâtei i s-a stabilit răspunderea civilă contractuală în limitele despăgubirilor de 1.500.000 euro pentru anul 2009 pentru deces.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.Ț.A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 a admis apelul declarat de pârâta SC A.Ț.A. SA în contradictoriu cu intimații-reclamanți A.I. și A.S.S., fiind schimbată în parte sentința atacată în sensul obligării apelantei la plata în favoarea intimatului A.I. a sumei de 150.000 lei, în loc de 1.500.000 lei, cu titlul de daune morale, iar în favoarea intimatului A.S.S. a sumei de 150.000 lei, în loc de 1.500.000 lei, cu titlul de daune morale. Au fost obligați intimații-reclamanți să plătească reclamantei suma de 14.509 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

A fost obligată apelanta să plătească cheltuieli de judecată în primă instanță în cuantum de 15.089 lei, reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru aferentă capetelor de cerere admise, fiind compensate cheltuielile de judecată și obligată apelanta să achite intimaților suma de 580 lei, cheltuieli de judecată necompensate. În temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, au fost obligați intimații A.I. să plătească taxa de timbru aferentă judecării la fondul cauzei în cuantum de 26.122 lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, iar A.S.S. suma de 24.111 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, fiind menținute celelalte dispoziții. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, că aceasta a fost respinsă în mod corect de către prima instanță, apreciindu-se că pârâta s-a obligat la plata despăgubirilor civile în limita stabilită prin contractul de asigurare.

Instanța de apel a apreciat că este fondat apelul sub aspectul cuantumului daunelor morale, considerând că la stabilirea acestora, trebuia avută în vedere întreaga situație în ansamblu și în mod concret, alte criterii cum ar fi: veniturile victimelor, nivelul de trai anterior al părților civile, vârsta și modul de trai și dezvoltarea fizică și psihică ulterioară a acestora, astfel încât repararea prejudiciului moral să nu reprezinte doar o valoare strict economică, iar față de aceste aspecte s-a apreciat că un cuantum de 150.000 lei pentru fiecare parte civilă este corectă și rezonabilă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanții A.I. și A.S.S., precum și pârâta SC A.T.A. SA București au declarat recurs.

Recursul reclamanților A.I. și A.S.S. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, întrucât hotărârea pronunțata nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau sunt cel mult străine de natura pricinii și totodată fiind vădit lipsită de temei legal. În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții susțin că, prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 80/2013, având în vedere faptul că pretențiile derivă dintr-o cauză penală, respectiv dosarul penal nr. 1S21/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la nelegalitatea soluției din apel privind dispozițiile art. 49 și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 republicată privind asigurările și reasigurările în România, cu aplicarea art. 53 și art. 54 din aceeași lege, a Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, întrucât instanța a reținut o serie de criterii subiective când a aplicat reducererea daunelor morale, respectiv veniturile victimelor, nivelul de trai și vârsta acestora. Recursul pârâtei SC A.T.A. SA București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâta apreciază că decizia este lipsită de temei legal, instanța de apel făcând o greșită aplicarea a legii, privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât, vinovăția în producerea accidentului de circulație din data de 05 septembrie 2009 nu îi aparține asiguratului societății M.C.A., ci unui alt conducător auto rămas, pentru moment, neidentificat și împotriva căruia se fac cercetări pentru identificare și tragere la răspundere, astfel că, neexistând vinovăția asiguratului în producerea evenimentului rutier, contractul de asigurare nu poate opera. O altă critică se referă la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, întrucât referindu-se la motivele pentru care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de apel a apreciat că „în situația în care se va stabili culpa unei terțe persoane, apelanta are calea în justiție a acțiunii în regres”.

În opinia pârâtei este evidentă contradicția instanței de apel, întrucât pe de o parte respinge excepția motivat de faptul că „pârâta s-a obligat la plata unor despăgubiri în limita stabilită prin contractul de asigurare”, acest contract fiind unul care acoperă răspunderea civilă delictuală a asiguratului nominalizat în poliță și, pe de altă parte apreciază că în cazul în care se va stabili culpa unui terț oarecare, societatea pârâtă are împotriva acestuia o acțiune in regres. Contradicția dintre motivele evocate este rezultatul aprecierii instanței de apel, care admite că vinovată de producerea evenimentului rutier este o altă persoană decât asiguratul societății, persoana care are și obligația de a despăgubi victimele accidentului sau pe cel care în locul său a plătit victimelor despăgubiri, însă în niciun caz persoana care despăgubește nu poate fi societatea pârâtă.

Mai susține pârâta, că pentru a dispune în sensul scoaterii de sub urmărire penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, care a relevat faptul că nu M.C.A. este vinovat de producerea accidentului, ci o altă persoană, culpa terțului fiind dovedită cu materialul probator din dosarul de urmărire penală, terț care însă nu a fost identificat. O altă critică aflată sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează soluția dată de instanță asupra motivului de apel cu privire la nelegalitatea acordării dobânzilor, întrucât instanța s-a limitat în a aprecia că motivul este nefondat, fără însă a arăta care au fost considerentele pentru care s-a reținut această soluție ori, motivarea hotărârii reprezintă un act de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional, hotărârea judecătorească pronunțându-se în urma unor raționamente logice care să se regăsească în motivarea acesteia.

Recurenții au depus întâmpinări la dosarul cauzei prin care au solicitat respingerea recursurilor părților potrivnice, recurenta-pârâtă depunând totodată și răspuns la întâmpinarea recurenților-reclamanți. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții A.I. și A.S.S. și de pârâta SC A.T.A. SA București sunt fondate, pentru următoarele considerente: În susținerea recursului, reclamanții A.I. și A.S.S. arată că prezenta cale de atac este scutită de plata taxei judiciare de timbru și că în mod greșit instanța de apel i-a obligat la plata taxei judiciare de timbru aferentă primei instanțe.

Această critică este întemeiată având în vedere că, într-adevăr acțiunea reclamanților este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997, instanța de apel evocând dispozițiile art. 20 alin. (5) din același act normativ care prevăd doar competența instanței de a impune taxe judiciare de timbru, obligând astfel reclamanții la plata unei taxe de timbru, fără a se face trimitere la temeiul legal în baza căruia s-a luat această măsură. Ori, în speță, despăgubirile civile solicitate de către reclamanți decurg dintr-o cauză penală, totodată avându-se în vedere calitatea de consumatori ai serviciului de asigurare. Din analiza considerentelor deciziei atacate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 obligând reclamanții la plata taxei judiciare de timbru, aspect ce impune înlăturarea obligației reținută în sarcina acestora.

Referitor la critica potrivit căreia instanța de apel a reținut o serie de criterii subiective când a aplicat reducererea daunelor morale, respectiv veniturile victimelor, nivelul de trai și vârsta acestora, se constată că aceasta este fondată. În acest sens, se reține că despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Astfel, repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate. Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, aceasta putând oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, aspect care a fost neglijat de către instanța de apel, întrucât reducerea despăgubirilor morale nu a avut la bază elemente obiective, ci doar subiective.

Cu privire la recursul pârâtei SC A.T.A. SA București ce viza greșita aplicarea a legii, privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, se constată că această critică este nefondată, având în vedere că recursul în interesul legii, soluționat de înalta Curte prin decizia nr. 1/2005 privind aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. (4) și ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările ulterioare a decis că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Referitor la susținerea pârâtei, conform căreia, motivarea instanței de apel este contradictorie, întrucât pe de o parte a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei motivat de faptul că "pârâta s-a obligat la plata unor despăgubiri în limita stabilită prin contractul de asigurare", iar pe de altă parte s-a reținut că „în situația în care se va stabili culpa unei terțe persoane, apelanta are calea în justiție a acțiunii în regres ” , se constată a fi fondată critica evocată. Aceasta deoarece, instanța de apel trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) pct. 3 din Ordinul C.S.A.

nr. 20/2008, care reglementează expres cazurile în care asigurătorul acordă despăgubiri, precum și dispozițiile art. 27 din același ordin, ce prevăd expres și limitativ cazurile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, context în care, în dosarul penal deși s-a dispus asupra culpei asiguratului, aceasta nu are autoritate de lucru judecat, astfel că cele evocate arată că există o contradicție în cuprinsul considerentelor deciziei, iar instanța trebuia să verifice aceste aspecte. În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția pronunțată nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând că din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel, formându-și convingerea în sensul soluției pronunțate nu a făcut o analiză judicioasă și coroborată a întregului material probator administrat în cauză, sens în care se impune completarea probatoriului în vederea unei interpretări judicioase și coroborate a întregului material probator administrat în raport de normele legale incidente, urmând ca celelalte critici evocate de părți să fie analizate de către instanța de trimitere. Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanții A.I. și A.S.S. și de pârâta SC A.T.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va casa și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții A.I. și A.S.S. și de pârâta SC A.T.A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 107/2013 din 26 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.